Draga mea mama, dragii mei frati, rude, si prieteni

• « Inapoi
• Inainte »

Draga mea mama, dragii mei frati, rude, si prieteni.

Bucurati-va toti intru Domnul !

Eu sunt bine sanatos, pentru rugaciunile parinitior si ale stramosilor nostri. Ma bucur si multumesc lui Dumnezeu, care m-a invrednicit de un astfel de mare si ceresc dar, acela de a purta schima mare si ingereasca si sa ma numesc monah, eu, nevrednicul de asa un dar dumnezeiesc.

Sa fie slavit Milostivul si Milosardul si Bunul nostru Tata, care nu m-a lepadat pe mine, ci m-a miluit ca pe fiui cel rísipitor. M-a ales din lume si m-a adus la Sfantul Munte, ln acest paradis pamantesc.

Mult am dorit si sufletul meu ardea sa aflu despre voi, despre sanatatea voastra sufleteasca si trupeasca. Dar porunca Domnului, cea care spune: " cel ce iubeste pe tatal sau sau pe mama sa mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine ", m-a facut sa uit nu numai pe parinti, pe frati si pe rude, dar chiar si propriul meu trup, si toata iubirea, toata dragostea sufletului meu este indreptata spre Dumnezeu. Spre Acesta numai vrea sa caute si sa priveasaca, sa se roage, sa ceara, sa primeasca medicamentele necesare pentru curatirea inimii si pentru cresterea omului duhovnicesc.

Acum, vazand marea nenorocire care a venit peste lume si temandu-ma ca nu cumva sa ajunga si la voi pericolul necredintei si sa se zadarniceasca privegherea mea continua pe care o fac pentru voi, am fost nevoit sa recurg la cuvantul acela care zice ca " la nevoie se poate schimba si legea ", am spus in sinea mea : " Sa incalc eu o porunca, cu nadejdea ca in felul acesta voi castiga pe cei dragi ai mei ".

Setea mea, dorinta fierbinte a inimiii mele, iubirea mea dumnezeiasca, cea care arde continuu inlauntrul fiintei mele, este cum sa ajut la mantuirea sufletelor, cum sa fie aduse jertfe duhovnicesti dulcelui nostru Iisus.

Dorinta mea fierbinte este sa vad pe cei dragi ai mei, pe mama, pe fratii mei si pe copiii acestora ca devin fii ai lui Dumnezeu. Sa devina toti jertfe dumnezeiesti, bineplacute lui Dumnezeu Celui Sfant. Ah ! Dar patimile, reaua cunoastere, intunericul sufletului nu lasa mintea sa se ridice macar putin spre cele de sus, pentru a intelege castigul cel mare al mantuirii sufletului. Dar nu ma plang totusi, pentru ca lumea cealalta este mult mai rea.

Si imi spun : totí acesti frati ai mei, in comparatie cu ceilalti, sunt ca Ingerii lui Dumnezeu. Sa fie slavit Domnul pentru ca dragostea dumnezeiasca va tine pe toti legati unul de celalalt si in mijlocul vostru se afla Hristos. Iar unde este Hristos, acolo sunt si toate bunatatile vietii acesteia si ale celei vesnice. De aceea a spus Acesta: " Cautati mai intai Imparatia Mea si toate cele trecatoare le veti primi cu prisosinta ".

Si iarasi a zis : " Ce va folosi omul daca va castiga lumea toata, dar va ramane in afara Raiului ?" Asadar, cine dintre oameni, asteptand si nadajduind la acestea, nu lasa deoparte toate rautatile, toate defaimarile si ocarile lumii, toate nedreptatile si faradelegile oamenilor rai, chiar si ispitele si necazurile demonilor nemilostivi, pentru a deveni vrednic de acea bucurie cereasca ? Ah ! Daca ar fi fost cineva langa mine, sa auda rugaciunile mele, suspinele inimii mele, sa vada lacrimile pe care le vars pentru fratii mei ? Toata noaptea ma rog si strig : " Orí mantuieste pe robii Tai acestia, ori sterge-ma si pe mine din cartea Raiului !"

Daca pentru lumea intreaga imi pun toata puterea sufletului si a inimii mele in rugaciunea catre Domnul tuturor, cu cat mai mult pentru voi !

Asadar, ascultati cuvintele mele, ale smeritului si ultimului dintre monahi, si nu ma socotiti ca fiind neinvatat si agramat. Deschideti ochii sufletelor voastre si vedeti ce exista dincolo de aceasta lume.

Oamenii lumii iubesc lumea, pentru ca nu au cunoscut inca amaraciunea acesteia. Sunt inca orbi la suflet si nu vad ce se ascunde in aceasta bucurie trecatoare. Nu au ajuns la lumina cea intelegatoare, nu au ajuns la ziua mantuirii lor.

Voi insa, care ati vazut si ati auzit atatea lucruri, trebuie sa intelegeti ca desfatarile cele trecatoare se duc ca umbra si timpul vietii noastre fuge, trece repede si nu cunoaste intoarcere. Timpul vietii acesteia este timp de seceris si cules. Fiecare isi agoniseste hrana - cat se poate mai curata - pentru viata cealalta.

Nu castiga cel destept, nici cel de neam bun, nici cel care vorbeste fara incetare si nici bogatul. Ci cel care este batjocorit si rabda indelung. cel care este nedreptatit si iarta, ce; care este defaimat si tace, cel care se face pe sine burete de sters si sterge cu el tot ceea ce aude de la ceilalti, oricat de intelept ar parea. Acesta se curateste si straluceste mai mult decat ceilalti. Acesta ajunge la masuri mari. Acesta se hraneste din vederea tainelor dumnezeiesti. In fine, acesta este inca de aici in Rai. Iar cand va veni ceasul mortii, numai ce se vor inchide ochii acestia pamantesti, se vor deschide ochii cei dinlauntru, ochii sufletului. Si in timp ce se gandeste la cele de acolo, se afla dintr-o data in cele pe care le doreste, fara macar sa inteleaga cum s-a intamplat aceasta. De la intuneric merge la lumina, de la necazuri la odihna, de la tulburare la liman linistit, de la razboi la pacea vesnica.

De aceea, fratii mei buni si dragi, cine este nedreptatit in aceasta lume si vrea sa-si faca dreptate sa stie bine ce inseamna sa poarte sarcina fratelui sau, a aproapelui sau pana la ultima suflare si sa aiba rabdare in toate suferintele acestei vieti. Pentru ca orice necaz care ne vine din aceasta lume, fie din partea oamenilor, fie din partea demonilor, fie chiar din insasi firea noastra, poarta in sine si un folos pe masura. Si oricine trece cu rabdare prin acel necaz primeste plata - in aceasta viata arvuna, iar in cealalta plata deplina.

Suntem datori deci cu rabdarea, asa cum este necesara sarea in mancare. Alt drum nu exista pentru a castiga cu adevarat, pentru a ne imbogati, pentru a imparati. Acest drum ne-a fost deschis de Hristos Insusi. iar noi, toti cei care Il iubim, suntem datori pentru dragostea Lui sa-L urmam. Desi pelinul este amar, totusi el curateste sangele si vindeca trupul. Fara ispite nu se cunosc suflete curate, nu se vede virtutea, nu se distinge rabdarea. Fara ispite este cu neputinta a se arata sanatatea sufletului. Acestea sun focul cel curatitor prin care se lucreaza curatirea si luminaera sufletului.

Am uitat sa va scriu o scurta istorioara. Odata, eram in genunchi fiind obosit de rugaciune si am vazut un lucru minunat : un tanar flacau frumos ca focul si doua fete alaturi de el. Una era Marusa noastra iar cealalta Erghina, surorile noastre mici care au murit. Si le spune tanarul : " Acesta este fratele vostru, il cunoasteti ?" Marusa era mai mare. " Il cunosc - spune - dar au trecut multi ani de atunci ". Cealalta a spus : " Eu nu l-am vazut cat am fost in viata ". Si El le-a spus : " Sarutati-l si sa plecam ". Si m-au sarutat cele doua fete ca niste flori bine mirositoare si au plecat. Mi-am venit in fire si aveam ochii plini de lacrimi, amintindu-mi de bucuria care se face in cer atunci cand cei pacatosi se pocaiesc si cand cei drepti intra in Rai.

• « Inapoi
• Inainte »