Pentru Dumnezeu alerg, nu pentru oameni

• « Inapoi
• Inainte »

Pentru Dumnezeu alerg, nu pentru oameni

Imi scrii de staretul tau ca vrea sa vina la Sfantul Munte pentru inchinare. Lucru bun si sfant are de gand sa faca. Cat despre mine, sa nu tina seama ca ma cunoaste sau ca exist in aceasta viata, intrucat traiesc in retragere desavarsita, cu alta randuiata decat cea obisnuita. Este greu sa ma intalneasca. Poarta mea este inchisa de obicei si se deschide numai la anumite ore. Daca vrea sprijinul fratilor, pentru aceasta pot sa-l ajut. Dincolo de randuiata pe care o am, adica sa deschid usa, sa vorbesc, sa pierd rugaciunea si isihia, nu inteleg in nici un fel. In afara de mare nevoie la o ora pe care eu o stabilesc, pentru ca orele imi sunt toate masurate. Trebuie sa cantaresc mult pentru a renunta la ceva in vederea vreunei convorbiri de o ora-doua, noaptea. Toate acestea ti le scriu pentru a ma explica, nu pentru a fi rau inteles. Eu asa obisnuiesc in toate lucrurile mele: sa vorbesc si sa faptuiesc totul cu multa claritate. Ca-n oglinda; cu cuvantul, cu fapta. si cu gandul. Pentru a nu lasa loc nimanui sa inteleaga altceva.

Au venit multi; din diferite parti, fara sa stie randuiata pe care o avem. Si pentru ca nu i-am primit, s-au scandalizat. Chiar si vecinii mei sunt impotriva mea pentru ca nu le deschid atunci cand vin. Eu insa nu stau inchis pentru a scandaliza pe parinti. Ci pentru ca dupa atatia ani de experienta am inteles ca nu ai nimic de folosit din toate aceste " semne de dragoste ", ba mai mult, iti strici sufletul - am inchis pentru totdeauna poarta pentru toti si m-am linistit. Acum nu deschid la nimeni, oricine ar fi. Nici nu am o camera in plus pentru a gazdui pe cineva. Daca vine totusi cineva de departe, trebuie sa vina in timpul cat sunt la treaba fratii, dimineata, si, daca este nevoie, sta in camera preotului. In toate sambetele si duminicile si de sarbatori avem Sfanta Liturghie, si atunci vine preotul sa slujeasca si sa ne impartasim. Acestea pentru ca sa nu se dea nastere la neintelegeri. Eu caut spre Dumnezeu, nu caut spre oameni, chiar daca ma injura, chiar daca ma batjocoresc, ma vorbesc de rau, chiar daca imi necinstesc numele, chiar daca zidirea intreaga se va porni sa strige impotriva mea.

Caci am vazut si am trait in multe feluri. Daca harul lui Dumnezeu nu lumineaza pe om, cuvintele pe care acesta le vorbeste, oricat de multe ar fi, nu sunt de nici un folos nimanui. Sunt auzite pentru moment si in clipa urmatoare cel ce le aude se intoarce iarasi ca un captiv la ale sale. Daca insa o data cu cuvantul va lucra si harul, atunci imediat se petrece schimbarea cu voia cea buna a omului, incat se schimba in chip minunat viata lui din clipa aceea. Aceasta se intampla cu cei care nu au auzul si constiinia impietrite. Cat despre cei care, auzind, raman tot in neascultare si in voia lor cea rea, acestora chiar daca le vorbesti continuu zi si noapte, chiar daca iti deserti toata intelepciunea Parintilor in urechile lor, chiar daca faci minuni in fata ochilor lor, chiar daca intorci Nilul inapoi, acestia nu vor avea nici picatura de folos. Ei doresc numai sa vina, sa stea de vorba, sa le treaca timpul, sa le fuga plictisul. Din acest motiv le inchid poarta. Sa ma folosesc macar eu prin rugaciune si isihie. Pentru ca rugaciunea cea pentru toti este ascultata intotdeauna de Dumnezeu, iar indelunga vorbire este intotdeauna neplacuta lui Dumnezeu, oricat de duhovniceasca ar fi. Dupa Sfintii Parinti, indelunga vorbire inseamna a-ti petrece timpul tau cu cuvinte fara sa faci cuvintele tale fapte.

Asadar, nu ascultati ce spun cand oameni fara de simtire vorbesc astfel de lucruri. Cine n-a incercat un lucru este nevoie sa-l incerce, si prin experienta lui proprie va invata si va afla ceea ce ii lipseste. Experienta nu se poate cumpara, nici nu se imprumuta. Ea se dobandeste de fiecare in parte, in functie de osteneala, de sudoarea si de sangele pe care le va da pentru a o dobandi.

Credeti-ma, surorilor, ca in vietuirea monahala este nevoie de multa osteneala. Eu nu incetez ziua si noaptea sa strig si sa cer mila lui Dumnezeu. Cu toate acestea, mereu sunt aproape de desnadejde, ca nimic lucrand si niciodata reusind sa pun " inceput bun ". Ba chiar, in fiecare zi punand inceput, ma aflu mincinos si pacatos.

Voi insa urmati fecioarelor intelepte si priveghind neintrerupt strigati cu mintea, cerand mila dumnezeiasca. Pentru noi a venit sfarsitul. S-a sfarsit poate pacea. Suntem impreuna cu cei morti. Asadar, siliti-va. Sunt de ajuns cele ce am spus pana acum. Am sa va mai scriu si alta scrisoare daca vor da roade cele ce v-am scris aici si daca veti arata dorinta. Imi pare rau de mama maicii celei mici, care carteste si vorbeste rele, dupa cum imi scrieti. Multe mame si-au pierdut copiii din cauza cartelii, pentru ca nu i-au dat lui Hristos cu tot sufletul. Cele care ii dau cu toata inima se mantuiesc, iar celelalte raman departe.

Voi insa aveti rabdare si nu va intunecati de spusele lor. Timpul, cu ajutorul lui Dumnezeu, le va vindeca. si aceasta, o data cu trecerea timpului, se va intoarce la Dumnezeu si-i va parea rau de ceea ce spune si face acum. Are nevoie de multa ingaduinta, de dragoste nefatarnica si de multa tacere din partea voastra. Orice ar spune, cuvintele voastre sa fie masurate. Cand vorbiti, sa aveti rugaciunea mintii, astfel incat cuvintele voastre sa fie imbracate cu putere de sus. Iar fratia ta, Binecuvantata Maica Stareta, toate randuieste-le in lacrimi si rabdare multa.

• « Inapoi
• Inainte »