VUIETUL DUHULUI

• « Inapoi

Manastirea Brancoveanu
14 iunie 1996

Unul dintre gandurile pe care le am cel mai mult la inima este gandul ca Duhul Sfant are un vuiet si ca vuietul lui sunt sfintele slujbe. In Sfanta Evanghelie de la Ioan, acolo unde este scris despre convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu fariseul Nicodim, Domnul Hristos a facut afirmatia ca "Vantul sufla unde voieste si tu auzi glasul lui, dar nu stii de unde vine, nici incotro se duce" (Ioan 3, 8). Cuvantul acesta se poate spune tot asa de bine si despre Duhul, pentru ca đíĺoěá (pneuma) in limba greaca inseamna si vant si duh. "Duhul sufla unde voieste si tu auzi vuietul lui si nu stii de unde vine si incotro se duce". Deci poate fi vorba de un vuiet al Duhului asa cum este vorba de un vuiet al vantului.

Tot in Sfanta Evanghelie de la Ioan, la un praznic al iudeilor, Domnul Hristos a zis catre ascultatorii Sai: "Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: rauri de apa vie vor curge din pantecele lui" (Ioan 7, 37-38). Este vorba despre Duhul pe care aveau sa-L primeasca cei ce credeau in Hristos, pentru ca Duhul nu se coborase inca. Duhul este asemanat aici nu cu vantul, ci cu un rau care vuieste pornind nu din afara credinciosilor, ci din credinciosii insisi. Cei ce vor crede, rauri de apa vie vor curge din fiinta lor.

La pogorarea Duhului Sfant peste Sfintii Apostoli, se spune ca s-a auzit un vuiet ca o vijelie care vine repede (cf. Fapte 2, 2). Inca o data vuiet. De trei ori vuietul Duhului: prima data comparat cu vantul din convorbirea Domnului Hristos cu fariseul Nicodim; a doua oara asemanat cu vuietul raului care curge din fiinta celui ce a primit pe Duhul Sfant, si a treia oara asemanat cu vuietul care s-a auzit la pogorarea Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli.

Domnul Hristos spune despre Duhul Sfant: "El pe Mine Ma va preamari". Daca facem o legatura intre cuvantul acesta si vuietul Duhului, ne putem gandi foarte bine ca Duhul Sfant are ca lucrare preamarirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Biserica noastra este o Biserica preamaritoare, Biserica doxologica, este Biserica aducatoare de preamarire lui Dumnezeu, lucru care se realizeaza prin Duhul Sfant la sfintele slujbe. Sfintele slujbe sunt o lucrare a Duhului Sfant atat dupa conti-nutul lor cat si dupa felul in care se fac. Duhul Sfant ne da gandurile de la sfintele slujbe cuprinse in Molitfelnic, in Liturghier, in cartile de la strana si de la altar. De fapt sfintele slujbe sunt ceea ce Duhul Sfant a descoperit Bisericii pentru slava lui Dumnezeu si pentru mantuirea credinciosilor.

Noi avem un dar de la Dumnezeu: acela de a spune cele rostite de Duhul Sfant si de a auzi cele cuprinse in cartile de slujba. Sfintele slujbe ale Bisericii noastre sunt facute pentru toti credinciosii din biserica, adica sunt facute nu numai pentru preot si pentru cantaret, de pilda, sau pentru cititorii de la strana, ci pentru toti oamenii care iau parte la ele. Slujbele trebuie facute in asa fel incat sa fie auzite de toti, ca toti sa se foloseasca de cuprinsul lor si de gandurile Duhului Sfant.

Daca avem retineri la slujba, gresim in fata lui Dumnezeu si a credinciosilor prezenti. Gresim in fata lui Dumnezeu, pentru ca nu spunem lucrurile lui Dumnezeu cu convingerea necesara, si gresim fata de credinciosi, prin faptul ca nu le dam posibilitatea sa se impartaseasca de darurile Duhului Sfant din cuprinsul sfintelor slujbe. In loc sa auda vuietul Duhului, preamarirea lui Dumnezeu, cinstirea Maicii Domnului, cinstirea sfintilor si rugaciunile catre sfinti, credinciosii aud doar un zumzet! Asta nu-i destul! Greseste oricine are de cantat sau de citit la strana si nu face lucrul acesta la nivelul cuvenit. Nu vizez pe nimeni, desi fiecare se poate cerceta si poate sa stie daca il priveste chestiunea aceasta.

Lucrurile lui Dumnezeu trebuie spuse cu apas, lucrurile lui Dumnezeu trebuie spuse cu siguranta, cu convingere, pentru ca asa le-a spus Duhul Sfant. Cand apostolii au primit pe Duhul Sfant si au fost sub puterea Duhului Sfant, au inceput sa vorbeasca nu numai in limba cunoscuta de ei, ci in limbile pe care le-a dat lor Duhul Sfant. Dar ce au spus? Nu stim cuvintele pe care le-au spus, ci stim ce au spus: marirea lui Dumnezeu. Cei care i-au ascultat pe Sfintii Apostoli sub puterea Duhului Sfant, au zis: "Ii auzim pe ei vorbind in limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!" (Fapte 2, 11).

Slujbele noastre spun maririle lui Dumnezeu. Si noi, care ascultam slujba, trebuie sa auzim maririle lui Dumnezeu. Daca n-auzim maririle lui Dumnezeu, pentru ca nu sunt spuse cu glas hotarat, la intensitatea cuvenita, atunci greseste inaintea lui Dumnezeu cel care face sa nu se auda maririle lui Dumnezeu. Le aude el, le aude poate vecinul lui, dar nu le aud cei din biserica. De ce? Pentru ca nu vrea acela sa spuna maririle lui Dumnezeu cu glas hotarat, cu glas cuvenit.

Este adevarat ca nu este necesara nici vreo intensitate care sa deranjeze dar, in orice caz, sa avem constiinta ca suntem lucratori pentru preamarirea lui Dumnezeu, pentru constiinta noastra si pentru constiinta credinciosilor care sunt de fata. Slujbele nu sunt ale noastre, slujbele sunt ale lui Dumnezeu pentru toti credinciosii care sunt de fata.

Sa spunem cu hotarare lucrurile care sunt spre preamarirea lui Dumnezeu si angajante pentru ceilalti credinciosi, asa incat sa poata participa si ei la vuietul Duhului.

Dumnezeu sa ne ajute!

• « Inapoi