Rolul preotiei slujitoare in mentinerea unitatii Bisericii


f. Rolul preotiei slujitoare in mentinerea unitatii Bisericii. Daca preotul tine in unitate o comunitate liturgica, adunand pe toti membrii ei, cu rugaciunile lor, in jurul jertfei Domnului, episcopul mentine unitatea intre preotii unei Biserici locale reprezentand pe Hristos fata de o comunitate mai larga si mentinand prin aceasta in unitate Biserica dintr-un anumit teritoriu. Reprezentand pe Hristos in acea unitate mai larga a Bisericii, el hirotoneste pe preotii din cuprinsul ei. Apoi prin comuniunea dintre fiecare episcop cu toti episcopii, inceputa prin hirotonia unui episcop de catre mai multi episcopi, ca reprezentanti ai intregii Biserici, se mentine unitatea intregii Biserici.

Dar episcopii raman si ei, ca persoane umane, incadrati in comunitate, ca madulare ale corpului lui Hristos, mantuindu-se in cadrul corpului lui Hristos. Legea comuniunii e valabila si pentru ei. De aceea relatia intre preotul si episcopul slujitor si comunitate nu se poate reduce la o singura formula. El este si mijlocitor al lui Hristos, dar este si membru al Bisericii ca trup al lui Hristos. Nici un episcop nu se singularizeaza, nu devine substitut vazut exclusiv al unicului cap, Hristos. De aceea Hristos a lasat la conducerea vazuta a Bisericii comuniunea Apostolilor si dupa ei comuniunea episcopilor, ca urmasi ai comuniunii Apostolilor, nu pe Petru singur si pe urmasii lui. Prin aceasta episcopul este incadrat nu numai in comunitatea Bisericii, ci si in comuniunea episcopatului, intre ele fiind o stransa legatura. Fiecare membru al Bisericii, chiar episcop de-ar fi el, se mantuieste in dependenta de Hristos si in comunitatea Bisericii, pentru ca Acelasi Hristos este in toti membrii Bisericii, unindu-i ca pe un corp al Sau in infinitatea iubirii Sale fata de Tatal si a Tatalui fata de ei. De aceea un episcop e hirotonit de mai multi episcopi, ca reprezentanti ai intregului episcopat, si prin aceasta, de Hristos in calitatea Lui de cap al intregii Biserici, careia ii mijloceste lucrarea sa prin intregul episcopat, prin toti preotii in comuniune prin episcopi.

Dar relatia intre preot sau episcop si Hristos nu se poate reduce la o formula simplista nici din alt punct de vedere. Cel ce ierurghiseste prin el Euharistia este Hristos Insusi. Hristos este si in Liturghie nu numai jertfa, ci si jertfitor. Ca atare nu este jertfit propriu-zis de episcop sau de preot, ci Se jertfeste Hristos Insusi. El "Se sfarma si nu Se desparte", El Se daruieste celor ce se impartasesc "prin mana Lui cea atotputernica". Prefacerea darurilor in trupul si sangele lui Hristos se savaseste prin Duhul lui Hristos, dar pe Duhul Il trimite Hristos si impreuna cu Duhul este si El de fata.

Desi pentru zidirea sufleteasca a credinciosilor e de dorit ca preotii si episcopii sa aiba o viata duhovniceasca exemplara, adica sa se aduca si ei jertfa impreuna cu Hristos, totusi intrucat Hristos Insusi aduce si daruieste prin preot si episcop trupul si sangele Sau intregii comunitati bisericesti, aducerea si daruirea Lui in Taine nu Si-o face dependenta de vrednicia preotului si a episcopului, intrucat nevrednicia lor nu e nevrednicia lui Hristos si a Bisericii ca trup al lui Hristos, Care se afla in relatia iubirii nesfasite cu Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca Hristos "lucreaza prin toti (preotii si episcopii), pentru a mantui poporul, chiar daca ei ar fi nevrednici". Hristos Se pune prin aceasta in legatura directa cu poporul credincios, sau Se afla intr-o legatura pe care o intensifica, chiar prin actele slujitorilor nevrednici. Curios e ca, chiar cei ce ar avea mai multa independenta de slujitorii Bisericii in relatia lor cu Hristos, se smintesc mai mult de nevrednicia lor, deci dau mijlocirii un sens mai important decat il are de fapt. Mijlocirea trebuie luata mai mult ca ocazionare, ca mediere stravezie, decat ca impropriere personala de catre slujitor a darului de la Hristos si ca transmitere in felul acesta, la credinciosi.

Carti Ortodoxe

Cuprins

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact