PSALMUL 102

• « Inapoi
• Inainte »

Manastirea Brancoveanu
9 octombrie 1992

Intre cei 150 de psalmi, doi imi sunt cei mai apropiati: Psalmul 22 si Psalmul 102. Sunt psalmii bucuriei, psalmii revarsarii sufletesti de multumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Am putea zice, ca odinioara avva Filimon: "Psalmii acestia, parca eu i-am facut".

Vom lua astazi in considerare cateva versete desprinse din Psalmul 102, in care se arata bunatatea lui Dumnezeu fata de fiecare dintre noi.

Vorbind cu Dumnezeu, ne gandim la bunatatea lui Dumnezeu si spunem ca "Pe cat e de sus cerul deasupra paman-tului, atat de mare este bunatatea Lui spre cei ce se tem de Dansul". Nimeni nu stie ce distanta este intre cer si pamant. Nimeni nu stie unde este cerul. "Toti stim ca este cer, dar nu stim ce este", zice Sfantul Petru Damaschin; Ilie Miniat spune, vorbind despre rai: "O, raiule, noi putem sa te dobandim, dar nu putem sa te intelegem". In orice caz, intre cer si pamant este o distanta foarte mare. Numai in masura in care ne apropiem de cer ne dam seama ce este cerul.

Daca cerul este locul lui Dumnezeu, atunci inima omului este cerul. Prin urmare, cand ne gandim la bunatatea lui Dumnezeu, cea mai presus de cunostinta noastra, ne gandim la ceva nemarginit, ne gandim ca "Pe cat de mare este marirea Ta pe atat de mare este si mila Ta". Stim ca marirea lui Dumnezeu, ca si mila lui Dumnezeu, este nemarginita. Si ne putem increde in mila lui Dumnezeu. Sfantul Isaac Sirul zice ca "pacatele noastre fata de mila lui Dumnezeu sunt ca un pumn de nisip fata de un suvoi imbelsugat care imprastie nisipul".

Prin urmare trebuie sa fim incredintati ca Dumnezeu este bun, sa avem incredere in bunatatea lui Dumnezeu, dar nu ca sa pacatuim, ci ca sa stim ca Dumnezeu ne iarta. Daca Sfantul Evanghelist Luca s-ar fi gandit ca pilda cu fiul risipitor, care este o marturie despre bunatatea lui Dumnezeu, i-ar putea duce pe unii sa pacatuiasca, nu ne-ar fi lasat aceasta pilda. Nu ne este teama ca daca credem in bunatatea lui Dumnezeu se inmultesc pacatele, pentru ca omul care are dreapta judecata n-are de ce sa inmulteasca pacatele. Trebuie sa fim incredintati ca bunatatea lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu si mila lui Dumnezeu sunt nemarginite.

Apoi, vorbind mai departe despre cele ale lui Dumnezeu, zicem: "Pe cat este de departe rasaritul de apus, atat a departat de la noi faradelegile noastre". Putem sa fim incredintati nu numai ca Dumnezeu este bun, ci putem sa fim incredintati ca este bun cu noi insine. Ne ridica mai presus de noi, ne duce acolo unde este El, ni Se daruieste noua. Acesta este un lucru extraordinar.

Mai departe zicem: "Cum miluieste un tata pe copiii sai, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dansul". Nu a gasit Psalmistul o comparatie mai potrivita pentru a arata legatura lui Dumnezeu cu noi, decat legatura dintre un tata si un fiu al sau . Proorocul Isaia, vorbind ca din partea lui Dumnezeu, zice ca Dumnezeu a spus "Oare va uita mama pe copiii sai?" si spunand apoi ca nu va uita mama pe copiii sai, adauga: "Dupa cum mama isi mangaie pe fiul ei si Eu va voi mangaia pe voi, si voi veti fi mangaiati in Ierusalim" (Isaia 66, 13).

Daca vrem sa exprimam legatura intre Dumnezeu si om, trebuie sa pornim de la faptul ca Dumnezeu este Tatal nostru si sa ne gandim la Domnul Hristos, Care ne-a lasat o rugaciune pe care noi o spunem fara sa o gandim destul: "Tatal nostru Care esti in ceruri" - avem Tata in cer! Avem si mama in cer, tot pe Dumnezeu, avem si frate in cer, tot pe Dumnezeu. Dumnezeu este tot ce-i bun si frumos fata de noi. Domnul Hristos a spus ca "Daca un fiu ii va cere tatalui sau paine, oare piatra ii va da? Si daca-i va cere peste, oare sarpe ii va da? Si daca-i va cere un ou, oare scorpie-i va da?". Si spune Domnul Hristos: "Daca voi, rai fiind (in calitatea de tata, fiind rai ca oameni), stiti sa dati fiilor vostri daruri bune, cu atat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri" (Luca 11, 13).

Eu nu stiu cum oamenii sunt atat de increzatori in ceea ce spune Sfanta Evanghelie si Sfanta Scriptura despre pedepsele vesnice, si le este tot frica de iad si de pedeapsa si de mania lui Dumnezeu s.a.m.d. si nu cred in bunatatea lui Dumnezeu. Nu zic sa nu credem in ceea ce se spune in Sfanta Scriptura, in toate privintele, dar sa nu uitam de bunatatea lui Dumnezeu. Stiind noi despre bunatatea lui Dumnezeu, sa avem bucuria ca suntem cuprinsi in bunatatea Lui.

Iata de ce imi plac mie acesti psalmi, dintre care pe unul il spunem in fiecare zi, la utrenie si, cu toate acestea, suntem asa de nebagatori de seama fata de el. Sfantul Isaac Sirul zice: "Cine nu se uimeste de Dumnezeu, inca nu-L cunoaste pe Dumnezeu". Daca am cunoaste mai mult bunatatea lui Dumnezeu si am intelege-o si am simti-o, ne-am uimi de bunatatea lui Dumnezeu si nu ne-am mai imprastia cu lucrurile lumii acesteia, cu atatea rele, cu atatea desertaciuni si chiar cu atatea spurcaciuni.

Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa ne incredintam de tot ce-i sfant, frumos, bun si inaltator, sa ne ajute Dumnezeu sa ne incre-dintam si de mijlocirile Maicii Preacurate, de bunatatea Maicii Preacurate, pentru ca se spune ca tot ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugaciunea.

Daca avem incredintarea aceasta, n-avem de ce sa ne mai temem: nici de moarte, nici de boala, nici de iad, nici de pedepse, de nimic, pentru ca un tata nu poate sa faca altceva decat sa miluiasca pe fiii sai, mai ales atunci cand are la indemana si mijlocirile unei mame bune, ale Maicii Preacurate, si ale tuturor sfintilor. Dumnezeu sa ne ajute!

• « Inapoi
• Inainte »