FERICTI CEI CURATI CU INIMA

• « Inapoi
• Inainte »

Ne rugam adeseori cu cuvintele din Psalmul 50, printre care sunt si acestea: "Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele". Cuvintele acestea constituie o rugaciune cand intr-adevar cerem ceva prin ele, si nu sunt cuvinte de rugaciune, cand le rostim ca pe o formula, fara sa cerem ceva. Ca sa fie intr-adevar o rugaciune, curatirea inimii trebuie sa fie o preocupare de toata vremea a fiecaruia dintre noi. Daca nu avem preocuparea aceasta, nu vom ajunge niciodata la o inima curata, iar daca suntem preocupati in toata vremea de curatirea inimii, vom avea fericirea pe care o spune Domnul Hristos in Predica de pe munte: "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8).

Prin inima se intelege partea cea mai launtrica a fiintei omenesti, nefiind vorba de inima de carne, ci de locul cel mai adanc al fiintei noastre. Cand cerem de la Dumnezeu sa ne dea "inima curata", dorim de fapt sa se curateasca inima noastra, fiinta noastra, in deplinatate si in adancime.

"Invatati-va de la Mine - a zis Domnul Hristos - ca sunt bland si smerit cu inima, si veti avea odihna sufletelor voastre" (Matei 11, 29). Sfantul Ioan Scararul, referindu-se la acest cuvant al Domnului Hristos, atrage atentia ca Domnul Hristos a zis "Invatati-va de la Mine", deci nu de la lume, nu de la om si nu din carte, ci "de la Mine", de la lucrarea Mea cea din voi, "ca sunt bland si smerit cu inima, si veti avea odihna sufletelor voastre" de patimile care va razboiesc. Cata vreme avem nemul-tumiri, cata vreme avem zbucium sufletesc, cata vreme avem intinaciuni ale gandurilor, inima noastra inca nu este curata. Inca nu s-a implinit rugaciunea "Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule", inca nu suntem in situatia de fi fericiti de Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, inca nu avem in simtirea noastra constiinta legaturii cu Dumnezeu. A-L vedea pe Dumnezeu inseamna a avea constiinta existentei lui Dumnezeu, a avea constiinta legaturii cu Dumnezeu, a simti prezenta lui Dumnezeu in sufletul nostru si a simti prezenta lui Dumnezeu in jurul nostru, in natura, in oamenii cu care venim in legatura. Or, asa ceva se intampla numai cu aceia care au inima curata.

Fiecare Sfanta Spovedanie are rostul de a ne curati prin eforturile pe care le facem de a ne recunoaste pacatele (si nu numai pacatele, ci si deficientele, greselile si tot ce tine de nega-tivul fiintei omenesti) si de a le ocoli. Rostul Sfintei Spovedanii este sa ne curateasca de pacatele din trecut si sa ne pregateasca pentru a fi curati in viitor. Or, lucrul acesta se intampla cu adevarat numai daca suntem cu destula seriozitate si daca ne silim sa nu repetam cele pe care le-am facut in viata noastra, iar daca se intampla sa ajungem iarasi la intinaciuni, sa cautam curatirea sufletului.

Ca ajutor pentru curatirea inimii avem rugaciunea si privegherea: "Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita" (Matei 26, 41). Privegherea are inteles de luare aminte, iar rugaciunea are inteles de angajare in fata lui Dumnezeu intr-o stradanie de a avea inima curata: "Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule" spunem noi in rugaciune si, spunand cuvantul acesta, avem incredintarea ca inima curata este un dar de la Dumnezeu. Ne invrednicim de acest dar in masura in care ne rugam si ne silim, in masura in care avem priveghere, in masura in care cautam sa inlaturam din sufletul nostru orice chip al rautatii, orice chip al intinarii.

Daca, cu ajutorul lui Dumnezeu, reusim sa ajungem la aceasta, ajungem la liniste sufleteasca, ajungem la constiinta prezentei lui Dumnezeu in noi si in jurul nostru, in natura si in oameni, si atunci avem fericirea pe care ne spune Domnul Hristos ca o au cei care au inima curata, care Il vad pe Dumnezeu.

Dumnezeu sa ne ajute ca prin inima curata sa avem conditia vederii Lui, amin.

• « Inapoi
• Inainte »