SA TACA TOT TRUPUL OMENESC

• « Inapoi
• Inainte »

Alaltaieri, la Sfanta Liturghie, in loc de imnul heruvimic "Noi, care pe heruvimi, cu taina inchipuim, si facatoarei de viata Treimi intreit sfanta cantare aducem; toata grija cea lumeasca sa o lepadam. Ca pe Imparatul tuturor sa primim, pe Cel inconjurat in chip nevazut de cetele ingeresti. Aliluia, aliluia, aliluia", s-a cantat: "Cinei Tale celei de Taina, Fiul lui Dumnezeu, astazi partas ma primeste, ca nu voi spune vrajmasilor Tai Taina Ta, nici sarutare Iti voi da cu Iuda; ci ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru Imparatia Ta".

Era firesc sa se spuna aceste cuvinte adresate Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pentru ca se pomenea atunci Cina cea de Taina, ultima cina pe care a avut-o Domnul Hristos inainte de Sfanta Sa Patimire, inainte de Rastignirea Sa. Este cina la care a fost intemeiata Sfanta Liturghie, adica s-a randuit ca acea cina sa se repete mereu, pana la sfarsitul veacurilor, pentru credinciosii care se impartasesc.

Cuvintele acestea: "Cinei Tale celei de Taina astazi..." le spunem de fiecare data cand stam in fata Sfantului Potir, pentru a ne impartasi cu dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile, de viata facatoarele, infricosatoarele lui Hristos Taine. In felul acesta, pomenind Jertfa Mantuitorului nostru Iisus Hristos, avem in fata cinstitele Taine ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos si Cina cea de Taina, avem bucuria de a sta in fata Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care a gasit chipul de a Se uni cu credinciosii, intrand in alcatuirea madularelor lor.

Tot la Sfanta Liturghie s-au spus niste cuvinte care se spun numai odata pe an, in Sambata Mare: "Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur si nimic pamantesc in sine sa nu gandeasca". Este un indemn al Bisericii noastre, o atragere a luarii aminte: "Sa taca tot trupul omenesc". De ce sa taca? Pentru ca daca ar vorbi, n-ar putea sa spuna ceea ce ar trebui. Mai bine sa stea cu frica si cu cutremur, in tacere, pentru ca viata nu se manifesta numai in cuvant, ci si in gand. Toate aspectele vietii isi au temelia in gand. Dupa versetul "Sa taca tot trupul omenesc, sa stea cu frica si cu cutremur" se adauga: "si nimic pamantesc in sine sa nu gandeasca". Cu alte cuvinte, daca putem avea ganduri ceresti, sa gandim cu ganduri ceresti si nimic pamantesc sa nu gandim. Rastignirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Moartea Lui pe Cruce, Inmormantarea Lui, Asezarea in Mormant, faptul ca a petrecut in mormant timp de trei zile, sunt lucruri mai presus de gandul omului si nu le putem intelege cu mintea omeneasca

Poate ca va aduceti aminte ca odata, cand Domnul Hristos i-a intrebat pe ucenicii Sai "Voi cine ziceti ca sunt Eu?", Sfantul Apostol Petru a zis "Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu", iar Mantuitorul l-a fericit, zicand: "Fericit esti Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu, Cel din ceruri" (Matei 16, 15-16). Cu alte cuvinte, gandurile pe care le-a exprimat erau ganduri ceresti, descoperite de Tatal. Firea omeneasca nu poate sa inteleaga asa ceva si nu poate sa afirme asa ceva. Daca le stii, daca le crezi, daca le spui, atunci inseamna ca acestea le stii de la Tatal Cel din ceruri.

N-au trecut insa decat cateva clipe pana cand Sfantul Apostol Petru sa aiba niste ganduri pamantesti. Dupa ce Domnul Hristos a spus ca El va fi rastignit, ca va muri pe cruce si apoi va invia, Sfantul Apostol Petru L-a chemat pe Domnul Hristos deoparte si L-a dojenit: "Fie-Ti mila de Tine, sa nu Ti se intample Tie aceasta" (Matei 16, 22). Domnul Hristos l-a infruntat cu hotarare si i-a zis: "Nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor". Deci, nu te-ai ridicat decat pentru o clipa la gandurile ceresti, iar gandurile obisnuite ale tale sunt gandurile omului, gandurile firii, gandurile trupului. Sunt ganduri care nu pot trece de suferinta trupeasca. Or, Eu am venit sa Ma jertfesc, am venit sa sufar. Asa-i voia Tatalui, asa-i voia Mea, asa trebuie sa fie! Pentru ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor, nu ma iau dupa gandurile tale, caci "sminteala-Mi esti".

Niciodata prigonitorii crestinilor n-au inteles ca Dumnezeu Se rastigneste, chiar daca Se rastigneste in fire omeneasca. Niciodata n-au inteles valoarea Jertfei Mantuitorului. Ei i-au bat-jocorit pe crestini pentru credinta lor in Dumnezeu Unul, Care S-a rastignit, Care a murit. N-au inteles cum "cu moartea pre moarte a calcat", n-au inteles ca putea sa nu Se rastigneasca Cel ce S-a rastignit, ca putea sa cheme "mai mult de douasprezece legiuni de ingeri" (Matei 26, 53) sa stea impotriva Patimirilor. Daca totusi a patimit, a patimit pentru ca a vrut sa patimeasca, pentru ca a fost nevoie de Patimirea Lui.

Oamenii si-au facut probleme nu numai in fata acestor lucruri, pe care, daca le intelegi cu gandurile descoperite de Dumnezeu, sunt mari si minunate, iar daca le intelegi cu gandurile omului, sunt lucruri care nu-ti impun nici un respect, care Il scad si pe Acela care este mare si in moartea si in Patimirea Sa. Ganditi-va la faptul ca atunci cand Domnul Hristos le spunea ascultatorilor Sai ca ei trebuie sa manance trupul Sau si sa bea sangele Sau si sa manance painea care s-a pogorat din cer pentru a se mantui, ei se intrebau: "Cum poate Acesta sa ne dea trupul Lui sa-l mancam?" (Ioan 6, 52) sau "Cum zice ca S-a pogorat din cer cand noi stim pe tatal Sau si pe mama Sa?" (cf. Ioan 6, 42). Aici este diferenta dintre gandurile omului si gandurile Domnului. Gandurile Domnului - ca pentru mantuire trebuie sa primim si ajutorul Lui prin Sfanta Impartasire - si gandurile omului, care gandeste dupa logica omeneasca.

Sa luam aminte ca Domnul Hristos n-a dat nici o explicatie. De ce? Pentru ca la masurile omului nu pot fi intelese lucrurile Domnului. "Vrei sa intelegi ceva din maretiile lui Dumnezeu? Bate la portile Scripturii cu mainile virtutii!" Va veni o vreme cand vei intelege ceva din ceea ce nu poti intelege inca. Explica unui copil, de pilda, lucruri pe care le intelege numai omul mare. Degeaba i le spui. Arata-i opere de arta, arata-i tot ce poate avea omenirea mai inalt si mai frumos si n-o sa te inteleaga. De ce? Pentru ca nu e la masurile intelegerii. Tot asa si noi. Cine nu intelege, sa stie ca nu a ajuns la masurile intelegerii. Trebuie sa le primim pe toate prin credinta, sa ne plecam cu mintea, sa stim ca taina nu sufera ispitire, sa ne lasam condusi de Mantuitorul nostru Iisus Hristos, de Biserica noastra. Daca va vrea Dumnezeu sa intelegem mai mult candva, vom intelege, iar daca nu, nu. Cat stim - e destul, daca stim sa ne plecam cu mintea.

Primim maretiile lui Dumnezeu in trupurile noastre omenesti, in gandurile noastre pamantesti, luminate totusi de ganduri ceresti. "Sa taca tot trupul pamantesc" si nimic sa nu vorbeasca, sa stea cu frica si cu cutremur, sa fie respectuos fata de lucrurile lui Dumnezeu. Sa fie respectuos fata de tainele lui Dumnezeu si "nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca", pentru ca degeaba gandeste cu ganduri pamantesti ca sa inteleaga lucruri ceresti. De ce toate acestea? De ce tacere? Pentru ca vrea sa nu mai gandim nimic cu gandurile noastre intr-o zi ca aceasta, in fata unor astfel de maretii.

Intr-o alcatuire de la slujba Maicii Domnului se spune ca "Intru tine se biruiesc randuielile firii, Fecioara curata", adica firea nu-i asa cum este la tine. Tu ai nascut si ai ramas fecioara. In ordinea fireasca, cine naste nu mai e fecioara. Totusi "Intru tine s-au biruit randuielile firii". De ce? Pentru ca unde vrea Dumnezeu, se biruiesc randuielile firii. Dumnezeu poate folosi alte randuieli, mai presus de fire, si le foloseste cand stie El si unde stie El. Nu poti sa intelegi cele mai presus de fire daca privesti lumea dupa randuielile firii. Noi trebuie sa ajungem odata la gandul acesta, ca de aceea este credinta, de aceea ne ridicam prin credinta, pentru ca fara credinta nu putem atinge lucrurile mai presus de fire. Invierea Domnului Hristos este un lucru mai presus de fire si nu-l poti intelege cu gandurile firii.

Sa vedem ce se spune mai departe in alcatuirea la care ne este luarea aminte. Iarasi lucruri greu de inteles si de primit: ca Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, Domnul nostru Iisus Hristos, merge sa Se junghie si sa Se dea de mancare credincio-silor. Daca am lua lucrurile in inlantuirea lor, la Cina cea de Taina, in Joia cea Mare, Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai ca pot sa manance trupul Sau si sa bea sangele Sau. Ar fi putut cineva sa se intrebe ca iudeii de odinioara, cum se poate aceasta? Acum, in Sambata cea Mare, in prima liturghie care se face dupa Joia cea Mare, ni se spune ca "Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa Se junghie si sa Se dea de mancare credin-ciosilor". Este vorba despre ceea ce s-a intamplat la Cina cea de Taina. In fata ucenicilor exista Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Acum ni se spune ca Trupul si Sangele pe care le primim sunt Trupul si Sangele Imparatului imparatilor si ale Domnului domnilor. Lucrurile sunt asa de minunate si asa de jos le coboram noi... Domnul nostru Iisus Hristos ni Se da ca sa se faca din Trupul Lui, trupul nostru.

Asa de minunate si asa de marete sunt lucrurile acestea! Biserica ne spune ca Domnul Hristos nu este singur in aceasta imprejurare, ci merg inaintea Lui "toate puterile ingeresti cu toata domnia si stapania, cu heruvimii cei cu ochi multi (multa cunostinta), si cu serafimii cei cu cate sase aripi, fetele acoperindu-si si cantand cantarea aliluia, aliluia, aliluia". Heruvimii si serafimii, care stiu ce au in fata, isi acopera fetele. N-au curajul sa priveasca direct, n-au curajul sa se uneasca direct cu lucrurile marete care se intampla. Iar noi, niste pacatosi, ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos cu nepasare, pentru ca de multe ori suntem nepasatori, ca urmare a pacatelor noastre. Nu mai vedem maretiile lui Dumnezeu, ci vedem interesele noastre. Or, ar trebui sa vedem maretiile lui Dumnezeu, sa izbucnim si noi din sufletele noastre nu o cantare invatata de undeva, ci o cantare intru simtire.

Noi nu putem intelege cat trebuie din lucrurile lui Dumnezeu. Daca le-am intelege, ar fi mai prejos de noi si n-am avea nici un folos din ele. Avem folos din ele, chiar din neintelegerea lor, tocmai pentru ca sunt mai presus de noi. Este mai mult sa stii ca un lucru e mai presus de intelegere decat sa crezi ca l-ai inteles, mai ales daca este vorba de lucrurile lui Dumnezeu. Firea noastra nu poate descoperi adevarurile lui Dumnezeu, ci cel mult le poate primi prin credinta.

Vom sarbatori maine, daca ajuta Dumnezeu, Invierea Domnului nostru Iisus Hristos. Gandul la Invierea Domnului nostru Iisus Hristos nu ne paraseste niciodata. Toate liturghiile depline, toate liturghiile Sfantului Ioan Gura de Aur si ale Sfantului Vasile cel Mare sunt praznuire de Pasti. Toate Duminicile, cu cateva exceptii, sunt reeditarea sarbatorii de Pasti. Dar avem si Pastile cele de la Pasti. Nu numai ca sa intram intr-o atmosfera de lumina duhovniceasca, ci si ca sa ne verificam in privinta raportarii noastre la maretia Sfintei Invieri. In Biserica noastra dreptmaritore, in Biserica Ortodoxa, Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos este centrul credintei noastre, asa cum Domnul Iisus Hristos este centrul simtirii, centrul vietii noastre.

Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa ne putem cerceta pe noi insine, macar intru aceasta zi, in privinta felului cum ne raportam la lucrurile dumnezeiesti. Sa nu uitam ca trebuie "sa taca tot trupul omenesc", sa stea cu frica si cu cutremur in fata maretiei lui Dumnezeu. Sa nu uitam ca trebuie sa dispara orice gand pamantesc cand este vorba de lucruri ceresti. Sa ne gandim la Cel ce merge sa Se junghie si vine catre noi sa Se dea de mancare noua, credinciosilor; sa nu uitam ca merg inaintea Lui cetele ingeresti cu toata domnia si stapania, cu heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, fetele acoperindu-si si cantand cantarea aliluia, aliluia, aliluia!

Sa avem constiinta ca trebuie in toata vremea sa izbucnim din sufletele noastre cantari de marire si sa zicem impreuna cu ei: aliluia, aliluia, aliluia!

• « Inapoi
• Inainte »