Motto

  • Unicitatea persoanei

    Pentru lumea întreaga tu eşti doar o persoană, dar pentru o anume persoană poţi fi lumea întreagă.

  • Importanta rugaciunii

    Rugăciunea lucrează ca apa asupra focului; ea este ca o ancoră de mântuire pentru sufletul în primejdie de înec.

  • Pacatul, un rau de negrait

    Păcatul este mai rău decât demonul, căci și pe demon tot păcatul l-a făcut demon.

  • Sa rabdam caderile semenilor

    Dacă în noi este dragostea lui Dumnezeu, avem răbdare cu greşelile celorlalţi pe care îi iubim. Noi îi privim în aşa fel încât nu-i vedem cum sunt ei astăzi...

  • Smerenia

    Smerenia este arta de a sta la locul tău.

  • Vremea unui lucru de seama

    Când e vremea unui lucru de seamă, nu te întoarce spre un lucru neînsemnat.

  • Lucrarea noastra sa fie din inima

    Ceea ce faci, fă din inimă.

  • Ganduri frumoase

    Să avem gânduri cu care ne putem prezenta oriunde şi oricând.

  • Cuvantul bun

    Cu un cuvânt bun şi pe cel rău îl îmblânzeşti, dar cu un cuvânt rău şi pe cel bun îl înrăieşti.

  • Tacerea fara paguba

    Dacă voia Ta este să tac, inspiră-mă să păzesc tăcerea într-un duh de pace, care să nu pricinuiască nici o întristare și nici o pagubă aproapelui meu.

  • Lepadare de omul cel vechi

    Se leapădă de sine cel care se dezbracă de omul cel vechi cu faptele lui.

  • Cum sa ne ingrijim de milostenie

    Dacă ne-am îngriji de milostenie ziua, am visa-o şi noaptea.

  • Femeia si darurile ei

    Femeia tace luminand si se jertfeste tacand.

  • Viata in pustie

    Cel care trăieşte în deşert trebuie să fie asemenea unuia pironit pe cruce.

  • Relatiile cu cei din jur

    Calitatea relaţiilor tale cu cei din jurul tău este dată de calitatea relaţiei tale cu Dumnezeu.

  • Dispretuirea tainei

    Unii oameni dispreţuiesc tot ce sunt incapabili să înţeleagă.

  • Pocainta scara catre Dumnezeu

    Pocăința este scara care ne urcă de unde am căzut.

  • Lucrul pocaintei

    Lucrul pocaintei se tese din curatirea gandurilor, rugaciunea neincetata si din rabdarea necazurilor ce vin asupra noastra.

  • Cand i se poate face rau omului

    Nimeni nu‑i poate face rău celui care nu vrea să‑și facă singur rău. Și, dimpotrivă, nimeni nu poate fi de folos celui ce nu vrea să fie veghetor, care nu...

  • Dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc in viata

    Daca Dumnezeu nu este pe primul loc in viata ta, atunci nu este pe locul care I se cuvine.

  • Crucea este puterea lui Hristos

    Crucea este puterea lui Hristos care, asumată de noi, poate transforma lumea în paradis.

  • Inima are numai intrari

    Inima mea are numai intrări. Ieşiri nu are. Cine intră înlăuntru, rămâne acolo.

Calendar Ortodox

Prima spovedanie
Prima spovedanie Ediția de față, concepută în stilul cărților ilustrate de altădată,  este o alternativă pentru serile petrecute în familie fără tele­foane. Cele două povestiri tematice ale marelui Cehov, traduse de ­părintele ­Savatie Baștovoi și împodobite cu lucrări 40.00 Lei
Singuratatea. Cum sa te ajuti pe tine insuti si sa-l ajuti si pe celalalt
Singuratatea. Cum sa te ajuti pe tine insuti si sa-l ajuti si pe celalalt Unul dintre scopurile esenţiale ale acestei cărţi este acela de a lămuri cititorul în privința formelor „singurătății” şi mai ales a cauzelor care le generează. Învăţând să facă distincţie între singurătatea impusă şi cea de bunăvoie, între singurătatea 27.00 Lei
Rugaciunea si viata moderna. Rugaciuni alese
Rugaciunea si viata moderna. Rugaciuni alese Prima lucrare în rugăciune este cea de a alege cuvinte de care nu ne ruşinăm, în care ne regăsim pe de-a-ntregul şi care ni se potrivesc, iar apoi a le aduce lui Dumnezeu cu toată înţelegerea de care suntem în stare. Şi trebuie să ne punem întreaga inimă 12.00 Lei
De la omul exterior la omul interior. Antropologia spirituala a Sfantului Ioan Casian
De la omul exterior la omul interior. Antropologia spirituala a Sfantului Ioan Casian De la omul exterior la omul interior – călătoria propusă de Sfântul Ioan Casian și reconstituită în paginile acestei lucrări – răspunde frământărilor actuale, arătând cum drumul spre inima curățită este totodată drumul spre vindecare și împlinire personal 66.00 Lei
Sarbatoarea sarbatorilor
Sarbatoarea sarbatorilor De la învierea lui Lazăr și până la Pogorârea Sfântului Duh, Sărbătoarea sărbătorilor însoțește copilul pas cu pas prin ultimele zile ale vieții pământești a Domnului, prin evenimente care stau la temelia credinței creștine: învierea lui Lazăr, Intrarea 32.00 Lei
Nebunul
Nebunul ediția a 4-a De la bun început, trebuie să spun că textul de față nu este un sinaxar, ci un roman scris cu toate uneltele necesare unei proze artistice, inspirat din realitățile consemnate în viața Sfîntului Simeon cel Nebun pentru Hristos din Edessa. 26.43 Lei
Despatimiri. Cuvantari la Sfantul si Marele Post
Despatimiri. Cuvantari la Sfantul si Marele Post Canonizat în 1997 pentru sfințenia vieții sale mărturisită jertfelnic, Sfântul Inochentie al Odesei întrupează o tipologie rară, mai ales între arhiereii secolelor din urmă: a stat numai între oameni, i-a ajutat concret, le-a alinat suferințele, i-a 31.71 Lei
Sfintele Pasti pe intelesul tuturor
Sfintele Pasti pe intelesul tuturor Pentru creștini, Paștele rememorează și consfințește anual patimile, moartea și mai ales Învierea lui Hristos, „Mielul lui Dumnezeu”, prin a Cărui jertfă a venit mântuirea: Mântuitorul ne-a scos din robia păcatului și a morții, a pecetluit prin Cruce 19.03 Lei
Minunatele aventuri duhovnicesti ale sfintilor Nicolae din Myra si Bari si Nicolae din Stiri si Trani in Sudul Italiei in lumea anului 1100
Minunatele aventuri duhovnicesti ale sfintilor Nicolae din Myra si Bari si Nicolae din Stiri si Trani in Sudul Italiei in lumea anului 1100 Cartea de față spune povestea exemplară a doi sfinți greci cu numele Nicolae sosiți în Italia, – unul, bătrânul ierarh al Myrei Lykiei adus în Bari în 1087, era vestit în toată lumea creștină, – altul, un tânăr perfect necunoscut din Focida rătăcitor pe 47.57 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact