Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Calea duhovnicească a fiecărui om începe de la pocăinţă. Dacă sufletul va suspina şi va striga către Dumnezeu, atunci El îi va trimite un Moise duhovnicesc care îl va izbăvi din robia egipteană. Însă fie...
Sfantul Procopie este cinstit pe 8 iulie. Trăia în frumoasa şi îndepărtata ţară a goţilor un negustor vestit şi foarte bogat. Nu era bucurie pe care să n-o fi gustat şi lucru să-şi dorească şi să nu...
Atunci când facem ceva rău ori vorbim ce nu trebuie, când gânduri întunecate ne macină mintea sau un văl negru ni se aşează pe inimă, dacă ajungem să facem măcar puţină lumină în noi înşine, vom sim...
Mai înainte de toate, adresându-ne chiar acelor fanatici care, în loc să se vrăjmăşească cu demonii, se vrăjmăşesc cu oamenii, subliniem: acceptarea celorlalţi nu este deloc sinonimă cu încuviinţarea...
Rezolvarea conflictului intrapersonal începe cu ascultarea glasului conştiinţei. O astfel de întorsătură sufletească, petrecută cu tânărul care avea să devină stareţul Zosima, a fost descrisă de...
Aceasta moarte si aceasta inviere din morti nu sunt lucruri vizibile, palpabile, ci sunt ceva care se petrece in chip nevazut, inlauntru, in inima omului. Apostolul Pavel spune despre pagani: erati morti (Ef. 2, 1), si...
Prin căderea protopărinţilor noştri, omul a primit în mintea lui pasivă sugestii de la o altă sursă, de la cea demonică, şi s-a desprins astfel de legătura de har cu Dumnezeu.
Fără Dumnezeu au apărut în s...
Sunt copilaşul care a rămas uitat în negura durerilor. Când am devenit conştient că exist, am fost rănit. Nimeni nu m-a auzit când am avut şi eu o durere, sau o părere de spus. Am crescut înconjurat de...
Am observat că toţi „copiii" dumneavoastră le scriu părinţilor lor scrisori pe care nu îndrăznesc să le şi trimită, pentru că ar înrăutăţi şi mai mult relaţiile lor cu ei. Mai jos încerc şi eu acest...
După ce, înaintea plecării dumneavoastră la Moscova, am convenit si continuam discuţia in scris, desigur că am aşteptat să-mi daţi un semn de viaţă îndată ce vă veţi fi instalat. Am asteptat si încă mai...
Erau zece leproşi. Cumplit lucru este să vezi şi numai unul, dar zece! Un trup acoperit din cap până-n picioare cu pete albe si plăgi care ard ca focul. Un trup care putrezeşte de viu, un trup în care e mai mult...
Filosoful, adică iubitorul de înţelepciune, este un om care leagă într-un singur elan căutarea unei vieţi morale desăvârşite de căutarea înţelepciunii divine. Cunoaşterea realităţilor create şi a...
Pocăința dimpreună cu spovedania sunt inima pregătirii pentru împărtășire. Nevoințele premergătoare slujesc drept pregătire pentru ele, iar Sfânta Împărtășanie încununează și desăvârșește totul. F...
In virtutea menirii sale, femeia este aproape liberă de povara luării deciziilor. Asta se vădeşte în toate privinţele. Bărbatul îşi alege viitoarea soţie, femeii nu-i rămâne decât să spună: da sau nu...
Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, m-am gândit ca astăzi să vă pun în atenţie condiţiile iertării păcatelor. De ce? Pentru că am impresia că s-a cam banalizat spovedania, am...
Mulţi dintre noi nu se simt, în cea mai mare parte a timpului, confortabil cu ei înşişi; suntem nemulţumiţi de noi înşine, avem senzaţia acută a nereuşitei, a falimentului. Iar atunci când în locul...
Psihanaliza copiilor a luat naştere în Franţa datorită lui Francoise Dolto. Nimeni, înaintea ei, nu evidenţiase cu atâta temeinicie şi eficacitate faptul că un copil vede şi trăieşte lucrurile cu totul...
Omul care nu trece prin încercări şi nu vrea să-l doare, nu vrea să rabde necaz, nu vrea să fie indispus ori să i se facă observaţie, ci năzuieşte să trăiască în huzur, se află în afara realităţii...
După cum ştim, pocăinţa este mijlocul care ar putea şi, mai mult decât atât, ar trebui să ne preschimbe viaţa. Dar oare ne-am gândit noi cum anume să o preschimbe? Dacă după rugăciunile de pocăinţă şi...
In a doua jumătate a anului ce s-a încheiat, am susţinut o serie de conferinţe cu tema din titlu. Chiar dacă problemele cu care se confruntă familia de azi cresc şi se diversifică, soluţiile rămân aceleaşi...
Nici o pânză de nor nu se alcătuieşte şi nu se rătăceşte între pământul fierbinte şi cerul fierbinte al Quarantaniei. Cât priveşti cu ochii, spaţiu lipsit de ocrotire. Stihie stearpă. Cer fără apă. P...
Pe 7 ianuarie praznuim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul. Sfantul Ioan s-a nascut ca rod al rugaciunilor si al postului, din parintii Zaharia si Elisabeta. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea...
Sărbătoarea Bobotezei este amintită din secolul al II-lea, la Sfântul Clement Alexandrinul. Menţionăm că în primele secole, Boboteaza era sărbătorită împreună cu Naşterea Domnului, pe 6 ianuarie. Încep...
Icoana Botezului Domnului urmareste sa scoata in evidenta divino-umanitatea lui Hristos, aratarea Sfintei Treimi si creatia restaurata. In partea superioara a icoanei apare o emisfera care reprezinta cerurile care se...
Sfânta Singlitichia, prăznuită de Biserica Ortodoxă pe 5 ianuarie, s-a născut în Macedonia, în anul 270 d. Hr. Singlitichia, întru toate desăvârșită, Îl iubea pe Mirele ei Hristos și doar Lui vroia să-i...
Ne aflăm în Duminica de după marea sărbătoare a Botezului Domnului. Versetele Evangheliei de astăzi sunt pline de încărcătură doctrinară, continuând descoperirea de la Botez cu privire la Dumnezeu, arătat...
Sarbatoarea Botezului Domnului, numita si Epifania sau Teofania, este praznuita pe 6 ianuarie. Este ziua in care Hristos primeste botezul in raul Iordan de la Sfantul Ioan Botezatorul. Se numeste Epifania pentru ca este...
Agheasma Mare se sfinteste doar de doua ori in cursul unui an: in Ajunul Bobotezei(5 ianuarie), dar si pe 6 ianuarie, cu ocazia sarbatorii Botezului Mantuitorului. Apa la Boboteaza este sfintita printr-o randuiala...
Dacă lucrarea lăuntrică, făcută pentru Dumnezeu, nu-i va ajuta omului, atunci în zadar se va osteni în cea din afară. Un frate l-a întrebat pe Avva Agaton: Spune-mi, Awo! Ce este mai mare: osteneala trupeasc...
La divorţ pot duce numeroase cauze, dintre cele mai variate - dar în spatele acestei diversităţi se întrezăreşte totdeauna una, cea mai importantă şi mai cumplită: împietrirea inimii, care a pierdut...
Se cuvine să lămurim care e noima chinurilor nevoinţei, adică a ostenelilor trupeşti pe care creştinul le ia asupra sa de bunăvoie - numite de Sfântul Maxim Mărturisitorul pătimiri de voie, spre deosebire de p...
Vă rog să fiţi delicaţi! Să ştiţi că chipul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care Sfântul Apostol Pavel doreşte să-l aibă credincioşii în sufletul lor, numai atunci e neştirbit când în cuprinsul lui e...
In urma promisiunilor neîmplinite suferă toată lumea, dar cei mai vulnerabili la ciocnirea cu aşteptările înşelate sunt copiii. Sufletul de copil e foarte fragil, iar trăirile emoţionale din copilărie pot l...
Atunci când Adam şi Eva au căzut în păcat ar fi putut să reacţioneze în trei moduri, pe care le voi menţiona în continuare. în cel mai fericit caz, puteau să se pocăiască. Acesta nu numai că era cel mai...
Aduceţi-vă aminte de cele pe care le discutam mai demult despre ţăranul care vrea să cureţe ogorul său de buruieni, de ierburi si de bălării si care îl ară uscat, nu umed. Trebuie să fie uscat, foarte uscat...
Sfanta Thomaida din Lesvos este cinstită pe 3 ianuarie. Sfânta Thomaída s-a născut în insula Lesvos. Părinții ei, Mihail și Kalí, erau oameni evlavioși și de cinste, fiind o pereche pe care oamenii din vremea...
Sfanta Iuliana din Lazarevo este cinstita pe 2 ianuarie. Binecuvântat este Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Binecuvântat este Unul-N...
A te veseli în prima zi de Anul Nou nu însemnă a îndestula trupul cu mâncare și băutură, a lumina cu faclii locurile publice, ori a-ți pune podoabe și a purta veșminte luxuriante ce țin mai degrabă de un...
La mulţi ani în sfânta zi de azi! Este o zi de praznic, unul dintre praznicele mari, numite şi împărăteşti, pentru că are în centrul atenţiei pe Împăratul şi Domnul nostru, Mântuitorul lumii, Iisus...
Pocaiti-va si credeti in Evanghelie! Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor (Mc. I, 15). Acestea au fost cele dintai cuvinte ale propovaduirii Dumnezeului – Om. Aceleasi cuvinte ni le graieste si acum prin...
Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca sa ne descoperim unii altora simtamintele inimilor, si, datorita naturii noastre comune, sa facem cunoscute celorlalti oameni gandurile noastre, dandu-le la iveala...
Sarbatoarea Taierea imprejur a Domnului este praznuita pe 1 ianuarie. Pentru ce S-a taiat imprejur a opta zi? Pentru ca ziua a opta, dupa Sfintii Parinti (Sf. Grigorie de Nyssa), inchipuieste ziua vesniciei, odihna...
După sărbătorile Crăciunului, mai ales în ultimele două zile din an, pe 30 și 31 decembrie, colindătorii revin cu obiceiuri tradiționale din pitorescul național, specifice pentru fiecare zonă geografic...
In trecut, cand viata oamenilor depindea de recoltele obtinute, de Anul Nou taranii incercau sa afle cum va fi vremea in anul urmator, ca sa stie cand sa are si sa semene. Astfel, in noaptea Anului Nou, taranii apelau...
Ajunul Crăciunului. Hristos stă să Se nască pe pământ. Mă uit la starea lumii, privesc de-a lungul istoriei şi în mine însumi, apoi mă-ntreb: De ce vrei, Doamne, să vii printre noi? Ai văzut că din primele...
Colindul de Moș Ajun datează din vremuri străbune și creștine, fiind cel mai vechi mesaj dus de copii, despre vestea Nașterii Pruncului Iisus, preluat din înțelepciunea tradițional-creștină de fiecare genera...
Atunci cand este redata Intruparea Mantuitorului din Sfanta Fecioara Maria sunt prezente in unele icoane si detalii pe care unele persoane le considera a fi straine de duhul Ortodoxiei. Scena spalarii Domnului a facut...
Intr-o lume a opiniilor, a punctelor de vedere, fiecare om (plin de drepturi, însă fără datorii şi responsabilităţi) are dreptate. Intreg mapamondul are peste 7 miliarde de adevăruri, care mai de care mai adev...
Nu există aglomerație mai mare în supermarketurile românești, oricum pline tot timpul anului, ca în preajma Crăciunului. Toți ne înghesuim să cumpărăm câte ceva, ca să marcăm așa cum ni se pare nouă c...
In trecut, nu se cantau colinde inainte de 6 decembrie, ziua cinstirii Sfantului Ierarh Nicolae. Cetele de colindatori erau de mai multe feluri: cei mici plecau la colindat in prima parte a zilei Ajunului Domnului si...