Toata forta sufletului sa cuprinda pe Dumnezeu


Toata forta sufletului sa cuprinda pe Dumnezeu

Un val de bucurie mi-a umplut sufletul, fiul meu, citind frumoasele tale cuvinte despre cum ai fost cercetat de harul lui Dumnezeu Cel Binecuvantat.

Acum, dragul meu, am inceput iarasi sa ma fac bine. Patruzeci de zile nu am mancat nimic. De trei ori au stat cu mine toata noaptea, crezand ca am sa mor, dar se vede ca nu a venit ceasul. Toti stateau in jurul meu si plangeau fara oprire; ma slujeau ca niste ingeri ai lui Dumnezeu. Acum am inceput iarasi sa scriu, sa raspund celor care imi scriu si asteapta.

Imi scrii, dragul meu, despre harul pe care l-ai simtit in inima ta, de aceea imi vine sa-ti vorbesc despre iubire. Pentru ca Dumnezeu este iubire si tot ceea ce a creat, cele de sus si cele de jos, le-a creat din multa sa iubire. De aceea altceva nimic nu cere de la oameni decat iubire.

Dand Legea lui Moise, ca cea dintai si cea mai mare dintre toate poruncile, a spus : " Iubeste pe Domnul Dumnezeul tau din tot sufletul tau si din tot cugetul tau si din toata puterea ta ". Adica toata forta sufletului sa cuprinda pe Dumnezeu. Cunoasterea, simtirea, cugetul, contemplarea, clarviziunea si orice miscare a mintii, totul in toate sa cuprinda pe Dumnezeu. Si omul, lutul, sa intoarea totul lui Dumnezeu : " ale Tale dintru ale Tale".

Cu adevarat maretie de necuprins cu mintea !

Toate virtutile si toate darurile dumnezeiesti se fac msimtite si au lucrare, dar iubirea dumnezeiasca, atunci cand ajunge cineva sa iubeasca pe Cel care il iubeste, depaseste orice simtire; atunci ramane in lucrare numai iubirea dumnezeiasca si imparateste contemplarea.

Atunci, cel in care lucreaza iubirea dumnezeiasca striga : "O, Iisuse al meu, dulce iubire ! Inainte de a Te vedea eu, Tu m-ai vazut pe mine. O, lumina sufletului meu ! Inainte de a Te cunoaste eu, Tu mi Te-ai facut cunoscut. Si inainte de a Te iubi eu, Tu m-ai iubit. O ! Viata si rasuflarea mea cea dulce, eram in intuneric si dulcele Tau glas m-a trezit si m-a chemat. Te-am cunoscut, cand m-ai cunoscut. Cunoasterea Ta este vederea Ta. O, bucuria mea si desfatarea sufletului meu ! O, iubire cereasca ! O, iubire care arde dar nu mistuie !

Carti Ortodoxe

Cuprins

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact