Biserica pnevmatizata prin Duhul lui Hristos cel inviat

• « Inapoi
• Inainte »

d. Biserica pnevmatizata prin Duhul lui Hristos cel inviat.

Dar deschiderea orizonturilor infinite ale cunoasterii vietii in Hristos, capul Bisericii, se largeste cel mai mult prin invierea si inaltarea lui Hristos ca om si prin participarea noastra partiala la aceasta inca din timpul existentei noastre pamantesti. "Caci murind Hristos pentru noi, inviind  si inaltandu-Se la ceruri, a largit prin Duhul in chip spiritual inimile celor ce-L primesc."

Propriu-zis de-abia Invierea si Inaltarea fac pe Cuvantul cel intrupat si rastignit sa Se extinda prin Duhul Sau cel Sfant cu trupul Sau in cei care cred si se deschid Lui, devenind din capul virtual, capul actual al Bisericii. Cuvantul lui Dumnezeu S-a acoperit la intrupare, "desi e pretutindeni si in toate". "S-a acoperit din iconomie, asteptand timpul aratarii (prin trupul insusi, n.n.). Iar timpul aratarii catre toti a fost Invierea din morti."

Invierea si Inaltarea lui Hristos cu trupul actualizeaza, prin salasluirea Lui in noi, prin Duhul Sfant, calitatea Sa de cap al Bisericii, care isi ia inceputul existentei reale prin aceasta, in mod special prin faptul ca face ca comunitatea bisericeasca sa primeasca in Capul-Hristos inceputul vietii de veci si sa vada perspectiva nesfasita a acestei vieti cu trupul, ba chiar sa guste ceva din ea. Ea primeste prin Inviere, pe langa unitatea a carei baza s-a pus obiectiv prin intruparea Cuvantului si s-a intarit prin jertfa Lui, perspectiva si arvuna invierii si a vietii de veci. Biserica are imprimata virtualitatea invierii, dar nu numai in trupul personal al lui Hristos salasluit in ea, ci si in fiinta celor ce o constituie ca trup tainic al Lui. Caci sufletele lor se umplu de puterea Duhului lui Hristos cel inviat, Care le va face capabile la sfasitul lumii sa-si readuca trupurile la o viata incoruptibila. Sufletele lor se umplu de puterea Duhului lui Hristos, plin de puterile trupului jertfit si inviat al lui Hristos, prin tainele Bisericii, prin vietuirea lor animata de Duhul lui Hristos cel jertfit si de puterea trupului Lui inviat. Iar aceasta are un efect si asupra trupului lor inca din aceasta viata, care il va duce la inviere la sfasitul lumii.

Propriu-zis Duhul lui Hristos cel jertfit e una cu Duhul lui Hristos cel inviat si primindu-L pe Acesta in viata de acum, primim odata cu puterea autojertfirii si arvuna invierii. De aceea Duhul lui Hristos cel jertfit si inviat conduce pe cei ce si-L insusesc la inviere. Prin viata de jertfa, sustinuta de puterea Duhului lui Hristos cel jertfit, credinciosii inainteaza spre invierea lor. Astfel Biserica este "locul" in care se inainteaza spre inviere, e "laboratorul" invierii. Ea are ca aspect principal pe cel eshatologic. Prin inaintarea pe drumul jertfei, sau al mortii cu Hristos, sufletul se umple de o tot mai mare putere asupra trupului, care se va manifesta in invierea trupului. Aceasta inseamna ca membrii Bisericii inainteaza spre pnevmatizarea lor si prin aceasta, pe drumul spre invierea cu Hristos. Invierea lui Hristos a pus in lumina semnificatia vietii Lui de ascultare pana la moarte, ca eliberare a omului de sine insusi si de puterile inferioare, pentru a fi capabil de relatia de iubire nesfasita cu Dumnezeu.

Prin aceasta noi stim ca prin viata noastra de ascultare iubitoare, de jertfa, sau de iertare si de sporire in virtuti, inaintam spre inviere. Noi stim ca, nefiind ai lumii acesteia, ai pacatului, suntem ai imparatiei invierii. Stim ca neavand cetate statatoare pe acest pamant in care toate sunt destinate mortii, avem cetatenie netrecatoare  in ceruri (Evr. 13, 14; Fapte 3, 20). Aceasta pentru ca Hristos cel jertfit, imprimat in noi, face cu noi drumul spre invierea Sa in noi si spre invierea noastra impreuna cu El. Biserica e pelerina spre cer pentru ca Hristos e calea spre cer si Cel ce calatoreste cu ea si in ea spre cer. Aceasta nu inseamna ca membrii Bisericii nu sunt activi pe pamant, dar activitatea lor nu are numai rostul sa intretina trupul, ca si cand totul s-ar termina cu moartea lor. Ci prin activitatea lor pun temeliile comuniunii eterne cu Fiul lui Dumnezeu devenit om si cu semenii. Ei ajuta si material pe ceilalti. Dar prin aceasta ei vor sa puna aceleasi temelii ale unei iubiri care sa dureze vesnic. Adica nu vad numai trupul lor si al altora. Ei nu slujesc stricaciunii. Ei nu se ostenesc pentru ceva ce se corupe, cum se osteneau danaidele turnand apa intr-un butoi fara fund.

Fiind in Biserica sau in Hristos, ei nu raman prin moarte defenitiv in pamant, ci Biserica ii conduce la viata de veci. Murind, ei raman in Hristos. Caci moartea lor nu e deplina si nici definitiva, ci ei raman cu sufletul pentru viata viitoare si vor invia cu trupul in Hristos, avand in vedere ca sufletele lor in viata viitoare se afla in Hristos cel inviat cu trupul. De aceea membrii Bisericii nu traiesc ca unii ce n-au nadejde (I Tes. 4, 13), caci Hristos, ca Ipostasul dumnezeiesc al Bisericii, intrupat si inviat, nu o poarta in Sine ca sa lase madularele ei in pamant la sfasitul vietii lor pamantesti; ci ca sa-i duca mai intai cu sufletul, apoi si cu trupul in viata cea vesnica, la comuniunea iubirii treimice nesfasite in care Se afla Hristos Insusi ca om. Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel intrupat, rastignit si inviat, e ipostasul vesnic al celor ce parcurg in El pe pamant sau in Biserica, prin credinta si prin virtuti, drumul pe care l-a parcurs El Insusi in cursul vietii Lui pamantesti. Si ei stiu ca vor invia, ba chiar participa anticipat in sufletul si in trupul lor, madular al trupului inviat al lui Hristos, la invierea si la viata de veci a lui Hristos. Hristos li Se face transparent, li Se daruieste partial, ca Hristos cel inviat, inca prin Crucea pe care o poarta ei in viata aceasta, impreuna cu El.

Arvuna aceasta consta in inceputul pnevmatizarii lor, care nu se face fara Cruce, dar nici fara Duhul; in inceputul de realizare a unei transparente prin care vad viata infinita a lui Hristos si se impartasesc in parte de ea. Aceasta le vine din trupul inviat, deci pnevmatizat si subiectivat la culme, al Mantuitorului, din relatia cu Hristos ajunsa la o mare intensitate datorita acestei pnevmatizari si subiectivari accentuate a trupului lor. Numai pentru ca Biserica e un trup format din astfel de madulare pe cale de pnevmatizare, binevoieste sa locuiasca in ea Hristos cel inviat, sau numai in vederea acestei pnevmatizari a madularelor ei, ca cei ce sunt preocupati de aceasta, fapt propriu indeobste membrilor Bisericii, vrea sa locuiasca Hristos ca intr-un locas adecvat sau pe cale de a se face tot mai adecvat. Caci numai printr-un astfel de trup se poate face transparenta prezenta si slava lui Hristos. "Nu a primit sa locuiasca in templul de pietre pe care l-a zidit Solomon... Ci locuieste in noi prin Duhul... Dar eram nepartasi de Duhul inainte de pogoraea Lui, cum zice preainteleptul Ioan: "Inca nu era Duh, caci Iisus inca nu era slavit" (In. 7, 39). Dar sculandu-Se din morti si readucand la chipul dumnezeiesc firea omului, a suflat intai in sfintii apostoli, zicand: "Luati Duh Sfant" (In. 20, 22).

Pnevmatizarea aceasta inseamna in acelasi timp eliberarea sau puterea eliberarii de patimile inrobitoare si de legea unei naturi care duce la coruperea definitiva a trupului. Dar inseamna si intimitatea filiala cu Tatal. Dar zice si dumnezeiescul Pavel: "Caci nu ati luat Duh de robie spre frica, ci Duh de infiere, in care strigam: "Avva, Parinte!" (Rom. 8, 15). Duhul robiei era in Israel, Duhul de fii, in noi..., adica in Biserica cea din neamuri e Duhul lui Dumnezeu spre infiere, facandu-ne casa duhovniceasca." Iar pnevmatizati putem vedea cu ochii liberi slava lui Hristos cel pnevmatizat, adica il putem vedea transparent unii in altii, sau in Biserica, noi insine fiind transparenti pentru Hristos. "Iar Domnul este Duhul. Si unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. De aceea noi toti, cum a spus iarasi acela, cu fata descoperita (transparenta, n.n.) oglindind fata Domnului, ne preschimbam din slava in slava, ca de la Duhul Domnului" (II Cor. 3, 14-18).

Biserica, si in ea fiecare madular al ei, este astfel rugul aprins, dar nemistuit de focul inepuizabil al iubirii, adusa oamenilor, in umanitatea lui Hristos. Caci Hristos cel inviat lumineaza din ea si o inflacareaza la nesfasit, dar nu o consuma, asa cum a facut si face si cu firea Sa. "Flacara a crutat maracinele si s-a facut suportabila lemnului mic si slab. Caci Dumnezeirea a incaput in umanitate. Aceasta e taina lui Hristos. Dar a locuit si in noi Cuvantul lui Dumnezeu, nu cerand pedepse, nu rostind judecati, ci stralucind prin raze bune si blande." Hristos straluceste cu razele blande ale iubirii, dandu-ne curaj sa ne apropiem de El, sa intram in relatie de iubire cu El, macar ca iubirea aceasta este nesfasita, sau tocmai de aceea. Purtata in Hristos, comunitatea celor uniti cu El traieste in caldura dragostei si in lumina Lui, in lumina dragostei Lui fata de credinciosii din El si a lor fata de El si intreolalta. E o viata intr-un alt plan, in planul vietii nesfasite si atotluminoase dumnezeiesti.

• « Inapoi
• Inainte »