Cand pronuntam cuvantul razboi, automat esti tentat sa crezi si mai toti isi imagineaza la fel, ca-i vorba de arme, victime, strategii, lupte, incaierare, ura, urgie, moarte si altele din registrul acesta "beligerant".

Iar in dreptul cuvantului pace, asezam la rand alte epitete din familia de cuvinte si tot felul de sinonime "blajine" si "pasnice", diafane.

Multi cred ca cei care sunt implicati mai mult sau mai putin intr-un "razboi" sunt obligatoriu, dupa logica lor banala, rai, plini de mandrie, ura si furie ori sunt complexati, ori frustrati, ori simuleaza cu "viclenie" ori disimuleaza complexe de superioritate, etc…iar cei care doresc "pacea" cu orice chip sunt cu necesitate blajini, buni, statornici in adevar si neaparat, morali.

Nimic mai superficial si mai aproape de paruta-parelnica-parere.

Adesea, cand suntem nemultumiti de starea de lucruri care domneste in societate si vrem sa schimbam si noi ceva, cand vedem nedreptatile de tot felul din jurul nostru si din lume, cand avem aspiratii in plan spiritual si facem eforturi pentru a atinge aceste idealuri, uneori, aceasta stradanie a noastra, in forma ei vazuta de lucrare transfiguratoare care ne cuprinde si pe noi si pe cei din jurul nostru, poate capata aspectul de lupta.

Fiind vorba de un angajament emotional, intelectual si spiritual, aceasta lucrare poate imbraca episodic nuante si accente tensionate generate de metamorfozele succesive produse in procesul devenirii noastre si a schimbarilor mediului cu care interactionam; asa cum marturisea si sf. Ap. Pavel cand vorbea de "durerile facerii" sau atunci cand se referea la "lupta cu pacatul (in care) nu ne-am luptat pana la sange".

In fondul nevazut al acestei lucrari, elanul, inflacararea, entuziasmul, resuscitarea tuturor potentelor fizice si spirituale in lupta cu patimile si cu raul, in prima faza, apoi pentru dobandirea virtutilor, in a doua faza, toata aceasta mobilizare este o lupta, in fond, cat se poate de pasnica, desi pare o incrancenare, in aparenta si manifestari.

Altminteri, ea ramane o "lupta" pentru instituirea adevaratei paci, "nu cum ne-o dau oamenii, ci cum o da Dumnezeu" ori mai curand, poate sa fie si sa arate de fapt, ca "ne razboim cu pace".

Am intalnit oameni atat de marginali in aprecieri, de subiectivi, de eronati in sentintele lor si atat de grabiti sa se pronunte a priori despre altii, incat te apuca rasu - plansu pe seama lor. Tare li se mai potriveste unora, textul din Sf. Scriptura referitor la cei care observa cu repeziciune si cu acrivie demonica “paiul din ochiul aproapelui, insa barna din ochiul lor nu o iau in seama”.

Pentru exemplificare am sa amintesc nenumaratele situatii in care ne putem afla fiecare la un moment dat, cum ar fi atunci cand parintele isi mustra copilul obraznic si fiind vazut de un strain in aceasta ipostaza, repede este catalogat ca sever, dur, aspru, nemilos, fara sa cunoasca negraita afectiune si grija ce i-o poarta copilului sau cu multa responsabilitate, in afara acestei reactii de moment, in tot restul timpului.

Alteori, un alt parinte care-i toarna-n buzunar odraslei bani cu nemiluita, dupa ce ii face si complice din ochi, cu un zambet larg zicandu-i cu vinovata prietenie: hai, gagiule, du-te distreaza-te, ca viata-i frumoasa.

Un observator miop ar ajunge, dupa o analiza precipitata la concluzia ca cel dintai parinte, redus la ipostaza sa pedagogica, in comparatie cu cel de-al doilea, este invechit, absurd, antipatic, pe cand cel de-al doilea este emancipat, cu fler si foarte "cool".

Am vazut si cunosc oameni care au pareri viguroase despre alti oameni, cu care n-au schimbat o vorba, care nu le cunosc viata, inima, caracterul, zarindu-i pe ici pe colo, iar aceasta suava interactiune fiind suficienta pentru a-si forma pareri de nezdruncinat, profetindu-le pana si sfarsitul, caderea.

Unii isi trag convingerile dintr-o solitara discutie, altii isi formuleaza dogme doar dupa radiografii de suprafata, nestiind nimic despre adancurile tainice, inefabile ale persoanei umane, asa cum unii critici si redactori de gazete sunt edificati despre opera si autor, citind doar un text razlet si nesemnificativ, tot asa cum altii se ante-pronunta despre oameni pe care nu-i cunosc, caci n-au vorbit macar o data unul cu altul, despre care n-au avut curiozitatea minima de a le pune macar o intrebare, despre viata lor.

Tot asa cum sunt si unii, despre care cred, sa-mi fie permis, ca sunt si cei mai vinovati dintre critici si observatori ori cei mai "eretici" in convingerile lor, pentru ca si-au format pareri doar dupa can-can-urile din targ, dupa barfe, dupa cum sunt clevetelile anturajului, culese de pe la "frati", care-l picteaza fara talent si supra-realist pe insul-manechin.

De asemenea, sunt si comentatori care nu inteleg suficient, ca mai toate lucrurile din lume, "realitatile mai importante" sau mai putin importante si chiar “adevarurile” de zi cu zi se pot descrie in moduri diferite fara a le altera substanta, fara a le deprecia autenticitatea.

Ca si in lumea aceasta pestrita in care traim, in alt spectru de idei mutand analiza, in cel cromatic de aceasta data, sunt foarte multe nuante ale culorilor, ce au ca baza matriciala, de exemplu, acronimul ROGVAIV, doar 7 culori ale curcubeului, desi s-a ajuns la concluzia ca, ochiul uman distinge aproximativ 20 de milioane de nuante.

Diagramele culorilor sunt de mare ajutor atat fotografilor, cat si pictorilor, astfel incat un ochi de artist exersat si specializat va reusi cu mult peste media de privitori neantrenati a in a sesiza nuantele si combinatiile intre ele, luminile si umbrele care pot evidentia anumite elemente pictate sau fotografiate.

Faptul ca, fiecare om este un univers unic, irepetabil, inefabil in profunzimile fiintei sale, iar despre sfinti s-a zis ca "asa cum a fost fiecare dintre ei n-a mai fost altul in istorie si nici n-o sa mai fie" (P. Evdokimov), de aici decurge faptul ca, si atunci cand ne asemanam la vorba, ne deosebim in fapte sau cand faptuim la fel, graim diferit sau cand chiar seamana una cu alta, ne departajeaza fizionomiile sau cultura, educatia sau pregatirea profesionala sau experienta de viata si mediul diferit in care traim, elemente suficiente pentru ne incadra in tipologii diferite si a avea perceptii diferite despre lume, despre viata, cu un limbaj si stil propriu de a descrie lumea in care traim fiecare.

De aceea, putem vorbi de lumea artistilor, lumea teologilor, lumea filozofilor, lumea oamenilor de afaceri si a tuturor breslelor profesionale sau putem sa ne referim la universul copilariei, lumea adolescentilor, universul material sau cel spiritual, lumea ingerilor, cinul monahal, celibatarii, universul matrimonial, lumea mondena, s.a.m.d.

Toate aceste "cinuri" au particularitati, specificitati de grup si deosebesc intre ele, uneori fundamental, tot asa cum si in cadrul fiecarui "cin" se pot contura "individualitati", cu profil si viziuni despre lume si viata, in unele cazuri total diferite, desi traim in aceeasi lume, suntem cu totii oameni si vorbim despre aceleasi lucruri, oarecum asa: "Non nova sed nove".

Consider ca aceasta diversitate este o doxologie pe care o putem aduce Creatorului care nu ne-a facut clone, roboti si care "ne-a amestecat limbile" ca sa se formeze popoare, culturi si civilizatii si ne-a inmultit intr-un mod atat de minunat, tot asa cum a facut si a creat de la inceput multimea semintelor, feluritele specii de pesti, de pasari, toata aceasta flora si fauna cu care a imbracat atat de minunat si de frumos pamantul.

In Biserica, in ce priveste expresia ei cultico-imnologica, se cunosc mai multe glasuri - 8 la numar si chiar daca se canta pe un glas la strana, in functie de perioada bisericeasca, corul credinciosilor uneste vocile lor diferite intr-o simfonie liturgica, care nu exclude de la cantare nici pe cel mai afon in muzica bisericeasca.

Daca despre Imparatia cerurilor s-a zis ca este imnologica si fiecare sobor, fie ca este vorba de cinurile ingeresti si acestea organizate in cete si triade, fie ca ne referim la toate soboarele de sfinti: apostolii, ierarhii, mucenii, cuviosii, marturisitorii, ori la soboarele: fecioarelor, a mironositelor, a cuvioaselor, a mucenitelor sau soborul dreptmaritorilor crestini, toate inalta cantare, lauda si doxologie Preasfintei Treimi, fiecare sobor pe treapta sa, mai aproape sau mai departe de tronul dumnezeiesc, fara ca aceasta diferentiere de "cin" sa aduca vreo stirbire in preaslavirea Creatorului, ci dimpotriva imbogatind doxologia cu cantari "negraite" ce "urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit".

Cand este iubire, sfintenie, smerenie, pace si buna-vointa intre oameni se poate supravietui, vietui si convietui intreolalta, oricat de diferiti am fi in "tril" si oricat de diferit am grai, oriunde am fi sau am trai pe fata pamantului, la un moment dat.

Fundamental, suntem toti - oameni, atat de asemanatori si totusi atat de diferiti unii de altii, insa si acest adevar, ca si toate celelalte adevaruri din vietile noastre, daca dorim sa traim ca fratii ne pot apropia fericit unii de altii in Raiul lui Dumnezeu sau dimpotriva ne pot desparti regretabil in Iadul "cel mai de jos" sau "cel mai din afara", daca nu vom avea dragoste unii fata de altii.

Ne oprim aici cu aceste exemple, care completeaza un tablou caricatural, grotesc referitor la cum inteleg unii sa abordeze relatiile lor cu "strainii", cu noile cunostinte, dar si mai trist - cu fratii, carora nu numai ca le-au sterpelit prezumtia de nevinovatie - un drept universal al omului, de altfel, dar le-au suspectat aproape demonic si buna lor credinta, sinceritatea si disponibilitatea lor de a interfera cu ei pe subiecte comune sau teme generale de interes, aratandu-i cu degetul ca pe niste ciumati sau ca pe niste lupi care dau tarcoale la stana cu oi, iar ei facand aceasta cu "nevinovata sinceritate" a lupului moralist.

Ipostaza de lupi moralisti, de mielo-lupi in care se afla acestia, mai devreme sau mai tarziu se va developa, caci nu ingaduie Dumnezeu atata fatarnicie si viclenie care sa reclame la altii o furie, tot asa de aprinsa si iute ca si judecata lor, desi se prezinta public foarte degajati si blajini.

Dincolo de aceste scenarii previzibile si imediate se ascund si alte realitati "absconse" care incarca notiunile de pace si razboi cu noi si alte sensuri.

Dar de "sabia Duhului" (Efeseni 6,17) a auzit cineva, ar putea sa strige vindicativ un bibliofil, ca tot din Scriptura este expresia si "ipostaza"!?.

