SFINTII TREI IERARHI

• « Inapoi
• Inainte »

"Unirea credintei si impartasirea Sfantului Duh cerand, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam".

La fiecare Sfanta Liturghie si la fiecare Sfanta Cununie ni se da indemnul sa dam toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu ca sa ajungem la unirea credintei si sa ne impartasim de Duhul Sfant. Cand Duhul Sfant este lucrator in noi, El vine cu lumina, cand Duhul Sfant este lucrator in noi, El vine cu sfintire, cand Duhul Sfant este lucrator in noi, El vine cu preamarire pe care o aducem Domnului nostru Iisus Hristos, dupa cuvantul pe care Domnul Hristos Insusi l-a spus: "Acela (adica Duhul Sfant) Ma va slavi" (Ioan 16, 14). Noi spunem ca suntem crestini ortodocsi, deci trebuie sa fim dreptmaritori. Numai daca aducem marire lui Dumnezeu in gandurile noastre, cu cuvintele noastre, cu faptele noastre, cu viata noastra intreaga, suntem in ortodoxie.

Cei pe care ii pomenim astazi sunt trei oameni mari, trei sfinti deosebiti. Toti sfintii sunt oameni deosebiti, dar si intre sfinti sunt unii care au parca mai mult dar de la Dumnezeu si au mai mare lucrare in sfintire. Pe sfintii pe care ii pomenim astazi i-am mai pomenit in cursul acestei luni: la intai ianuarie am pomenit pe Sfantul Vasile cel Mare, la 25 ianuarie pe Sfantul Grigorie Teologul si la 27 ianuarie pe Sfantul Ioan Gura de Aur. Astazi ii mai pomenim o data si impreuna, ca sa se stie ca fiecare dintre ei este mare in felul lui.

La aceasta sarbatoare s-a ajuns pentru ca unii crestini ziceau ca este mai mare Sfantul Vasile cel Mare, altii ca Sfantul Ioan Gura de Aur, iar altii ziceau ca este mai mare Sfantul Grigorie Teologul. Ei credeau asa pentru ca aveau unele preferinte si aveau unele masuri. Cei care au vazut ca Sfantul Vasile cel Mare a fost un bun organizator, un om practic, un om de actiune, au zis: apoi Sfantul Ioan Gura de Aur n-a fost asa, Sfantul Grigorie n-a fost asa, mai mare intre ei este Sfantul Vasile cel Mare!

Cei care credeau ca Sfantul Grigorie este cel mai mare, ziceau asa pentru ca Sfantul Grigorie are niste adancimi de gandire mai mari decat ceilalti doi sfinti.

Altii au zis: nu, Sfantul Ioan Gura de Aur a fost mai mare, pentru ca era tare pogorator, era tare ingaduitor, era tare doritor de a-i ajuta pe oameni, era propovaduitor al credintei, dadea oamenilor mai multa nadejde. Oamenii au zis asa pentru ca n-au avut pe Duhul Sfant sa-i lumineze, n-au avut pe Duhul Sfant sa-i duca in fata Mantuitorului nostru Iisus Hristos si sa-L preama-reasca pe El pentru acesti oameni mari.

Mitropolitului Ioan al Evhaidelor, in veacul al XI-lea, i s-a aratat pe rand fiecare dintre cei trei sfinti pentru a caror marire se certau oamenii si apoi s-au aratat toti trei si i-au spus ca certurile trebuie sa inceteze, sa fie liniste si pace intre oameni, pentru ca unele sunt masurile lui Dumnezeu si altele sunt masurile oamenilor.

Dintre cei trei sfinti, mai cunoscuti ne sunt Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Ioan Gura de Aur. De la ei avem cate o Liturghie. Sfanta Liturghie care se savarseste de obicei este cea a Sfantul Ioan Gura de Aur; Liturghia Sfantul Vasile cel Mare se face de zece ori pe an. Cei doi sfinti sunt cunoscuti si pentru cuvantarile lor. Sfantul Ioan Gura de Aur are foarte multe cuvantari care au ajuns pana in vremea noastra si sunt si acum actuale.

Sfantul Grigorie, mare prin adancimea teologiei sale, este mai putin cunoscut, pentru ca oamenii nu pot primi in suflet adancimile de teologie, nu le pot urmari, decat daca au un dar de le Dumnezeu. Omul de rand nu poate intelege adancimea teologiei. Sfantul Grigorie este mare pentru putini, pentru cei care inteleg profunzimile lui de gand.

Marimile sunt de multe feluri: Sfantul Vasile cel Mare este mare ca organizator; Sfantul Grigorie este mare ca ganditor; Sfantul Ioan Gura de Aur este mare ca ajutator spre mantuire, ca indrumator de suflete. Are rost sa se certe oamenii pentru aceasta? De altfel, acum nu se mai cearta nimeni, dar a ramas ceva de pe urma certurilor dintre oameni - sarbatoarea de astazi. Daca vrem sa-I fim pe plac lui Dumnezeu trebuie sa ne unim, nu sa ne certam. "Unirea credintei si impartasirea Sfantului Duh cerand", sa dorim sa ne unim, sa ne cautam unii pe altii, sa mergem unii spre altii, sa desfiintam piedicile dintre noi, sa le inlaturam, sa avem iubire unii catre altii si iubire fata de Dumnezeu. Atunci suntem preamaritori de Dumnezeu si inseamna ca Duhul Sfant lucreaza in noi pentru ca aduce marire in om si ii aduce marire lui Dumnezeu.

Cineva asemana iubirea dintre oameni cu o paine calda care se imparte, aburul iesit din painea calda simbolizand iubirea fata de Dumnezeu. Noi uitam ca exista o porunca a iubirii, ca suntem datori cu iubire fata de Dumnezeu si fata de oameni; dar noi pe unii ii uram, pe altii ii iubim, pe unii ii iubim mai mult, pe altii mai putin, pe unii uneori ii iubim, alteori nu-i iubim si asa mai departe. Or, asta nu inseamna ca tinem seama de porunca lui Dumnezeu! Porunca lui Dumnezeu este "sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim"; asa formuleaza Biserica porunca lui Dumnezeu "sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti".

Recunoastem ca nu ajungem la masurile acestea, dar trebuie sa fim preocupati de lucrul acesta. Atunci nu am avea motive sa stam unul impotriva celuilalt nici pentru sfinti. Noi trebuie sa fim asa cum este Dumnezeu, care isi revarsa iubirea Sa peste lume, cand revarsa Soarele peste cei buni si peste cei rai, cand trimite ploaia peste cei drepti si peste cei nedrepti, si nu zice "acestuia nu-i dau ploaie, pentru ca este pacatos, acestuia ii dau ploaie, pentru ca este drept". Domnul Hristos a spus lucrul acesta si avem cuvantul Lui in Sfanta Evanghelie: "Iubiti pe vrasmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc, rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni, si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti" (Matei 5, 44-45).

Asa ne-a spus Domnul Hristos, asa trebuie sa facem si noi! Dar noi nu facem! Nu facem pentru ca nu putem. Rautatea este o realitate! Intai trebuie sa desfiintam rautatea din noi, ca sa putem inmulti iubirea. De unde stim noi ca exista o legatura intre rautate si lipsa iubirii? Domnul Hristos ne-a spus: "Din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci" (Matei 24, 12). Daca nu avem iubire unii catre altii, nu avem painea cea calda pe care sa si-o imparta oamenii intre ei si nu avem aburul painii celei calde ca sa se inalte catre Dumnezeu. De ce? Pentru ca nu suntem cum trebuie, pentru ca in loc sa avem iubire - avem ura, pentru ca in loc sa avem intelegere - avem cearta.

Iata, si pentru sfinti ajung oamenii sa se certe! Nu se poate, nu-i voie! Daca ne gandim la Evanghelie, daca traim Evanghelia, nu este voie sa se ajunga la asa ceva! Trebuie sa intelegem de la inceput ca marimile sunt de multe feluri, ca fiecare e mare in felul lui, ca fiecare poate sa fie si mare si mic, ca parerile noastre sunt felurite. Acelasi om poate sa fie pentru unii mare, pentru altii mic. Un duhovnic, de exemplu, poate sa fie mare - pentru cei care il asculta, poate sa fie mic - pentru cei care nu-l asculta, si de nimic - pentru cei care nu-l iau in considerare. Acelasi pe care Dumnezeu poate-l primeste si-l binecuvinteaza - oamenii il hulesc. De ce-l hulesc oamenii? Pentru ca ei nu seamana cu Dumnezeu, pentru ca n-au pe Duhul Sfant sa-i lumineze, pentru ca n-au iubire in suflet, pentru ca nu au consideratie, pentru ca sunt judecatori in loc sa fie oameni care sa se plece cu mintea. Sfintii cei mari nu s-au bucurat niciodata de cei care s-au certat intre ei pentru ca nu stiau cum sa faca sa-l puna pe unul mai mare decat pe celalalt. Dumnezeu este cel care ne primeste pe toti, iar noi trebuie sa fim cu intelegere fata de toti.

Eu v-am mai spus si alta data si mi-e drag sa va spun si acum: cand ii pomenim pe Sfintii Trei Ierarhi, ne putem gandi si la trei oameni mari cu care s-a inceput manastirea aceasta si care, intr-un fel, au o asemanare cu Sfintii Trei Ierarhi. Ma gandesc la parintele Arsenie Boca, la parintele Nicolae Mladin, mitropolitul Mladin de mai tarziu, si la parintele Serafim Popescu, Dumnezeu sa-i odihneasca!

Credinciosii, daca i-ai fi intrebat sau daca i-ai intreba acum, care a fost cel mai mare dintre acestia, eu cred ca aproape toti s-ar repezi si ar zice ca parintele Arsenie. Intr-adevar, parintele Arsenie a fost mare, a avut o marime deosebita pe care au inteles-o cei multi. Daca citesti ceva din scrierile parintelui Arsenie iti dai seama de profunzimea de gandire, dar nu asta i-a dat marimea. Aici, la manastire, parintele s-a distins in special ca indrumator de suflete si ca bun organizator. Imi spunea un meserias oarecare ca parintele Arsenie era asa de priceput la orice lucru, incat stia mai bine decat un meserias ce trebuie sa faca: "uite mai, asta o faci asa, vezi ca aici lipseste ceva"... Si asta l-a facut mare pentru oamenii care pricepeau ceva de ale meseriei. Altora le descoperea anumite stari sufletesti si oamenii se minunau de cat de patrunzator este parintele.

Altii au zis: Domnule, dar parintele Mladin avea un dar de cuvant, a lasat niste studii, a lasat in urma lui niste profunzimi de teologie, parca a semanat cu Sfantul Grigorie de Nazianz, cu Sfantul Grigorie Teologul, asa cum parintele Arsenie, ca organizator, a semanat cu Sfantul Vasile cel Mare.

Si a mai fost unul mare si nu prea mult bagat in seama, parintele Serafim Popescu, pe care eu tare mult il am la inima. Tare mi-e drag parintele Serafim, pentru pogoramintele pe care le facea, pentru inima lui de parinte, pentru inima lui de frate, pentru inima lui de prieten, pentru faptul ca era odihnitor de oameni, pentru faptul ca aducea bucurie in jurul lui, pentru faptul ca aducea seninatate in jurul lui. Parintele Serafim nu avea niste lucruri asa, de pricepere, de meserie, nu a facut niste studii deosebite, dar a fost bun, invaluitor, odihnitor, a fost un om de care s-au bucurat oamenii, asa ca si el a fost mare.

Ne mai ramane ceva si noua: sa ne silim si noi sa fim mari! Oare e nevoie sa te silesti sa fii mare? Vrea Dumnezeu ca un om sa fie mare sau sa se sileasca sa fie mare? Eu zic ca da! Numai ca vrea ca omul sa fie mare intru smerenie, sa fie mare intru iubire, sa fie mare intru rugaciune, sa fie mare in ceea ce apoi aduce si alte marimi. De unde stim noi ca Domnul Hristos vrea sa le cautam si pe cele mari si inalte? Dupa ce Domnul Hristos a inviat din morti, a zis catre Sfantul Apostol Petru, la marea Tiberiadei: "Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu mai mult decat acestia?" (Ioan 21, 15). Deci Domnul Hristos ne-a dat voie sa inaintam in intelesul acesta: vreau sa fiu mare, vreau sa iubesc mai mult decat altii, vreau sa agonisesc in sufletul meu nu coborandu-i pe altii, ci inaintand eu insumi. Cine este mare intru smerenie, este cel mai mare, pentru ca Domnul Hristos a spus: "Cel ce se va smeri, se va inalta".

Deocamdata noi ce sa facem? Sa fim cinstitori de sfinti si sa-i avem in consideratie, pentru ca numai cineva care este mare poate sa aiba consideratie fata de un om mare. Noi facem ce putem la masurile noastre: multumim lui Dumnezeu pentru oamenii pe care i-am cunoscut ca fiind oameni mari. Ma gandesc la cei trei cu care s-a inceput manastirea de aici, care fiecare, cu cuvantul, cu fapta, cu indrumarea, intr-un fel sau altul, si-a pus pecetea pe existenta noastra, a celor ce suntem mai invarsta.

Sa dorim din toata inima si din toate puterile noastre sa avem unirea credintei, sa-L primim pe Duhul Sfant, sa ni se impartaseasca Duhul Sfant ca sa ne indrume, sa ne rugam ca "toata vita noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam" si atunci toate sunt rezolvate: stim si cine-i mare, stim si ca suntem mici. Cum zic copii: "eu sunt mic, tu fa-ma mare". Nu se mai potriveste la varsta inaintata, dar se potriveste in ceea ce priveste viata duhovniceasca.

Stiindu-ne mici si considerandu-ne mici, sa asteptam ca Dumnezeu sa ne faca mari ca sa-i intelegem si noi pe cei mari. Amin.

• « Inapoi
• Inainte »