Despre rugaciunea mintii

• « Inapoi
• Inainte »

Catre un tanar care a intrebat despre " rugaciunea mintii "

Iubitul meu frate intru Hristos, iti doresc sa fii bine.

Astazi am intrat in posesia scrisorii tale si iti dau raspuns la toate cate imi scrii. Informatiile pe care mi le ceri nu cer nici timp si nici osteneala pentru a ti le oferi.

Pentru mine, rugaciunea mintii este ca mestesugul fiecaruia ( ca meseria fiecaruia ), din moment ce o lucrez de mai bine de treizeci si sase de ani.

Cand am venit eu la Sfantul Munte am cautat dintru inceput pe pustnicii care lucrau rugaciunea. Pe atunci - acum patruzeci de ani - erau multi care aveau viata inlauntrul lor. Oameni ai virtutii. Batranei plini de zile. Dintre acestia ne alegeam duhovnicul si pe ei ii aveam indrumatori.

A lucra rugaciunea mintii inseamna a te sili pe tine insuti sa spui continuu rugaciunea cu gura. Fara intrerupere. La inceput repede; sa nu aiba timp mintea sa nasca ganduri trecatoare. Sa ai atentia concentrata numai asupra cuvintelor: " Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma ". Dupa mult timp se obisnuieste mintea si o spune de la sine. Si te indulcesti de ea ca si cand ai avea miere in gura. Si doresti sa o spui mereu ( sa o tot spui ). Daca o lasi, iti pare foarte rau.

Cand mintea ajunge sa se obisnuiasca si sa se umple - sa o invete bine - atunci o trimite si in inima. Pentru ca mintea este cea care hraneste sufletul. Lucrarea ei este aceea de a cobora in inima tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rau, deoarece in inima este centrul puterii spirituale si trupesti a omului, este tronul mintii. Deci, cand cel care se roaga isi pazeste mintea sa nu-si imagineze nimic si este atent numai la cerintele rugaciunii, atunci respira  usor, cu oarecare efort si vointa, o coboara in inima si o tine inlauntru si spune cu ritm rugaciunea : " Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma ".

La inceput spune de cateva ori rugaciunea si respira o data. Dupa aceea, cand mintea se obisnuieste sa stea in inima, spune la fiecare rtespiratie o data rugaciunea : " Doamne Iisuse Hristoase " inspirand, si : " miluieste-ma " expirand. Aceasta se face pana cand harul dumnezeiesc va umbri si va lucra in suflet. Dupa aceasta, totul este contemplatie ( vedere duhovniceasca ).

Rugaciunea se spune peste tot; stand jos sau in picioare, culcat in pat sau mergand. " Neincetat rugati-va, dati multumire pentru toate " spune Apostolul. Nu numai inainte de culcare trebuie sa te rogi. Este nevoie de multa stradanie. Cand obosesti, aseaza-te. Apoi iarasi ridica-te. Sa nu te ia somnul.

Toate acestea se numesc " lucrare ". Tu arati lui Dumnezeu vointa ta. Apoi totul depinde de Acesta, daca iti va da sau nu. Dumnezeu este inceputul si sfarsitul. Harul Lui lucreaza totul. El este puterea mobilizatoare. Iar cum se intampla aceasta, cum lucreaza iubirea, stii. Trebuie sa pazesti poruncile. Cand te scoli noaptea si te rogi, cand vezi un bolnav si iti este mila de el, cand vezi pe vaduva sau pe orfan, pe batran si ai mila de ei, ajutandu-i, atunci te iubeste Dumnezeu. Mai intai Acela te iubeste si iti reaseaza harul Sau. Apoi noi daruim din ale Sale : " ale Tale dintru ale Tale ".

Daca voiesti sa-L gasesti numai prin rugaciune, sa nu scoti nici o rasuflare fara rugaciune. Sa fii atent numai sa nu primesti nici un fel de naluciri. Deoarece Dumnezeu este fara forma de inchipuit, fara culoare. Este mai presus de orice inchipuire. Nu putem sa-L comparam cu nimic. Este prezent ca o dulce si abia perceptibila suflare in cugetele noastre. Starea de reculegere, de patrundere vine cand te gandesti la cat de mult L-ai suparat pe Dumnezeu. Care este atat de milostiv, atat de plin de iubire, care S-a rastignit si toate le-a indurat pentru noi. Toate aceste si multe altele cate a suferit Domnul, daca te gandesti la El, iti vor aduce starea de reculegere duhovniceasca.

Daca vei putea sa spui rugaciunea neincetat si cu voce, in doua-trei luni o vei deprinde. Si te va umbri harul si te va racori binefacator. Numai sa poti sa o spui cu voce si fara intrerupere. Cand o va prelua mintea, atunci vei inceta sa o mai spui cu gura. Si iarasi, daca mintea o lasa, incepe de la sine a o spune gura. Toata stradania este necesara atunci cand o spui cu gura, pana cand se va deprinde, la inceput. Apoi, in toti anii vietii tale, o vei spune cu mintea fara osteneala.

Cand ai sa vii la Sfantul Munte, dupa cum spui, sa vii sa ma vezi. Atunci insa vom vorbi despre alte lucruri. Nu-ti va mai ramane timp sa vorbim despre rugaciune. Rugaciunea ai sa o afli atunci cand mintea va fi linistita. Aici, trecand de la o manastire la alta, mintea iti va fi atrasa de cele ce vei vededa si vei auzi.

Eu sunt sigur ca vei afla " rugaciunea ". Sa nu te indoiesti. Numai sa bati direct la usa milostivirii dumnezeiesti si Hristos iti va deschide. Cu neputinta sa nu-ti deschida. Iubeste-L mult ca sa primesti mult. In dragostea ta pentru El, multa sau putina, sta si darul, mult sau putin.

• « Inapoi
• Inainte »