Sensul Ipostasului si al firii


b. Sensul Ipostasului si al firii. E greu sa intelegem in ce consta in concret aceasta capacitate. Calitatea omului de chip al lui Dumnezeu, sau de chip al Cuvantului lui Dumnezeu nu ne spune nici ea prea mult in concret. Pentru a ne lamuri in aceasta privinta, sa vedem intai ce este ipostasul. Ipostasul sau persoana este starea de sine a unei firi spirituale, sau si spirituale; e una din unitatile unei astfel de firi, in stransa corelatie cu celelalte unitati, iar in cazul persoanei umane, in relatie si cu Dumnezeu cel personal. Ca atare persoana, care e modul de subzistenta concreta a firii umane, e un centru unitar al tuturor actelor si relatiilor sale mereu noi fata de alte persoane umane, dar si al relatiei cu Dumnezeu cel personal. Persoana e un "cine" unitar, care este si se stie subiectul unei firi sau al unui fond complex de insusiri din care poate scoate acte mereu noi si in care suporta si primeste actele altor factori personali si impersonali. "Cine"-le unitar al persoanei se conciliaza cu complexitatea acestui fond de insusiri pe care-l manifesta in acte proprii si in care primeste actele straine. Privita ca unitate, complexitatea e persoana; privita ca complexitate de insusiri, e natura. Dar aceasta complexitate de insusiri nu poate fi vazuta stand de sine.

Ea subzista intr-un "cine" unitar, sau ca un "cine" unitar. Daca firea nu poate exista real decat intr-un sau ca un "cineva", intr-o sau ca o persoana, realitatea suprema trebuie sa aiba si ea caracter personal. Numai in ea se contempla firea. Realitatea este astfel ipostatica, personala, sau subzista in ea. Unitatea acestui "cine", simultana cu complexitatea lui, o reda, in privinta lui Hristos, Leontiu de Bizant considerand pe de o parte ca ipostas al naturii umane pe acelasi Dumnezeu Cuvantul care e si ipostasul etern al firii Sale dumnezeiesti, pe de alta, numindu-L compus, ca unul ce intruneste sau ipostaziaza in sine cele doua firi. E de mentionat ca ipostasul nu trebuie inteles ca o baza deosebita de firi, ci ca un mod de existenta concreta care, unificandu-le, le penetreaza in toate ale lor prin caracterul ipostatic.

Nimic nu se opune insa, in principiu, ca un "cine" unitar suprem sa cuprinda in sine o complexitate si mai mare, mai mare ca a subiectului uman. Nimic nu se opune ca sa se realizeze un cine care sa cuprinda nu numai complexitatea de insusiri a firii umane, in care se cuprind personalizate toate elementele din cosmos, ci si ale firii dumnezeiesti, sau viceversa. Prin aceasta se realizeaza unitatea personala cea mai cuprinzatoare. Acesta este Iisus Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu cel intrpat.

Fiecare om e si ipostas sau subiect, si natura; e subiect, ca natura subzistenta, ca centru subzistent al actelor si reactiilor sale, ca fond ce-si actualizeaza potentele lui; si e natura, ca instrument sau fond pus in valoare de aspectul ei de subiect, sau de faptul ca subzista real ca ipostas. In fiecare om exista si ipostasul si natura, sau si calitatea de subiect si cea de fond si de instrument, fara ca ipostasul sa fie un adaos din afara, ci forma necesara a naturii indata ce ea exista in mod real. In propozitiile "eu ma incalzesc", "eu cuget" exprim atat calitatea mea de subiect care simte sau cugeta, cat si calitatea mea de fond sau izvor de simtire sau cugetare.

Una fara alta nu se poate, odata ce exist. Natura umana nu poate exista concret niciodata numai ca natura, ca fond, ca "obiect", fara sa aiba si calitatea de subiect, si nici subiectul, fara natura.

Carti Ortodoxe

Cuprins