Biserica imprimata de jertfa lui Hristos

• « Inapoi
• Inainte »

c. Biserica imprimata de jertfa lui Hristos

Relatia cu Tatal. Dar de aici se vede ca intruparea singura inca nu-L face pe Hristos capul deplin al omenirii ce se mantuieste si pe baza ei inca nu o duce pana la slava ei deplina. Caci umanitatea asumata de El prin intrupare inca nu are toate insusirile prin care El ne poate fi cap adevarat si prin care Se poate salaslui in noi, umplandu-ne de lumina Sa si de puterea Lui de conducere spre viata incoruptibila si vesnica in Dumnezeu si de introducere in ea.

Prin intrupare Cuvantul lui Dumnezeu a savasit numai actul de reasezare a Lui in pozitia de cap al omenirii in vederea mantuirii. Mai trebuie sa contribuie si natura omeneasca asumata la strabaterea unui drum si la implinirea unor acte prin care Cuvantul cel intrupat  urmeaza sa o faca deplin capabila pentru acest rol al Sau, de cap, ca om in raport cu manitatea. Mantuirea noastra se va infaptui numai intrucat vom face in mod liber, sub conducerea Capului-Hristos, un drum asemanator aceluia pe care l-a facut paga noastra in El pentru a ajunge la starea deplinei indumnezeiri. Numai asa s-a putut bucura natura asumata de El de toata transcenderea peste ea insasi in Dumnezeu, pe care i-o putea oferi Ipostasul dumnezeiesc in care a fost asumata, si numai facand si noi asa, din puterea concentrata in ea, datorita si efortului ei, putem sa fim inaltati in mod real spre participarea la ceea ce ne poate procura Capul-Hristos: infinitatea vietii dumnezeiesti si libertatea in ea.

Efortul naturii umane in Hristos face posibil efortul nostru in Biserica si este exemplar pentru acesta. E acelasi efort spre libertate in viata infinita a relatiei libere cu Dumnezeu, din robia stricaciunii aduse de patimi. Si numai prin aceasta Hristos Isi poate actualiza toata eficienta Lui de cap al Bisericii, de cap al nostru care ne conduce spre viata de relatie libera in iubire cu Dumnezeu cel infinit.

Natura umana in Hristos trebuia sa invinga prin ascultarea desavasita si iubitoare de voia Lui dumnezeiasca una cu voia Tatalui, sau prin conformarea cu ea si prin suportarea mortii pe cruce, afectele inrobitoare intrate in firea noastra prin pacat ca tot atatea slabiciuni, si moartea ca ultima consecinta a lor, deschizandu-se astfel vederii neimpiedicate orizontul infinit al Dumnezeirii si participarii la el si vietii in el, stare care este obtinuta prin Inviere. "Caci a murit Emanuel, largindu-ne noua intrarea in Sfanta Sfintelor si deschizandu-ne usile Bisericii din ceruri, noua celor ce credem in El." Hristos tine umanitatea Sa deplin deschisa infinitatii lui Dumnezeu prin starea ei de jertfa si ne comunica si noua aceasta stare in Biserica daca ne deschidem si noi orizonturilor in care a fost ridicata umanitatea Sa. Sfantul Chiril din Alexandria a insistat mult asupra acestui fapt, spunand ca numai insusindu-ne starea de jertfa a lui Hristos putem intra si noi la Tatal.

Caci numai in starea de buna mireasma a acestei jertfe suntem bineplacuti lui Dumnezeu, adica numai renuntand la noi, putem realiza relatia de iubire nesfasita cu Dumnezeu cel nesfasit in iubire. "Hristos este ardere de tot, adica intreg si nu in parte, oferindu-Se spre miros de buna mireasma lui Dumnezeu si Tatal. Prin aceasta este cu adevarat Sfantul Sfintilor. Dar ne-am sfintit si noi in El."245 Dupa Sfantul Apostol Pavel suntem si noi "buna mireasma a lui Hristos, lui Dumnezeu" (II Cor. 2, 15). "Iar locul cel mai cuvenit al dumnezeiestilor jertfe este Biserica lui Dumnezeu, caci in ea se savaseste in chip necesar taina lui Hristos." In ea ne curatim de pacate, impartasindu-ne de jertfa lui Hristos, adica in ea iesim din robia patimilor care ne ingusteaza si ne castigam libertatea in relatia iubirii nesfasite cu Dumnezeu, Caruia ne predam renuntand la noi, impatasindu-ne de predarea analoga a lui Hristos.

Aducandu-ne in Hristos jertfa, sau renuntand la egoismul care ne margineste, ne punem in relatie de pace si de iubire desavasita, sau intr-o relatie de deschidere deplina cu Dumnezeu Tatal, ne deschidem prin iubire infinitatii iubitoare a Lui, asemenea Fiului Sau intrupat. Prin aceasta ne sfintim. Iar aceasta are loc in Biserica, in ambianta comuniunii credinciosilor cu Hristos cel jertfit, si intreolalta. In Biserica dobandim in Hristos starea de jertfa sau de predare a Lui fata de Tatal, starea de deschidere fata de Cel din care pornesc etern valurile vietii si iubirii nesfasite. Tatal ne deschide obiectiv intrarea la Sine, la relatia cu Sine in iubire, dar si noi trebuie sa inlaturam subiectiv piedicile din calea apropierii de Dumnezeu, piedici care ne inchid in noi insine. "Caci Dumnezeu Tatal ne priveste in Hristos spre aducere aminte si ne-a facut in El cunoscuti si vrednici de privire si ca scrisi in cartea lui Dumnezeu.""Hristos ridica pacatele noastre si prin El ne-am facut primiti, cand aducem darurile noastre in Duh lui Dumnezeu si Tatal,"adica atunci cand ne apropiem de El cu o iubire prin care am uitat de noi insine.

Intrucat toti membrii Bisericii aduc aceasta jertfa din puterea lui Hristos si impreuna cu Hristos in Biserica, sau in comuniunea tuturor cu Dumnezeu, sau intrucat Biserica insasi face aceasta, Biserica traieste in relatiile infinitei iubiri a Persoanelor treimice. Ea are drept cap, prin care e introdusa si inainteaza in acea viata, pe Hristos; drept suflet animator, pe Duhul Sfant; dar Se aduce jertfa Tatalui, intr-o transcendere spre acest ultim izvor personal al existentei ei, al vietii si al iubirii fara sfasit, intrucat e izvor al celorlalte doua Persoane dumnezeiesti si al vrerii crearii si mantuirii lumii. Jertfa noastra, ca renuntare la pacate - formele variate ale egoismului -, ia forma virtutilor. De aceea Biserica este si locul in care se cultiva virtutile, ca deschideri iubitoare spre Dumnezeu dupa asemanarea lui Hristos, Care este "fiinta virtutilor", dupa Sfantul Maxim Marturisitorul.

Biserica e o comuniune de iubire scaldata in relatiile infinitei iubiri treimice. Ea traieste in oceanul tripersonal sau intreit subiectiv, nesecat, al acestei iubiri si vieti, sau in legatura cu acest izvor infinit, adapandu-se din el. Adunati virtual in Fiul, in virtutea intruparii Lui din iubire, suntem adunati si mai mult prin jertfa Lui care ne da puterea pentru jertfa noastra, pentru iesirea din marginirea egoismului nostru si pentru intrarea in relatia iubitoare nesfasita cu Dumnezeu si cu semenii. Cei ce se sfintesc mai mult prin jertfire mai continua si mai deplina sunt mai aproape, in trupul lui Hristos, de mintea si de inima Lui; sunt mai intim introdusi in infinitatea de viata si de putere care se misca in trupul Lui, purtat de  unul din ipostasurile infinitei vieti si iubiri treimice. Dar prin aceasta ei sunt mai iubiti si de Tatal si traiesc in constiinta lor in mod mai simtit valurile de viata si de iubire ale Tatalui care se revarsa spre Fiul si din Fiul, prin Duhul Sfant, in inimile noastre.

In Biserica sufla Duhul iubirii dintre Tatal si Fiul care aduce si sadeste in oameni iubirea filiala fata de Tatal si simtirea iubirii Tatalui fata de Fiul si, prin El, fata de cei uniti cu El in trupul Bisericii. Suflul acestei iubiri, aduse in noi prin Duhul, a creat lumea si suflul ei o reface ca Biserica.

Hristos, iubindu-ne, nu vrea sa stea singur ca jertfa iubitoare in fata Tatalui, nu vrea sa obtina, ca om, iubirea Tatalui numai pentru Sine, ci si pentru fratii Sai intru umanitate. "Hristos ramane pururea in ochii Tatalui. Caci cand S-a facut Unul-Nascut ca noi, atunci a si intrat (ca om) in Sfanta Sfintelor (in intimitatea Tatalui) prin cortul cel mai mare si desavasit, adica in cer, ca sa Se arate, precum s-a scris, in fata lui Dumnezeu pentru noi (Evr. 9, 24). Caci nu Se infatiseaza pe Sine in fata Tatalui, ci pe noi in Sine, care am cazut de la fata si de la ochii Lui din pricina neascultarii si a pacatului care a stapanit peste toti. In Hristos deci am dobandit apropierea si indraznirea spre intrarea in Sfanta Sfintelor, precum ne-a spus inteleptul Pavel. Caci precum ne-am sculat si am ajuns intru cele ceresti in Hristos, asa am ajuns in fata Tatalui." In Hristos am intrat si inaintam in infinitatea vietii si iubirii lui Dumnezeu, care izvoraste din Tatal, pentru ca aceasta infinitate de viata si de iubire, umpland umanitatea lui Hristos prin jertfa si Inviere, ni s-a facut accesibila si noua prin jertfa care ne duce la inviere.

Noi nu trebuie sa murim de moarte sangeroasa ca Hristos. Caci nu in noi se biruieste, ca in paga umanitatii, moartea. Dar in faptele noastre de renuntare continua la pacate si de sporire in virtuti, ca iesiri din marginirea egoismului si ca deschideri spre Dumnezeu cel infinit si spre relatia cu semenii in El, se activeaza continuu vointa noastra de a nu mai trai noua, deci a unei vieti care ne duce spre moarte, ci lui Dumnezeu cel fara de moarte si semenilor nostri in Dumnezeu. In aceasta intentie activa e cuprinsa virtual insasi capacitatea mortii noastre fizice pentru Dumnezeu si pentru ajutorarea semenilor nostri, ca sa iesim din ingustimea egoismului propriu si conducator spre moarte la largul vietii si iubirii infinite a lui Dumnezeu.

Astfel jertfa noastra, fiind renuntare continua la pacate, ca forme ale egoismului, ia forma virtutilor si sporirii continue in ele, ia forma deschiderii iubitoare spre Dumnezeu si spre semeni, dat fiind ca toate virtutile sunt insufletite de iubire fata de Dumnezeu si de oameni si sfasesc intr-o iubire culminanta si fara sfasit. Ca atare, jertfa noastra sau virtutile noastre au un caracter dinamic si neintrerupt. "Caci socotesc ca noi trebuie sa aducem lui Dumnezeu ca o buna mireasma modurile (virtutile) vietuirii in Hristos, facandu-ne ca niste miresme si aducandu-ne pe noi lui Dumnezeu arderi de tot bine mirositoare, potrivit, socotesc, cu ceea ce s-a spus cu dreptate: "Infatisati, asadar, trupurile voastre jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu - jertfa voastra intelegatoare" (Rom. 12, 1). "Caci in toata vremea si fara incetare, de la inceput si pana la sfasit aducem in Hristos buna mireasma prin toata virtutea, in cortul sfant, adica in Biserica."

Aducand jertfa virtutilor, sau a deschiderii noastre in Biserica, spre Dumnezeu cel infinit, sau in "locul" deschiderii spre infinitatea lui Dumnezeu in Hristos si spre unitatea cu ceilalti credinciosi in Dumnezeu, realizam prin aceasta in concret unitatea de corp extins al lui Hristos in care se misca iubirea nesfasita a Persoanelor Sfintei Treimi, unitate careia Cuvantul i-a pus inceputul prin intrupare. Virtutile sunt formele si gradele deschiderii noastre fara sfasit spre Tatal si spre semenii nostri prin iubire, in Hristos, intrucat in Hristos s-a facut si ramane vesnic aceasta deschidere. Ne deschidem Tatalui la inceput prin credinta, apoi prin ascultare, prin infranare, prin rabdare, prin smerenie, tot atatea grade ale depasirii limitelor noastre, purtate de iubire si ajunse la iubirea culminanta, care nu are sfasit. Dar prin toate acestea ne deschidem si indefinitului semenilor nostri si sporim in unitatea cu ei in infinitatea iubirii dumnezeiesti puse la dispozitia noastra in Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut ca om accesibil noua.

• « Inapoi
• Inainte »