Ce invatam din pateric

Ce invatam din pateric Mareste imaginea.


Ce invatam din pateric

Spiritualitatea ortodoxa intrupata in slujbele Bisericii Ortodoxe este ajutata si de scrieri care formeaza Filocalia. In romaneste avem douasprezece volume de Filocalie. Cam multe, pentru un singur om. De altfel, Filocalia nu e pentru un singur om. Fiecare dintre scrierile filocalice cuprinse in cele douasprezece volume de Filocalie este, la drept vorbind, un indreptar de viata si poate fi socotita o parte de Filocalie si chiar o scriere pe care unii au avut-o ca singura scriere dupa care si-au randuit viata. Si pentru noi pot fi, unele sau altele dintre aceste scrieri, datatoare de orientare.

In afara de Filocalie, o alta carte de spiritualitate ortodoxa este Patericul, cu circulatie mai mare si cu nuanta mai practica decat Filocalia. Nu stiu cati dintre cei care sunteti in sala ati stiut, cand ati citit afisul si ati vazut tema anuntata, ce este Patericul.

Poate unii v-ati intrebat ce-i Patericul, poate unii va intrebati acum ce-i Patericul, poate unii v-ati gandit: "Lasa ca ne spune Parintele Teofil ce e Patericul, daca vorbeste despre Pateric".

Patericul este o carte care cuprinde invataturi si experiente ale calugarilor de odinioara, din secolele al IV-lea si al V-lea, calugari care au trait in Egipt, in Siria... De obicei, cand vorbim despre Pateric ne gandim la un Pateric anume, chiar daca acum sunt mai multe feluri de Paterice.

Exista si un Pateric romanesc, mare de tot, care ar putea fi mic de tot, ca are foarte multe lucruri care nu tin de Pateric si de invataturile parintilor duhovnicesti; sunt multe lucruri care tin de istoria Bisericii. In sfarsit, cel care l-a alcatuit s-a gandit sa-l alcatuiasca in aceasta forma si sa-i zica Patericul romanesc. Intr-adevar, sunt prezentari de vieti si invataturi ale parintilor din Romania, de pe teritoriul romanesc; de aceea se numeste Patericul romanesc. Insa, in realitate, ceea ce este continut de Pateric e foarte putin fata de cele opt sute de pagini; as zice eu ca vreo suta cincizeci, doua sute de pagini ar fi tot Patericul romanesc, luat stricto sensu.

Apoi, exista un Pateric al Lavrei Pecerska, exista un Pateric atonit, exista un Pateric din Sinai; exista mai multe Paterice, insa nu de valoarea Patericului egiptean. Deci noi, cand vorbim acum despre "Ce invatam din Pateric", ne gandim la un Pateric anume, la un Pateric care e numit, in general (acuma, dupa ce mai sunt atatea paterice): Patericul egiptean; deci Patericul clasic, Patericul care a existat inainte de a fi alte Paterice.

Patericul este o colectie de invataturi si de experiente duhovnicesti care s-a realizat in timp. Eu personal nu stiu cine a alcatuit Patericul, nu stiu cand s-a alcatuit Patericul, nu cunosc o istorie a Patericului, ci, asa cum m-am intalnit cu Filocalia, m-am intalnit si cu Patericul.

Despre Pateric am stiut abia in vremea studentiei; cand eram student la Teologie am aflat despre Pateric si sa stiti ca nu mi s-a parut foarte la indemana si nu mi s-au parut invataturile din Pateric foarte practice sau, in orice caz, la masurile credinciosilor de rand, la masurile oamenilor care nu sunt calugari, pentru ca invataturile si experientele din Pateric sunt invataturi si experiente ale calugarilor, facute pentru calugari.

Cuvantul "Pateric" vine de la "patir", care in limba greaca inseamna tata; am putea zice: "invataturi ale parintilor duhovnicesti" sau am putea zice: "invataturi ale batranilor"; "Cartea batranilor", asa se mai numeste Patericul. Si cand sunt referiri ale parintilor duhovnicesti la invataturile din Pateric, gasim referirile in intelesul acesta, de Cartea batranilor. Deci Patericul este cartea batranilor.

In limba greaca, cuvantul "calugar" cuprinde cuvantul "gheron", care inseamna "batran", si cuvantul "calos", care inseamna "bun" sau "frumos". Cu acelasi cuvant se poate exprima si cuvantul "bun", si cuvantul "frumos". "Calos-gheron" ar fi "batran frumos", deci cuvantul "calugar" din limba romana este un cuvant alcatuit din cuvintele grecesti "calos" si "gheron", adica batran frumos. Nu numai batranii sunt calugari, ci sunt si tineri care sunt calugari, dar, etimologic, cuvantul "calugar" inseamna "batran frumos".

Deci Cartea batranilor sau Patericul inseamna cartea celor care au experienta, cartea celor care au ajuns la anumite concluzii, cartea celor ce vorbesc cu autoritate. Vorbesc si tinerii cu oarecare autoritate, dar autoritatea batranilor n-o au decat batranii.

Cand esti batran, se considera ca ai acumulat de-a lungul anilor o experienta, se considera ca ai ajuns la niste concluzii temeinice, pe care le poti oferi si altora. Si e mare lucru ca un tanar sa inceapa cu experienta si concluziile batranilor. La mine a venit odata un inginer si am stat de vorba despre chestiuni duhovnicesti; i-am spus eu anumite lucruri, iar el zice catre mine: "Parinte, cand ati ajuns dumneavoastra la concluziile astea?" Si i-a zis: uite, eu am ajuns la concluziile astea cu vremea, dar tu poti incepe cu concluziile mele.

Asa e si cu Patericul, care cuprinde invataturi si experiente cu care putem incepe fiecare dintre noi, adaptandu-ne din Pateric ceea ce ne intereseaza pentru viata noastra. Pentru ca, desi sunt invataturi ale calugarilor, ale traitorilor in pustie - majoritatea dintre parintii care sunt cuprinsi in Pateric, cu invataturile lor, sunt parinti care au trait in pustie, deci care au fost pustnici, au avut lumini si pentru viata sociala, pentru viata intre oameni; asa incat, fara sa fim calugari, putem sa ne folosim de invataturile calugarilor.

La noi la manastire, in urma cu aproape treizeci de ani, a fost trimis disciplinar un preot, "de canon", cum ziceam noi. Si a stat la mine in chilie o vreme (o luna de zile, cat i-a tinut canonul), pentru ca era iarna, iar eu aveam inca un pat in chilie si putea sa stea foarte bine cu mine; m-a mai si ajutat el, cu multe. Si, cand ii spuneam cate ceva din Pateric: parinte, uite, in Pateric spune asa si asa, el zicea: "Lasa-ma cu alea din Pateric, ca alea sunt pentru dumneata, ca dumneata esti calugar!" Sa stiti ca nu-i chiar asa, adica multe sunt care se potrivesc pentru calugari si au un specific pentru cei care au stilul acesta de vietuire, dar, in realitate, sunt multe lucruri care pot fi aplicate la toate nivelurile de traire religioasa. O sa vedeti aceasta, pe parcursul expunerii mele.

As vrea sa atrag atentia, in ceea ce priveste Patericul, asupra faptului ca acesta este alcatuit din doua parti. Prima parte cuprinde invataturi si experiente ale calugarilor, prezentati dupa numele lor, in ordinea alfabetului grecesc. Daca cineva vrea sa stie ce a invatat Sfantul Antonie, de pilda, se uita in Pateric acolo unde este prezentat Sfantul Antonie si invataturile lui. In acest fel sunt prezentati mai multi parinti duhovnicesti, in special barbati, dar si cateva femei: Maica Sara, de exemplu, sau Maica Singlitichia.

A doua parte a Patericului prezinta invataturi duhovnicesti, pe teme. De exemplu, despre smerenie, despre ascultare, despre rabdare, despre rugaciune, despre dreapta socotinta, despre instrainare, despre lapadarea de lume, toate puse pe capitole. Daca te intereseaza, de exemplu, despre instrainare, cauti la instrainare; te intereseaza despre smerenie, cauti la smerenie; despre rugaciune, la capitolele care privesc rugaciunea.

Eu va voi prezenta mai intai niste principii care se potrivesc, pe care le luam din Pateric si pe care nu le gasim in alta parte. Pentru ca, desi se repeta unele lucruri, conteaza intotdeauna sursa din care pornesc; cineva care citeste Patericul nu are nevoie sa mai citeasca neaparat Filocalia sau sa citeasca Razboiul nevazut sau Paza celor cinci simtiri sau atatea si atatea carti. Important e sa asimilam putinul care e in Pateric, fata de multul care e in afara acestuia, si sa ne folosim de invataturile de acolo in viata practica.

Patericul se deschide cu Sfantul Antonie cel Mare, iar dintre istorisirile despre Sfantul Antonie cel Mare, prima care ne este prezentata este urmatoarea. Odata, Sfantul Antonie cel Mare statea in pustie si a cazut intr-un fel de moleseala sufleteasca, intr-un fel de plictiseala. Si atunci, el voia sa aiba o indrumare de la Dumnezeu, sa fie indrumat de Dumnezeu ce sa faca pentru a iesi din acea plictiseala, din acea moleseala. Si a zis: "Doamne, vreau sa ma mantuiesc, si nu ma lasa gandurile. Ce sa fac sa ma mantuiesc?" Si a vazut langa el o persoana - era ingerul lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu - in chip calugaresc, cu imbracaminte de calugar, care statea la rugaciune, apoi se aseza si impletea o funie, se ridica iar la rugaciune, apoi iar sedea si impletea o funie; si a zis catre Sfantul Antonie: "Asa sa faci si te mantuiesti".

Din aceasta istorisire intelegem ca pentru inaintarea in viata spirituala, in viata duhovniceasca, este de foarte mare importanta sa te angajezi in fata lui Dumnezeu nu numai prin rugaciune, ci prin rugaciune si prin munca, munca facand parte integranta din viata spirituala, munca fiind un mijloc de disciplinare launtrica, de disciplinare sufleteasca, si deci un mijloc necesar pentru inaintarea in viata duhovniceasca. Sunt unii care cred ca nu le-ar ajunge vremea sa se roage si n-ar mai face altceva decat sa se roage. Sunt altii care n-au vreme de rugaciune si cauta tot timpul sa munceasca ceva, sa faca ceva, sa produca ceva, sa agoniseasca ceva, sa castige bani prin munca, Si uita de rugaciune.

La mine vin oameni la spovedit, de pilda, si, daca ii intreb daca se roaga dimineata si seara, imi zic: "Parinte, dimineata-s grabit, si seara-s ostenit". E o realitate. De ce? Pentru ca omul nu gaseste timp, nu isi proportioneaza lucrurile in asa fel incat sa aiba timp si pentru Dumnezeu. E adevarat ca sunt oameni care nu pot sa-si gaseasca timp, de exemplu oamenii de la tara, care lucreaza toata ziua, de dimineata pana seara ("zi-lumina", cum se zice); sigur ca nu se mai pot angaja la rugaciune cu un program mai intins si cu citiri din cartile de rugaciuni, si nu putem avea pretentia sa-si faca un program asemanator cu programul calugarilor.

Insa altceva putem sa facem, si anume sa-i indemnam ca lucrul pe care-l fac, munca pe care o presteaza, sa o faca cu gandul la Dumnezeu si sa fie ca un fel de rugaciune. Am gasit undeva o expresie care mi-a placut foarte mult, intr-o carte de predici a Parintelui Episcop Vasile Coman de la Oradea, Dumnezeu sa-l odihneasca. El zicea ca "munca e rugaciunea mainilor"; e foarte, foarte frumos: "Munca este rugaciunea mainilor".

Cand m-am dus eu prima data la Manastirea de la Sambata, in 1942, si l-am intalnit pe Parintele Arsenie Boca, nici nu va puteti inchipui ce maini batatorite avea. Nu stiu pe aici cat e de cunoscut, cat circula numele Parintelui Arsenie Boca. A fost o personalitate puternica, un om care a miscat multimi de oameni, care a directionat multimi de oameni catre Dumnezeu, un om cu dar de la Dumnezeu, cu o cultura foarte bine pusa la punct si cu o influenta puternica asupra oamenilor. Avea o intuitie, o capacitate de a cunoaste niste lucruri pe care, in mod obisnuit, oamenii nu le cunosc; avea o mare capacitate de sinteza si putea sa traga niste concluzii.

Cand l-am intalnit eu pentru prima data si voiam sa raman acolo, la manastire, a zis parintele catre mine: "Ma, nu toti cei din lume se prapadesc, nici toti cei din manastire se mantuiesc". Deci el formula asa, niste lucruri care iti puteau ramane ca un cuvant de ordine, ca o deviza in viata; si avea multe cuvinte de felul acesta. Poate ca in partea de dialog o sa va spun si alte cuvinte de-ale parintelui.

Deci Parintele Arsenie avea mainile batatorite; eu nu stiu cu ce si le-o fi putut batatori asa de tare.. bineinteles ca nu cu odihna, ci cu lucrul. A muncit acolo, la manastire: si la zidarie, si la drum, si la orice-a facut. A muncit si si-a facut bataturi la maini din munca, pentru ca a inteles ca mantuirea nu e numai cu rugaciunea, ci mantuirea este si cu munca.

Bineinteles ca nu toti oamenii pot sa aiba maini batatorite. De exemple eu n-am mainile batatorite. Mi-e cam rusine cand dau mana cu un om cu maini batatorite, ca n-am si eu mainile batatorite, ca tare mi-as dori asa ceva. Adica mi-as dori sa ma pot incadra intr-o munca din aceasta, care face bataturi. Mai glumesc eu cateodata si zic ca bataturile mele sunt la minte.

Deci Sfantul Antonie cel Mare a primit indrumarea aceasta: sa impleteasca rugaciunea cu munca. Nu i s-a spus cata rugaciune sa faca, nu i s-a spus cata munca sa presteze, dar i s-a spus sa nu se bazeze numai pe rugaciune si sa nu se bazeze numai pe munca, ci sa impleteasca munca cu rugaciunea, Asta este, de fapt, directiva esentiala din Pateric.

Chiar daca se gasesc dupa aceea in Pateric si multe afirmatii in intelesul acesta, ca sa se inmulteasca rugaciunea, totusi in principal (si gandindu-ne ca Patericul cu asta se si deschide) este aceasta: sa impletesti munca cu rugaciunea. Sa nu te tii numai de rugaciune, sa nu te tii numai de munca, ci, cel mai bine, sa faci si din munca o rugaciune. Am zis ca munca este rugaciunea mainilor si ca trebuie sa-i dai valoare de mantuire (valoare ducatoare la mantuire) si muncii pe care o prestezi si prin care te disciplinezi launtric.

In Filocalie, in volumul I, este o scriere a Sfantului Ioan Casian, intitulata "Despre cele opt ganduri ale rautatii". Acolo, in al saselea cuvant, intitulat "Despre trandavie", se spune ca cineva care munceste e luptat, de obicei, de un singur drac, pe cand cei care nu muncesc sunt luptati de multime nenumarata de draci, si ca e mai usor sa te lupti cu unul decat cu multi. Este indrumarea Sfantului Ioan Casian.

Sa stiti ca munca il disciplineaza pe om si in intelesul ca ii ingusteaza, cumva, orizontul de preocupari si ii da posibilitatea sa iasa din imprastiere. Acesta este rezultatul muncii.

Sigur ca sunt categorii de oameni care nu pot sa se incadreze intr-o munca anume, pentru ca nu au ce sa faca; si atunci, s-ar putea pune intrebarea: "Bine, dar ce facem noi, cei de la oras, care n-avem unde sa muncim, care am munci si cu mainile, si cu mintea, dar n-avem totusi posibilitatea sa ne incadram?" Ce ar face un calugar ca Sfantul Antonie cel Mare, daca ar fi pus in situatia aceasta? E greu de gasit un mijloc, dar Patericul ne prezinta situatii din acestea, de incadrare intr-o munca, in intelesul ca cei care au vrut totusi sa munceasca si-au gasit ceva de facut, chiar daca ceea ce faceau nu le era necesar pentru ei insisi.

Si anume, se spune despre un parinte care traia pe malul unei ape ca impletea papura si facea cosuri, de care insa n-avea trebuinta si le dadea drumul pe apa. Deci el facea totusi o munca pentru folosul lui sufletesc, ca sa fie incadrat in munca, sa lucreze cu puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu, dar nu facea lucrul acesta in vederea intretinerii lui sau in vederea unui castig, ci il tacea doar pentru valoarea lui de disciplinare. Facea cosuri, iar cand era cosul gata, ii dadea drumul pe apa; poate il gasea cineva si-l folosea. Pe el nu-l mai mteresa rezultatul muncii lui, ca productie, ci il interesa doar rezultatul muncii lui ca activitate, adica folosul de pe urma faptului ca se angaja si in munca.

Se spune apoi ca un parinte a dat invatatura unor frati care au cerut de la el indrumare, spunandu-le ca el, intr-un anumit timp, a lucrat atatia stanjeni de funie; si a precizat: "N-am trebuinta de ceea ce am facut, dar am facut aceasta ca sa nu zica Dumnezeu ca nu lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o El".

Deci Dumnezeu mi-a dat o putere si atunci eu trebuie sa lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Daca nu lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, inseamna ca nu-I dau lui Dumnezeu ceea ce mi-a dat El, nu ma angajez, prin munca pe care o pot face, pentru Dumnezeu. Asa au gandit parintii cei duhovnicesti despre munca.

In ceea ce priveste rugaciunea - pentru ca Patericul este indrumator statornic la rugaciune -, sunt in Pateric anumite afirmatii pe care nu le gasim in alta parte sau pe care le gasim in alta parte pentru ca s-au spus mai intai in viata calugarilor; le-au spus calugarii, fara sa le scrie.

Si anume, cuvantul: "Rugaciunea este oglinda sufletului". E foarte important cuvantul acesta: "Rugaciunea este oglinda sufletului". Am putea lua si aceasta ca o lozinca sau ca un principiu. Cel care se roaga isi manifesta sufletul in rugaciune, in raport cu Dumnezeu, in raport cu lumea, in raport cu oamenii, in raport cu binele lui, cu nadejdea pe care o are.

Pentru ca rugaciunea, zice undeva, in Scara, Sfantul Ioan Scararul, este "aratarea nadejdii si secure impotriva deznadejdii". Si deci noi trebuie sa retinem lucrul acesta, ca rugaciunea este oglinda sufletului.

Cum ti-e rugaciunea, asa ti-e sufletul. Unii zic ca sunt foarte imprastiati la rugaciune; sunt imprastiati la rugaciune pentru ca sunt imprastiati si cand nu se roaga, sunt imprastiati totdeauna, si sigur ca nici la rugaciune nu se pot aduna. Fel de fel de ganduri le vin, fel de fel de ganduri cauta sa-si faca instapanire in sufletul lor cand se roaga; si cu imprastierea aceasta si prin imprastierea aceasta stau si in fata lui Dumnezeu.

In Scara Sfantului Ioan Scararul, despre rugaciune se spune ca este , judecata si judecatorie si scaunul judecatorului inainte de judecata viitoare". Deci ce este rugaciunea? Judecata, judecatorie si scaunul judecatorului inainte de judecata viitoare. Ce inseamna asta? inseamna ca mai ales la rugaciune ne aratam cine suntem noi, din punct de vedere al raportului cu Dumnezeu: daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza Dumnezeu, daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza mantuirea, daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza linistea sufletului, daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza adunarea, concentrarea, daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza cele pe care le cerem de la Dumnezeu.

In Pateric se spune ca este necesar ca rugaciunea sa fie unita cu faptele, adica lucrurile pe care le cerem de la Dumnezeu sa le urmarim si cu fapta. Sa nu traim o viata de nepasare si apoi sa cerem de la Dumnezeu niste lucruri pe care, intr-un fel, am putea sa ni le castigam si noi insine.

Se spune in Pateric ca un parinte stia despre un frate, intr-o manastire, ca era ostenitor la rugaciune, dar lenes la indeplinirea celorlalte indatoriri. Parintelui i s-a aratat diavolul si i-a spus asa despre fratele acela: "Cutare frate ma strange in brate ca sa nu ma duc de la el, pururea facand voile mele, si apoi zice catre Dumnezeu: Doamne, mantuieste-ma de cel rau!"

Deci iata, invatam din Pateric un lucru foarte important: sa ne ferim noi insine de pricinile relelor si apoi sa cerem ajutor de la Dumnezeu, pentru ce nu putem face noi.

Eu le spun de multe ori credinciosilor care vin la mine si-mi zic: "Parinte, sa va rugati, ca nu ne intelegem bine in familie. Sa va rugati sa ne intelegem mai bine", le zic asa: doua lucruri sunt importante in viata: sanatatea si intelegerea; sanatatea ne-o da Dumnezeu, iar intelegerea ne-o facem singuri. Adica ne ajuta si Dumnezeu sa ne facem intelegerea, dar trebuie sa ne silim sa ne facem partea noastra in intelegerea noastra.

In Pateric se gasesc si multe lucruri care privesc viata sociala, viata tuturor. De pilda, pe mine m-a surprins, prima data cand am citit Patericul, un cuvant din invataturile Sfantului Antonie, despre care am zis ca nu e asa important, dar dupa aceea am vazut eu cat e de important. Si anume, cuvantul:

"Lucrarea cea mare a omului - fiti atenti! - este ca greseala sa sa o puna asupra sa inaintea lui Dumnezeu si sa astepte ispita pana la rasuflarea cea mai de pe urma."

Deci greseala sa sa o puna asupra sa - adica sa-si recunoasca greseala si s-o recunoasca inaintea lui Dumnezeu - si sa astepte ispita pana la rasuflarea cea mai de pe urma. Adica pana la cea mai de pe urma rasuflare, pana la sfarsitul vietii sa asteptam ispita, sa nu consideram ca nu ne mai poate ispiti nimic, ca am ajuns la o statornicie in bine, ca nu mai e cu putinta sa mai cadem. Sa nu ne facem astfel de iluzii!

Se spune tot in Pateric ca un parinte a zis: "Eu am murit lumii", iar cineva ii raspunde: "Tu ai murit lumii, dar sa nu uiti niciodata ca diavolul este viu". Adica tie ti se pare ca nu mai ai o legatura reala cu lumea, ca esti departe cumva de lume, nu numai fizic, ci si moral, in intelesul ca nu te mai lei dupa lucrurile lumii; dar sa stii ca Satana este viu, Diavolul este viu si iti poate aduce niste intortocheli pe care nu le poti banui ca sunt ispite, si prin ele poti cadea.

E adevarat ca tot in Pateric se spune, de pilda, ca un parinte, "din multa bunatate, nu mai stia ce-i rautatea". Era asa de statornicit in bine, incat nu mai putea presupune rautatea. Ganditi-va ce deosebire mare e intre parintele acela si noi. Noi ce facem? Din multa rautate, nu mai putem presupune bunatatea! De multe ori vorbim despre anumite fapte ale oamenilor si le dam o interpretare negativa pentru ca suntem noi negativi. Nu credem in bine, nu credem in binele pe care il poate face altul.

De pilda, Parintele Arsenie Boca, Dumnezeu sa-l odihneasca, zicea ca "oamenii stiu caderile calugarilor, dar nu stiu biruintele lor"; si tot Parintele Arsenie spunea ca "oamenii nu pot crede intr-o viata superioara vietii pe care o duc ei". Deci, daca oamenii din viata obisnuita nu duc o viata asemanatoare cu a calugarilor, ei nu pot sa-si inchipuie ca sunt alti oameni care pot mai multe decat ei, care pot sa realizeze lucruri pe care ei, in mod obisnuit, nu le pot realiza sau le realizeaza cu foarte mare efort.

In Pateric, de exemplu, la intrebarea "Ce este calugarul?" se raspunde: "Calugarul este osteneala".

Tot la Sfantul Antonie cel Mare mai exista un principiu care merge pentru toata lumea, si pentru calugari, si pentru necalugari. Si anume, zice Sfantul Antonie cel Mare asa: "De la aproapele vine viata si moartea, ca pe el, mai intai, sa-l folosesc. Ca de folosim pe fratele, pe Dumnezeu dobandim, iar daca smintim pe fratele, lui Hristos gresim."

Vedeti ce frumos este? Zice: "De la aproapele vine viata si moartea". Din felul cum ne raportam la omul de langa noi ne vine si viata, cand ne raportam corect si implinim voia lui Dumnezeu, si ne vine si moartea, cand suntem neglijenti fata de omul de langa noi. De la aproapele vine viata si moartea. Si cu explicatia ca daca il castigam pe aproapele pentru Dumnezeu, atunci il dobandim pe Dumnezeu, il castigam pe Dumnezeu, iar daca-l smintim pe fratele, daca il derutam, atunci ii gresim lui Hristos. Ce inseamna a sminti? A sminti inseamna a deruta, a-l deruta pe om de la credinta; inseamna a-l sminti de la credinta.

Nu stiu daca v-a spus cineva ca in Evanghelie mai ales trei pacate sunt de capetenie. (Tot fac asa ocolisuri, ca imi vin in minte "paranteze", cum zic domnii, adica ocolisuri; imi vin in minte niste lucruri pe care poate ca-i bine sa le stim si e bine sa le plasam si cu o ocazie de felul acesta. Ar zice cineva ca nu-s prea sistematic, ca iau si de aici, si de dincolo. E drept, nu-s sistematic, da-s bun invatator, ii invat pe oameni bine, ca le spun fel-si-fel de lucruri.)

Acum, de exemplu, mi-a venit in minte sa va spun ca lucrurile acestea, pe care le avem noi in vedere din Pateric, se pot intemeia si pe alte invataturi, din alta parte. De exemplu, Domnul Hristos vorbeste mai ales despre trei pacate, dintre cate pacate sunt. Si sunt multe feluri de pacate! La mine la spovedit mai vin oameni si zic: "Parinte, toate pacatele le-am facut, si eu le raspund: nu-i adevarat, fiindca sa stii ca nu le poate face nimeni pe toate; spune-mi pacatele pe care le-ai facut, nu-mi spune ca le-ai facut pe toate, ca pe toate nu le-ai facut.

Deci, dintre toate pacatele cate-s amintite in Sfanta Evanghelie, Domnul Hristos mai ales trei pacate a avut in vedere si i-a indemnat pe oameni sa le lase:

1. Necredinta in Dumnezeu: "Cel ce va crede si se va boteza se va mantui; iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu 16, 16);

2. Sminteala, adica derutarea de la credinta a celor ce cred; zice Domnul Hristos: "Cel ce sminteste pe fratele, ar fi mai bine sa i se lege o piatra de moara si sa fie aruncat in mare" (Luca 17, 2), adica sa se scufunde in mare si sa moara el, decat sa sminteasca pe unul dintre cei care cred.

3. Fatarnicia, adica faptul ca te arati intr-un fel in afara si esti in alt fel inauntru. I-a si mustrat pe farisei pentru fatarnicia multora dintre ei, cand le-a zis ca seamana cu mormintele varuite, care pe dinafara sunt impodobite, dar inauntru sunt pline de oase de morti (cf. Matei 23, 27).

Deci, daca il castigam pe fratele, pe Dumnezeu il castigam, pe Dumnezeu il dobandim, iar daca-l smintim pe fratele (daca-l derutam, daca-l ducem in confuzii, daca-l ducem in nedumerire), atunci lui Hristos ii gresim. Aveau parintii cei duhovnicesti din Pateric gandul acesta: sa fie intotdeauna in legatura cu Dumnezeu.

Ceva asemanator cu principiul acesta gasim, tot in Pateric, la Cuviosul Ioan Colov (sau Sfantul Ioan Colov), care zice: "Nimeni nu zideste casa de la acoperis in jos, ci o zideste de la temelie in sus". Si l-au intrebat ucenicii lui si cei din jurul lui despre puterea cuvantului acestuia, adica l-au intrebat ce inseamna asta. Si Cuviosul Ioan Colov a raspuns asa: "Temelia este aproapele, ca pe el mai intai sa-l folosesti, ca de el sunt atarnate toate poruncile lui Hristos."

E ceva extraordinar de important si de frumos! Adica sa ne raportam la omul de langa noi. Sa stiti ca cel mai important om din lumea aceasta pentru fiecare dintre noi este omul de langa noi, aproapele nostru, vecinul nostru. Se zice ca mai mult te folosesti de un vecin de aproape decat de un frate de departe.

Domnul Hristos a randuit sa iubim pe aproapele nostru, prin aproapele nostru intelegand orice om pe care-l avem langa noi; sa ne interesam de omul de langa noi, care e aproapele nostru. Bineinteles ca aproapele nostru poate fi cineva si foarte departe de noi spatial, dar pe care-l purtam in noi prin iubire. E totusi aproapele nostru, de care ne interesam.

De exemplu, acum merge foarte multa lume in strainatate sa-si gaseasca de lucru. Aceia nu se departeaza decat spatial, dar in sufletul lor ii poarta ne mai departe pe parintii, fratii, prietenii lor, ca si cand ar fi in apropiere; aproapele lor sunt.

Deci aproapele este temelia, pentru ca de el sunt atarnate toate poruncile lui Hristos. Vrei sa te verifici in raport cu Domnul Hristos? Trebuie sa te cercetezi in raport cu aproapele si atunci stii daca-L iubesti pe Domnul Hristos, in masura in care-l iubesti pe aproapele tau.

Sa stiti ca noi suntem foarte deficitari in ceea ce priveste iubirea fata de aproapele. Nu stiu cine ar putea zice ca-l iubeste pe aproapele sau ca pe sine insusi, ca urmeaza binele aproapelui cum urmeaza binele lui. Chiar si in propria familie, nu totdeauna parintii sau copiii sunt dispusi sa renunte la ceva din partea lor, ca sa se simta bine cei din jurul lor.

Cat priveste raportarea la Dumnezeu, la oameni si la noi insine, in cartea Mantuirea pacatosilor se spune: "Fata de Dumnezeu sa avem inima de fiu, fata de aproapele sa avem inima de mama, iar fata de noi insine inima de judecator" (as zice eu mai bine "minte de judecator").

Performanta cea mai inalta in fire este mama, inima de mama. Sigur, noi trebuie sa ducem o viata mai presus de fire, dar performanta cea mai inalta in fire este mama. Noi ne gandim la Maica Domnului, de exemplu, si o numim si "Mama noastra". Si e mare lucru sa te stii purtat intr-o inima de mama, sa stii ca Maica Domnului te iubeste cum te iubeste mama ta sau cum te-a iubit mama ta. De fapt, cum te iubeste totdeauna, pentru ca o mama este mama in vesnicie. Mama mea ma iubeste si din lumea de dincolo cat m-a iubit in viata, nu-si schimba sentimentele pentru ca nu mai este in lumea aceasta; o mama este mama in vesnicie. Deci performanta firii este inima de mama.

Mi-aduc aminte, Dumnezeu s-o odihneasca pe buna mea, pe mama mamei mele, ca zicea: "Numa' muma sa nu fii!" Se gandea asa, la durerile unei mame; nu la durerile fizice, ci la durerile sufletesti care apar cand te gandesti la copiii tai care nu sunt cum i-ai vrut, care nu sunt cum ii doresti, care fac niste lucruri pe care n-ai vrea sa le faca. Deci la zdroaba aceasta sufleteasca, la zbuciumul acesta sufletesc din inima de mama. Zicea. "Numa' mama sa nu fii.. sa fii tata!"; isi dadea seama ca un barbat n-are sentimentele unei mame, desi tot apropiat este, ca parinte, de copil; dar e tata, nu e mama. Altceva e sa fii mama, si altceva e sa fii tata.. si asta o spunea o mama!

Deci performanta firii este totusi situatia de mama. Or in Pateric se vorbeste si despre performante mai inalte decat firea, decat ceea ce da firea, acuma, numai Dumnezeu stie daca cineva, tata fiind, poate sa fie si mama; adica daca poate avea inima de mama, fiind tata, barbat.

Dar in Pateric si in general in viata spirituala se urmaresc niste lucruri care privesc inaintarea, inaintarea in cat se poate inainta. Daca Domnul Hristos a spus: "Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este" (Matei 5, 48), inseamna ca Dumnezeu, Domnul Hristos, vrea ca noi sa ajungem la deplinatatea lui Dumnezeu.

Cine poate ajunge, om fiind, la deplinatatea lui Dumnezeu? Nimeni nu poate ajunge, dar idealul acesta este: sa ajungi la desavarsirea fara hotar, sa faci atat cat poti face, in limitele tale; pentru ca noi totusi suntem limitati. Ale lui Dumnezeu toate sunt nemarginite, nu exista nimic in Dumnezeu marginit; bunatatea lui Dumnezeu e nemarginita, iubirea lui Dumnezeu e nemarginita.

Noi spunem ca Dumnezeu este iubire.. este scris in Scriptura lucrul acesta: "Dumnezeu este iubire". In doua locuri putem sa gasim cuvantul acesta (I Ioan 4, 8; 4, 16). Parintele Arsenie Boca zicea ca "iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos e mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu". Deci cel mai mare sfant nu poate avea atata iubire fata de Dumnezeu cat poate sa-l iubeasca Dumnezeu pe cel mai mare pacatos.

Deci Dumnezeu este iubire, iubire care-i lucratoare. Noi spunem la slujba: "Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti", "Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti", "Ca al Tau este a ne milui si a ne mantui", "Ca Dumnezeul milei si al indurarii si al iubirii de oameni esti". Noi contam pe lucrul acesta, numai ca si noi trebuie sa ajungem la mai mult si la mai bine in ceea ce priveste iubirea. Cum se poate ajunge la mai mult si la mai bine in ceea ce priveste iubirea? Prin despatimire, prin nepatimire.

Patericul este o carte in care ne putem intalni de multe ori cu gandul la despatimire, cu gandul la nepatimire. Pe mine m-a surprins, de exemplu, citind Patericul, o istorie in legatura cu Avva Pimen ("avva" inseamna "parinte" si, de obicei, in Pateric se intrebuinteaza cuvantul acesta, in loc de "parinte": Avva Antonie, Avva Arsenie, Avva Pimen, Avva Pamvo s.a.m.d.; pe romaneste, zicem "Parintele" Pimen).

La Parintele Pimen gasim o istorisire foarte interesanta, anume, se spune ca un frate din partile Avvei Pimen s-a dus in strainatate, Undeva departe; acolo a gasit un pustnic si i-a vorbit despre Avva Pimen. I-a spus cat este de cautat de oameni si cat este de intelept si cat este de bun avva Pimen. Si l-a invitat pe acel pustnic, daca-si poate face drum vreodata, sa vina sa-l intalneasca pe Cuviosul Pimen. Dupa o vreme oarecare, pustnicul si-a facut drum sa-l intalneasca pe Avva Pimen si l-a intalnit. Si a inceput sa-l intrebe de lucruri inalte, dar Avva Pimen nu i-a dat niciun raspuns. Pustnicul de departe a iesit nemultumit de la Avva Pimen, fiindca nu i-a vorbit; si i-a spus fratelui care l-a invitat: "Pacat de drumul pe care l-am facut pana aici, ca nu m-a folosit avva bine" (avem noi o vorba, cu cei mai apropiati ai mei: "Facuram drumul degeaba!").

Fratele, obligat fiind cumva de faptul ca el l-a invitat pe pustnicul acela, s-a dus sa-l intrebe pe Avva Pimen de ce nu i-a vorbit. Si Avva Pimen i-a zis: "El este din cei de sus, iar eu sunt din cei de jos".

Fratele si-a dat seama, s-a dus la pustnic si i-a spus: "Uite, sa stii ca batranul nu vorbeste bucuros despre lucruri inalte, dar daca ii vei spune niste lucruri in legatura cu patimile, avva te foloseste; insa, daca vorbesti despre lucruri inalte, nu te foloseste".

(Ce inseamna patimi? Deprinderile rele, rautatile statornicite; asta inseamna patima. Patima este ca o boala, la noi se zice ca patimeste cineva cand este bolnav, adica sufera.)

Atunci, pustnicul s-a dus din nou la Avva Pimen si i-a spus: "Ce sa fac, parinte, ca ma lupta cutare patima sufleteasca". Si Avva Pimen i-a zis: "Acum, frate, bine ai venit!"; si a stat de vorba cu pustnicul despre patimi. Iar cand a iesit de la Avva Pimen, pustnicul a fost asa de bucuros, incat a zis catre fratele acela, care l-a invitat, ca ii multumeste lui Dumnezeu ca s-a intalnit cu un astfel de om intelept.

Asadar, in Pateric se subliniaza adesea ca cel dintai lucru pe care trebuie sa-l urmareasca un om care vrea sa se apropie de Dumnezeu este sa se curete de patimi si sa devina, din patimas, nepatimas. In Pateric sunt multe locuri care privesc patimile sau nepatimirea ca rezultat al straduintelor de despatimire.

Deci Avva Pimen a pus problema aceasta: intai trebuie sa urmaresti sa nu mai fii rau, intai trebuie sa urmaresti sa nu mai fii pacatos, intai trebuie sa urmaresti sa scapi de deprinderile rele, intai trebuie sa ajungi la libertate sufleteasca; pana n-ajungi la liberarea de patimi, inca nu esti liber, chiar daca nu esti tinut in lanturi, ca sa zici ca esti robit - desi Parintele Arsenie Boca, iar il pomenesc, vorbeste si despre o inlantuire fizica, o inlantuire care nu e inlantuirea din inchisoare, ci inlantuirea din neputinta.

In Cararea imparatiei, poate ati gasit titlul "Copii nascuti in lanturi". Copiii adusi pe lume cu defecte, copiii adusi in lume cu marginire, copiii care nu sunt in deplinatatea puterilor, acestia sunt copii nascuti in lanturi. Exista o legare in lanturi prin patimi.

Se zice ca la un parinte - tot in Pateric citim - s-a dus un frate-Parintele a vazut ca fratele are pe umeri doua maimute; si pe un umar, si pe celalalt, cate o maimuta, care il tinea legat cu lanturi. Cuviosul si-a dat seama ca este vorba despre un om stapanit de slava desarta si de mandrie, doua patimi subtile, patimi subtiri - cum se zice in Pateric.

Si fratele acela i-a cerut parintelui cuvant de invatatura. Parintele l-a intrebat ce viata duce si a vazut ce pricini il duc la slava desarta si la mandrie. Si atunci, ca sa-i taie pricinile de mandrie si de slava desarta, l-a pus sa faca niste lucruri pe care fratele nu le-ar fi facut. Si anume, sa cumpere vin si sa bea vin, sa cumpere carne si sa manance carne - el nu manca deloc carne. Cand a auzit asa ceva, fratelui nu-i venea sa creada, dar, pana la urma, pentru ca-i promisese parintelui ca va face orice-i va spune, a facut, si asa a scapat de pricinile care l-au dus la slava desarta si la mandrie.

Cand vrem sa ne imbunatatim viata si sa ne luminam mintea, trebuie sa scapam de pricinile care duc la patimi. O metoda a Patericului, in legatura cu despatimirea, este ocolirea pricinilor care duc la patimi, la rautati. Cand cunoastem pricinile patimilor, trebuie sa le ocolim, iar daca nu le ocolim, inseamna ca ne bagam in noi insine pricinile patimilor si avem temeiurile in noi, in legatura cu patimile.

De pilda, se spune in Pateric ca la un parinte s-a dus cineva si i-a zis: "Parinte, pe mine ma lupta dracii!" Si cuviosul a zis: "Nu se poate, frate, pe tine sa te lupte dracii! Nu se poate, zice el mai departe, pentru ca dracii se lupta cu oameni mari, ca Moise si ca Ilie, iar pe noi ne lupta patimile noastre si acestia-s dracii nostri: patimile noastre".

Tot in Pateric se spune, in alta imprejurare, dar cumva ilustrand aceasta idee, ca un frate era tare bantuit de duhul desfranarii; era tare pornit spre desfranare, in diferite chipuri, probabil. Si-atunci, s-a dus la un parinte Si i-a zis: "Parinte, roaga-te pentru mine, ca ma lupta patimile, ma lupta duhul desfranarii! Ce sa fac? Roaga-te pentru mine!"

Parintele s-a apucat si s-a rugat. Dupa o saptamana, fratele se duce din nou la el si-i zice: "Parinte, roaga-te pentru mine, ca nu ma slabeste deloc pornirea aceasta, rautatea aceasta; sunt asuprit de duhul desfranarii!" Parintele s-a rugat din nou si atunci a aparut diavolul si a zis: "Eu m-am indepartat de la el de cand te-ai rugat intai, dar el are dracii lui: lacomia pantecelui si somnul cel mult". Deci acestea favorizau patima lui.

Iata ca nu este vorba numai de o influenta din afara, ci e vorba de o stare dinauntru, care nu-i rezolvata cum ar trebui. Nu-i destul sa te rogi, ca sa scapi de-un lucru, ci trebuie sa ajuti si tu, din partea ta, ca sa scapi de el: cu rugaciune, cu post, cu infranare, cu osteneala, cu munca, cu tot ce stii ca te face sa nu fii imprastiat, tentat sau ispitit de cele rele.

In ceea ce priveste despatimirea ca rezultat - adica rezultatul despatimirii, nepatimirea in sine -, in Pateric sunt aratate mai multe situatii in care omul se poate observa in ceea ce priveste rezultatele straduintelor sale. Mai intai de toate, sa stiti ca lucrul principal este ocolirea pricinilor. Daca nu ocolesti pricinile, ajungi negresit la patimi.

Eu sunt foarte impotriva faptului de a se uita cineva la filme necuviincioase, la televizor, la spurcaciuni pe care si le baga in suflet si pe care, dupa aceea, nu le mai poate scoate si care lucreaza, care-l excita si care ii dau stari pe care nu le poate contracara. Or in Pateric nu se poate vorbi despre asa ceva, pentru ca nu erau mijloacele care sunt acum, dar acolo se au in vedere pricinile care erau pe vremea aceea.

Parintii duhovnicesti insistau foarte mult in ceea ce priveste retragerea. Retragerea in pustie, retragerea unde-i mai putina lume, retragerea in locuri unde sunt oameni de-un gand cu tine. Se socotea ca plecarea din manastire - plecarea din pustietate in lume - este inmultitoare de ganduri cu care dupa aceea ai de luptat in singuratate. Si mai ales in singuratate iti vin tot felul de ganduri, pentru ca acolo ai posibilitatea sa te observi pe tine insuti. Cand esti impreuna cu oamenii, unul zice una, altul zice alta, zici si tu, se invalmasesc gandurile, se invalmasesc cuvintele.. nu mai stii, nu te mai poti ocupa de tine insuti.

Se spune in Pateric ca trei oameni s-au hotarat sa faca ceva pentru Dumnezeu. Unul a zis: "Eu ma duc in pustie, pentru Dumnezeu"; al doilea a zis: "Eu, precum scrie in Scriptura: Fericiti sunt facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema (Matei 5, 9), ma duc sa caut sa-i impac pe oameni, ca sa ma numesc fiul lui Dumnezeu". Iar ultimul a zis: "Este scris in Scriptura: Bolnav am fost si M-ati cercetat (Matei 25, 36), deci eu ma duc sa ajut bolnavii". Si s-a dus fiecare dintre cei trei la locul pe care si l-a fixat si la osteneala pe care si-a luat-o pentru a se apropia de Dumnezeu.

De la o vreme, ultimii doi au vazut ca nu au rezultatele dorite de ei si s-au gandit sa mearga la fratele din pustie, sa vada ce a realizat acela. S-au dus acolo si i-au spus de necazurile lor: unul, ca oamenii nu vor sa se impace, ca isi dau ei dreptate, ca nu se lasa induplecati; celalalt, ca bolnavii nu-s multumiti de felul cum ii ajuta.

Si il intreaba: "Frate, tu ce ai realizat, ce ai implinit aici, in retragerea ta?" Si fratele zice: "Aduceti niste apa din balta" - era o balta acolo; si au adus apa intr-un vas. Dupa ce au mai stat o vorba, de la o vreme apa s-a limpezit in vas; si zice cel din pustie: "Ati vazu apa asta, cand am adus-o, cat era de tulbure. Vedeti cum este acum? - Limpede! Asta am realizat eu in pustie: mi-am limpezit sufletul!" Si au constatat cei doi ca el a fost cel mai castigat, fiindca si-a limpezit sufletul. Dar pana-ti limpezesti sufletul, iti vezi murdariile, iti vezi mizeria din tine.

Patericul e indemnator la rugaciune, dar nu la o rugaciune de program. E scris undeva, in Pateric: "Calugarul care se roaga numai cand se roaga, acela nicidecum nu se roaga". Deci nu se roaga numai cand se roaga de program, ci toata viata trebuie sa fie o rugaciune; acel "Rugati-va neincetat", despre care stim ca l-a zis Sfantul Apostol Pavel, ca indemn: "Totdeauna sa va bucurati, neincetat sa va rugati, pentru toate multumiti" (I Tes. 5, 17).

Faptul acesta, de a te tine de Dumnezeu, de a te gandi la Dumnezeu, de a-L avea pe Dumnezeu in prim-planul vietii tale, este, de fapt, un mijloc de imbunatatire sufleteasca. inmultind rugaciunea, inmultesti si mijlocul de a te apropia de Dumnezeu; te observi pe tine insuti si poti inlatura gandurile cele rele.

Trebuie sa nu te duci acolo unde-s izvoare de rautati, unde sunt lucruri care impresioneaza negativ; pe voi, mai ales pe tineri, care sunteti obisnuiti cu atatea si atatea rautati, nu va mai impresioneaza relele asa cum i-ar impresiona pe calugari, sa zicem.

Un calugar care vede din cand in cand cate-un lucru rau este mai pagubit sufleteste decat unul care vede mereu asa ceva, dar, oricum, pagubiti sunt si unul si altul. Daca te duci mereu la locuri poluate din punct de vedere moral, sa zicem la discoteca, inseamna ca te duci in gura iadului, intr-un fel, si, daca te duci acolo, este firesc sa aduci de acolo, in tine, lucrurile cele negative si apoi sa te intalnesti cu ele, mai ales la vreme de rugaciune.

Zic eu catre un tanar: "Sa te duci de acum incolo la biserica, duminica". Zice: "Parinte, daca ziceti dumneavoastra, ma duc, dar dumneavoastra nici nu stiti ce duc eu in mintea mea cand ma duc in biserica, ce spurcaciuni duc eu, in minte, in biserica". Si i-am zis: cu ele cu tot du-te la biserica, pentru ca daca nu te duci la biserica, nu te poate ajuta cineva in afera de Biserica. Dar daca te duci in biserica, faci dovada inaintea lui Dumnezeu si inaintea ta ca vrei sa fii mai bun si ca vrei sa scapi de rele. Dar ca sa scapi de cele de demult trebuie sa nu mai adaugi altele in vremea aceasta. Si atunci scapi de rautati.

Parintii din Pateric erau foarte hotarati in privinta aceasta, ca nu-i lasau pe oameni sa vada lucrurile, sa urmareasca, sa se uite si sa fie cu ochii iscoditori. Am citit undeva despre un parinte care avea un ucenic (asta nu-i din Pateric, este din Calea desavarsirii crestinesti) si care s-a dus odata cu ucenicul in oras; si a vazut o fata. Ucenicul s-a uitat bine la fata si s-a uitat si parintele, cat s-o fi uitat. Si dupa aceea zice catre ucenic: "E tare frumoasa fata asta!", iar ucenicul zice: "Da, parinte". Dar parintele continua: "Pacat numai ca are ceva la un ochi". Si ucenicul raspunde: "Nu, parinte, n-are nimic". "Ba are", zice parintele; iar ucenicul: "Nu, ca eu m-am uitat cum se cade, n-are nimic". Si atunci parintele nu l-a mai tinut de ucenic, fiindca a zis ca nu-i bun, daca se uita cu ochi iscoditori.

Acuma, poti sa te uiti si cu ochi iscoditori, daca esti deja castigat pentru Dumnezeu, daca esti castigat pentru o viata superioara, daca vezi curat. Sfantul Apostol Pavel spune undeva: "Toate sunt curate pentru cei curati, dar pentru cei intinati nimic nu este curat" (Tit 1, 15). Cand ai ajuns o data la o privire sfanta, la o privire curata, poti sa te uiti; daca te uiti la lumea aceasta cu ochii lui Dumnezeu, vezi binele, dar daca te uiti cu ochi patimasi si cu ochi pacatosi, vezi si ce n-ar trebui sa vezi. Iar acum poti vedea si anumite lucruri rele, care ti se arata anume parca; parca sunt oamenii facuti anume ca sa-ti arate niste lucruri pe care n-ar trebui sa le vezi si pe care nu le-ai vedea, daca oamenii ar sti cum sa se imbrace, daca femeile ar sti ce tinuta sa aiba.

Deci Patericul este impotriva acestui stil de iscodire si insista foarte mult pentru retragere. Bineinteles ca cineva care traieste intr-un oras, cum suntem noi, care avem rosturile in oras, nu poate sa fie foarte retras, dar poate totusi sa-si fereasca privirea de lucrurile negative; si trebuie, cat poate, sa faca asta.

Se zice in Pateric ca un parinte dintr-o manastire sau dintr-o pustie a fost chemat de arhiepiscopul din eparhia respectiva si s-a dus la el. Cand s-a intors, l-au intrebat fratii ce-a vazut pe unde-a umblat. Si zice el: "Fratilor, iertati-ma, dar sa stiti ca eu n-am vazut decat fata arhiepiscopului. Celelalte nu le-am vazut". Si-atunci ei, asa, ironic, au zis: "Dar ce, avvo, nu cumva s-a scufundat lumea?" Si el a zis: "Nu s-a scufundat lumea, dar eu nu mi-am lasat ochii sa umble incoace si incolo. Am privit in jos, mi-am vazut de cale, m-am dus la arhiepiscop, l-am vazut, si iarasi, ca si cand s-ar fi scufundat lumea, m-am intors".

Acuma, bineinteles ca n-a fost ca si cand s-ar fi scufundat lumea, ca doar el a trebuit sa vada pe unde umbla. Dar, in orice caz, nu a avut imprastiere, nu a cautat anume o imprastiere, cum cauta multi dintre oamenii din vremea de astazi, cand isi inmultesc impresiile negative si nu se mai gandesc la Dumnezeu, ci se gandesc la lucrurile pe care le vad doar asa, ca sa-si ocupe cumva mintea, ca sa-si ocupe cumva sufletul. Apoi despre asa ceva, cei de demult nu stiau si nu voiau sa stie!

Intelepciunea Patericului este impotriva pricinilor care inmultesc pacatele, relele; Parintii se observau foarte bine unii pe altii si de aceea ajungeau, de la o vreme, la limpezimea aceea ca nu se mai puteau intalni cu rautatile si, din multa bunatate, nu mai stiau ce-i rautatea.

Tot in legatura cu nepatimirea, vreau sa va prezint un alt episod din pateric: un parinte a zis: "Eu am murit patimilor si patimile au murit pentru mine". Un alt parinte, cand a auzit asa ceva, l-a intrebat:

- Tu ai zis vorba asta?

- Da.

- Daca mergi pe un drum si vezi niste harburi si aur in mijlocul lor, atunci poti tu sa socotesti aurul ca si harburile?

- Nu, dar ma silesc sa nu iau aurul.

- Daca te duci in chilia ta si gasesti acolo o femeie, zici ca nu-i femeie?

- Nu zic ca nu-i femeie, dar ma silesc sa nu m-ating de ea.

- Dar daca auzi ca unii te vorbesc de bine si ca altii te vorbesc de rau, tu zici ca pe cei care te vorbesc de rau ii poti avea la fel cu cei care te vorbesc de bine?

- Nu, dar ma silesc sa-i am pe cei care ma vorbesc de rau ca pe cei care ma vorbesc de bine.

Si-atunci a zis parintele: "Vezi, patimile nu au murit pentru tine, ci sunt numai nelucratoare, dar trebuie sa-ti dai o silinta ca sa faci deosebire intre unele si altele si ca sa te raportezi corect la patimire".

Mi-a placut, de cand am citit prima oara Patericul, o istorie foarte importanta in legatura cu despatimirea, adica in legatura cu nepatimirea ca rezultat al despatimirii. Anume, se spune ca la un calugar s-a dus o fecioara, calugarita, care i-a spus asa: "De doi ani de zile tin post sase zile, si a saptea dezleg, si am invatat Vechiul si Noul Testament pe de rost. Ce trebuie sa mai fac?"

Si atunci, parintele o intreaba: "Ti s-a facut ocara ca si cinstea?" Adica daca te ocaraste cineva, esti la fel de linistit ca si cand te-ar cinsti? Ea zice: - "Nu". Calugarul o intreaba din nou: "Ti s-a facut lipsa ca indestularea?" (Cand esti lipsit, esti tot atat de linistit ca si cand ai fi indestulat?) Ea zice: "Nu". - Ti s-a facut paguba ca si castigul? - Nu. - Ti s-au facut strainii ca rudele dupa trup? - Nu." Si-atunci, parintele ii spune: "Du-te si pune inceput bun, caci cu ceea ce zici ca ai facut, inca n-ai facut nimic!"

Noi trebuie sa urmarim un rezultat, o innobilare sufleteasca. Fara innobilarea sufleteasca, degeaba ne numaram zilele de post. Bineinteles ca nu-i vorba de zilele de post pe care trebuie sa le tina toata lumea, toti crestinii: miercurea si vinerea, posturile Bisericii, ci ma gandesc la un post special pe care l-ar face cineva. Degeaba-si numara zilele de post, daca nu urmareste un rezultat anume, adica imbunatatirea sufleteasca.

Noi suntem chemati sa fim asemanatori cu Bunul Dumnezeu, caci, daca suntem rai, ne asemanam cu cel-rau, iar daca suntem buni, ne asemanam cu Bunul Dumnezeu. Trebuie sa ne silim sa ne imbunatatim viata, iar imbunatatirea vietii se face si prin astfel de metode: prin rugaciune, prin postire, prin rugaciunea mintii - "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul", prin retragere. Adica nu te duci totdeauna acolo unde-s pricinile patimilor, acolo unde-s cine stie ce lucruri care dupa aceea te duc in ispita si care te asupresc, ci cauti sa-ti simplifici viata.

Patericul este foarte, foarte orientat spre simplificarea vietii. Noi de aceea nu avem timp pentru Dumnezeu, pentru ca prea complicam viata, prea ne trebuie multe, prea vrem lux, prea vrem lucruri care, de fapt, nu tin de o viata duhovniceasca. Toate-s bune si la locul lor, dar, daca pierzi prea multa vreme care I s-ar cuveni lui Dumnezeu, si o pierzi in loc sa-ti faci datoriile, atunci nu-i bine!

Vreau sa va aduc in fata un cuvant de-al unui parinte de la Sfantul Munte. Un parinte de la Sfantul Munte a venit pe la noi pe la manastire si l-am intrebat: Parinte, cum sunt calugarii de la Sfantul Munte? Si zice: "Draga, sa nu-ti inchipui ca la Sfantul Munte sunt oameni veniti din cer pe pamant. Sunt oameni de pe pamant care doresc mai-binele, care doresc cerul. Dar sa nu te duci acolo sa intalnesti oameni din cer".

Bun! Si a venit vorba despre pescuit, ca acolo, fiind langa mare, pot sa pescuiasca si sa aiba peste. Si zice el: "Da, este drept ca-i mai bun pestele decat cartoafele (el a zis "cartoafele" pentru ca nu mai stia bine romaneste, uitase cum se zice), da-ti trebuie timp prea mult pana-l prinzi si pierzi din timpul de pravila".

Zicea Parintele Serafim Popescu ca atunci cand s-a dus la Sfantul Munte a intalnit acolo un parinte roman, care era intre greci si nu mai stia bine romaneste; si uitase cum sa zica "vaca", de exemplu, si zicea "bou-parte-femeiasca". Bineinteles ca parintele i-a amintit ca "bou-parte-femeiasca" se zice "vaca".

Asa si parintele acesta, zicea ca "e mai bun pestele decat cartoafele dar pierzi prea multa vreme de pravila pentru pescuit". Deci el avea ceva mai important de facut decat sa pescuiasca. Prefera sa manance cartofi si sa nu manance peste, decat sa-si piarda vremea care-i hotarata pentru pravila, pentru rugaciune, si s-o foloseasca pentru pescuit.

Stimati ascultatori, totusi va trebui sa si sfarsesc! Se zice ca un parinte tinea o predica si a cam lungit-o. Si era acolo un tata cu copilul in brate, iar copilul a adormit, dupa care s-a trezit si l-a intrebat pe tata-sau: "N-a mai terminat o data?" Si tata-sau a zis: "Ba a terminat, numai ca nu se poate opri!" Asa si eu acum: trebuie sa cam gat, si sa ma pot opri!

Dar, ca sa ma pot opri, trebuie sa va mai spun ceva fain! Mie mi-au placut totdeauna lucrurile delicate; si din Pateric mi-au placut lucrurile de o delicatete superioara, de o delicatete impunatoare, iar acum as vrea sa va aduc in fata doua istorisiri, care mie imi plac tare mult.

Prima este in legatura cu cinstirea intre ei a oamenilor. In istorisirile despre Sfantul Ilarion cel Mare se spune ca s-a dus odata la Sfantul Antonie cel Mare. Cand l-a vazut Sfantul Antonie cel Mare pe Sfantul Ilarion - care era incepator in cele ale duhovniciei, dar care era socotit si stia Sfantul Antonie ca va fi mare - a zis catre el:

- Bine ai venit, Luceafarule care rasari dimineata! - formula de politete. Si sa vedeti ce frumos a raspuns Cuviosul Ilarion:

- Pace tie, Stalpule de lumina care luminezi lumea!

Pe mine ma impresioneaza lucrurile astea! Poate sunt unii ca butucul, nu-i impresioneaza, dar sunt niste lucruri extraordinar de frumoase si, cu cat te apropii de ele, ai mai multa bucurie din ele. "Bine ai venit, Luceafarule care rasari dimineata! - Pace tie, Stalpule de lumina care luminezi lumea!"

O alta istorisire care imi umple sufletul de bucurie este la Avva Macarie cel Mare. Se spune ca Avva Macarie - parca nici nu-ti vine sa rostesti asa ceva, dar nu se poate sa nu rostesti, daca citesti - s-a facut "dumnezeu pamantesc". Si spune de ce: pentru ca, asa cum Dumnezeu acopera lumea, deci ocroteste lumea, asa acoperea si el pacatele oamenilor: pe care le vedea, ca si cand nu le-ar fi vazut, si pe cele despre care auzea, ca si cand n-ar fi auzit de ele. Este coplesitor de frumos si de valoros. Pe Avva Macarie nu-l interesau pacatele oamenilor, nu iscodea pacatele oamenilor, nu scormonea in pacatele oamenilor.

Acestea sunt cele doua istorisiri care as fi vrut sa vi se implante in minte si pe care sa le aveti in vedere. Mai sunt si altele.. nu poti sa alegi.. adica toate sunt frumoase, toate sunt importante.

De pilda, se spune ca Avva Pafnutie a vazut un inger care avea o secera in mana si care i-a spus: "Pafnutie, de secera aceasta vor fi taiati toti cei care judeca pe fratele lor; dar tu, pentru ca vazand pacatele fratelui nu ai judecat, ci te-ai gandit la pacatele tale, ai scapat de aceasta judecata".

Se insista foarte mult, in Pateric, sa nu-i judecam pe oameni, sa nu-i osandim, sa nu-i condamnam, sa trecem cu vederea greselile lor, sa ne rugam pentru binele lor; mai ales sa nu judecam, pentru ca a zis Domnul Hristos: "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati" (Matei 7, 1).

Este interesant ce se spune despre un parinte care nu era prea ostenitor in privinta postului si a celorlalte indatoriri, dar cand a murit era senin si vesel. Cei care au stat atunci imprejurul lui l-au intrebat: "Frate, stiam ca n-ai fost prea ostenitor. Cum de te muti din lumea aceasta cu atata veselie in suflet?" Si el le-a zis: "Credeti-ma, parintilor, ca stiu si eu ca n-am fost nevoitor. Dar eu am tinut seama de cuvantul Domnului: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati si, de cand m-am facut calugar, n-am judecat pe nimeni. Iar acum ma duc inaintea lui Dumnezeu si-I zic: Doamne, ai zis sa nu judec ca sa nu fiu judecat; si cred ca n-o sa fiu judecat, pentru ca n-am judecat". Cine poate sa zica asa ceva? N-am ajuns la masurile acestea, dar ne dam seama de delicatetea Parintilor.

Mai imi amintesc ceva (cred ca nu ma voi putea opri, totusi!). Se zice ca la un parinte s-au dus trei insi, dintre care unul avea nume rau. Si l-au rugat sa le faca lor cate o mreaja, adica plasa de pescuit. Cel dintai i-a zis: "Avvo, fa-mi o mreaja!"; iar avva i-a zis: "Nu-ti fac!" Si a zis si cel de-al doilea: "Fa-mi o mreaja! - Nu-ti fac!" Si a zis si al treilea, cel cu nume rau: "Fa-mi o mreaja!", iar aceluia, avva i-a zis: "Tie-ti fac!"

La urma, cei doi s-au interesat de ce i-a facut celui cu nume rau, si lor nu le-a facut. Si avva le-a spus asa: "Voi ma-ntelegeti ca n-am vreme sa va fac, dar el, daca nu i-as fi facut, ar fi zis: De-aia nu-mi face mie, pentru ca am nume rau!". Deci cu cel cu nume rau s-a purtat mai bine decat cu cei care n-aveau nume rau! Sunt niste lucruri, niste nuante care impun.

De aceea eu - desi am vorbit de Filocalie, desi imi place Filocalia, desi ma ocup de Filocalie, desi am multe cunostinte filocalice - socotesc Patericul mai cu efect, il socotesc mai practic, mai datator de perspectiva duhovniceasca decat Filocalia.

Din Filocalie trebuie sa citesti douasprezece volume ca sa ajungi s-o cuprinzi toata. Si-apoi, daca le citesti, de multe ori iti ramane putin. La mine au venit oameni care mi-au spus ca au citit volumul I din Filocalie, dar, cand i-am intrebat care-s autorii cuprinsi in Filocalie, n-au stiut sa-mi spuna niciun autor. Daca n-au stiut autorii, apoi nici scrierile nu le-au stiut; daca n-au stiut scrierile, n-au stiut nici continutul scrierilor. Deci noi nu trebuie sa citim asa, numai ca sa ne pomenim ca am citit cutare carte, ci trebuie sa citim ca sa invatam, sa ne invatam, sa castigam ceva, sa-i avem povatuiton pe parintii din Filocalie si pe parintii din Pateric.

Iar daca-i avem ca povatuitori, atunci stim ce avem de facut, stim cum sa ocolim patimile, stim cum sa inmultim rugaciunea, stim cum sa fim binevoitori fata de aproapele nostru, stim cum sa-I slujim lui Dumnezeu m raport cu aproapele nostru, stim cum sa ne luminam mintea, stim cu ce sa ne imbogatim sufleteste; si atunci nu mai avem vreme de ganduri desarte, de ganduri necurate, de ganduri intinate, ci ne vedem de o viata superioara, ia viata superioara este datatoare de liniste, datatoare de fericire.

Acesta-i rostul Patericului: sa ne apropie de Dumnezeu, sa ne dea o perspectiva duhovniceasca, sa ne intareasca in bine, sa ne inmulteasca linistea din sufletul nostru. Pentru ca, pana la urma, Patericul se intemeiaza tot pe invatatura Evangheliei, dar este invatatura traita; Evanghelia se interpreteaza, Patericul insa nu se mai interpreteaza, ci se citeste asa cum e el si asa inveti din el. N-ai nevoie de comentariu la Pateric; nici n-am auzit pana acum de un comentariu la Pateric. Nu exista astfel de comentarii, pentru ca Patericul se comenteaza el insusi prin ceea ce inveti din el.

Acolo scrie, de exemplu: "Arsenie, fugi de lume si te vei mantui!" Fugi si tu de invalmaseala, cat poti, si ai mai multa liniste! Sau: "Taci, fugi, linisteste-te, ca acestea sunt radacinile nepacatuirii!"

Cum e cu tacerea? (Vedeti ca nu ma pot opri?) in Pateric se spune asa: "Iubiti neagoniseala si tacerea, caci de acestea atarna toata viata calugarului!" Deci se presupune ca un calugar trebuie sa-si duca viata mai ales in tacere; bineinteles, nu in tacerea animalului sau in tacerea mutului! De ce? Pentru ca, daca ne-a dat Dumnezeu grai, ni l-a dat ca sa vorbim, nu ca sa tacem.

Aveam un profesor de latina la Timisoara - eu am facut liceul la Timisoara - si, cand scotea pe cate unul la raspuns si nu stia, zicea: "Tacerea-i de aur, vorba-i de argint. Asta-i plin de aur!" Nu in intelesul acesta sa taci, ca sa te numeri la cei care tac, ci sa taci ca sa stii cand sa vorbesti si cum sa vorbesti, corect si frumos!

Deci in Pateric se pune problema aceasta si se zice: sunt trei feluri de oameni care tac: unii care tac din fire, unii care tac pentru slava desarta (ca sa fie numarati la cei care tac) si unii care tac ca sa nu greseasca. Se zice ca numai tacerea celor din urma castiga darul.

Cineva l-a intrebat pe Avva Pimen: "Ce-i mai bine, sa vorbesc sau sa tac?" Si Avva Pimen i-a zis asa: "Daca vorbesti pentru Dumnezeu, e bine sa vorbesti, iar daca taci pentru Dumnezeu, e bine sa taci".

Tot in Pateric se spune: "Sunt oameni care de dimineata pana seara vorbesc, dar fara de folos nimic nu vorbesc; aceia toata vremea se socoteste ca duc tacere. Si sunt oameni care nu vorbesc niciun cuvant, dar in inima lor ei osandesc pe altii; aceia toata vremea se socoteste ca vorbesc".

Sunt niste nuante, sunt niste lucruri pe care e bine sa le avem in Vedere, citind Patericul, asimiland cele din Pateric, implinind toate cate le putem implini din Pateric. Eu va recomand Patericul, iar daca dupa plecarea mea o sa va interesati de Pateric ca sa-l cititi, ca sa-l asimilati, sa simtiti nuantele Patericului si sa-l folositi, eu zic ca n-am venit degeaba aici.

Iar daca va veti interesa de Pateric si de cele din Pateric, atunci inseamna ca am semanat aici si am raspandit lumina, am dat lumina din lumina sufletului meu, lumina din luminile Patericului. O sa gasiti foarte multe lucruri importante, pe care eu nu le-am putut cuprinde in cuvantarea mea de-acum, lucruri care va pot fi de folos.

Va multumesc ca m-ati ascultat si m-ati lasat sa ma desfasor intr-o cuvantare care mie mi-a facut mare bucurie! Dumnezeu sa ne ajute!

Parintele Teofil Paraian

DIN OSPATUL CREDINTEI, Editura Mitropolia Olteniei




 

01 Iulie 2015

Vizualizari: 7863

Voteaza:

Ce invatam din pateric 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

pateric patericul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE