Sfintenia Bisericii

• « Inapoi
• Inainte »

Sfintenia Bisericii

Hristos cel jertfit, sursa sfinteniei Bisericii. Sfintenia Bisericii sta in stransa legatura cu unitatea ei. Caci cu cat este mai unita Biserica cu Hristos si deci in ea insasi, deci cu cat e unita mai intim cu Capul ei cel sfant, cu atat e si mai sfanta in calitate de trup al Lui. Pacatul, sau contrariul sfinteniei, este in fond un pacat impotriva unitatii.306 Sfintenia Bisericii si a membrilor ei decurge din unirea cu trupul sfintit prin ascultare si jertfa a Domnului. Sfintenia Bisericii si a membrilor ei e forma in care se arata stransa lor unire cu Hristos, Care S-a sfintit prin jertfa Lui pentru noi, fiind fara de pacat deja in baza uniunii ipostatice.

Aceasta inseamna ca sfintenia Bisericii, ca si unitatea ei, isi are izvorul ei in Hristos cel sfant, prezent in ea. Unde exista relatia nemijlocita si intima cu Hristos si in El cu ceilalti credinciosi, exista si sfintenia. In protestantism, unde a slabit credinta in prezenta intima si lucratoare a lui Hristos in Biserica, a slabit, odata cu unitatea Bisericii pana la disparitia ei, si sfintenia Bisericii tot asa de mult. Preocuparea de sfintire a trupului prin infranare a slabit foarte mult si in catolicism (lipsa postului, mancarea inainte de Sfanta Impartasanie etc.), datorita aceluiasi fapt al neaccentuarii impartasirii cu trupul sfintit al lui Hristos in Biserica si, in general, aceluiasi accent redus pus pe importanta trupului lui Hristos si a sfinteniei lui si a trupului nostru in opera de mantuire.

Sfintenia Bisericii, ca si unitatea ei provenind din stransa unire cu Hristos, sunt insusiri in care se manifesta puterea mantuitoare a lui Hristos prin Biserica. Nu se poate dobandi  mantuirea fara participarea la sfintenia lui Hristos lucratoare in Biserica. Daca mantuirea este participarea prin transparenta trupului la infinitatea dumnezeieasca in Duhul Sfant, care spiritualizeaza trupurile noastre, se intelege de ce unele confesiuni apusene, eschivandu-se de la eforturile spiritualizarii trupului, concep mantuirea ca o rezolvare juridica a conflictului dintre Dumnezeu si oameni, rezolvare pur formala, care-si va da roadele ei in fiinta credinciosilor de abia in viata viitoare.

Hristos este sfant mai intai pentru ca este Dumnezeu. Sfintenia este o insusire a lui Dumnezeu. Creatura nu are sfintenia decat prin participare. De aceea unde nu se afirma participarea la El, nu se afirma nici sfintenia creaturii (protestantism). Oriunde Se manifesta Dumnezeu, se traieste sfintenia Lui, ca ceva care e cu totul deosebit de lume, dar care si comunica energia harului in vederea purificarii, cu un fior de sfiala, de veneratie, sau de frica a omului in fata lui Dumnezeu, din pricina pacatoseniei proprii care impiedica deplina participare la sfintenia Lui (Is. 6, 5-57; Ies. 3, 5). In Vechiul Testament se vorbeste continuu despre sfintenia lui Dumnezeu, dar si de comunicarea ei. Ea umple locul unde apare Dumnezeu, straluceste prin persoanele apropiate Lui si lasa o urma in aceste persoane dupa ce Dumnezeu S-a apropiat de ele.

De aceasta sfintenie a umplut Fiul lui Dumnezeu, prin intrupare si prin jertfa, si firea omeneasca asumata, ridicand-o pe tronul dumnezeiesc, asigurandu-i viata din infinitatea dumnezeiasca si, odata cu aceasta, eternitatea. Aflandu-se cu aceasta fire si in Biserica si venind si in credinciosi, li se comunica si lor sfintenia, mantuirea si viata dumnezeiasca, viata de veci. Ea se comunica din trupul Lui, prin Duhul Lui cel Sfant. Prin trupul Lui pnevmatizat ni se comunica la nesfasit in Biserica sfintenia Lui si puterea de a deveni tot mai sfinti, tot mai deschisi curatiei si iubirii nesfasite a lui Dumnezeu, libera de orice egoism opus sfinteniei.

Despre sfintirea aceasta a lui Iisus ca om se vorbeste adeseori in Sfanta Scriptura. Hristos Se numeste El insusi pe Sine: "Acela pe care Tatal L-a sfintit si L-a trimis in lume" (In. 10, 36). Iar in alte locuri din Sfanta Scriptura se spune despre Hristos: "L-a uns pe El in Duhul Sfant si in putere" (Fapte 10, 38); sau: "Sfant Fiul Tau Iisus" (Fapte 4, 27). El este "Sfantul lui Dumnezeu" (Mt. 1, 24) prin excelenta. Din sfintenia Lui iradiaza sfintenia Bisericii, care e trupul Lui extins, sau in care Se afla El Insusi cu trupul Lui sfintit. Caci pentru sfintirea acesteia Si-a sfintit trupul Sau prin aducerea lui ca jertfa. De fapt, jertfirea de Sine ca predare lui Dumnezeu, inseamna sfintire, dat fiind ca cel ce se jertfeste renunta la tot ce-l desparte de Dumnezeu si prin aceasta se uneste cu Dumnezeu cel sfant. In felul acesta sfintenia poate fi echivalenta si cu iubirea deplina de Dumnezeu, avandu-si izvorul in sfintenia lui Dumnezeu ca iubire nelimitata a lui Dumnezeu fata de noi. Sfintenia este iubirea perfecta care consta intr-o unire a persoanelor ca persoane fara confundarea lor intr-o unitate impersonala, ci intr-un respect deplin prin care vor sa se mentina ca atare in vesnicie.

Sfintenia in acest sens nu poate veni decat de la Dumnezeu. In acest sens S-a sfintit si Iisus ca om, umplandu-Se de iubirea desavasita de Dumnezeu din iubirea desavasita a lui Dumnezeu fata de umanitatea Sa si, prin ea, fata de noi toti. "Pentru aceea si Iisus ca sa sfinteasca poporul cu sangele Sau, a patimit afara de poarta" (Evr. 13, 12).

Sfantul Chiril din Alexandria zice: "Caci toata firea vazuta si nevazuta se impartaseste de Hristos. Ingerii si arhanghelii si cei mai presus de ei nu sunt altfel sfinti, decat numai prin Hristos in Duh. Deci El este altarul, El tamaia si El Arhiereul. De asemenea, El este sangele  curatirii pacatelor." Adica in Hristos se intalneste iubirea nesfasita a lui Dumnezeu cu iubirea umanitatii care se deschide acestei iubiri, predandu-se integral lui Dumnezeu. Si El este Cel ce comunica iubirea Sa dumnezeiasca nesfasita ca Dumnezeu, dar o ofera si ca om lui Dumnezeu, predandu-Se intreg Lui, in numele nostru, ca Arhiereul nostru, pentru ca umplandu-Se si ca om de iubirea dumnezeiasca careia i S-a deschis desavasit, sa ne-o transmita si noua si prin aceasta sa ne sfinteasca.

Starea de jertfa a lui Hristos ca om este o stare de iubire fata de Tatal si fata de noi, odata ce numai iubirea fata de o alta persoana face o persoana sa renunte la sine. Aceasta este buna mireasma a jertfei lui Hristos in fata Tatalui. El a restabilit astfel relatia noastra in general fata de Tatal. "Caci pe omul care s-a intors de la Dumnezeu din pricina neascultarii si a multimii pacatelor, Hristos l-a asezat iarasi in Sine, ca in cel dintai, in fata Tatalui."

De aceea, sfintenia ca stare de jertfa in fata Tatalui e o stare de iubire, din iubirea Tatalui. Si pentru ca iubirea lui Dumnezeu este nesfasita si vesnica si da si iubirii noastre aceasta calitate, Dumnezeu facandu-ne in Hristos sfinti ne da viata vesnica. Facandu-ne sfinti, Dumnezeu invesniceste persoanele noastre, pune in evidenta valoarea lor netrecatoare. De aceasta stare de sfintenie din Hristos si deci de iubire intre noi si Dumnezeu ne impartasim in Biserica si ea e forta care tine Biserica sau pe membrii ei in unitate. "Intelegi deci ca ne-am mantuit, Hristos murind pentru noi, dar ne oferim si noi lui Dumnezeu si Tatal, ca o buna mireasma, supunandu-ne Lui si ducand o viata in sfintenie." Despre sfintirea Sa prin jertfa pentru noi din iubire, vorbeste Iisus Hristos Insusi inainte de patima Sa, aratand ca aceasta sfintire vrea sa o intinda asupra Bisericii: "Si Eu pentru ei Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar" (In. 17, 19).

Iar Sfantul Apostol Pavel spune: "Printr-o singura aducere a desavasit pe veci pe cei ce se sfintesc" (Evr. 10, 14). Sau: "Hristos a iubit Biserica Sa si S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca pe ea, curatind-o in baia apei prin Cuvant, ca s-o infatiseze Siesi Biserica slavita, neavand pata sau zbacitura sau altceva din acestea, ci ca sa fie sfanta si fara de prihana" (Efes. 5, 25-27; comp. si I Cor. 6, 11; I Tes. 4, 3). Sfantul Pavel face aici o legatura stransa intre iubirea lui Hristos si intre jertfa Lui si sfintirea Bisericii prin ea. Iar despre extinderea sfinteniei lui Hristos in noi, care credem in El si ne unim in Biserica, se vorbeste in mai multe locuri in Sfanta Scriptura. Prima sfintire a celor ce cred in Hristos are loc in Botez, prin care ei se unesc cu Hristos si intreolalta in Biserica. Caci in Botez "s-au spalat (de pacate, de egoism), s-au sfintit, s-au indreptat intru numele Domnului Iisus Hristos si intru Duhul Dumnezeului nostru" (I Cor. 6, 11). Apoi traind sub puterea harului, cei ce s-au botezat formeaza "o preotie imparateasca, un neam sfant, popor agonisit lui Dumnezeu" (I Pt. 2, 9). Toti cei ce sunt ai lui Hristos sunt "chemati sfinti" (Rom. 1, 7; I Cor. 1, 2), "sfinti in Hristos Iisus" (Filip. 1, 1), "sfintiti in Hristos Iisus" (I Cor. 1, 2 etc.).

Salasluindu-Se Hristos cu firea Sa omeneasca sfintita in Biserica, aceasta este sfanta si sfintitoare, avand in ea izvorul harurilor si darurilor. Dar pe acestea le obtine in acelasi timp prin rugaciune, intrucat acelasi izvor e totodata mai presus de ea, in calitate de Cap al ei, de Cap ultim al ei, care nu mai are alt cap, fiind El Insusi izvorul ultim al sfinteniei si al iubirii. Ea e sfanta pentru ca in rugaciunea ei este Duhul Sfant, Care Se roaga cu putere si de aceea ea obtine prin rugaciune pe Duhul Sfant intr-un grad sporit, pe Duhul Sfant "care sfinteste toate" cele de care se impartasesc oamenii care cred si-i sfinteste si pe ei inlauntrul Bisericii, inchegandu-i si mai mult ca Biserica. Sfintenia, devenita prin participare insusirea Bisericii si a membrilor ei, consta in primul rand in curatirea de pacate si in puterea mentinerii in ea si a inaintarii intr-o viata de virtuti, care nu e decat expresia pozitiva si progresiva a curatiei si iubirii. In curatie se includ toate aspectele desavasirii duhovnicesti: infranare, cumpatare, rabdare, intelepciune, smerenie, blandete, bunatate in ganduri si fapte si iubirea fata de toti. Ea e disponibilitate de comuniune cu Dumnezeu prin rugaciune si cu semenii in rugaciune pentru ei si in ajutorare reciproca. Toate aceste aspecte ale sfinteniei le are Biserica si le au membrii ei.

Definind sfintenia ca relatie iubitoare cu Dumnezeu, accentuam faptul ca puritatea si toate virtutile legate de ea inca nu sunt esenta sfinteniei. Sfintenia e in primul rand o stralucire mai presus de fire a lui Dumnezeu prin cei ce se straduiesc in aceste virtuti; e o transparenta stralucitoare a luminii dumnezeiesti. "Lumina Sfintei Treimi straluceste tot mai mult" prin ei, scrie Sfantul Grigorie de Nazianz.310 Sfintii poarta chipul lui Hristos ca Cel ce ne comunica prin umanitatea Sa sfintenia si stralucirea Sfintei Treimi, sau iubirea desavasita din sanul ei.

Biserica este laboratorul in care Duhul lui Hristos ne face sfinti, sau chipuri tot mai depline ale lui Hristos, in Care e concentrata ca intr-o persoana sfintenia si iubirea Sfintei Treimi. Duhul Sfant o face aceasta, intretinand in noi in acelasi timp preocuparea activa de sfintenie. Biserica se ocupa in mod principal cu sfintirea membrilor ei, pentru ca numai prin aceasta se mantuiesc. Duhul Sfant lucreaza la sfintirea credinciosilor inlauntrul Bisericii, a carei viata intima este imprimata de trupul sfintit al lui Hristos, pe care il poarta in sanul ei si din care iradiaza Duhul Sfant. Biserica lucreaza la aceasta sfintire a membrilor ei, intrucat ii tine pe toti in miscarea iubirii si a comuniunii intreolalta.

Pe pragul intrarii lor in Biserica oamenii sunt sfintiti de Hristos intrucat ii integreaza prin Botez, sau prin Duhul Sau lucrator in Botez, in corpul celor uniti cu Sine, adica ii uneste cu Sine. Ei au prin aceasta calitatea de "sfinti", fiind "spalati" de pacatul stramosesc si de pacatele lor pana in acel moment, intrucat au fost ajutati sa se decida sa iasa din egoismul lor, din viata lor in afara de infinitatea iubirii lui Hristos si de iubirea din comunitatea Bisericii. Hristos S-a imprimat la Botez, pe baza credintei lor, sau a celor ce garanteaza pentru credinta lor ce are sa se actualizeze, deci pe baza credintei lor potentiale, cu firea Lui omeneasca jertfita si sfintita, libera de pacatul stramosesc si de orice alt pacat si de orice pornire spre pacat, in firea lor. Hristos cel neingustat in iubirea Lui nesfasita de nici un egoism al pacatului, S-a imprimat in credinta sau in deschiderea lor spre El, ca un elan al raspunsului lor la iubirea Lui nesfasita. Lanturile pacatului stramosesc, care-i ingustau si tineau in robia acestei ingustari vointa lor, au fost rupte de iubirea covasitoare a lui Hristos, intarind in ei miscarea de raspuns la iubirea Lui, ceea ce i-a facut curati de pacatul stramosesc al ingustarii lor si le-a imprimat dinamismul spre viata neingustata de pacat, in ambianta iubirii lui Hristos.

Hristos, Care a murit ca om fata de orice posibilitate a pacatului, fata de orice posibilitate de ingustare a umanitatii Sale pentru infinitatea iubirii dumnezeiesti, S-a imprimat cu puterea acestei iubiri nesfasite in cel ce s-a botezat, facandu-l chiar in acel moment sa moara pacatului, sa iasa din ingustarea si din robia lui.

Dar posibilitatea de libertate a miscarii in infinitatea iubirii lui Dumnezeu prin Hristos, redobandita de vointa impotriva pacatului prin Duhul lui Hristos, trebuie actualizata in fapte nu numai de Hristos, sau de Duhul Lui salasluit in cel botezat, ci si de acela insusi. Sfintenia este astfel nu numai un dar, ci si o misiune, o indatorire pentru credinciosii Bisericii. Sfintenia implica in ea tensiunea eshatologica, sau spre desavasirea vietii viitoare, cum o implica si unitatea Bisericii cu Dumnezeu si intre membrii ei, spre a carei desavasire eshatologica tinde si ea. "Tensiunea dinamica in Biserica, intre "noul obtinut" si "noul care inca nu e", este cauzata de taina prezentei Imparatiei, care precede ca dar si anticipeaza implinirea lui finala."

• « Inapoi
• Inainte »