Legatura intre Persoana lui Iisus Hristos si lucrarea Lui mantuitoare

• « Inapoi
• Inainte »

Iisus Hristos privit in lucrarea Lui mantuitoare

Legatura intre Persoana lui Iisus Hristos si lucrarea Lui mantuitoare

Legatura intre Persoana lui Iisus Hristos si lucrarea Lui mantuitoare se arata inca in faptul ca in implicatiile uniunii celor doua naturi in Persoana Lui unica se arata lucrarea Lui mantuitoare asupra firii Sale omenesti. Astfel, se poate spune ca aceste implicatii constituie continutul intern al actelor Sale mantuitoare. Actele Lui mantuitoare sunt o concretizare si o manifestare mai vadita a acestor implicatii.

In ordinea simpla a vietii omenesti sunt fapte care, indiferent de care om au fost savarsite, au prin ele insele repercusiuni importante asupra celorlalti oameni. Un om a intemeiat un stat, o institutie; a formulat o doctrina, a realizat o opera de arta; acestea continua sa influenteze prin ele insele viata altor oameni.

Mantuirea insa nu o dobandim prin asemenea fapte savarsite de indiferent care om, care a pus baza vreunei institutii sau a realizat o opera avand un efect prelungit intr-un mod sau altul. Iisus Hristos mantuieste El Insusi ca Persoana de neinlocuit, intrucat calitatea Sa de persoana dumnezeiasca devenita accesibila ca om, este unicul izvor de putere care ne elibereaza de pacat si de urmarile lui, intre care cea mai grava este moartea. Mantuirea nu o putem dobandi decat in Dumnezeu, sau ca o invesnicire a relatiei personale cu El, relatie prin care ni se comunica si primim in mod liber darurile si puterile vietii adevarate si inepuizabile. De aceea dogmatica crestina nu-i un sistem de idei cu caracter de precepte riguroase, in fata carora omul se afla singur cu puterile sale. Aceste sisteme nu pot exprima mai mult decat poate gandi omul limitat si nu-i pot da omului o putere mai presus de sine pentru a depasi starea insuficientei sale.

Dogmatica crestina infatiseaza lucrarea mantuitoare si daruitoare de viata vesnica a Persoanei dumnezeiesti a lui Hristos devenit om, cum si relatia noastra libera cu Ea, datorita careia putem primi aceasta viata fara de sfarsit. De aceasta Persoana si de relatia cu Ea depinde mantuirea, sau scaparea omului din insuficienta si mortalitatea sa. Crestinismul nu ne lasa in cadrul puterilor noastre umane, limitate, si nici nu ne vorbeste de inchipuite puteri impersonale, de care tot noi am dispune prin oarecare tehnici, ci de Persoana reala, mai presus de toate a lui Dumnezeu cel intrupat, ca izvor a toata viata, al vietii desavarsite si eterne, dar Care totusi ne-a facut dovada existentei si interesului Ei fata de noi prin legatura in care a intrat cu noi in istorie, ca sa ramana in aceasta legatura in vecii vecilor. De aceea in crestinism nu se poate vorbi propriu-zis de o "invatatura mantuitoare" si nu ne mantuim printr-o lege, nici macar prin legea Vechiului Testament, ci prin Persoana lui Iisus Hristos. El este sfarsitul legii (Rom. 10, 4). De aceea El este si se numeste "Mantuitorul". Nici un alt intemeietor de religie nu e si nu se numeste mantuitor, ci legiuitorul sau invatatorul acelei religii. Fara indoiala, Persoana lui Hristos e Mantuitorul intrucat e Fiul lui Dumnezeu. Caci numai in Dumnezeu e puterea mantuirii si viata de veci. Si numai intrucat e Fiul lui Dumnezeu se explica iubirea Lui fata de oameni. Numai intrucat El lucreaza asupra noastra din comuniunea iubitoare cu Tatal si cu Duhul Sfant, ne aduce mantuirea in care este activa intreaga Sfanta Treime, cu iubirea Ei. Iar oamenii sunt mantuiti nu ca niste obiecte, ci prin acceptarea libera a comuniunii cu Hristos si, in Hristos, cu intreaga Sfanta Treime. Astfel, toata mantuirea are marca unor relatii personale intre Hristos si, prin El, intre Sfanta Treime si oameni. Crestinismul este personalist; el inseamna mantuirea persoanei umane prin Persoana suprema. El crede in valoarea netrecatoare a persoanei.

Dar Persoana lui Hristos ne mantuieste printr-o lucrare de transformare a noastra, prin savarsirea anumitor fapte transformatoare, sau facandu-Si eficienta iubirea Sa prin astfel de fapte. Deci numai Hristos ca persoana de neinlocuit ne poate mantui, dar numai El ne poate mantui pentru ca numai El poate savarsi faptele mantuitoare care se cer in acest scop. Intre Persoana Lui si faptele Lui mantuitoare este o legatura indisolubila. Ultimele sunt concluzia primei. Desigur aceasta nu-L supune pe Iisus unei necesitati naturale inscrise in Persoana Lui. Dar Persoana Lui implica angajarea libera a lui Dumnezeu cel iubitor in lucrarea mantuirii noastre. Binevoind sa Se faca om pentru a ne mantui, a binevoit implicit sa mearga pana la capat in realizarea mantuirii noastre; a binevoit sa mearga pana la capat in a face din umanitatea asumata un mediu de putere mantuitoare asupra noastra.

Faptele Lui au in plus insemnatatea ca prin ele Persoana dumnezeiasca suprema Si-a demonstrat cel mai mult, prin istoricitatea lor, existenta Ei reala si faptul intrarii Ei ca om in relatie cu noi, in istorie; a demonstrat ca a devenit si mai concret "istoric", suferind din partea unor factori ai istoriei si biruind pornirea unora din ei impotriva Sa. In faptele mantuitoare este prezenta Persoana lui Hristos si ele nu pot fi ale altcuiva. Iar Ea este prezenta in aceste fapte pentru ca nu poate ramane fara sa Se activeze in aceste fapte, fara sa Se realizeze Ea insasi prin ele, ca om. Daca in planul existentei omenesti trecatoare, numai relatia cu o alta persoana ne poate prilejui o anumita caldura a vietii, un anumit sens si temei ca sa traim, viata netrecatoare si sensul si temeiul deplin al ei nu ne pot veni decat din Persoana dumnezeiasca intrata in relatia directa cu noi, prin faptul ca S-a facut persoana omeneasca.

Persoana semenului inseamna pentru mine mai mult decat toate faptele ei, dar ea nu lucreaza si nu-si dovedeste forta ei iradianta decat prin manifestarile ei. Hristos-Omul, intrucat e si Dumnezeu, e incomparabil mai mult decat orice persoana, mai mult decat toate faptele Lui. Dar aceste fapte sunt manifestarile care fac vadita Persoana lui Hristos si iubirea Ei. Mai mult chiar, in cazul lui Hristos, Persoana Lui e totul, cum nu e persoana nici unui om. Dar asa cum persoana omeneasca e mai mult decat faptele ei, pentru ca nu e statica, pentru ca nu se epuizeaza in faptele savarsite, ci se arata chiar prin faptele ei ca un izvor de iubire si de viata care e mai mult decat ele, asa si Persoana lui Hristos ca Dumnezeu si om e totul, pentru ca nu e statica, pentru ca nu Si-a epuizat realitatea Ei in actele Sale mantuitoare din cursul vietii pamantesti; ci prin acele acte ne-a aratat ca va fi neincetat activa in duhul acelor acte, va fi prezenta mereu in valabilitatea actelor Sale. Caci acele acte sunt expresia culminanta a iubirii Sale si ele au realizat in El o stare de permanenta iradiere a iubirii Sale. Ca atare ele sunt mereu actuale in raport cu noi, mai bine zis, Persoana lui Hristos insasi Isi manifesta prin ele neincetat iubirea Sa culminanta, sau Se manifesta ca un izvor de iubire nesfarsit si inepuizabil. "Hristos cel rastignit si inviat, nu moartea si Invierea, ca teme teologice, constituie centrul teologiei Apostolului Pavel." Faptele savarsite de o persoana se inscriu in ea cu urmarile lor. Si raporturile cu alte persoane se resimt de starile inscrise in ea de faptele ei, transmitandu-le lor aceste stari.

• « Inapoi
• Inainte »