Preotia lui Hristos in Biserica prin preotia slujitoare

• « Inapoi
• Inainte »

c. Preotia lui Hristos in Biserica prin preotia slujitoare. Dar aceasta jertfa n-o poate aduce orice credincios, caci in acest caz nu s-ar mai arata ca ea e adusa "pentru toti", ci fiecare ar aduce-o pentru sine. Ea trebuie sa fie adusa de unul pentru toti, reprezentand pe Hristos, Care, ca unul, Se aduce jertfa pentru toti. Acesta e preotul, slujitor al Bisericii, cu raspundere pentru o comunitate. Prin aceasta se arata in acelasi timp constiintei credinciosului ca el are nevoie de Hristos ca Mijlocitor. Preotul simbolizeaza pe Hristos ca Mijlocitor, simbolizeaza faptul ca omul nu poate intra prin sine in relatia iubitoare nesfasita cu Dumnezeu.

Deci slujirea preoteasca, invatatoreasca si imparateasca generala, cu caracter individual, are nevoie de preotia slujitoare a Bisericii sau a comunitatii ca baza a ei. Si precum Hristos nu Si-a luat preotia de la Sine, asa nu si-o pot lua de la ele nici persoanele randuite la aceasta preotie slujitoare si nu le-o poate da nici comunitatea. Pe de alta parte, Hristos ca Mijlocitor mijloceste catre Dumnezeu Tatal, avand ca scop sa obtina ca om iertarea pentru oameni de la Dumnezeu. Ca atare El nu-Si ia singur preotia, ci e randuit in slujba de Mijlocitor de catre Dumnezeu Tatal: "Si nici nu-Si ia de la Sine slujba aceasta, ci daca este chemat de Dumnezeu, dupa cum si Aaron; asa si Hristos nu S-a preamarit pe Sine Insusi, ca sa Se faca Arhiereu, ci Cel ce a grait catre El: "Tu esti preot in veac, dupa randuiala lui Melchisedec" (Evr. 5, 4-6).

De aceea nici cel prin care se simbolizeaza Hristos, ca preot deosebit de credinciosi, nu-si poate lua preotia de la sine, caci in acest caz si-ar lua-o fiecare credincios de la sine si nu s-ar mai respecta adevarul ca preotul e chemat de Dumnezeu si nu s-ar mai recunoaste faptul ca prin preot este simbolizat Hristos, ca deosebit de fiecare credincios si de toti laoalalta, ca Mijlocitor al lor. De aceea preotul nu poate primi preotia lui nici de la comunitate, caci comunitatea e compusa din membrii ei care nu sunt preoti. Comunitatea trebuie sa recunoasca si ca intreg, sau ca Biserica, faptul ca Hristos, in calitate de Cap al ei, este altceva decat ea ca trup al Lui, ca ea insasi are nevoie de Hristos ca Mijlocitor, iar faptul acesta trebuie sa se faca vizibil prin preotul slujitor si mijlocitor. Atat credinciosii ca persoane individuale, cat si comunitatea trebuie sa se refere la Hristos ca la Mijlocitorul deosebit de ei si de ea, prin preotii care nu sunt randuiti preoti de comunitate, ci sunt randuiti de Dumnezeu asemenea lui Hristos, ca chipuri vizibile ale lui Hristos, sau ca organe ale Lui.

Preotia ca activare in planul sensibil a preotiei nevazute a lui Hristos, sau a mijlocirii Lui catre Dumnezeu, e un dar al lui Dumnezeu. Credinciosii au mereu nevoie de preotul  vizibil, deosebit de ei, pentru ca au mereu nevoie de Hristos, ca Mijlocitor. Omul nu-si rapeste mantuirea de la Dumnezeu, cum ar fi in cazul cand s-ar face el insusi preot. Nici comunitatea nu o poate rapi, ca sa dea preotia de la sine. Precum Hristos a fost trimis de Tatal ca Mijlocitor, asa preotii si episcopii sunt trimisi de Hristos ca cei prin care Isi implineste in mod vazut lucrarea Sa mijlocitoare sau mantuitoare. De aceea ei primesc de la Hristos Duhul Sau, ca Hristos sa savaseasca prin ei lucrarea Sa de mantuire. "Precum M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va trimit pe voi... Luati Duh Sfant; carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi, iar carora le veti tine, tinute vor fi" (In. 20, 23). Sau: "Eu v-am ales pe voi si v-am pus pe voi, ca sa mergeti si roada sa aduceti si roada voastra sa ramana" (In. 15, 16). Respingand preotia slujitoare a Bisericii, conceptia protestanta a respins necesitatea impartasirii noastre de jertfa lui Hristos si deci necesitatea prezentarii ei in continuare in Biserica, deci si pe Hristos in aceasta stare de jertfa. Aceasta o face insa Hristos pana azi si de aceea pana azi El trimite pe slujitorii acestei jertfe. Hristos a chemat prin Apostolii Sai pe urmasii lor, primii episcopi, apoi prin fiecare generatie de episcopi alti episcopi si prin fiecare episcop, pe preotii Bisericii locale pastorite de El.

d. Cele trei trepte ale preotiei. Apostolii, ca martorii lui Hristos cel inviat si ca pietre de temelie pe care s-a intemeiat Biserica, nu au urmasi. Dar ca detinatori ai plenitudinii harului intregii slujiri mantuitoare in Biserica, au ca urmasi pe episcopi intr-o succesiune neintrerupta. "Apostolii ne-au binevestit, fiind trimisi de Iisus Hristos. Iar Hristos a fost trimis de Dumnezeu. Hristos e deci de la Dumnezeu si Apostolii de la Hristos." Hristos a transmis Apostolilor "toate cate le-a auzit de la Tatal" (In. 15, 15). In continuare si cei ce au urmat Apostolilor, "fiind randuiti episcopi in diferite parti, sunt dupa hotaraea lui Iisus Hristos". Ei urmeaza, potrivit Sfantului Ignatie, Apostolilor "ca Iisus Hristos, Tatalui", continuand lucrarea lor. Dupa Clement Romanul, Apostolii predicand "in tari si orase... au pus inceputurile bisericilor, cercand in Duhul pe episcopi si pe diaconii celor ce aveau sa creada...

Au asezat pe cei mai inainte pomeniti si le-au randuit ca, de vor adormi, sa le urmeze in slujba lor sfanta (Liturghia) alti barbati probati". Astfel "episcopii, urmasii Apostolilor, sunt socotiti partasi ai aceluiasi har arhieresc si ai aceleiasi invataturi si pazitori ai Bisericii". Fiecare episcop e urmasul tuturor Apostolilor, caci fiecare Apostol se afla in comuniune cu toti ceilalti Apostoli. Iar dupa aceea, fiecare episcop e hirotonit de mai multi episcopi in numele intregului episcopat, primind acelasi har si aceeasi invatatura pe care le-au avut toti Apostolii si toti episcopii si odata cu aceasta putand impartasi preotilor, si prin ei credinciosilor eparhiei sale, acelasi har si aceeasi invatatura neschimbata, care sut in toata  Biserica, sau punandu-i in comuniune cu Acelasi Hristos, Care, aducandu-Se Tatalui ca jertfa in continuare, isi tine umanitatea Sa in legatura iubirii nesfasite cu Tatal.

• « Inapoi
• Inainte »