Un asa zis "razboinic", in acceptiunea larga a cuvantului, poate avea in mana o bata, o sabie, o pusca si cu aceste arme sa ameninte justitiar, sa taie, sa loveasca in "moalele capului" ca un delicvent, daca atata cultura are si asa de primitiv intelege sa-si faca dreptate.

Altminteri, putem cugeta și la un alt gen de "razboinic", ce poate avea in dotarea lui spirituala - "sabia duhului" si cu aceasta sa decapiteze "balaurii", sa alunge duhurile, sa calce "peste scorpii", sa combata ideile eronate ale altora - "daimonii" personali, sa taie din radacina pacatele lui sau sa extirpe un rau, atunci cand poate sa o faca, din "corpul social", ce-i drept, uneori si "fara anestezie".

Iar altul care flutura nonsalant steagul pacii, sa aiba “in portofoliul” personal un bagaj consistent de compromisuri si gainarii facute cu gasca de prieteni si tot atatea amicitii culpabile si complicitati, cate a produs in anii indelungati de oportunism si de pasnica vietuire.

Ne putem pune firesc intrebarea: daca judecata Domnului va fi dupa dreptatea Lui si "nemitarnica", cei care alearga doar la mila Domnului in aceasta viata, pentru a fi iertati de multe lor nedreptati, “lasand adevarul, dreptatea si judecata” pe seama altora sau punandu-le doar la mila Domnului, ce va fi cu ei "in ziua cea infricosatoare , de apoi"?

"Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie." (Matei 10,34).

Iar, "Cuvantul lui Dumnezeu este . viu si lucrator, mai taietor decit orice sabie cu doua taisuri: patrunde ., judeca simtirile si gindurile inimii". (Evrei 4,12).

"Inima oamenilor nu e decat un camp de batalie in care se lupta Dumnezeu cu diavolul" (Feodor Dostoievski).

Sunt mai multe intelesuri si talcuiri in textele biblice pentru cuvintele "sabie" si "razboi", uneori par a fi justificate, alteori nu.

"Adevarul nu face atata bine cat rau fac aparentele lui" (François de la Rochefoucauld).

Deci, trebuie mare atentie la interpretari !

Adevarul, ca si Dreptatea pot fi, uneori, in ofensiva, atunci cand risipesc confuzia, minciuna, nedreptatea, neoranduiala, pacatul, necredinta, neomenia.

De exemplu, in scrierile polemice sau apologetice ale Sf. Parinti, in lupta, rezistenta, si marturisirile disidentilor ca opozanti intelectuali fata de regimurile totalitare, a popoarelor fata de dictatori sau a Sinoadelor ecumenice in fata ereziilor, a Bisericii fata de pacate, a Sf. Mucenici in fata persecutorilor idolatri.

Si cate capete de mucenici si eroi ai neamului n-au cazut rapuse de sabie, cati martiri ai inchisorilor comuniste nu si-au gasit sfarsitul pentru ca n-au vrut “sa taca”; iar ei atata arma aveau - "sabia Duhului", adica puterea cuvantului, a Adevarului care-l marturiseau. si n-au pus-o "in teaca".

Alteori, Adevarul, ca si Dreptatea, insotite de iertare si dragoste pot fi defensive, inofensive, chiar, "mangaietoare", senine si pasnice, conciliante "Fericiti facatorii de pace, fericiti cei prigoniti pentru dreptate." (Cele 9 Fericiri) sau (I Corinteni cap 13). "iubirea nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar " - De preferat!

Exista si varianta "folclorica": "Mai buna e o pace stramba, decat un razboi drept" ori "Sa te faci frate cu d. pana ce treci puntea"; desi exista riscul sa se ajunga la o "amicitie" de genul:

"Cu dansul, mai presus de toate,
Traiesc, ce-i drept, in buna pace:
Eu paine-i dau pe saturate,
El sta de-o parte si mi-o. coace". (epigrama de Dimitrie Jega)

Mai ".Apoi" este si versiunea "apocaliptica", cand omul pacatos perverteste si relativizeaza atat de mult "notiunile" incat ajunge "sa spuna raului bine si binelui rau", cand duce razboi cu virtutea, cu Biserica si cu Dumnezeu si face pace cu pacatul, cu lumea si cu vrajmasul.

Depinde de fiecare ce < Status quo > prefera, cui slujeste, cat de onest este cu sine si cu ceilalti si ce interese are.

Aflam insa, de la M. Eminescu, ca: “Martirul, eroul si inteleptul sunt 3 forme ale aceleasi substante: Adevarul” si ca: „Adevarul, dreptatea si virtutea – toate trei sunt asa de gemene, incat ai crede ca-s una ”.

De fapt, una sunt si in Dumnezeu si de aceea este Sfant.

E drept ca adevarul deranjeaza pe unii.mai ales pe cei care traiesc in minciuna, mint si se mint si pe cei de azi, care nu vor sa fie treziti din "somn" sau din "betia patimilor" si care prefera o viata "caldicica" sau sa stea la "umbra inselarii" sau chiar "la intuneric", caci "la lumina se vadesc faptele lor cele rele".

Prin urmare, nu se poate pune capat tuturor conflictelor, asa cum e clar ca, nici Dumnezeu nu este impotriva tuturor razboaielor.

"Cand ai pace cu Dumnezeu ai razboi cu demonii, cand ai pace cu demonii ai razboi cu Dumnezeu", iar cand inceteaza aceste 2 razboaie.incepe, uneori, din pacate, razboiul cu oamenii sau intre oameni.si mai este.razboiul cu tine insuti sau cu dusmanii imaginari (patologic).

Deci, exista si un razboi sfant, vazut si/sau nevazut, cu cele 2 posibilitati: cand lupti impotriva Raului (…) si cand lupti pentru dobandirea Binelui (…) - de preferat!

Cei care nu lupta sunt in zona de neutralitate a "tertului exclus" - sunt "cei care au depus armele", dezertorii, apostatii, "caldiceii - pe care ii va varsa Domnul din gura Sa".

De aceea s-a zis: "Cand te-ai hotarat sa spui adevarul, pregateste-te de suferinta" (Ion Bratescu-Voinesti) sau "Dati un cal celui care spune adevarul, ca el sa poata fugi dupa ce l-a spus" (proverb armean).

Si mai trebuie sa invatam un lucru: Ca daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc.

Iata ce spune si Sf. Scriptura:

"Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie." (Matei 10,34).

"Eu pe cati ii iubesc ii mustru si ii pedepsesc; sarguieste dar si te pocaieste" (Apocalipsa 3, 19).

"Caci El va razbuna sangele robilor Sai si va rasplati cu razbunare vrajmasilor Sai si celor ce-L urasc le va rasplati."

"Ca foc s-a aprins din pricina maniei Mele, zice Domnul: va arde pana in fundul locuintei mortilor, va manca pamantul si roadele lui si va parjoli temeliile muntilor. Voi strange impotriva lor necazuri si voi cheltui asupra lor toate sagetile Mele;… A Mea este razbunarea si rasplatirea" (Deuteronom 32, 22-23, 35,43).

"Vedeti, vedeti, dar, ca Eu sunt si nu este alt Dumnezeu afara de Mine: Eu omor si inviez, Eu ranesc si tamaduiesc si nimeni nu poate scapa din mana Mea!. Ma jur pe dreapta Mea si zic: Viu sunt Eu in veac! Cand voi ascuti sabia Mea cea lucitoare si va incepe mana Mea a judeca, Ma voi razbuna pe vrajmasii Mei si celor ce Ma urasc le voi rasplati". (Deuteronom 32, 39-41).

Iata ce spune Sf. Vasile cel Mare in alt loc:

"Deci, cand Dumnezeu face pace, face pace in a pe cele rele, adica a le transforma si a le aduce spre o stare mai buna. Apoi, daca intelegi prin cuvantul "pace" usurarea ce o avem la terminarea razboaielor, iar prin cuvantul "rele", toate necazurile si nenorocirile ce insotesc razboaiele, cum sunt: ., intr-un cuvant, toate nenorocirile ce insotesc razboaiele, atunci spunem ca toate acestea se intampla prin dreapta judecata a lui Dumnezeu, care pedepseste prin razboaie pe cei vrednici de pedeapsa.

Ai fi vrut oare sa nu mai fie arsa Sodoma, o data ce sodomitii au savarsit acele nelegiuiri? Sau ai fi vrut sa nu fie distrus Ierusalimul si nici sa fie pustiit templul dupa cutremuratoarea nebunie savarsita de iudei impotriva Domnului? De altfel, nu era drept, oare, sa se savarseasca acestea ., L-au vandut pe Domnul nostru? Deci, nenorocirile razboiului cad adesea si, pe buna dreptate, peste cei care le merita" . (Ca Dumnezeu nu este autorul relelor)

Iata ce spune Sf. Ioan Gura de Aur :
"Atunci mai cu seama este pace, cand se taie ce este bolnav, cand e indepartat ceea ce da nastere la razvratire".

Iata ce spune Sf Grigorie de Nazianz :
"Mai bine un razboi vrednic de lauda, decat o pace care te desparte de Dumneze"”.

Sabie, nu pace! zice si Sfantul Nicolae Velimirovici :
"Nu socotiti ca pace am venit sa aduc pe pamant; nu am venit sa aduc pace, ci sabie. Asa a grait Domnul. A se citi: "Nu am venit sa impac adevarul si minciuna, intelepciunea si prostia, binele si raul, dreptatea si silnicia, dobitocia si omenia, nevinovatia si desfranarea, pe Dumnezeu si pe mamona: ci am adus sabie ca sa tai si sa le despart, incat sa nu se amestece".

Cu ce sa le tai si sa le desparti, Doamne? Cu sabia adevarului. Ori cu sabia cuvantului lui Dumnezeu, ceea ce e totuna: fiindca adevarul este cuvantul lui Dumnezeu, si cuvantul lui Dumnezeu este adevarul. Apostolul Pavel sfatuieste: luati sabia duhovniceasca, care este cuvantul lui Dumnezeu.

Iar, Sfantul Ap. Ioan a vazut in vedenie pe Fiul lui Dumnezeu in mijlocul a sapte sfesnice, si din gura Lui iesea o sabie ascutita de amandoua partile. Sabia care iese din gura, ce altceva poate fi decat cuvantul lui Dumnezeu, cuvantul adevarului? Aceasta sabie este mantuitoare pentru lume, nu pacea binelui cu raul. Si atunci, si acum, si din veac si pana in veac”. (Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi)

…si ultima varianta si solutie este cea "liturgica":

"Cu pace Domnului sa ne rugam…"

"Cu pace sa iesim…intru numele Domnului"

sau

"scripturistica":

"Pace va las voua, pacea Mea o dau voua, nu precum da lumea va dau Eu. Sa nu se tulbure inima voastra, nici sa se infricoseze." (Ioan 14,27)

"Fugi de poftele tineretilor si urmeaza dreptatea, credinta, dragostea, pacea cu cei ce cheama pe Domnul din inima curata" (Timotei 2,22)

"Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor. Impotriva acestor lucruri nu este lege". (Galateni 5, 22-23)

Si peste toate si "mai mare decat toate este dragostea", caci Dumnezeu este iubire si ”cine ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el . pentru ca: Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4,16).

Pr. Alin-Cristian Preotu

.

• Teama de razboiul duhovnicesc
  Publicat in : Pilda zilei
• Arta razboiului duhovnicesc
  Publicat in : Religie