Motto

  • Urmarea lui Hristos

    Eu nu zic sa fim ca El, caci cine poate fi ca El, ca Mantuitorul? Dar macar, cat de cat, sa mergem pe urma pasilor Lui.

  • Bunatatea

    Cel bun vede bunatatea peste tot; cel rau, nicaieri.

  • Postul

    Postul este doctorul sufletelor noastre. Il face pe fiecare sa ia aminte la sine insusi si-l invata sa-si aminteasca de toate lipsurile vietii sale.

  • Iubirea semenilor

    Dumnezeu ne-a dat maini ca sa dam ajutor altora si nu ca sa le intindem curse.

  • Inaintarea spre Dumnezeu

    Cel ce inainteaza spre Dumnezeu intr-o strapungere neincetata nu inceteaza sa pretuiasca fiecare zi ca o sarbatoare.

  • Darurile

    Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decat cea cu care le primim noi.

  • Pacatul si virtutea

    Ciupercile otravite se vad mai usor, sunt mai spectaculoase decat cele utile. Tot astfel, viciul e mai atragator decat virtutea

  • Canonul

    Canonul bolnavului il constituie patul.

  • Cuvantul

    Cuvantul in sine are o putere duala; el poate fi bun sau rau, dar e neutru din punct de vedere moral. Omul este cel care-i da dimensiunea morala.

  • Osandirea

    Omul care-i osandeste pe altii seamana cu oglinda care-i reflecta pe toti in ea, dar pe sine nu se vede.

  • Imbratisarea lui Dumnezeu

    Cu cat Dumnezeu detine un control mai mare asupra noastra, cu atat devenim mai mult noi insine, pentru ca El ne-a facut.

  • Unirea cu Dumnezeu

    A vorbi despre Dumnezeu si a te intalni cu El nu e acelasi lucru.

  • Bogatia

    Dupa cum hainele mai mari decat masura impiedica la miscare pe cei care se lupta, asa si dorinta avutiei peste masura impiedica sufletele sa lupte sau sa se mantuiasca.

  • Blandetea

    Blandetea este mai puternica decat violenta.

  • Intelepciunea

    Cel ce n-a exersat in intelepciunea omeneasca nu poate ajunge nici la cea dumnezeiasca.

  • Fuga de incercari

    Cine fuge de ispite sau de incercari, fuge de fapt de virtute.

  • Desavarsirea

    Cine este bun, mai bun sa se faca si cine a biruit ispita, sa se roage pentru cel care e inca in ispite.

  • Al meu si al tau

    Acolo unde domnesc 'al meu' si 'al tau', orice parere este pricina de scandal si de cearta. Acolo unde aceste cuvinte nu exista, domnesc pacea si intelegerea.

  • Alegerea cuvintelor

    Unii oameni isi aleg mancarea cu multa luare-aminte si nu ingaduie sa intre in gura lor anumite alimente, dar ei nu sunt atenti si nu isi aleg cuvintele care ies din...

  • Omul este precum cantecul

    Noi suntem ca un cantec, nu credeti? Un cantec nu se poate canta niciodata de la sfarsit spre inceput. Trebuie sa-l canti totdeauna indreptandu-te spre sfarsit.

  • Pacatul si rautatea

    Orice pacat constituie o cedare, orice patima o tradare, orice rautate, o infrangere.

  • Simplitatea

    Totul e simplu, atat de simplu, incat devine de neinteles.

Calendar Ortodox

Prima spovedanie
Prima spovedanie Ediția de față, concepută în stilul cărților ilustrate de altădată,  este o alternativă pentru serile petrecute în familie fără tele­foane. Cele două povestiri tematice ale marelui Cehov, traduse de ­părintele ­Savatie Baștovoi și împodobite cu lucrări 40.00 Lei
Singuratatea. Cum sa te ajuti pe tine insuti si sa-l ajuti si pe celalalt
Singuratatea. Cum sa te ajuti pe tine insuti si sa-l ajuti si pe celalalt Unul dintre scopurile esenţiale ale acestei cărţi este acela de a lămuri cititorul în privința formelor „singurătății” şi mai ales a cauzelor care le generează. Învăţând să facă distincţie între singurătatea impusă şi cea de bunăvoie, între singurătatea 27.00 Lei
Rugaciunea si viata moderna. Rugaciuni alese
Rugaciunea si viata moderna. Rugaciuni alese Prima lucrare în rugăciune este cea de a alege cuvinte de care nu ne ruşinăm, în care ne regăsim pe de-a-ntregul şi care ni se potrivesc, iar apoi a le aduce lui Dumnezeu cu toată înţelegerea de care suntem în stare. Şi trebuie să ne punem întreaga inimă 12.00 Lei
De la omul exterior la omul interior. Antropologia spirituala a Sfantului Ioan Casian
De la omul exterior la omul interior. Antropologia spirituala a Sfantului Ioan Casian De la omul exterior la omul interior – călătoria propusă de Sfântul Ioan Casian și reconstituită în paginile acestei lucrări – răspunde frământărilor actuale, arătând cum drumul spre inima curățită este totodată drumul spre vindecare și împlinire personal 66.00 Lei
Sarbatoarea sarbatorilor
Sarbatoarea sarbatorilor De la învierea lui Lazăr și până la Pogorârea Sfântului Duh, Sărbătoarea sărbătorilor însoțește copilul pas cu pas prin ultimele zile ale vieții pământești a Domnului, prin evenimente care stau la temelia credinței creștine: învierea lui Lazăr, Intrarea 32.00 Lei
Nebunul
Nebunul ediția a 4-a De la bun început, trebuie să spun că textul de față nu este un sinaxar, ci un roman scris cu toate uneltele necesare unei proze artistice, inspirat din realitățile consemnate în viața Sfîntului Simeon cel Nebun pentru Hristos din Edessa. 26.43 Lei
Despatimiri. Cuvantari la Sfantul si Marele Post
Despatimiri. Cuvantari la Sfantul si Marele Post Canonizat în 1997 pentru sfințenia vieții sale mărturisită jertfelnic, Sfântul Inochentie al Odesei întrupează o tipologie rară, mai ales între arhiereii secolelor din urmă: a stat numai între oameni, i-a ajutat concret, le-a alinat suferințele, i-a 31.71 Lei
Sfintele Pasti pe intelesul tuturor
Sfintele Pasti pe intelesul tuturor Pentru creștini, Paștele rememorează și consfințește anual patimile, moartea și mai ales Învierea lui Hristos, „Mielul lui Dumnezeu”, prin a Cărui jertfă a venit mântuirea: Mântuitorul ne-a scos din robia păcatului și a morții, a pecetluit prin Cruce 19.03 Lei
Minunatele aventuri duhovnicesti ale sfintilor Nicolae din Myra si Bari si Nicolae din Stiri si Trani in Sudul Italiei in lumea anului 1100
Minunatele aventuri duhovnicesti ale sfintilor Nicolae din Myra si Bari si Nicolae din Stiri si Trani in Sudul Italiei in lumea anului 1100 Cartea de față spune povestea exemplară a doi sfinți greci cu numele Nicolae sosiți în Italia, – unul, bătrânul ierarh al Myrei Lykiei adus în Bari în 1087, era vestit în toată lumea creștină, – altul, un tânăr perfect necunoscut din Focida rătăcitor pe 47.57 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact