PILDA FIULUI RISIPITOR

• « Inapoi
• Inainte »

Manastirea Brancoveanu
20 februarie 1998

 Duminica trecuta s-a citit din Sfanta Evanghelie, pilda fiului risipitor sau, cum imi place mie sa spun, pilda tatalui iubitor. De fapt, din pilda cu fiul risipitor invatam mai putin de la fiul risipitor decat de la tatal iubitor. Fiul risipitor este un om obisnuit, un om ca multi altii, un om care s-a departat de bine si s-a scufundat in rele, un om care nu a tinut seama de tatal sau dar care, cand a ajuns la necaz, si-a adus aminte ca are un tata. Poate ca lucrul acesta este cel mai important din cate se spun despre fiul risipitor: si-a adus aminte ca are un tata. Cand a plecat, nu i-a pasat ca are un tata! Cand a ratacit, nu stim cat s-a gandit ca are un tata. Dar cand a ajuns intr-o situatie grea, si-a adus aminte ca are un tata! A stiut despre tatal sau ca este asa cum trebuie sa fie un tata, ca are inima de tata.

 Fiul risipitor a plecat de la fata tatalui sau sa faca ce vrea el. A facut ce a vrut si a ajuns in situatia pe care o are in vedere Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani, ca pe cei care au pacatuit, Dumnezeu i-a lasat la mintea lor nesabuita. I-a lasat sa vada cum este omul care nu stie de lege, cum este omul care nu stie de Dumnezeu, cum este omul care se increde in mintea lui, mai ales daca aceasta este o minte coborata, deviata de la bine, impatimita. Asa era si mintea fiului risipitor. "Da-mi partea ce mi se cuvine din avere!" (Luca 15, 12). Si a primit-o! A primit-o si a risipit-o!

 Pe cand facea lucruri cu care nu se putea prezenta in fata tatalui sau si pe care nu le-ar fi putut face langa tatal, nu s-a gandit ca are un tata. A venit insa vremea sa se gandeasca: "Am un tata, am avut o casa parinteasca, am plecat din niste conditii bune, pe care acum nu le mai am. S-a gandit cum sa faca sa fie din nou in casa tatalui sau, dar nu ca fiu - caci zice el <Nu sunt vrednic sa fiu fiul tau>. Atunci, pentru ca aici, pazind porcii, nu am nici macar mancarea pe care o mananca porcii, ce as putea face ca sa am painea de care sunt indestulati slujitorii tatalui? Nu am altceva de facut decat sa ma gandesc ca tata este bun cu mi-ne. Ma voi scula si ma voi duce la tatal meu si voi zice: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai (Luca 15, 18-19)".

Cu gandul acesta  in minte, a pornit spre casa tatalui sau. De acum stia: am un tata. Se spune in pilda ca tatal l-a vazut de departe pe fiul care se intorcea si nu l-a mai tinut locul in care se gasea, pentru ca inima de tata i-a dat gandul ca trebuie sa faca altceva decat sa astepte. Ar fi putut foarte bine sa astepte, dar atunci s-ar fi putut zice ca nu a avut inima de tata, ci de cercetator, de cercetator stiintific, de psiholog, de filosof, de om care vrea sa scoata niste concluzii. Or, el a avut inima de tata, si inima de tata nu l-a lasat sa astepte, ci i-a dat ghes sa plece. Se spune in Sfanta Evanghelie "ca alergand a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat". Este foarte important sa tinem minte, sa avem in vedere cuvantul acesta: a alergat inaintea lui. Deci nu s-a dus incet, nu s-a dus mai mult asteptand, ci s-a dus alergand. Si cand s-a intalnit cu fiul sau care se intorcea, a cazut pe grumajii lui si l-a sarutat.

 Era primul semn ca il astepta pe fiul sau. Nu astepta pe un strain, ci-l astepta pe fiul care a plecat. Din casa lui a plecat fiul sau. Pe fiul sau l-a dorit, pe fiul sau l-a asteptat, pe fiul sau l-a imbratisat, pe fiul sau l-a sarutat, pentru ca avea inima de tata. Si fiul a inceput sa zica: "Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau". Mai mult nu a zis! El si-a propus sa mai zica ceva: "Fa-ma ca pe unul din argatii tai", dar aceasta nu a mai zis-o. Cred ca nu a mai zis-o pentru ca nu a mai putut s-o zica, pentru ca tatal a luat masuri indata.

 Aici este foarte important de luat aminte: tatal l-a primit pentru ca de fapt niciodata nu l-a parasit! Fiul l-a parasit pe tatal, tatal nu l-a parasit pe fiu! Tatal a ramas in asteptarea fiului. Tatal a dorit sa il aiba pe fiul sau aproape. Nu a renuntat niciodata la inima de tata, de aceea a alergat inaintea lui, de aceea a cazut pe grumajii lui, de aceea l-a imbratisat, de aceea l-a sarutat, de aceea a inceput sa dea porunci: "Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati!". Nu a zis: "Aduceti degraba haina lui dintai si dati-i-o s-o imbrace!", ci: "Aduceti degraba haina lui dintai si-l imbracati! Este fiul meu! Nu-i unul dintre slujitorii mei, care se poate imbraca singur. Daca vreti sa-i aratati cinstirea pe care vreau eu sa i-o aratati, atunci imbracati-l!". "Aduceti incaltaminte in picioarele lui!", nu: "Aduceti incaltaminte si lasati-l sa se incalte!". "Dati inel in mana lui".  Apoi a zis: "Aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si mancand, sa ne veselim; caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat!" (Luca 15, 23-24). Cu aceasta, tatal si-a facut datoria pe care i-o impunea inima de tata.

 Mai era ceva de facut: dupa ce oamenii au inceput sa manance si sa se veseleasca, a sosit acasa si celalalt fiu, care, informat fiind asupra situatiei, nu voia sa intre in casa. Tatal a iesit sa stea de vorba cu el si atunci fiul si-a varsat veninul din suflet, ca avea venin! Nu stia ca are un frate care a revenit, nu se bucura ca are un frate care a fost primit cu bine, ci a zis: "Iata de atatia ani iti slujesc, si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat macar un ied ca sa ma veselesc cu prietenii mei. Dar cand a venit acest fiu al tau (nu a zis "acest frate al meu") care si-a risipit averea in desfranari (in unele traduceri romanesti este scris "si-a mancat averea cu curvele"), ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat!" Tatal, tot cu inima de tata si fata de cel care era razvratit, a zis: "Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau, acesta (nu a zis "fiul meu", desi era si fiul tatalui, dar a aratat raportul pe care il are cu cel nemultumit), mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat!"

Cred ca ne putem da toti seama ca Domnul Hristos a spus aceasta pilda ca sa inteleaga oamenii ca Dumnezeu este Tatal lor. A vorbit despre Dumnezeu care este Tata fata de fiii Sai, rai sau buni, a vorbit despre Dumnezeu Tatal care rasare soarele peste cei buni si peste cei rai, care trimite ploaia peste cei drepti si peste cei nedrepti, a vorbit despre Dumnezeu Tatal care alearga spre omul ce vine catre Dansul.

 Mantuitorul nostru ne-a invatat rugaciunea "Tatal nostru", care ne-a pus in evidenta ca-L avem pe Dumnezeu ca Tata. Domnul Hristos ne-a spus: "Si care tata dintre voi, daca ii va cere fiul paine, oare,  ii va da piatra? Sau de-i va cere peste, oare ii va da, in loc de peste, sarpe? Sau daca-i va cere un ou, ii va da scorpie?" dupa care trage o concluzie: "Daca voi, rai fiind - daca voi, in situatia de tata, rai, fata de Dumnezeu care este bun - stiti sa dati fiilor vostri daruri bune, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri" (Luca 11, 11-13).

 Noi stim de la Domnul Hristos ca avem un Tata in cer, dar uitam lucrul acesta. Suntem nepasatori fata de lucrul acesta. Nu avem in consideratie lucrul acesta. Ca si cand lucrurile acestea ar fi spuse pentru altcineva, nu pentru noi. Noua ne-a spus Domnul Hristos ca avem Tata in cer si ca Tatal nostru Cel din ceruri este mai bun decat cel pamantesc. Cu toate acestea nu avem incredere, nu avem siguranta binelui.

 Am mai spus si prin alte parti ca noi nu trebuie sa consideram ca Dumnezeu este sponsor, ca Dumnezeu este terorist, in intelesul ca stai cu frica inaintea Lui. Dumnezeu este Tatal nostru bun si iubitor de oameni, milostiv si iubitor de oameni. Dumnezeu care are mila si indurari si iubire de oameni. Asa prezinta Sfanta noastra Biserica pe Dumnezeu, care este Tatal nostru, care ne asteapta, care ne primeste, care alearga spre noi. Asa-L intelegem noi pe Dumnezeu - Tatal nostru. Si totusi, stam cu atata nepasare, stam fara credinta in fata lui Dumnezeu sau poate ca nici nu stam in fata lui Dumnezeu, ci stam ca niste oameni care nu stiu de ceva mai presus de ei. Si-atunci vine Domnul Hristos cu pilda fiului risipitor si ni-L mai arata o data pe Dumnezeu ca tata, ne incredinteaza ca Dumnezeu este gata sa ne primeasca daca si noi vrem sa fim primiti si daca facem cale intoarsa de la rau la bine.

 Daca am avea aceasta credinta, n-am avea teama ca Dumnezeu ne pedepseste. Daca am avea aceasta incredintare, am avea siguranta ca Dumnezeu ne primeste. Sigur ca trebuie sa ne facem si noi datoria, pentru ca daca facem altceva decat vrea Dumnezeu, ne departam de Dumnezeu. Departarea nu este numai spatiala, in intelesul ca te duci intr-o tara indepartata, cum s-a dus fiul risipitor. Poti sa te duci intr-o tara indepartata - prin nepasare. Poti sa te duci intr-o tara indepartata - stand acolo unde esti, dar facand niste lucruri rele. Poti sa te duci intr-o tara indepartata fara sa te misti de unde esti - ducand o viata pe care nu o binecuvinteaza Dumnezeu.

Dar intoarcerea de la rau la bine este o intoarcere la Dumnezeu, care ne primeste. Nu se poate sa nu ne primeasca Dumnezeu, care este Tatal nostru. Este adevarat ca noi zicem la Sfanta Liturghie si la slujba Cununiei: "Si ne invredniceste pe noi, Stapane, cu indraznire, fara de osanda, sa cutezam a te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc Tata, si a zice: Tatal nostru...". Ne dam seama ca nu traim o viata in care sa avem raporturi de fii fata de Tatal cel ceresc si, de aceea, avem cumva o sfiala in a-L numi pe Dumnezeu - Tata, pentru ca nu suntem ca El. Si totusi... nu trebuie sa facem noi - ce face Tatal nostru. Adica noi facem ceea ce putem face, iar Tatal nostru face mai mult decat noi, pentru noi, pentru binele nostru.

Este bine, facandu-se pomenirea de peste an a fiului risipitor, a tatalui primitor, a fratelui impotrivitor, sa ne intrebam si noi, acum: credem in Tatal cel primitor, sau nu? Il cautam numai atunci cand avem treaba cu El, si atunci nu este tata, ci sponsor?  Stam cu teama ca Dumnezeu nu ne primeste in fata Lui? Atunci inseamna ca pentru noi Dumnezeu nu este Tatal nostru, ci terorist. Or, viata noastra trebuie sa fie alcatuita pe ideea aceasta, ca Dumnezeu este Tatal nostru. Dar stiti ce se poate intampla? Ca acelasi om, sa fie uneori fiu risipitor, alteori sa fie fiu care se intoarce, alteori sa fie el insusi frate impotrivitor, alteori sa fie tata primitor.

Este bine sa ne cercetam pe noi insine in aceasta privinta: Cum suntem noi fata de oamenii din jurul nostru? Avem inima de tata? Vrem sa avem inima de tata? Avem inima de frate adevarat? Vrem sa avem inima de frate adevarat? Avem inima de prieten? Vrem sa avem inima de prieten? Daca da, inseamna ca am invatat ceva din pilda cu fiul risipitor si cu tatal primitor, amin!

• « Inapoi
• Inainte »