Colaborarea omului cu harul divin in lucrarea mantuirii

Colaborarea omului cu harul divin in lucrarea mantuirii Mareste imaginea.


Colaborarea omului cu harul divin in lucrarea mantuirii


Preliminarii

In tainica Sa convorbire cu invatatul Nicodim, care dorea sa afle drumul spre mantuire, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat, i-a spus ca: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu" (Ioan III, 5).

Talcuind cuvintele Sf. Grigorie de Nazianz: "Scriptura cunoaste o intreita nastere a noastra : cea din trupuri, cea din Botez, cea din inviere. Pe toate aceste nasteri le arata Hristos al meu ca le cinsteste, prima prin suflarea cea dintai si de viata datatoare, a doua prin intrupare si prin Botezul cu care s-a botezat El insusi, iar a treia prin invierea pe care a inaugurat-o El... (Cuvntarea a doua la Botez, cap. 2, P.G. 36, 360-361), Sf. Maxim Marturisitorul explicand de ce "Invatatorul (Sf. Grigorie) a legat nasterea din Botez de intrupare" arata in lucrarea sa "Ambigua" ca "omul a fost facut la inceput dupa chipul lui Dumnezeu ca sa se nasca cu vointa din Duh si sa primeasca asemanarea adusa prin pazirea poruncii dumnezeiesti, ca sa fie acelasi om faptura a lui Dumnezeu dupa fire si fiu al lui Dumnezeu si Dumnezeu prin Duh dupa har. Caci nu era cu putinta ca omul creat sa se arate altfel fiu al lui Dumnezeu si dumnezeu prin indumnezeirea din har, daca nu se nastea mai inainte cu vointa din Duh, datorita puterii de sine-miscatoare si libera aflata in el prin fire. Aceasta nastere imateriala, indumnezei-toare si dumnezeiasca parasind-o primul om...". "Domnul vrand sa tamaduiasca firea.... si s-o readuca la stravechiul har al nestricaciunii, a venit sa o elibereze... de asemenea sa o spele, adica sa o curete de petele nestiintei cu apa varsata peste ea prin har, si... sa intareasca cu Duhul lucrarea ei naturala in directia binelui spre care a fost creata...".

Se intelege astfel, ca harul Sfantului Duh, care vine de la Tatal prin Fiul, este aceasta putere dumnezeiasca renascatoare, care intareste si desavarseste pe om in actul sfintirii si mantuirii salet "indreptandu-l" spre "viata cea noua" in Hristos (Gal. III, 27 ; Rom. III, 24).

Dar cu toate ca mantuirea adusa de Fiul lui Dumnezeu intrupat este in acest sens un dar al lui Dumnezeu, omul nefiind lipsit de libertatea proprie vointei sale in urma caderii primordiale, poate sa primeasca sau sa indeparteze "mana" intinsa lui spre ridicare. In acelasi timp, omul nefiind in stare de a se mantui numai prin propria vointa si putere, nu poate deci sa inceapa singur opera de mantuire, asa cum a inteles si Nicodim, "daca nu este Dumnezeu cu el" (Ioan III, 2), adica fara harul indreptator, sfintitor si mantuitor al Sfantului Duh, care continua lucrarea mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu intrupat si il face prezent in Biserica prin Sfintele Taine.

Potrivit invataturii noastre ortodoxe, puterea naturala umana e capabila sa primeasca harul necreat al lui Dumnezeu si sa colaboreze cu el; aceasta pentru ca Mantuitorul Hristos, prin intruparea, Jertfa, si invierea Sa a restaurat ontologic natura umana facand-o iarasi capabila de a-si realiza menirea ei prin participare la har. in Iisus Hristos, natura omeneasca este desavarsita la maximum prin unirea ipostatica cu natura divina devenind puntea prin care se revarsa bogatia harului divin in lume; iar Sfantul Duh din ziua Rusaliilor impartaseste personal in Biserica, prin Sfintele Taine, tuturor celor ce cred intreaga bogatia vietii harice.

Lucrarea mantuirii este deci o lucrare teandrica, divino-umana, iar colaborarea omului cu harul divin este o lucrare sinergica. Daca Rascumpararea neamului omenesc din robia pacatului si a mortii si impacarea cu Dumnezeu este lucrarea exclusiva a Domnului nostru Iisus Hristos dar pentru noi si in unire cu noi prin firea umana asumata, indreptarea in "viata cea noua" sau mantuirea subiectiva este lucrarea lui Dumnezeu si a omului caci omul isi insuseste roadele Rascumpararii (mantuirea obiectiva) cu ajutorul harului lui Dumnezeu (Rom. III, 24) prin credinta si fapte bune (Iac. II, 17 ; Gal. V, 6 ; Efes. II, 8-10) in Biserica.

Iata cum "nimic nu poate egala minunea mantuirii mele" 8 (Sf. Gri-gorie de Nazianz) pentru ca suntem "impreuna lucratori cu Dumnezeu" (I Cor. III, 9) la propria mantuire, cum a aratat si Sfantul Apostol Pavel: "Cu harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt si harul Lui care este intru mine n-a fost zadarnic, ci mai mult decat ei toti m-am ostenit. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine" (I Cor. XV, 10).

De aceea "mantuirea subiectiva nu este ceva in afara de noi ci in noi insine constand din indreptarea noastra in Hristos... Pe aceasta cale atingem scopul creatiei, adica ajungem fii ai lui Dumnezeu dupa har".

In cele ce urmeaza, vom dezvolta potrivit invataturii ortodoxe, colaborarea omului dreptcredincios cu harul divin in lucrarea mantuirii si implicatiile ce se reflecta din aceasta relatie deosebit de pretuita in Biserica Ortodoxa.

Harul, conditia obiectiva a indreptarii in Hristos

Tot ceea ce a facut Mantuitorul Iisus Hristos pentru intreg neamul omenesc prin intruparea, viata, invatatura, patimile si moartea pe Cruce si invierea din morti si inaltarea Sa la cer constituie ceea ce se numeste mantuire obiectiva sau rascumparare. Aceasta nu inseamna insa ca Fiul lui Dumnezeu intrupat savarsind toate aceste acte rascumparatoare toti oamenii s-au mntuit si s-au indreptat dupa caderea in pacat pentru ca omul nu poate sa devina asa decat numai primind si insusindu-si in mod liber toate roadele rascumpararii realizate in persoana Domnului Iisus Hristos. Insusirea roadelor rascumpararii de catre fiecare om in parte, in Biserica constituie indreptarea sau mantuirea personala a omului in Hristos ca madular al Bisericii Sale.

Exista o legatura ontologica intre rascumparare si indreptarea sau sfintirea omului pe care a aratat-o Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Romani (cap. III, 24-26) ; si tot Apostolul Pavel exprima adevarul despre sfintirea omului direct si precis in epistola catre Tit unde, infatisand lucrarile rascumparatoare ale "Mantuitorului nostru Dumnezeu", scrie ca : "El (Hristos) ne-a mantuit, nu din faptele cele intru dreptate, savarsite de noi, ci dupa a Lui indurare prin baia nasterii celei de a doua si prin innoirm Duhului Sfant, pe Care L-a varsai peste noi... ca indreptandu-ne prin harul Lui, sa ne facem, dupa nadejde, mostenitorii vietii vesnice" (Tit III, 5-7).

Deci strans legata de mantuirea obiectiva, indreptarea este lucrarea harului dumnezeiesc in fiinta si viata omului prin care acesta este ridicat din starea strict materiala si pacatoasa la viata in Hristos ca faptura noua (Gal. VI, 15; II Cor. V, 17) adica este indreptat si sfintit. In acest sens scria Clement Alexandrinul in Pedagogul.- "Aceasta lucrare (a mantuirii) se numeste in multe feluri: har si luminare, desavarsire si spalare. Spalare pentru ca prin ea ne curatim pacatele; dar, caci prin ea se iarta vina pentru pacat; luminare pentru ca prin ea se strecoara acea sfanta lumina mantuitoare, ceea ce inseamna ca vedem departe in dumnezeire...". Lesne se poate vedea ca mantuirea omului unita cu indreptarea se pune aici in renasterea si reinnoirea interna harica, care face pe om drept inaintea lui Dumnezeu nu numai dupa exterior ci dupa insasi starea lui interna avand deci dreptul sa nadajduiasca la mostenirea vietii vesnice.

In toate cele trei stadii ale sale: chemarea (Ioan VI, 44 ,- Fapte VIII, 21) indreptarea (mantuirea propriu-zisa) si desavarsirea sau indumnezeirea, indreptarea apare ca lucrare a harului divin in cel care primeste prin pregatire aceasta lucrare a carei urmare nu este numai o iertare exterioara, o simpla acoperire sau nesocotire a pacatelor ci transformarea launtrica reala a omului ca faptura noua pana la "varsta deplinatatii lui Hristos" (Efes. IV, 13)13.

In apele Botezului harul sfinteste si curateste in acelasi timp cum arata Sf. Marcu Ascetul: "Botezul are cu adevarat un efect desavarsit caci se sterge pacatul si impartaseste pe Duhul Sfant adica sfinteste. Harul nu face pe om neschimbacios: el este numai puterea de a se feri de pacat".

Desfiintarea totala a pacatului prin lucrarea Sfantului Duh nu este contrazisa de ramanerea in cel indreptat si sfintit a concupiscentei, urmare a pacatului stramosesc. Aplecarea spre pacat nu este fiinta pacatului stramosesc ci urmarea lui. Acum rolul mare il are vointa libera a omului pentru ca daca stergerea reala a pacatului este un act de clipa incheiat in apele Botezului ca rezultat al actiunii harului, sfintirea, desavarsirea sau indumnezeirea tine toata viata si implica deci colaborarea libera a omului cu harul primit personal in numele Sfintei Treimi. "Omul, scrie in Marturisirea sa, Dositei, poate din fire sa incline spre bine sa aleaga si sa lucreze binele moral... Dupa ce a fost renascut insa, pentru a face binele spiritual... este necesar ca harul s" arate drumul si sa mearga inainte". Astfel, omul e transformat cu timpul in intregime prin har sau prin lucrarea Duhului Sfant daca colaboreaza cu el ; omul poarta in toata fiinta sa pecetea activa a harului ca pecetea lui Hristos insusi cum spune Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Apostol Pavel atragea atentia corintenilor: "...cel caruia i se pare ca sta neclintit sa ia seama sa nu cada" (I Cor. X, 12).

Asadar, indreptarea sau sfintirea omului este rezultatul impreuna lucrarii omului cu harul divin la propria mantuire (II Cor. VI, 1 ; Tes. V, 19) sau raspunsul pozitiv pe care-l da omul cu ajutorul harului acordat de Dumnezeu insusi. Acest raspuns se manifesta concret prin credinta si fapte bune. Insa tot harul face inceputul, chemarea; el este primul ajutor al gandului din care porneste credinta si isi pune pecetea asupra faptelor bune savarsite de om cu consimtirea voii sale libere.

Dar cum se poate explica unirea harului divin care nu lucreaza irezistibil, cu puterile omenesti, sau cum se transforma omul si puterile lui cand acestea sunt patrunse de puterea harului?

Raspunsul este acela ca unitatea neamestecata si neschimbata a celor doua firi, divina si umana, in persoana Fiului lui Dumnezeu intrupat, sta la temelia mantuirii neamului omenesc. De aceea, prin harul primit in Sfintele Taine, crestinul se uneste cu Dumnezeu insusi tocmai pentru ca "harul este energia dumnezeiasca necreata, distincta de fiinta divina dar nedespartita de aceasta care se impartaseste oamenilor in Biserica de catre Duhul Sfant sau de Hristos insusi in Duhul Sfant prin Sfintele Taine spre mantuire subiectiva si crestere in Hristos pana la statura deplinatatii Lui" (Efes. IV, 13).

Obiectiv, legatura harica ce se mentine in Biserica prin Sfintele Taine, s-a refacut prin Mantuitorul Hristos care a adus "harul peste har" (Ioan I, 16-17). Acesta este harul special al Domnului nostru Iisus Hristos, impartasit prin omenitatea Lui, jertfita, inviata, indumnezeita si inaltarea la ceruri. Dar de un har general n-a lipsit niciodata Dumnezeu pe oameni cum spune si proorocia : "Sub acoperamantul aripilor Tale m-ai acoperit pe mine" (Ps. 16, 8) "si sub aripile Lui vei nadajdui" (Ps. 90, 4). La "aripile" harului se refera si Sf. Grigorie.de Nyssa, cand a scris ca "pornirea spre rautate", dupa caderea din Eden, ne-a "jefuit" de asemenea aripi si astfel harul a devenit oarecum extern omului. "Din a-ceasta privinta s-a aratat harul lui Dumnezeu care ne lumineaza... sa ne creasca iarasi aripi prin evlavie si dreptate. Asadar, daca acestea nu sunt straine de adevar, se cuvine ca mireasa (sufletul, n.n.) sa recunoasca harul coborat asupra ei. Caci indata ce Dumnezeu a privit spre noi cu ochii iubirii de oameni, am primit din nou aripile harului stravechi".

Mantuirea este lucrarea harului dumnezeiesc primit prin Iisus Hristos dar dependenta de vointa omului care determina aceasta lucrare. Datorita propriei sale libertati, omul poate sa "recunoasca" harul coborat asupra lui prin Tainele Bisericii si ca de fapt "cel ce ne intareste pe noi... in Hristos si ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a pecetluit" (II Cor. I, 21-22).

Sinergia omului cu Dumnezeu

Natura si har

Potrivit invataturii ortodoxe, bazata pe Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, o a doua premisa a mantuirii vazute ca "a doua facere a lumii", sau reinnoirea, restaurarea ei prin Fiul lui Dumnezeu intrupat si harul adus plin El, este data in insusi faptul crearii omului dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, cum afirma de la inceput Sfanta Scriptura (Fac. I, 26-27) si Sfintii Parinti precum Sf. Atanasie cel Mare: "Cuvantul lui Dumnezeu a venit ca fiind El insusi chipul Tatalui sa restaureze pe omul creat dupa chip" sau Sf. Maxim Marturisitorul : "Deci mai intai a avut loc la Domnul intruparea si nasterea trupeasca din pricina osandirii mele si apoi a urmat nasterea parasita de noi prin Botez din Duh pentru mantuirea si rechemarea sau mai limpede spus pentru recrearea mea".

Continutul pozitiv al calitatii dupa "chipul lui Dumnezeu" este comuniunea cu Dumnezeu in virtutea careia omul, inainte de caderea primordiala, era imbracat de catre Logos si Duhul Sfant, cum arata Macarie Egipteanul sau Sf. Vasile cel Mare: "Prin Cuvantul si in Duhul e faptura cea dupa chip".

Mai precis, omul este "chipul Fiului", al Logosului (Col. I, 15; Fii. II, 6 ; II Cor. IV, 4 ; Evrei I, 3) si dupa chipul Tatalui si era imbracat in starea primordiala si de Duhul Sfant, adica: se daduse si puterea harului Sfantului Duh sa se mentina, in aceasta calitate dupa "chip al lui Dumnezeu" si de chip al Cuvantului si sa realizeze in acelasi timp asemanarea.

Sf. Ioan Damaschin spune direct, ca in rai primii oameni erau invesmantati in harul lui Dumnezeu iar Sf. Grigorie Palama intelegea ca prin "suflarea Sa" (Fac. II, 7), Dumnezeu i-a dat omului suflet viu iar sufletul viu inseamna atat sufletul rational cat si zestrea lui de har. Prin aceasta omul era dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu ca sa nu fie numai trup si minte ci si duh. Sfantul Ioan Gura de Aur talcuieste astfel expresia "suflet viu" : "dupa cum trupul atunci cand moare il paraseste sufletul asa si sufletul atunci moare cand il paraseste Duhul Sfant cu energia Sa". Astfel sufletul viu este sufletul purtator de Duh Sfant, de har. Cu alte cuvinte, "suflarea" divina din cartea Facerii ar "indica un mod de creatie in virtutea careia spiritul uman este intim legat de har, produs de el, asa cum miscarea aerului e produsa de suflare, contine in ea aceasta suflare, este inseparabila de ea. E o participare la energia divina proprie sufletului...".

Deci harul este acea energie transformatoare care "strafulgera" piscul sufletului pe care Sf. Parinti il numesc vous sau mens, facand din el vatra si locul lucrarii harice si de aici in trupul intreg.

In starea paradisiaca, sufletul si harul constituiau o unitate de viata si aceasta era chipul intreg, starea normala, integrala a naturii umane, prin har omul participa la viata divina si tot harul intretinea calitatea chipului si sporea frumusetea lui pana la asemanarea cu Dumnezeu. Prin har, cum se arata in aceeasi carte a Facerii, omul comunica cu Dumnezeu, in care putea sa se contemple, sa-si cunoasca chipul dupa care a fost zidit. Prin urmare ansamblul de insusiri prin care protoparintii duceau o "viata dupa fire" (Sf. Vasile cel Mare) se datora atat naturii sale bune create, dar si legaturii cu Dumnezeu prin harul cel necreat. "O analogie o avem in natura fizica a omului: functiunea sanatoasa a plamanilor tine de natura organismului, dar in acelasi timp ea e conditionata de petrecerea in aer. Intreruperea legaturii cu aerul aduce organismului, pe langa pierderea aerului, ca ceva exterior si o imbolnavire".

Iata de ce in Ortodoxie nu este o natura privata de har ci una care implica cu necesitate harul si Sfintii Parinti vorbesc de o sinergie intre natura si har. Dupa caderea sa omul nu este lipsit de harul divin, s-a rupt de har dar nu i-a ramas strain ci cum spun Sf. Parinti i-a devenit doar exterior (Sf. Maxim) adica nu mai lucreaza prea eficace.

Biserica Ortodoxa consecventa invataturii despre starea primordiala a omului vede prima activitate a harului adus de Mantuitorul Hristos in restabilirea naturii omului si refacerea chipului lui Dumnezeu. Natura ca chip al lui Dumnezeu trebuie sa ajunga la desavarsirea pentru care a fost creata si pe care nu au putut-o realiza protoparintii in Eden, dar refacuta in Hristos si primind intreaga bogatia vietii harice prin Sfanta Treime, ea trebuie sa ajunga la desavarsirea sa, conlucrand cu harul la realizarea ei.

Dar pentru ca harul, aceasta "putere innascuta" (Sf. Maxim) nu este un lucru creat sau o energie "impersonala" ci o energie divina personala, iubirea insasi a lui Dumnezeu, el nu poate lucra in noi decat tot personal, adica sa fie insusit personal si asimilat organic de catre noi, caci el nu intra si nu lucreaza irezistibil. Punem accent in cele ce urmeaza pe acest raport dintre har si libertatea omului de a conlucra cu, el.

Libertatea vointei - premisa a colaborarii omului cu harul divin

Fiind dupa "chipul lui Dumnezeu", cu misiunea de a realiza asemanarea tot mai mare cu Creatorul sau, omul este o fiinta rationala si libera adica inzestrata cu ratiune, simtire si vointa libera. in acest sens s-a exprimat si Sf. Maxim Marturisitorul spunand ca: "Dumnezeu a interzis protoparintilor gustarea din pomul cunostintei binelui pentru o vreme, ca mai intai cunoscandu-si omul cauza sa, prin comuniunea cu ea in har si prefacand prin aceasta comuniune nemurirea data lui dupa har, in nepa-timire si neschimbabilitate, ca unul ce a devenit deja Dumnezeu prin indumnezeire, sa primeasca fara sa se clatine si cu totul liber, ca Dumnezeu, fapturile lui Dumnezeu, dar nu ca om, aviind dupa har, aceeasi cunostinta a lucrurilor ca Dumnezeu...".

In felul acesta, Sfintii Parinti recunosc calitatea fundamentala a chipului lui Dumnezeu in om constand si in libertaltea vointei. Sf. Grigorie de Nyssa refera in mod deosebit chipul lui Dumnezeu la mintea sau ratiunea omului si la libertatea vointei care sunt manifestarile cele mai esentiale ale omului ca persoana. "Chipul cel mai inalt al libertatii este stapanirea de sine spune Sf. Grigorie, lasand sa se intrevada ca fara libertate nu e nici ratiune pentru ca in lipsa ratiunii nu este nici posibilitatea de decizie si de judecata".

Sf. Ioan Damaschin explica vointa ca fiind "pofta naturala rationala" sau "miscarea naturala si libera a mintii" (Instituto elementaris, P. G. 95, 110). El vorbeste si de "mintea libera", de "mintea conducatoare". Acestei parti superioare a sufletului (ratiune - vointa) ii este incredintata stapanirea afectelor - manie, pofta - si guvernandu-le conform ratiunii, se realizeaza virtutea. Dar tot Sf; Ioan Damaschin arata ca Dumnezeu "ne-a facut pe noi liberi ca bin ele sa se faca de la El si de la noi, caci tot celui ce alege binele Dumnezeu ii vine in ajutor spre bine, pentru ca pazind ceea ce e dupa fire, sa obtinem cele mai presus de fire, adica incoruptibilitatea si indumnezeirea din unirea cu Dumnezeu". De aceea, Sf. Ioan a observat ca "Adam avea puterea sa progreseze in bine, ajutat de harul dumnezeiesc", fiindca era inzestrat si cu puterea de a se determina pe sine insusi, de a alege binele pentru care a fost creat.

Omul se defineste in virtutea chipului lui Dumnezeu din el ca o natura libera

Iar ajutorul, harul care i se da omului, ii slujeste tocmai pentru mentinerea si dezvoltarea omului in starea de natura libera. Dumnezeu a sadit in om "semintele binelui" ; ramane ca omul sa puna prin libertate in lucrare aceste seminte (talantii din Evanghelie) si sa se foloseasca de ajutorul primit prin har.

Prin urmare si intre har si libertate este o legatura organica. Aceasta legatura poate fi racita mult, dar de o rupere totala nu se poate vorbi ; chiar si atunci cand greseste, omul are in sine puterea sa-si recunoasca constiinta propriei vinovatii.

Dupa calcarea poruncii dumnezeiesti, protoparintii refuzand sa recunoasca prin cainta originea raului exclusiv in vointa lor libera, renunta la posibilitatea de a se elibera de rau si supun libertatea lor necesitatii exterioare. Vointa se invartoseaza si se inchide in fata lui Dumnezeu. in felul acesta omul a oprit in el "efuziunea harului divin. Harul divin devenindu-i exterior, natura buna a omului indreptata spre bine, adica spre comuniunea cu Dumnezeu prin har a intrat in dezacord cu Creatorul. Ea s-a instrainat de Dumnezeu prin propria vointa libera a omului care conferea acestuia posibilitatea de a lucra si a voi nu numai conform dispozitiilor lui naturale ci si contra naturii sale pe care el putea s-o perverteasca, prin fapte "contra naturii". Stricarea naturii este consecinta imediata a liberei determinari a omului. in acelasi timp omul a inchis calea harului care trebuia sa se reverse prin el asupra intregii creatii. Totusi harul nu 1-a parasit total pe omul creat din bunatate fiindca ar fi incetat sa mai existe ca om, chip al lui Dumnezeu. Harul este pentru om ceea ce este aerul pentru plamani.

Revenirea harului prin Fiul lui Dumnezeu intrupat a insemnat restaurarea naturii umane si a libertatii inclusiv, Astfel prin intruparea Sa, Mantuitorul Hristos reface ontologic firea umana asumata si anume o reface "in conformitate cu ea insasi caci devenind om a pastrat liberul arbitru in impasibilitatea pacii cu natura".

Prin inlaturarea pacatului nu se inlatura numai ceva de la firea umana ci mai degraba se restabilea aceasta in conformitatea ei naturala cu Dumnezeu. Venind cu libertatea dumnezeirii in firea noastra robita pacatului, i-a daruit acestuia libertatea de pacat si prin aceasta i-a insuflat puterea de a se lupta contra pornirilor ce o opreau de la iubirea libera a lui Dumnezeu. Prin har si prin forta divina cu care a pus in comunicare firea noastra i-a dat puterea de a nu pacatui si a redobandi nemurirea.

Aflandu-se intr-un ipostas comun, cu firea dumnezeiasca, firea omeneasca e deschisa in Hristos oceanului de viata si de cunostinta sau de lumina ce se revarsa in ea prin har, prin prezenta dumnezeiasca infinita. Si natura umana in Hristos, tocmai pentru ca este deplin stapana pe sine prin ipostasul ei divin care o sustine in aceasta libertate se poate afla in suprema unire cu dumnezeirea.

Parintele Profesor Dumitru Staniloae a facut aceasta subliniere : "In Hristos e unit omul dinainte de cadere cu cel de dupa cadere pentru ca sa fie readus cel din urma la cel dintai, folosindu-se de puterea Duhului... infruntand cu puterea Duhului si a harului afectele, restabileste prin, aceasta omul dinainte de cadere si il duce la tinta lui, la invierea in existenta lui vesnica si buna...".

Apoi nici chipul lui Dumnezeu nu a fost distrus, nu s-a pierdut total in omul cazut si aceasta o recunoaste si Emil Brunner. Datorita acestui chip ce s-a pastrat in om, a fost posibila pregatirea omenirii in vederea Intruparii lui Mesia si progresul inregistrat in acest sens, progres concretizat in acel liber: "Fie mie dupa cuvantul Tau" al Sf. Fecioare Maria la "vestea cea buna" a mantuirii noastre.

Prin intruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu restabileste in noi "maretia chipului dumnezeiesc care indupleca sufletul sa se prefaca prin hotararea libera a voii Sale spre a deveni dupa asemanarea dumnezeiasca", iar in ziua Rusaliilor "creatia a devenit apta sa primeasca pe Duhul Sfant si El coboara in lume si umple cu prezenta Sa Biserica, rascumparata, spalata si purificata prin sangele lui Hristos".

Intruparea Cuvantului lui Dumnezeu si Pogorarea in chip vizibil a Sfantului Duh constituie puntea si baza transmiterii harului, deoarece omul reinnoit in Hristos prin Duhul Sfant s-a imbracat din nou, potrivit dorintei sale cu "puterea cea de sus" (II Cor. V, 2-3) asa cum ii incredinta Sf. Apostol Pavel pe toti crestinii Bisericii noi intemeiate la Cincizecime: "...lui Dumnezeu si cuvantului harului Sau, cel ce poate sa va zideasca si sa va dea mostenire intre toti cei sfintiti" (Fapte XX, 32). Colaborarea libera si responsabila a omului cu harul divin.

In taina libertatii este implicata intalnirea noastra personala cu Dumnezeu care ne vine in intampinare cu harul Sau mantuitor cu care trebuie sa colaboram asa cum a spus Sf. Ioan Damaschin: "din alegerea noastra liberase produce unirea noastra cu Dumnezeu, nu fara libera noastra hotarare".

Invatatura ortodoxa scoate in evidenta ca harul este .absolut necesar pentru mantuire (Ioan VI, 44 ; III, 5 ; Evrei III, 14) 54, ca se impartaseste de Dumnezeu tuturor oamenilor (Rom. III, 24), este universal dar nu forteaza vointa lor, deci nu lucreaza irezistibil (Ap. III, 20, Matei XVIII, 37). De asemenea teologia ortodoxa invata ca trebuie sa se faca o deosebire clara intre actul mantuirii pe care il incepe harul si e insusit prin colaborarea libertatii omenesti cu harul si hotararea libertatii de a colabora cu harul pentru aceasta. Dar accentueaza in acelasi timp legatura stransa dintre har si libertatea personala a omului de a colabora cu harul la propria mantuire.

Sf. Maxim Marturisitorul, tratand despre sinergia dintre har si vointa omului socotea ca "Melchisedec a fost descris (de Sf. Apostol Pavel n.n.) ca: "fara tata, fara mama, fara neam, neavand nici inceput al zilelor, nici sfirsit al vietii" (Evrei VII, 3), nu din pricina firii celei create... ci din pricina harului dumnezeiesc si necreat...". Apoi adauga : "Dar nu socoti ca e lipsit cineva de acest har, cand auzi numai despre marele Melchisedec ca il are. Caci tuturor le-a sadit Dumnezeu in chip natural puterea spre mantuire, ca fiecare sa poata, daca vrea, sa se impartaseasca de harul dumnezeiesc si daca vrea, sa nu fie impiedicat sa devina si Melchisedec si Avraam si Moise...".

Intr-una din omiliile sale, Macarie Egipteanul arata ca lucrarea Duhului Sfant ca Persoana, sau a harului, inceputa in apele Botezului cere colaborarea noastra libera si responsabila pentru ca Dumnezeu ni " se adreseaza ca unor persoane inzestrate cu puterea de a aprecia lucrarea Sa : "Nu pentru ca harul se stinge sau slabeste ci pentru a pune la incercare si hotararea ta libera si libertatea ta, cu privire la inclinarea ei, de aceea te lasa El (Doamne) in seama vointei... Tu cu vointa ta te stingi de la Duhul cand esti nepasator si nu consimti...".

Transformarile pe care harul Sfantului Duh le genereaza in interiorul sufletului omenesc inlatura ceea ce este extrinsec si anume pacatul, facut prin voia libera si "...El aduce pe om pana la hotararea de a respinge sau de a curati tot ce e nefiresc pentru ca firea asemanatoare cu Dumnezeu sa apara intr-o lumina deplina". Astfel se indeplinesc si cuvintele sf. Apostol Pavel: "Unde este Duhul Domnului acolo este libertatea" (II Cor. III, 17) pentru ca asa cum arata Sf. Parinti, Sfantul Duh savarseste in omul care accepta sa colaboreze cu El o lucrare progresiva de purificare, facand sa dispara patimile ce tin in friu sufletul, daruindu-i libertatea desavarsita de pacat, din moment ce devine "partas la dumnezeiasca fire" (II Petru I, 4).

Harul este insasi iubirea lui Dumnezeu si prin iubirea Sa libera revarsata peste noi, vrea sa trezeasca iubirea noastra libera. Libertatea ( adevarata este deci libertatea de a sluji iubirii si binelui, de a savarsi fapte bune intr-un efort continuu de colaborare cu lucrarea Sfantului Duh, asa cum arata Sf. Apostol Petru: "Traiti ca oamenii liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamant al rautatii" (I Petru II, 16).

Sf. Maxim Marturisitorul socoteste ca "Melchisedec s-a invrednicit sa devina mai presus de timp si de fire si sa se asemene cu Fiul lui Dumnezeu, facandu-se adica, prin deprindere, dupa har, pe cat e cu putinta asa precum credem ca e Insusi Datatorul harului dupa fiinta". Iar "deprinderea", subliniaza Parintele Profesor D. Staniloae, indica aici doua sensuri : a) e ceea ce se distinge prin efort repetat ; b) e ceea ce prin urmare s-a facut ca a doua fire dar o a doua fire dobandita prin vointa statornica.

Aceasta este ceea ce s-a petrecut in cel mai inalt grad in viata Sfintei Fecioare Maria.

Comentand cuvantul Arhanghelului Gavriil, "catre Sfanta Fecioara : "Bucura-te cea .plina de har" si anuntul ca "a aflat har la Dumnezeu" pentru nasterea lui Mesia, Sf. Ioan Damaschin a spus : "Cu adevarat ai aflat har cea care ai cultivat ostenelile harului si ai secerat inmultit spicul harului. Ai aflat har cea care ai pazit nevatamat vasul indoitei feciorii. Caci ai pazit si sufletul feciorelnic, nu mai putin ca trupul. Prin aceasta ai pazit si fecioria trupului".

Cuvintele : "Puterea Celui Prealnalt te va umbri" (Luca I, 36) exprima aceasta prezenta vie a harului in Sfanta Fecioara care a sporit in har pe masura ce sporea si dragostea ei spre Dumnezeu prin virtute. Astfel si-a dobandit sfintenia si curatia Sfanta Fecioara. Eliberarea de pacatul stramosesc a fost incoronarea ostenelilor ei anterioare si rasplata acestui efort continuu, sustinut de harul lui Dumnezeu.

Colaborarea cu harul lui Dumnezeu ajuta pe om sa-si dobandeasca libertatea proprie cu atat mai mult cu cat harul este energia lui Hristos, puterea prin care vointa umana a fost cu adevarat restabilita, odata cu intreaga fire. "Odata cazuta insa, chiar ridicata prin harul lui Hristos, firea are totusi de invins slabiciunea lasata in ea de pacat. Slabiciunea aceasta trebuie lecuita pe incetul", cu ajutorul harului.

Harul Invierii ce va ridica trupul nostru din moarte si-l va coplesi pentru veci e puterea ce se raspandeste din trupul inviat al lui Hristos, e forta acestui trup inviat care penetreaza in noi puterea ei de viata facatoare asa cum a aratat Sf. Maxim: "...toate ale noastre le va arata in viitor harul dumnezeiesc al invierii, ca precum aici le-a inghitit moartea, intarita din pricina pacatului, asa va fi inghitita acolo ea cu dreptate, fiind slabita din pricina harului".

Iata pana unde tine colaborarea noastra cu harul. Daca Hristos cel mort si inviat si inaltat la ceruri intru slava in Treime, ca Dumnezeu-Omul, este temeiul si puterea indreptarii si indumnezeirii omului, prin lucrarea Duhului Sfant, care incepe in apele Botezului si se continua pe parcursul intregii vieti pamantesti a acestuia, precum si in viata de dincolo, devenind deplina in eshaton, cand "Dumnezeu va li toate in toti" (I Cor. XV, 28), in viata de dincolo indumnezeirea omului este lucrarea exclusiva a harului cum zice Sf. Maxim : "patimim indumnezeirea" prin har, inceputa si realizata intr-o anume masura pe pamant, in Biserica.

Prezenta si rodirea harului in credinciosi

Dupa cum am reliefat mai sus, mantuirea in lucrarea ei apare ca rezultatul colaborarii omului cu Dumnezeu, mai precis al actiunii harului in om dar cu consimtamantul liber al acestuia prin credinta si fapte bune.

Invatatura ortodoxa apreciaza ca "harul, credinta si faptele bune sunt in om un tot nedespartit" si "subliniaza tot asa de mult importanta harului si importanta colaborarii omului prin credinta si fapte bune". Propriu-zis, credinta e nascuta in om de har dar nu fara colaborarea omului si din credinta nascuta astfel in om de har si cu puterea harului care o insufleteste permanent se produc apoi faptele bune ale omului prin care el se desavarseste treptat.

Sf. Ioan Gura de Aur, in una din omiliile sale, raspunzand la o intrebare pe care o presupunea ca vine din partea unui ascultator al sau, preciza : "Dar daca mantuirea se da prin har, zici tu, de ce nu ne-am mantuit cu totii! Pentru ca nu ati voit, caci chiar harul cu toate ca e har mantuieste numai pe cei "ce voiesc si nu pe cei ce nu voiesc, si-l dispretuiesc...". Se vede ca, activitatea omului credincios este atat de importanta ca fara ea harul primit la Sf. Botez sta in adancul fiintei omului ca o samnta fara rod.

Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe nu accepta nici intr-un fel predestinatia. Astfel Sf. Grigorie de Nyssa in "Viata lui Moise" arata ca "impietrirea tiranului Egiptului de catre Dumnezeu nu trebuie inteleasa ca o impiertire pricinuita de voia dumnezeiasca in sufletul lui Faraon, ci in intelesul ca voia acestuia, prin inclinarea spre rau, nu a primit cuvantul lui Dumnezeu, care sa-i inmoaie impotrivirea". Intre libertate si har nu poate fi deci opozitie sau separatie. Harul nu slabeste libertatea si nici libertatea nu se opune harului si nu se hotaraste singura de sine in savarsirea faptelor, ci ele intra in actiune impreuna.

Mai mult, credinta si faptele bune savarsite din voia libera a omului, indica prezenta eficace a harului in cel botezat in numele Sfintei Treimi, cum reiese din cuvintele lui Diadoh al Foticeii ca : "La inceput harul isi ascunde prezenta sa in cei botezati asteptand hotararea sufletului, ca atunci cand omul se va intoarce cu tarie spre Domnul, sa-si arate printr-o negraita simtire prezenta sa in inima..." si ale Sf. Marcu Ascetul: "Tot cel ce s-a botezat dupa dreapta credinta a primit tot harul. Dar se umple de cunostinta sigura a acestui fapt dupa aceea prin lucrarea poruncilor...".

Talcuind cuvintele lui Iosua, slujitorul si urmasul lui Moise, cuvinte adresate poporului ales : "Pregatiti-va merinde de drum, ca dupa trei zile veti trece peste Iordanul acesta...", Origen explica in una din omiliile sale: "Si azi vei auzi tu pe Iisus zicandu-ti : "Daca vrei sa ma urmezi, pregateste-ti merinde pentru drum" pentru ca "merinde sunt faptele care ne insotesc in mersul spre calea viitoare". De aceea fiindca am primit acest dar (credinta) prin care ne-am mantuit, este nevoie si de viata curata... Dupa cum hrana intretine viata noastra si prin ea trupul traieste, tot asa daca vom avea fapte bune vom avea cu noi Duhul Sfant si avand cu noi Duhul Sfant vom avea si fapte bune".

Cum rezulta de mai sus, harul Sfantului Duh, imprimat ca putere si ca orizont infinit in fiinta omului, e simtit de acesta ca prezenta si lucrare a Sfantului Duh insusi! Faptul ca in har ca lucrare e prezent insusi subiectul dumnezeiesc care o savarseste este scos in evidenta de invatatura Sfintilor Parinti, in special a Sf. Grigorie Palama, potrivit careia harul este o energie sau lucrare care izvoraste din fiinta celor trei ipostasuri divine dar ramane nedespartita de ea. De aceea cand omul colaboreaza prin fapte cu harul divin simte indata ca odata cu el lucreaza si Duhul lui Hristos insusi, pentru ca Duhul insusi in Persoana il misca pe credincios la colaborare si il intareste pentru a primi si folosi un dar sau a-l dezvolta printr-o dispozitie naturala.

Iar atunci cand lucrarea Duhului persista in om, prin libera vointa a acestuia, produce in el o putere si mai mare sau o stare permanenta (starea de har) care rodeste in fapte bune, in evitarea pacatelor, intr-o stare de puritate, de credinta mai ferma, mai vie.

Invatatura ortodoxa subliniaza faptul prin care conditiile mantuirii presupun incorporarea omului in Hristos ca madular al Trupului Sau, Biserica, prin Botez, Mirungerea si Euharistia si apartenenta omului in continuare la Biserica prin dovezi concrete de credinta in Hristos si Biserica Sa, si in fapte bune ca marturii obiective si expresii ale credintei lucratoare prin iubire cu ajutorul harului mntuitor primit prin Sfintele Taine. Cu alte cuvinte insusirea roadelor Rascumpararii lui Hristos are loc numai in Biserica pentru ca harul e constitutiv Bisericii si nu se manifesta decat in Biserica. In Biserica se continua lucrarea Sfantului Duh sau harul pentru ca Hristos Cel inviat "nu a primit sa locuiasca in templul de pietre pe care 1-a zidit Solomon, ci locuieste in noi prin Duhul... Dar eram nepartasi de Duhul inainte de pogorarea Lui, cum zice prea inteleptul Ioan : "Inca nu era Duh, caci Iisus inca nu era slavit" (Ioan VII, 39). Dar sculandu-Se din morti si readucand la chipul dumnezeiesc firea omului a suflat intai in Sf. Apostoli zicand : "Luati Duh Sfant" "

Prin har ca lucrare a Sfantului Duh este prezent deci insusi Mantuitorul Hristos, in Cuvantul Evangheliei Sale si mai ales in Sfintele Taine ale Bisericii. "Cuvintele pe care vi le-am spus sunt Duh si viata" (Ioan VI, 63). Deci puterea care insoteste chiar cuvintele Domnului in Care este prezent Hristos insusi, este Duhul Sfant. De aceea in rugaciune este de fata insusi Mantuitorul prin Duhul Sau de viata facator. insa Duhul Sfant si lucrarea Lui ni se dau mai deplin din trupul inviat al Mantuitorului Hristos (cum se observa si din cuvintele de mai sus aje Sf. Chiril al Alexandriei) deci prin Sfintele Taine.

Odata cu Botezul primit in numele Sfintei Treimi in noi viaza Hristos prin Duhul Sfant, cu bogatia darurilor si a harului ce ne vine prin Taina Mirungerii. Starea de faptura noua dupa chipul lui Hristos se realizeaza deplin prin impartasirea cu-Trupul si Sangele Sau in Euharistie. Caci fapturii noi iesite din Botez trebuie sa i se dea si harul intaririi si cresterii in aceasta stare precum si pe izvorul harului, Hristos in Trupul si Sangele Sau.

Nicolae Cabasila spunea ca" pentru a nejini cu Hristos va trebui sa trecem prin toate cate a trecut El...". Sfantul Duh prin lucrarea si darurile Sale ne ajuta sa strabatem calea pe care a strabatut-o Mantuitorul in timpul vietuirii Sale pamantesti, pentru a indumnezei si realiza deplin natura noastra.

In Biserica avem aceasta obligatie cuprinzatoare de raspunderi in toata viata de a folosi puterea harului ce ni s-a dat prin Botez, pentru a trai conform cu voia si pilda Mantuitorului pentru ca viata la nivel de raspundere personala incepe chiar din momentul Botezului.

Mantuirea insasi incepe de la cunostinta adevarului. Iar cunostinta aceasta e daruita de harul Mantuitorului sau de prezenta Lui in om prin lucrarea Sf. Duh, inceputa in apele Sf. Botez; "Fericita zi a Botezului este socotita de crestini ca zi a numelui" deoarece tocmai in aceasta zi suntem nascuti din nou si pecetluiti pentru o vietuire noua..., in ziua aceea noi suntem (iarasi n.n.) cunoscuti ai Lui (Hristos)...". Dar masura si frumusetea sufletului in starea nasterii celei noi, pe care o daruieste prin sirguinta primitorului, harul Duhului, atirna de voia noastra... Pentru aceea ne cere (Sfanta Scriptura) sa alergam si sa staruim cu tarie in nevointe pentru ca darul harului se masoara cu ostenelile celui ce-l primeste". "Drept aceea, o, omule care ai fost botezat in Hristos, da numai lucrarea pentru care ai luat puterea si te pregateste ca sa primesti aratarea Celui ce locuieste in tine. Si astfel ti se va arata tie Domnul, potrivit fagaduintei, in chip duhovnicesc, precum insasi zice : "Iar Domnul este Duh, si unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea" (II Cor. III, 17). Atunci vei intelege ceea ce s-a spus : "imparatia cerurilor este inlauntrul vostru" (Luca XVII, 21).

Mantuirea este darul suprem adus de Fiul lui Dumnezeu intrupat la "plinirea vremii" (Gal. IV, 4) ; un dar pentru ca este implinirea fagaduintei protoevanghelice ca in Hristos si prin Hristos se va reinnoi si restabili chipul lui Dumnezeu in omul cazut si ca acesta va reveni in legatura harica cu Dumnezeu.

Lucrarea mantuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos s-a extins si se extinde in continuare asupra intregii omeniri prin daruirea harului mantuitor cu ajutorul caruia omul isi insuseste personal roadele Rascumpararii realizate prin Hristos.

Insusirea personala a darului mantuirii are loc numai- in Biserica pentru ca aici lucreaza Sfantul Duh, trimis de Fiul lui Dumnezeu la Cincizecime, impartasind tuturor celor ce cred harul sfintilor al Sfintelor Taine si face simtita prezenta Mantuitorului in inimile lor.

Sfintii Parinti socotesc ca toata iconomia mantuirii venite prin Hristos, se implineste in Biserica "prin harul Duhului", pentru ca Sfantul Duh si Biserica, din momentul Rusaliilor, sunt nedespartite.

In Biserica, Sfantul Duh impartaseste harul si darurile Sale pentru cresterea chipului lui Dumnezeu si al Fiului Sau, pentru realizarea unei tot mai depline asemanari cu Cel ce s-a intrupat pentru mantuirea noastra, pentru unirea noastra cu Dumnezeu prin indumnezeire.

La mantuire omul este chemat in mod liber sa primeasca harul Sfan-tului Duh si tot liber sa conlucreze cu el pentru ca, asa cum spune Sf. Ioan Casian : "...Dumnezeu tuturor lucreaza toate in toti... nu in felul acesta incat sa desfiinteze libertatea pe care El insusi a daruit-o".

Colaborarea libera a omului cu harul divin rodeste prin credinta in fapte bune care-l desavarsesc treptat pe om, il induhovnicesc, pregatindu-l pentru viata vesnica.

Prin colaborarea constienta, responsabila a omului cu harul divin, mantuirea apare ca o lucrare completa si, in acelasi timp, ca,o taina de nepatruns. Dar datorita lucrarii harului care ii ridica si ii dezvolta necontenit functiile sale sufletesti, omul este indreptatit sa creada in tot mai deplina sa desavarsire prin unirea cu Hristos, asa curg si nadajduieste : "Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine mai adevarat in ziua cea neinserata a imparatiei Tale".

Pr. Drd. Leonte Constantin

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 11520

Voteaza:

Colaborarea omului cu harul divin in lucrarea mantuirii 3.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE