Binecuvantat este Dumnezeu, Cel care ridica pe muritori cu trupul in imparatia celor netrupesti


Binecuvantat este Dumnezeu, Cel care ridica pe muritori cu trupul in imparatia celor netrupesti

Unde vrea Dumnezeu se biruieste randuiata firii si cel care vrea sa ridice Crucea lui Hristos isi biruieste firea. Cu adevarat mare este puterea si harul shimei monahale.

Bucura-te si te veseleste, copilul meu iubit, impreuna cu obstea sfintilor si cu mireasma cea duhovniceasca. Bucurati-va, fecioare intelepte intru Domnul, ca v-ati invrednicit de pe pamant de aceasta vietuire ingereasca. Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce face pe ingerii Sai duhuri. Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce ridica imparatia celor netrupesti.

Ma rog, copiii mei, si implor din adancul sufletului pe Dumnezeu ca dumnezeiescul har, cel ca o suflare de mir, sa sufle mereu ca o adiere usoara cu suflare dumnezeiasca binemirositoare, raspandind intre voi mireasma, suflete cuvioase, sfintind trupurile voastre nevoitoare.

Va rog mult, purtati de grija sufletelor voastre. Niciuna sa nu se asemene celei dintai mame, Eva, ci toate sa fiti vrednice fiice ale Fecioarei Maria. Aceasta a spus: " Iata roaba Domnului !" si a devenit Maica lui Dumnezeu si Stapana ingerilor. Rodul pantecelor sale, dulcele Iisus, prin ascultare iarasi a fost ridicat pe Cruce si coborand la iad a vindecat rana cea mare, neascultarea. Intelegeti deci de aici puterea tainei.

Shima monahala este Cruce, asemenea Crucii pe care a purtat-o Hristos mantuindu-ne. Asa ca noi, imbracand haina monahala, imbracam vesmantul ascultarii si, luand aminte la ascultare fara incetare, mergem dupa asemanarea cu Hristos.

Va mai spun si urmatorul cuvant: sarcina ascultarii este socotita ca incununarea tuturor celorlalte virtuti, asa cum Crucea este incununarea Patimilor Domnului. Si precum talharul a intrat in Rai prin mijlocirea Crucii, asa si noi prin ascultare ca si prin Cruce vom intra in imparatia cerurilor. Iar cei care nu fac ascultare vor ramane, desigur, in afara imparatiei.

Asadar, calea este fericita; siliti-va. Fiti cu grija si rugati-va sa nu intrati in ispita. Cine nu are smerenie, nu face ceea ce i se spune si devine rob al demonilor. Si vor fi cele din urma zile ale sale intristare si durere in fata oamenilor.

Va scriu acestea in putine cuvinte pentru a avea frica de Dumnezeu si pentru a face ascultare de maica stareta. Prin ea aveti de-a face cu Dumnezeu, care cere ascultare spre mantuirea sufletului.

Cat despre shima despre care imi scrii, aceasta a fost aratata de inger dumnezeiescului Pahomie. In primii ani ai crestinismului, toate cele care alegeau sa traiasca in feciorie - asa cum faceti voi acum - erau puse la incercare timp de trei ani, dupa care pregateau cununa de flori mirositoare. Apoi arhiereul le citea rugaciuni, asa cum se citesc acum la calugarie, pentru a deveni mirese ale lui Hristos. Cand mureau, aceste cununi erau puse impreuna cu ele in mormant.

Acum, imbracarea shimei este taina ca si cea a cununiei. Tu porti shima in locul cununiei, pentru ca te logodesti cu Hristos fagaduind feciorie pentru toata viata. La cununie mirii poarta cununii, fagaduind intelepciune si credinciosie unul celuilalt pana la sfarsitul vietii. Pot acestia sa dea cununiile pentru o alta casatorie dupa aceea? Nu. Iar atunci cand mor le arunca in mormant.

Deci, tu cum dai cununa ta sa se incununeze altul? Cum dai shima ta sa se calugareasca altcineva cu ea? Sa nu se mai intample.

Acum, sa trecem la alta tema.

Imi scrii ca ma obosesti mult cu intrebarile tale. Eu iti spun ca de atunci de cand ai intrat in aceasta fericita manastire, daca vei face ascultare pana la sfarsit, ascultare desavarsita, si tu vei fi fericita. Biruieste-ti cugetul, egoismul, mandria cu jugul lui Hristos si eu voi fi totdeauna alaturi de tine.

De cand ai intrat in manastire iti urmaresc mersul tau duhovnicesc. Particip la necazurile si la bucuriile surorilor tale. Din moment ce ma ingrijesc de atatia si atatia, pentru care nu incetez a ma ruga si a scrie, nu ma voi ingriji de voi, care sunteti fiicele mele adevarate? Cu atat mai mult cu cat de la duhovnicul meu am aceasta ascultare.

Ajunge numai sa aveti incredere si dragoste in mine ca intr-un frate al vostru duhovnicesc pentru a va folosi duhovniceste. Fata mea nu ati vazut-o niciodata. Cu cuvintele mele nu va voi vatama nicicum. Ma voi ingriji din tot sufletul meu ca sa va fiu de folos. Daca nu veti putea implini ceva din ceea ce va spun, voi cobori mai jos. Cat veti putea urca, acolo ma voi opri. Ca sa puteti sa ajungeti.

Numai sa va rugati si voi pentru mine. Multi sunt cei care imi cer ajutorul. Si pe cati ajut le port ispitele. Slava Domnului pentru toate.

Daca veti auzi cuvinte nepotrivite impotriva mea, sa nu le credeti, ci cu dragoste frateasca sa ma intrebali: " Uite ce ne-au spus, uite ce am auzit ". Si eu, cu toata sinceritatea, cu frica de Dumnezeu, va voi spune adevarul. Minciuna n-am sa va spun niciodata.

Eu n-am sa va cer nimic material, nu am nevoie de sprijinul vostru material, ca sa ziceti ca va iubesc din interes. Pentru sufletele voastre spun toate acestea. Eu iubesc pe toti. Cu toti doresc sa ma port - si le vorbesc - in asa fel incat sa creada cu adevarat ca sunt cu fiecare dintre ei. Nu deznadajduiesc pe nimeni, chiar daca vad ca rataceste.

Sa fim atenti ca sa nu devenim prilej de sminteala pentru ceilaiti. Daca nu putem intoarce pe cel ratacit, cel putin sa luam aminte sa nu ratacim si noi. Va rog sa cereti cu dragoste fratilor sa se pocaiasca. Exista speranta ca intr-o buna zi sa se faca bine si cu sufletul insanatosit sa intre in Rai, ca sa crape demonii care ian multe feluri ispitesc neincetat pe oameni.

Carti Ortodoxe

Cuprins

Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 20.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 12.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 32.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 30.00 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 45.00 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 45.00 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 22.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletul este mai de preț decât întreaga lume. Volumul al treilea din seria Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește o smerită călăuză pentru părinții ce doresc a-și crește fiii și fiicele cu 43.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire Cum poți fi un părinte ferm, dar iubitor? Cum formezi un copil responsabil, fără să devii prea autoritar sau prea permisiv? Volumul 2 din Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește a fi un ghid ușor de înțeles, cu multe exemple practice 40.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact