Enipostazierea firii omenesti in Ipostasul preexistent al Cuvantului

• « Inapoi
• Inainte »

c. Enipostazierea firii omenesti in Ipostasul preexistent al Cuvantului. In Iisus Hristos insa, natura umana a primit existenta concreta nu ca un centru propriu, ci intr-un centru preexistent, in unitatea Ipostasului divin al Logosului.

De o subzistenta autonoma a naturii omenesti in cadrul unitatii superioare si mai largi in care a luat existenta, nu poate fi vorba. In acest caz s-ar afirma ca un ipostas deosebit. De o tinere a ei in stare de pur obiect iarasi nu poate fi vorba, caci natura umana nu poate exista real ca atare, adica nu exista neipostaziata si deci nepersonalizata, sau nesubiectivata, lipsita de caracterul de subiect. Pe langa aceea, Iisus Hristos n-ar fi, in acest caz, si "om deplin".

Modalitatea de subiect, sau valenta de subiect a naturii umane, nu se mai realizeaza insa, in cazul lui Iisus Hristos, ca o modalitate de sine, ca o subzistenta autonoma, ci se implineste in intregul ipostatic divino-uman, din care face parte. Insusirile de spontaneitate si de inregistrare constienta a actelor din afara, insusiri ce se cuprind virtual in natura umana, nu se mai activeaza de ea in izolare, ci se activeaza de intregul divino-uman care o include si pe ea.

Subiectul dumnezeiesc devine si subiect omenesc. Aceasta inseamna nu numai ca natura umana si-a gasit in Dumnezeu Cuvantul subzistenta ca umanitate generala, ci si ca a primit in Cuvantul si impreuna cu El modalitatea personala umana deosebita de alte persoane umane. Caci asa cum Fiul lui Dumnezeu e o persoana deosebita de celelalte persoane dumnezeiesti in dumnezeirea Sa, tot asa imprima si umanitatii asumate pe de o parte calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, pe de alta, calitatea de ipostaziata sau personalizata deosebit de celelalte persoane umane.

Numai asa Fiul lui Dumnezeu prin intrupare a valorificat nu numai omul in general, ci oamenii ca persoane deosebite. Desigur natura umana fiind personalizata in Dumnezeu Cuvantul si purtand in cazul lui Hristos intiparirea Ipostasului sau Persoanei lui Dumnezeu Cuvantul, are o deschidere, o comprehensibilitate, cum nu au ceilalti oameni. Asa cum firea dumnezeiasca nu poate exista in concret decat in persoane deosebite, asa si firea omeneasca asumata in Ipostasul Cuvantului primeste caracterele personale deosebite de ale celorlalte persoane umane, formand in acelasi timp o unica persoana cu Dumnezeu Cuvantul.

Prin faptul ca aspectul de spontaneitate al firii omenesti a lui Iisus Hristos se activeaza prin aspectul ipostatic al Logosului, lui Iisus Hristos nu I-a lipsit nimic ca sa fie si om deplin. Dar acest om deplin nu coincide cu calitatea Lui de Dumnezeu deplin. Natura omeneasca si-a avut in Hristos toata actualizarea ipostatica sau personala pe care o are cand exista real ca subiect propriu in ceilalti oameni, dar nu ca o actualizare autonoma, si nici intr-o confundare a firii umane ipostaziate sau personalizate, cu firea dumnezeiasca.

Deosebirea lui Iisus ca om, de ceilalti oameni, sta in faptul ca El ca om este nu un centru autonom de acte si reactii; ci centrul omenesc al acestora este in acelasi timp si centrul dumnezeiesc al lor si al actelor Sale dumnezeiesti. Toata natura omeneasca a Sa s-a centrat prin aceasta nu in afara de Dumnezeu, ci in Dumnezeu-Cuvantul.

Intre oameni a pasit un om care nu mai e centrat in el insusi, ci in Dumnezeu, e identic ca persoana cu Dumnezeu. Relatiile celorlalti oameni cu acest semen al lor nu sunt relatii traite in afara de Dumnezeu, ci relatii cu Dumnezeu Insusi, intrucat acest centru ipostatic are o putere de atractie spre Dumnezeu si de iradiere a binelui, care depaseste toate centrele pur omenesti, el este centrul nostru. In mijlocul creatiei s-a plasat pentru eternitate un centru personal omenesc, care e in acelasi timp dumnezeiesc.

Iisus Hristos are calitatea unui astfel de om central prin faptul ca acum potentele naturii umane nu mai sunt activate de un ipostas uman, ci de Ipostasul dumnezeiesc, Care imbratiseaza cu iubirea Sa nesfarsita pe toti si toate. Ca atare, nu mai e pericol ca potentele naturii umane sa fie activate acum intr-un mod individualist, contrar altor oameni, cum nu mai e pericol sa fie activate contrar lui Dumnezeu. Hristos activeaza ceea ce e propriu naturii umane la adapostul oricarui pericol de activare a acestor posibilitati prin hotarari si fapte defavorabile altor oameni si contrare lui Dumnezeu.

Intrucat aceasta activare a naturii umane conforme cu voia lui Dumnezeu, Creatorul ei, si in acord cu ceilalti oameni, e cea mai proprie activare a firii umane, in Iisus Hristos firea noastra intrupata si-a regasit adevarata ei activare.

Natura in generalitatea ei este a tuturor si in ea sunt incluse tendintele favorabile tuturor, tendintele reciproc convergente. Aceasta nu inseamna, cum am spus, ca Hristos nu o ipostaziaza imprimandu-i caractere personale deosebite de ale celorlalte persoane. Dar Hristos ca ipostas divin actualizeaza tendintele firii umane favorabile noua prin faptul ca, fiind in ipostas divin, firea umana a Lui nu e periclitata sa fie stramtorata in manifestarile ei de un ipostas uman autonom, care sa o poata activa in sens individualist.

• « Inapoi
• Inainte »