Situatia femeii dupa cartea Legii lui Manu

Situatia femeii dupa cartea Legii lui Manu Mareste imaginea.

 

Situatia femeii dupa cartea Legii lui Manu

 

Considerente generale asupra rolului femeii in societatea contemporana

 

Astazi, poate mai mult ca oricand, problematica femeii sub toate aspectele, se impune in centrul atentiei in mai toate tarile civilizate ale lumii. Cu mici exceptii, se observa o revenire la matca fireasca si originara a statutului femeii de fiinta creata de Dumnezeu din barbat, purtand, ca si acesta, "chipul divin". De altfel, teologia crestin-ortodoxa, plecand de la textul Genezei: "si vor fi amandoi un trup" prin aceasta intelegand ca vor fi amandoi o unitate, pedaleaza pe ideea ca omul nu este intreg daca e numai barbat sau daca e numai femeie; omul intreg este barbat si femeie.

 

Privind cu atentie la societatea contemporana, se observa ca pretutindeni femeia se impune din ce in ce mai mult in viata sociala, reusind sa-si cucereasca unul cate unul drepturile de care a fost privata pana acum. Acest fenomen este in plina desfasurare, desi mai exista inca natiuni in sanul carora ridicarea femeii la un statut de deplina egalitate si demnitate cu cel al barbatului intampina greutati nu usor de escaladat, ce rezida in faptul ca inegalitatea dintre sexe nu este socotita accidentala, ci este de drept divin.

 

 

1. Locul "Legii lui Manu" in literatura sacra hindusa

 

Literatura sacra a Indiei se imparte in doua mari categorii de texte: Shruti (a auzi) si Smrti (memorie). Prima este constituita in esenta din Vede, Brahmane si Upanisade, texte ce se bucura de o autoritate absoluta, continutul lor fiind accep­tat in mod neconditionat, considerandu-se ca aceasta literatura a fost transmisa oamenilor de zei. A doua, reprezinta traditia (smrti), si este opusa revelatiei (shruti), dar ea nu este asezata la acelasi nivel cu cea dintai, cu toate ca este la fel de sfanta. Ea este o culegere de amintiri care au fost transmise din generatie in generatie, fiind considerata ca lucrare a omului. Din aceasta pricina continutul, forma si stilul au putut fi diferite de-a lungul istoriei. Marile epopei Ramayana si Mahabharata, ca si Purana, sunt cuprinse in smrti. Compusa de personaje "sfinte" cu scopul de a "adapta" revelatia la conditiile specifice epocilor istorice, ea a dat nastere unui mare numar de lucrari.

 

Dintre acestea, o mentiune speciala trebuie facuta pentru tratatele juridice (dharma shastras), dintre care "Cartea Legii lui Manu" sau "Manavadharmashastra" este cel mai faimos si recent cod de legi. Se considera ca actuala versiune dateaza dintre anii 200 i.Hr. si 200 d.Hr. Aceste legi sunt importante pentru ca legifereaza pana astazi, desigur partial, structura societatii indiene.

 

Cuvantul "lege" (dharma) din titlul cartii nu trebuie luat in intelesul modern, ca o suma de dispozitii sau prescriptii privitoare la o anume problema sau ca o nor­ma de conduita intr-o directie sau imprejurare oarecare, ci ca o norma generala de conduita, ca o culegere cat mai completa de reguli ce trebuie urmate in viata. De aceea, Legea lui Manu cuprinde principii de teologie, de metafizica si cosmogo­nie, precepte de morala, de economie, politica, juridica, strategie, filosoile ctc.

 

In general privita, Legea are colorit si sanctiune religioasa, ca toate legile popoarelor vechi. De altfel, cuvantul "dharma", este o notiune complexa si esentiala in cadrul religiei hinduse. In India, termenul general pentru religie era "arya-dharma", dar in fond, "dharma" inseamna mai mult decat religie, caci incorporeaza in sine si elemente care nu se circumscriu religiei, precum legea castelor, legea pro­prietatii, etc. Radacina acestui cuvant inseamna "a se tine impreuna". Este struc­tura interioara a unui lucru, legea existentei interioare. Este o notiune de etica, care cuprinde un cod de morala, viata dreapta si curata, precum si intregul cerc de indatoriri si raspunderi ale omului.

 

Forma originala a "Legii" a fost aceeasi pe care o are si astazi, adica impartita in "slokas" sau "stante" de cate doua versuri sau distihuri, o specie de metru foarte intrebuintata la indieni. Numai intinderea nu este cea actuala. Astazi ea consta in 2684 de stante, pe cand, daca este sa credem traditia, la inceput ar fi constat in 100 000  si ar fi fost destinate, in aceasta extindere, zeilor, iar pentru oameni s-ar fi rezumat mai intai la 12 000, dupa aceea la 4000 versuri.

 

Cu privire la autorul cartii ("shastra" inseamna carte sau stiinta), Manu, caruia i se atribuie compunerea acestei Legi, nu se stie nimic precis. Ceea ce se spune despre el tine de domeniul mitului. Conform cosmogoniilor si metafizicii propuse de imnurile vedice, una din cele patru tipuri esentiale de cosmogonii, este aceea in care se relateaza despre creatia prin despartirea Cerului de Pamant. Oamenii coboara tot din perechea primordiala Cer-Pamant, iar stramosul lor mitic este Manu, primul sacrifiant si primul om, fiu al zeului Vivasvat (Rig-Veda X, 63, 1).

 

Insasi etimologia cuvantului da marturie ca Manu este socotit primul om, in san­scrita "manii" insemnand om primordial, iar "manusa", om, Omul, Stramosul Omenirii. Acest nume e purtat in mitologia vedica de 14 stramosi ai omenirii, dintre care primul, Manu Svayam-Bhuva, este autorul traditional al vestitului Cod de legi. Se considera ca acest prim Manu este fiul lui Brahma, nascut nemijlocit de zeul insusi, fiind venerat ca intaiul genitor al intregii omeniri, ca stramosul ei arhetipal. Cartea intai din "Legea lui Manu" ("Creatia") face referire, insa, numai la sapte Mani, primul fiind considerat, intr-adevar, Manu Svayam-Bhuva (iesit din Fiinta care exista prin ea insasi), din care se trag ceilalti sase, si care, de fapt, il indeamna pe "maharsi Brigu" (maharsi sau muni - este numele ce se dadea ascetilor renumiti prin pietatea si stiinta lor) sa transmita oamenilor invatatura pe care el si-a insusit-o in intregime de la insusi Manu.

 

2. Structura societatii indiene

 

Pentru o intelegere cat mai exacta a spiritului acestor "Legi", ca si a situatiei femeii in cadrul societatii hinduse, oglindita in Manavadharmashastra, trebuie sa dam cateva lamuriri asupra fundamentului vietii religioase si sociale hinduse, numit "varnasrama-dharma". In cadrul sintezei hinduse se afla intr-adevar, sis­temul vernasrama-dharma, adica datorie sau lege potrivit cu vama sau "clasa" si asrama sau "stadiul vietii", referindu-se la stadiul de: discipol, de sef al familiei, de pustnic si de sannvasin ("cel care a renuntat la lume"). Acest sistem, mai flex­ibil la inceput, a devenit in cursul primului secol dupa Hristos din ce in ce mai rigid, "varna" (clasa) devenind astfel "casta", determinata de nastere (jati). Initial, cele trei caste dominante - brahmanii, ksatriya si vaisya - erau considerate ca fiind "nascute de doua ori'", in vreme ce sudra, mai ales sudra "impuri" nu se puteau insoti cu clasele "nascute de doua ori", angajate in studiul Vedelor sau in indeplinirea unor ritualuri vedice. Cu vremea, au fost adaugate numeroase grupuri de casta si subcaste pentru a tine seama de casatoriile mixte, diferentierile ocupationale si de treptele de puritate rituala. Combinatia de "varna" si "asrama" dadea indivizilor o serie specifica de indatoriri si responsabilitati. Asadar, cele patru sisteme de casta (varna) ca si cele patru trepte individuale ale vietii (asra-mas): cea de ucenic (brahmacarya), cea de stapan al casei (grihastha), starea de eremit in padure (vanaprastha) si starea de renuntare (sannyas) au reprezentat fun­damentul vietii religioase si sociale hinduse, dominand pana astazi structura soci­etatii indiene, care pastreaza inca osatura traditionala.

 

Ca atare, si "Cartea Legii lui Manu" incearca sa prezinte drepturile si obligatiile membrilor societatii hinduse, urmand treptele ierarhice propuse de sistemul var­nasrama-dharma, castei brahmanilor alocandu-i-se spatiul cel mai larg (primele sase carti, din totalul celor 12). De altfel, "Cartea" este un adevarat cod de com­portare al castei brahmanice, in ansamblu, ea putand fi apreciata ca o incercare de justificare organicista a castelor sociale.

 

3. Femeia in invatatura hindusa

 

Dupa aceste consideratii de ordin preliminar indispensabile pentru patrun­derea spiritului autentic al societatii religioase hinduse, vom incerca sa analizam starea in care se gasea femeia in perioada clasica (450 i.Hr - 600 d-Hr.), perioada din care dateaza si "Codul Legii lui Manu".

 

La toate popoarele femeia isi schimba situatia, dupa rolul pe care-l are in viata sociala, devenind pe rand: sora, sotie sau mama. In lege accentul cade pe ultimele doua aspecte: femeia ca sotie si femeia ca mama. In primul rand, este important de retinut ca femeia este dependenta in orice moment al vietii, de barbat, frate, sot sau fiu. Ea nu poate sa se conduca singura, netrebuind sa faca vreodata ceva dupa vointa proprie: "In timpul copilariei, femeia trebuie sa depinda de tata". In tinerete depinde de barbat daca i-a murit barbatul de fii, daca n-are fii de rude; o femeie nu trebuie sa se conduca dupa placul sau.

 

Cu toate ca ea nu este chiar obiect de tranzactie, cum se intampla in islamism, totusi inferioritatea femeii se desprinde limpede si in "Legea lui Manu", in care se afirma ca, indiferent de imprejurari, femeia virtuoasa trebuie sa-si respecte barbatul ca pe un zeu.

 

Este de remarcat faptul ca cele patru trepte ale vietii individuale (asramas) nu-i privesc decat pe barbati, femeile neajungand nici macar la stadiul de ucenic (brahmacarya). De obicei, femeile din clasa superioara erau maritate inainte de pubertate si se presupunea ca meritul religios al sotilor se va rasfrange si asupra lor. Daca pentru barbat, prima treapta, cea de initiere, era obligatorie si pre­mergatoare celei in care devenea stapan al casei, Manavadharmashastra afirma ca la femei ceremonia casatoriei tine locul tainei initierii, prescrisa de Vede, iar ravna lor de a servi barbatilor, petrecerii pe langa parintele duhovnicesc.

 

Pentru ca societatea hindusa depindea mult de etapa de "sef de familie" (gri-hastha), deoarece acesta are descendenti si asigura astfel perpetuarea societatii, desigur ca aici femeia are un rol important; de abia in calitatea de mama, ea primea cinstea si respectul ce i se cuveneau, care trebuiau sa-i fie aduse chiar si de brahmani, pentru ca se considera ca "mama este chipul pamantului" si prin respectul fata de ea, brahmanul dobandea lumea de jos. Trebuie precizat insa, ca adevaratul scop al casatoriei nu era descendenta cu orice pret, ci in primul rand aducerea pe lume a "fiului datoriei", asa cum era numit intaiul nascut de parte masculina.

 

In privinta soartei femeii in viata viitoare, Legea lui Manu nu da lamuriri pre­cise, dar ca si barbatul, ea este prinsa in ciclul inexorabil al transfigurarii si propulsarea ei intr-un plan fiintial superior este conditionata de respectul si dragostea aratate barbatului sau: "Nu este nici un sacrifiu, nici practica pioasa, nici ajunare care sa priveasca indeosebi pe femei; femeia sa iubeasca si sa respecte pe barbatul sau si va fi cinstita in cer".

 

4. Casatoria

 

Avandu-se in vedere importanta acordata perpetuarii societatii, casatoria era aproape obligatorie, atat pentru barbati cat si pentru femei, Celibatul fetelor, odinioara admis, nu mai era tolerat decat pentru motive foarte bine intemeiate, cum ar fi, de pilda, o irezistibila vocatie religioasa. Dimpotriva, se recomanda parintilor sa le marite inainte de nubilitate. Considerand natura feminina prin esenta perversa si total instinctiva, legiuitorul prevedea ca o fata, ajunsa la nubilitate, care nu mai avea rabdare sa astepte ceremonia legala a casatoriei pentru a-si satisface dorintele si pierzandu-si virginitatea, aceasta nu mai era apta pentru casatorie.

 

Nici unui barbat nu i se permitea, in mod normal, de a lua in casatorie o fata dintr-o casta inferioara; daca un barbat din castele superioare "ale celor renascuti", datorita initierii in stiinta Vedelor si-ar fi luat de sotie o femeie din casta cea mai de jos (a servitorilor), se socotea nu numai ca-si dezonoreaza numele si aparte­nenta sa la casta respectiva, dar isi cobora chiar toata familia si semintia la treapta de "sudra". Uniune rituala si sacramentala, cat si sexuala, casatoria trebuia sa se savarseasca cu toate garantiile, trebuia ca sotii sa fie din aceeasi casta si din doua familii (gotra) la fel de onorabile si una si cealalta. In orice caz, Codul lui Manu stipuleaza obligativitatea casatoriei celei dintai a nenascutilor (din primele trei caste) cu femeie din casta lor, neoprindu-i insa sa se recasatoreasca, dar sa-si aleaga femeia "dupa randuiala fireasca a castelor", adica servitorul nu poate lua de sotie decat o sudra, cel din casta negustorilor (vaisya) din a sa si a servitorilor, Ksatriya din cele doua caste precedente si din a sa, iar brahmanul din aceste trei caste si din a sa.

 

Conditiile si indatoririle ce reveneau fetei sau familiei sale la incheierea unei casatorii sunt incluse in cele "opt feluri de casatorii" care se obisnuiau la cele patra caste: felul lui Brahma, felul zeilor (dumnezeiesc), al sfintilor, al creatorilor, al spiritelor rele, al muzicantilor ceresti, al gigantilor si cel mai murdar, al vam­pirilor. De pilda: "Cand un tata cumpara fiicei sale rochie si gateli si o da dupa un barbat priceput in Scrierile Sfinte si virtuos, pe care el insusi l-a poftit si l-a primit cu cinste, o asemenea casatorie legala se zice a lui Brahma"; sau: "Cand un barbat primeste mana unei fete de buna voia ei si dupa ce a facut parintilor si fetei daruri dupa puterile sale, o asemenea casatorie se zice a spiritelor rele" etc. Bineinteles, ca nu toate felurile erau ingaduite si considerate legale pentru mem­brii fiecarei caste, ci numai primele patru in special, erau apreciate ca fiind folosi­toare, caci de pe urma acestora "se nasc copii care stralucesc de slava stiintei dum­nezeiesti si sunt stimati de toti oamenii virtuosi".

 

Femeia nu este socotita chiar un obiect de tranzactie, fant ce rezulta din conditiile cu care se incheie casatoria, de obicei intre tatal fetei si viitorul sot pentru care zestrea fetei nu era obligatorie intotdeauna, iar darurile pe care le facea ginerele nu se socoteau de obicei a fi pentru socru, ci pentru implinirea unei ceremonii religioase sau pentru a le da fiicei sale "Cand un tata da mana fiicei sale, potrivit randuielii, dupa ce a primit de la ginere o vaca si un taur, sau doua perechi de acelasi fel, pentru implinirea unei ceremonii religioase sau pentru a le da fiicei sale, dar nu ca dar pentru el, acest fel (de casatorie) se zice al sfintilor". De alt­fel, stantele urmatoare (51-54) din aceeasi carte (a treia) subliniaza faptul ca tatal, care cunoaste Legea, nu trebuie sa primeasca nici cel mai mic dar, cand isi marita fiica, caci omul care primeste un asemenea dar este socotit ca si-a vandut copilul. Darul pe care l-ar face ginerele nu se socotea deci ca pret de schimb, ci numai un act de curtenire fata de fata si un semn de dragoste. De aceea, putem spune ca legatura matrimoniala care sta la baza oricarei organizatii familiale, nu este dupa Legea lui Manu nicidecum un simplu targ, asa cum se intampla in islamism, unde elementul esential al acestei tranzactii il formeaza cadoul de nunta, pe care barbatul este dator sa-l faca sotiei sale la incheierea contractului de casatorie.

 

Indiferent de felul casatoriei, femeile maritate trebuiau tratate cu respect nu numai de soti, dar si de membrii ceilalti ai familiei. Legea lui Manu acentueaza ca in orice familie, in care barbatul traieste in intelegere deplina cu femeia si femeia cu barbatul, isi are asigurata fericirea pentru totdeauna.

 

In cartea a IX-a se arata lamurit ca datoriile principale ale femeii sunt legate de maternitate: a naste copii, a-i creste dupa ce i-a nascut, a se indeletnici in fiecare zi cu ale casei. Se remarca obligatia pentru barbatul ce se vrea a fi desavarsit de a avea cel putin un urmas, pentru ca el, in cali­tatea sa de stapan al casei, incorporeaza in sine trei persoane: sotie, el insusi si copilul.

 

De aici, insa, si pana a vorbi de o egalitate a femeii cu barbatul, ramane o dis­tanta, totusi, apreciabila. Ea trebuie sa-i fie supusa pana la moarte si chiar dupa moartea barbatului, cum vom vedea mai jos, femeia trebuie sa-i ramana credin­cioasa, traind in casnicie desavarsita. Femeia era cea dintai care-si inconjura sotul cu respect si nu i se adresa decat numindu-l "fiu al venerabilului socru". Ea il trata ca pe un stapan si trebuia sa-si dea silinta sa-i indeplineasca dorintele. In schimb, el o trata in acelasi timp ca pe o sotie, mama, prietena si sfatuitoare.

 

O diminuare a rolului femeii se vadeste din faptul ca in privinta copilului (in spe­cial, cand era vorba de baiat), Scrierile Sfinte propovaduiau ideea ca tatal era "sotul mamei copilului" sau chiar "cel care a dat nastere copilului" scotandu-se in prim plan aportul lui in actul procreatiei. Pentru aceasta, se recurge la o alegorie: a tarinei si a samantei "femeia fiind socotita de lege tarina, iar barbatul samanta, iar prin con­lucrarea campului (a femeii) cu samanta (barbatul), se savarseste nasterea tuturor fiintelor insufletite." Dar in acest proces, puterea de zamislire superioara este cea masculina, argumentandu-se prin aceea ca "prasila tuturor fiintelor insufletite se deosebeste prin semnele puterii masculine", purtand, asadar, pecetea tatalui.

 

5. Divortul. Vaduvia. Poligamia

 

Desi obligatia sacra era aceea de a da nastere la copii si de a-si respecta barba­tul chiar si dupa moarte, femeia neavand voie nici macar sa incerce sa se desparta de sot, caci in acest caz se considera ca ar expune dispretului amandoua familiile, existau si unele cazuri in care divortul era legiferat. De obicei, initiativa venea din partea barbatului, dar ea putea, se pare, sa apartina, in anumite cazuri si femeii. Principalele cauze care-l determinau pe barbat de a-si parasi sau repudia sotia erau neputinta fiziologica de a-i darui urmasi (in special baieti) si adulterul. La barbati, faptul de a avea copii de sex barbatesc era extrem de imporportant. Legea lui Manu afirma obligativitatea barbatului de a-si indeplini obligatiile sale ce decurgeau din treapta de "stapan al casei" (grihastha), numai dupa aceea putand trece in alt stadiu de viata, cel de "eremit" (vanaprastha). Una din obligatii se indrepta spre "mani", adica catre sufletele stramosilor. De aceea, dupa o anumita perioada de timp, barbatul isi putea alege o alta femeie, daca cea dintai era stearpa sau nastea numai fete. Cartea a IX-a stipula ca femeia stearpa trebuie inlocuita in al optulea an; cea care naste numai fete, in al unsprezecelea. Totusi, daca ea e o femeie virtuoasa, sa nu fie inlocuita decat cu con­simtamantul ei, neputand fi tratata niciodata cu dispret.

 

Nu toate femeile erau la fel de virtuoase: unele comiteau tot felul de greseli si trebuiau, in consecinta, sa plateasca tot timpul niste amenzi; al caror tarif era dupa gravitatea faptei savarsite. Aceste circumstante puteau antrena fie un blam public, fie chiar repudierea. Adulterul era socotit ca cel din care se naste in lume amestecarea castelor si din amestecarea castelor provine violarea datoriilor si dis­trugerea neamului omenesc. In cazul barbatilor adulteri, pedepsele erau mai usoare, ele fiind de cele mai multe ori doar niste amenzi. Totusi, pentru un barbat din casta cea mai de jos (a servitorilor) violarea unei femei de brah­man atragea dupa sine pedeapsa capitala. Pentru femei insa, pedepsele erau mult mai grele, variind desigur in functie de circumstanta si de apartenenta la casta, mergand pana la infamanta expunere a femeii pe magar sau uciderea prin sfasiere de catre caini intr-un loc public.

 

In privinta vaduvelor, Cartea a V-a interzice recasatorirea acestora. Femeia vaduva trebuie sa duca o viata casta si austera, neavand voie sa pronunte numele unui alt barbat. Dimpotriva, vaduva care, in dorinta de a avea copii, este necredincioasa barbatului sau decedat, "isi atrage pe pamant numai dispret, fiind exclusa din locuinta cereasca in care este admis sotul ei". Mai mult, orice copil nascut de o femeie cu altcineva decat cu barbatul sau nu era copilul ei legitim, iar stanta 162 conchide ca: "nicaieri in acest cod, nu se recunoaste femeii virtuoase dreptul de a lua un al doilea barbat".

 

Disparitia sotului o punea intr-o pozitie de inferioritate atat pe plan legal, cat si pe plan social.

 

A doua casatorie nu intervenea decat dupa o perioada de timp, variind intre opt si unsprezece ani, suficient pentru a se convinge ca prima sotie nu putea darui sotului ei copii, sau in al doilea caz, cand prima sotie nu-i nastea un baiat.

 

Poligamia mai putea rezulta si din situatia tinerelor vaduve fara copii, uneori maritate abia nubile. Desigur, ele erau supuse in general, aceluiasi regim aplicat vaduvelor mai in varsta, neavand voie sa se recasatoreasca, existand insa o sin­gura imbunatatire pentru ele: pentru a asigura o descendenta masculina, seful familiei le putea "recomanda" sa se recasatoreasca. Bineinteles, nu cu barbatul ales de ele, ci cu ruda cea mai apropiata a defunctului sot, in genere cu fratele lui, chiar daca acesta avea deja o sotie. Aceasta era recasatorirea "prin atribuire" la a "leviratului", obligatie ce dainuia din timpurile antice.

 

Aceasta practica, din secolul al VI-lea, incepe sa cada in desuetudine.

 

6. Mostenirea si dreptul succesoral

 

Cu privire la mostenire si la dreptul succesoral, Legea lui Manu o aseza pe femeie intr-o si mai evidenta stare de inferioritate, pentru ca "sotia, copilul si sclavul sunt socotiti ca neavand nimic prin ei insisi; tot ceea ce ei pot castiga este proprietatea celui de care depind". Partajul era in general facut din timpul vietii proprietarului, cand acesta incredinta conducerea familiei fiului sau cel dintai nascut, inainte de a se retrage intr-o sihastrie. In cazul poligamiei, mostenirea era impartita tinandu-se seama cu precadere de mamele cu mostenitori si de castele lor, un Ksatriya avand dreptul sa ia in casatorie, pe langa o femenie din aceeasi casta cu el (care era sotia legitima), cel putin inca doua sotii de casta inferioara. Daca femeia era privata de dreptul de a detine sau mosteni bunuri imobiliare, Cartea a IX-a care, printre altele, reglementeaza si impartirea mostenirilor, arata ca o femeie putea detine si avere proprie. Aceasta era de sase feluri: ceea ce i s-a daruit in fata focului nuptial, ceea ce i s-a dat cand a plecat la casa barbatului ei, ceea ce i s-a dat in semn de dragoste, ceea ce a primit de la frate, de la mama sau de la tata.

 

Se accentueaza printre altele, pornindu-se de la cele opt feluri de casatorie existente, ca averea unei femei maritate dupa cele cinci feluri superioare (al lui Brahma, al zeilor, al sfintilor, al muzicantilor ceresti sau al creatorilor), sa ramana barbatului sau, daca ea moare fara urmasi; pe cand in cazul averii primite de femeia casatorita dupa cele trei feluri reprobabile (al spiritelor rele, al gigantilor si al vampirilor), aceasta sa se inapoieze tatalui sau mamei ei, daca ea moare fara urmasi.

 

Asadar, in succesiune, femeia era lipsita in general de drepturi, ea fiind intot­deauna la mana sefului familiei, care era tata sau fiu. Cat despre fete, situatia lor nu a fost niciodata bine definita. In teorie, ele nu mosteneau decat "peculiul" mamei lor, adica averea mostenita de aceasta de la parintii ei, si isi pastrau drep­tul asupra obiectelor care le erau lasate mostenire personal, dar nu aveau decat uzufructul bunurilor care le puteau reveni cand era vorba de imobile. Se admitea in mod curent ca, atunci cand tatal murea, ele sa fie intretinute de fratii lor, care trebuiau sa aiba grija de cheltuielile de casatorie si de zestrea lor.

 

La cele expuse mai sus, sa mai adaugam ca femeia mai avea si obligatii ritu­ale, ea trebuind sa se indeletniceasca cu implinirea actelor religioase zilnice, dar numai cand facea parte din aceeasi casta cu barbatul ei, amandoi apartinand primelor trei, numite ale celor "renascuti". Cartea a II-a specifica faptul ca pen­tru curatirea trupeasca, femeia trebuie sa indeplineasca aceleasi ceremonii ca si barbatul (e vorba de cel aflat in stadiul de ucenic) la vremea si ordinea stabilita, insa fara rugaciuni (mantras), ea fiind cu totul exclusa de la savarsirea actelor cu caracter sacramental.

 

In privinta celor trei cai traditionale pentru realizarea cunoasterii supreme si a eliberarii din lantul transmigrarii: "calea faptelor" (karma-marga), "calea cunoas­terii" (jnana-marga) si "calea dragostei" (bhakti-marga), numai cea dintai ii era femeii accesibila. Dar, daca exista o "cale a faptelor" si pentru femei, aceasta se rezuma la datoria de a sluji cu abnegatie si daruire totala pe barbatii lor, femeia neputand fi, cum afirma in dese randuri Legea lui Manu, niciodata independenta.

 

Aceasta este in mare, situatia femeii din societatea hindusa a perioadei clasice asa cum se desprinde din Cartea Legii lui Manu. Cu mici exceptii, in mai toate privintele, statutul femeii era unul defavorizat, ea fiind mai tot timpul in umbra barbatului.

 

Toate aceste scaderi ale societatii hinduse, in care femeia are o situatie destul de precara, isi au, fara indoiala, cauza in sistemul "Varnasrama-dharma", care a dominat societatea indiana pana astazi, desi eforturi pentru eliminarea lui s-au facut, incepand cu secolul nostru, in special de catre marea personalitate politica care a fost Mahatma-Gandhi. Cu toate ca acest sistem poate fi considerat din exte­rior ca un sistem rigid de nesuportat, unii cercetatori afirma ca din interior, el pare cu totul diferit: "Desi identitatea ereditara de casta face ca mobilitatea sociala sa fie imposibila in timpul unei singure vieti omenesti, principiile de Karma si de renastere nu numai ca pot sa explice conditia prezenta a individului, dar ofera si speranta unei ameliorari viitoare. Aceasta ameliorare se realizeaza prin implinirea corecta a acelei dharma care inseamna acum seria completa de indatoriri date de varna si de casta. Se obtine nu o egalitate sociala, ci o stabilitate sociala bazata pe principiile karmice ale justitiei cosmice si ale evolutiei in etape, catre ultimul scop, acela al eliberarii."

 

7. Privire comparativa a situatiei femeii in hinduism si crestinism

 

In incheierea acestui studiu, vom incerca unele consideratii privind situatia femeii in crestinism si hinduism, asa cum se desprind acestea din "Legea lui Manu".

 

Piatra de temelie a vechii antropologii crestine o reprezinta unitatea fiintiala a femeii cu barbatul, ca una ce a fost creata din coasta acestuia.

 

Aceasta egalitate ontologica dintre barbat si femeie este total straina spiritului societatii hinduse, unde nu numai femeia, dar si barbatul sunt supusi intru totul implacabilului sistem al castelor, in virtutea caruia exista diferente chiar si intre reprezentantii aceluiasi sex, diferente care se vor da de drept divin.

 

In privinta femeii hinduse, se poate spune ca statutul ei este unul privilegiat in comparatie cu acela al femeii in islamism sau in multe religii pagane ale antichitatii. De exemplu, unde se punea stringent problema daca aceasta poseda suflet, ca si barbatul. In raport cu crestinismul insa, situatia femeii in hinduism este departe de a egala sublimul la care este ridicata aceasta de Mantuitorul Hristos. Daca in Legea lui Manu se afirma fara menajamente ca femeia are o natura perversa, fiind inclinata spre rau, si trebuind sa fie supusa toata viata unui barbat, cu totul alta este pozitia ei in crestinism. Dreptatea divina a oranduit ca femeia sa fie ridi­cata in crestinism la o cinste deosebita, prin faptul ca Sf. Fecioara Maria s-a invrednicit sa fie Maica a lui Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. Logosul divin, pri­mind sa Se intrupeze si sa Se nasca dintr-o femeie, a ridicat-o pe aceasta la cea mai inalta treapta a demnitatii morale, stergand pentru totdeauna stigmatul dis­pretului si al infamiei, cu care lumea veche o injosise.

 

In privinta unirii barbatului cu femeia prin casatorie, gasim precepte vrednice de semnalat in Codul lui Manu, cum ar fi obligativitatea cuplului de a da nastere la copii in scopul perpetuarii comunitatii, aratandu-se ca datoria de capetenie a barbatului si a femeii este aceea ca "credinta unuia fata de celalalt sa se pastreze pana la moarte". Aceeasi lege ingaduia insa, in diverse imprejurari, cum am observat, practicarea poligamiei, iar motivele pentru divort sau repudiere a femeii de catre barbat erau numeroase si unele dintre ele, contradictorii. De altfel, conditia femeii casatorite era, in general, umilitoare, ea trebuind sa fie supusa intru totul barbatului, sau dupa moartea acestuia, fiului ei, neavand dreptul niciodata la initiativa sau la mostenire. O lumina favorabila se proiecteaza totusi aici, prin respectul impus tuturor de lege, fata de femeia-mama.

 

In crestinism, unitatea ontologica dintre barbat si femeie a avut consecinte in primul rand pentru familie. Crestinismul condamna poligamia si afirma forma monogamica a familiei, indisolubilitatea casatoriei, egalitatea religioasa a sotilor, spiritualitatea si libertatea legaturilor dintre ei. Sotii crestini sunt deopotriva madulare ale Trupului tainic al lui Hristos, care este Biserica, si fii egali ai lui Dumnezeu.

 

Este adevarat ca si crestinismul ingaduie divortul, dar o face numai pe con­siderente foarte intemeiate, atunci cand intervine moartea spirituala a unuia din soti, prin calcarea fidelitatii conjugale. Altminteri, porunca divina e fara echivoc: "Ceea ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta" (Mat. 19, 6). Acest lucru este realizabil pentru ca cei doi nu se unesc printr-un simplu contract, legatura lor nu este doar o unire sexuala sau rituala, ca in hinduism, ci ea este o sfanta taina (Efes. 5, 32). "Casatoria e o taina care cere o constientizare esentiala: nu barbatul si femeia sunt cei ce se unesc inaintea lui Dumnezeu. Nici barbatul si nici femeia nu au, in sine, in firea lor, capacitatea de a fi unime. Dumnezeu este Acela Care-i uneste prin Taina Cununiei; Dumnezeu ca unitate in esenta a barbatului si a femeii. "Ceea ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta" e cuvantul absolut al Mantuitorului Hristos care asaza semnificatia reala a unitatii conjugale.

 

Daca cultura nu consta numai in a multiplica obiectele cunoasterii, a rezolva probleme, a fabrica sisteme, ci si in a naste valori, rolul femeii este adanc indispensabil in lumea omului. Ea exercita cu privire la civilizatie, rolul pe care-l exercita pe langa copil: o protejeaza si o apara.

 

Am putea spune ca hinduismul, si aceasta este valabil pentru toate religiile pagane, nu a putut propulsa femeia pe o treapta a demnitatii superioara, pentru ca s-a situat intr-un cadru stramt al unei religii naturale. Dimpotriva, crestinismul s-a putut ridica la o conceptie atat de inalta despre rolul si importanta femeii, pentru ca a avut si are la indemana cele doua elemente componente fundamentale, care lipsesc tuturor celorlalte religii: revelatia si harul divin.

 

Invatatura crestina, revelata de Mantuitorul Hristos si purtand pecetea haru­lui Duhului Sfant, ofera o justa rezolvare a problemei femeii. In lumina acestei invataturi, femeia este indreptatita, in mod egal cu barbatul, la aceleasi conditii demne de existenta in viata pamanteasca, iar in viata viitoare, invrednicita si chemata la aceeasi mantuire. De altfel, pe drept cuvant, o civilizatie poate fi jude­cata si prin respectul pe care-l acorda rolului femeii, crestinismul fiind, si in aceasta privinta, fara egal in istorie.

 

ALEXANDRU L. ARION

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 20386

Voteaza:

Situatia femeii dupa cartea Legii lui Manu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE