Comuniunea dreptilor intreolalta si a Bisericii de pe pamant cu ei

Comuniunea dreptilor intreolalta si a Bisericii de pe pamant cu ei Mareste imaginea.


Comuniunea dreptilor intreolalta si a Bisericii de pe pamant cu ei

Iubirea lui Dumnezeu, de care se bucura sfintii, fiind iubirea celor trei Persoane dumnezeiesti desavarsit unite, nu se poate sa nu produca in ei si o iubire intreolalta, mai ales ca ei sunt impreuna recapitulati in Hristos. Aceasta nu inseamna ca nu exista deosebire in marimea capacitatii lor de a se impartasi de Hristos. Sfantul Maxim Marturisitorul spune: "intreaba unii dintre cei iubitori de invatatura: in ce va consta deosebirea dintre locasurile si fagaduintele vesnice (In. 14, 2)? Se vor deosebi dupa asezarea locala sau dupa calitatea si cantitatea duhovniceasca proprie fiecarui locas? Unora li se pare adevarata prima parere, altora a doua. Dar cel ce a cunoscut ca "imparatia lui Dumnezeu este in launtrul vostru" (Lc. 17, 21) socoteste adevarata parerea a doua".

 

In alte parti Sfantul Maxim infatiseaza mai direct multele gradatii ce exista intre cei de la fericirea vesnica si progresul tuturor in ea: "Caci tot celui ce are, zice, se intelege darul bunatatilor viitoare, i se va da si i se va adauga gustarea bunatatilor vesnice. Caci Dumnezeu, Domnul nostru, fiind bogat, niciodata nu sfarseste sa imparta celor ce-L iubesc pe El darurile dumnezeiesti ale cunostintei, pe care nu le putem nici numi in veacul acesta, pentru inaltimea si marirea lor, daca e adevarat ce spune despre fericirea din urma marele apostol, ca ea e mai presus de orice nume ce se numeste nu numai in veacul de acum, ci si in cel viitor".

Dar iubirea dreptilor intreolalta trebuie sa se indrepte si spre cei de pe pamant, cu care de asemenea se afla intr-un anumit grad recapitulati in Hristos, adica scaldati impreuna in iubirea Lui. Iar iubirea fata de cei ce au lipsa de ajutor consta in a-i ajuta. De aici decurge ca sfintii ajuta pe cei de pe pamant in greutatile lor pentru a le invinge si mai ales in trebuinta lor de mantuire. Aceasta urmeaza si din faptul ca ei se resimt in fiinta lor de toata preocuparea lui Hristos pentru ajutorarea si mantuirea celor de pe pamant. Daca ei "merg dupa Miel oriunde Se duce El" (Apoc. 14, 4) si daca El a spus: "Iata Eu cu voi sunt in toate zilele pana la sfarsitul veacului", sfintii sunt si ei duhovniceste cu noi, pentru ca Hristos nu e singur niciodata. Asa cum ingerii din cer au bucurie de orice suflet care se straduieste in vederea mantuirii, pentru ca Domnul insusi are aceasta bucurie, deci trebuie sa se intristeze de cel ce nu-si lucreaza mantuirea, acelasi interes trebuie sa si-l manifeste si dreptii, care vor fi "ca ingerii in cer".

Sfintii sunt aproape de Hristos, au "indrazneala" la El. Iisus i-a declarat "prietenii" Lui (In. 15, 14) si i-a asigurat: "Daca ramaneti intru Mine si cuvintele Mele raman intru voi, veti cere orice veti vrea si se va implini voua" (In. 15, 7). "Cereti si veti primi, ca bucuria voastra sa fie deplina" (In. 16, 24). Pe baza acestor asigurari ale Domnului, Biserica este convinsa ca sfintii pun aceasta indrazneala a lor in slujba iubirii fata de cei ce au nevoie de ajutor si a mantuirii lor, cerand acest ajutor si mantuirea acestora de la Hristos, cum a ceait Avraam (Fac. 18, 23-33). Caci numai asa "bucuria lor este deplina". Numai cand ne vor vedea mantuiti impreuna cu ei, la sfarsitul lumii, vor lua si ei in deplinatate bucuria vesnica (Evr. 11, 40). Caci bucuria e cu atat mai mare cu cat e impartasita de mai multi, si deci Dumnezeu e cunoscut intr-o bogatie cu atat mai deplina cu cat straluceste in mai multe suflete, daca "imparatia cerurilor e in launtrul nostru".

Increzatori in aceasta iubire a lor pentru noi si in indrazneala lor catre Hristos, Biserica si noi toti care suntem madulare ale ei le cerem sfintilor sa se roage lui Hristos pentru noi. Nu le cerem sa ne dea de la ei ajutorul si mantuirea, caci ca oameni nu au de la ei nimic, ci totul de la Hristos, si ei au mai mult ca toti aceasta constiinta. Le cerem numai sa se roage lui Hristos, ca sa ne dea noua cele de folos in viata aceasta si mantuirea vesnica.

Dar daca-i socotim uniti cu Hristos si daca le cerem rugaciunile lor catre Dumnezeu pentru noi, le aducem si o cinstire si o lauda pentru bogatia de daruri la care au ajuns in Hristos, prin marturia ce au dat-o lui Hristos in viata prin cuvantul si viata lor. Laudandu-i si cinstindu-i pe ei, il laudam pe Hristos insusi, Care i-a umplut de atata stralucire, care a ridicat umanitatea lor la atata desavarsire in El. Cinstea, lauda lor e nedespartita de lauda adusa lui Hristos, caci stralucirea lor nu e decat stralucirea lui Hristos, desi ea a pus in relief frumusetea culminanta a umanitatii lor generale si personale si desi ei au devenit subiecte ale acelei straluciri.

Mai mult, chiar lauda adusa lor e in mod principal lauda adusa lui Hristos, caci El e cauza prima si principala a stralucirii lor. Hristos apare cu atat mai stralucitor si mai vrednic de preamarire, cu cat lucrarea Lui isi arata mai mult rodirea in firea omeneasca. Izolat, Hristos nu Si-ar arata slava Lui nici in iubirea de oameni, nici in rodnicia iubirii si lucrarii Sale mantuitoare si indumnezeitoare. Un gospodar isi pune in relief vrednicia lui in gospodaria sa infloritoare, in vrednicia slujitorilor sai; o mama isi pune in relief iubirea sa roditoare in fiinta multilor sai copii bine-crescuti. De aceea ne-a invatat Hristos sa cerem in rugaciunea "Tatal nostru", "sa se sfinteasca numele Lui". E vorba de sfintirea acestui nume prin oameni, caci daca El S-ar multumi cu sfintenia ce o are in Sine, aceasta n-ar forma un obiect al rugaciunii noastre. De aceea ne-a indemnat Iisus: "Asa sa straluceasca lumina voastra inaintea oamenilor, ca, vazand ei faptele voastre cele bune, sa slaveasca pe Tatal vostru cel din cer" (Mt. 5, 16).

Prin oameni se arata sfintenia si slava lui Dumnezeu. Si de aceea ei sunt datori sa se straduiasca pentru aceasta punere in evidenta a sfinteniei si a slavei lui Dumnezeu, prin viata lor. Dar pe cei ce fac aratata slava si sfintenia lui Dumnezeu, ii slaveste si ii sfinteste si Dumnezeu. Ea nu le ramane acestora exterioara. Eficacitatea ei reala se arata in faptul ca ridica la starea slavei si sfinteniei insasi umanitatea lor. Constienti ca cinstirea ce li se aduce lor e pentru slava si sfintenia lui Dumnezeu, care poleieste si umanitatea lor, sau se intipareste in ea si iradiaza din ea, sfintii raman intr-o stare de smerenie culminanta. Ei nu-si vad ei insisi aceasta slava si sfintenie, caci simt mai mult decat toti ca ea nu e de la ei, ci o vad ceilalti. Iar cand li se atribuie lor, ei nu recunosc aceasta. Ei fac o distinctie intre ei si slava si sfintenia lui Dumnezeu, o distinctie intre ei ca oameni si aceasta slava, in asa fel ca numai altii o vad ca devenita proprie si lor, dar ei nu vad. De aceea, lauda lor in Biserica e posibila numai pentru ca ei nu ne pot opri de la aceasta, nefiind in mod vizibil de fata. Ei pot fi laudati numai intr-o absenta vizibila a lor. Mai bine zis, ei sunt prezenti in Biserica in zilele de sarbatoare, sau de cate ori sunt cinstiti si laudati, dar sunt prezenti intr-o forma in care nu ne pot opri vizibil sa-i laudam, dar ne pot ajuta prin rugaciunile lor catre Dumnezeu. insa chiar smerenia lor invizibila in vremea laudarii lor, iradiind spre noi, ne da o forta si mai mare ca sa-i laudam.

Dar faptul ca lor nu le place sa-i cinstim si sa-i laudam, nu inseamna ca noi nu trebuie sa o facem aceasta. Noi ii cinstim ca sa laudam pe Hristos, a Carui lucrare si-a dovedit eficienta prin rodirea sa in ei; ii cinstim, cinstind criteriul dupa care trebuie sa lucram si noi. Lumea protestanta refuzand cinstirea sfintilor, manifesta o totala neincredere in capacitatea omului de a face prin ea roditoare si aratata lucrarea lui Hristos si obligatia fiecaruia de a conlucra cu Hristos pentru a rodi lucrarea Lui in ei. Se manifesta in aceasta un scepticism nu numai referitor la om, ci si la eficienta lui Hristos. Mantuirea oamenilor nu se realizeaza fara intalnirea activa dintre Dumnezeu si om, printr-un act de putere a lui Dumnezeu asupra omului ca obiect, ca "bustean", fie in viata aceasta, fie in cea viitoare. Totala depreciere a omului, ca faptura a lui Dumnezeu, nu se poate sa nu se rasfranga si asupra lui Dumnezeu.

Dar umanitatea fiecaruia se realizeaza in Hristos intr-o solidaritate cu toti semenii. Toti marturisesc despre valoarea fiecarui om, in solidaritatea tuturor cu fiecare. Sfintii arata umanitatea lor deplin actualizata in Hristos prin' iubirea ce o arata fratilor lor, care este iubirea lui Hristos insusita de ei. Ei le arata aceasta iubire prin rugaciunile lor. Iar cei de pe pamant isi manifesta vointa lor de a urca spre actualizarea adevaratei lor umanitati, prin cinstirea acordata celor ce au ajuns la tinta umanizarii lor in Hristos.

Mai unita cu Hristos decat toti sfintii, si de aceea mai presus de toti sfintii si ingerii, se afla Maica Domnului, ca cea care L-a purtat in pantece pe Fiul lui Dumnezeu zamislit si nascut din ea ca om si apoi L-a purtat in brate ca prunc si a ramas unita cu El prin afectiunea omeneasca suprema pe care o traieste o mama fata de fiul ei. Legatura ei cu Iisus este mai intima ca legatura oricarui sfant cu El, caci trupul Lui s-a format nemijlocit din trupul ei, ea L-a purtat in brate, I-a privit neincetat fata si ochii, L-a alaptat si L-a iubit cu iubirea omeneasca culminanta proprie unei mame, fiind identificata intr-un anumit inteles cu Fiul ei. De aceea "indraznirea" ei catre El este mai mare ca a tuturor sfintilor si iubirea ei fata de noi se resimte de iubirea maxima a lui Hristos fata de noi. Iconografia ortodoxa prezinta pe Iisus luandu-i la Adormirea ei sufletul in bratele Lui, inversand purtarea Lui ca prunc in bratele ei. Iubirea Lui fata de ea este tot atat de afectuoasa ca si iubirea ei fata de El. Pruncul ajuns in plinatatea puterilor poarta in bratele Sale pe mama Lui ramasa cu puteri mai imputinate. in persoana ei a simtit si simte Iisus la maximum iubirea omeneasca fata de El si in afectiunea Lui fata de ea se include o afectiune fata de om in general, fata de mamele umane si de iubirea lor pentru fiii lor.

In Maica Domnului avem in cer o inima de mama, inima care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei si a batut si bate ea insasi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mantuirea noastra, caci mantuirea nu e o chestiune de justitie, ci de iubire intre Dumnezeu si oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte si culminanta concentrandu-se intr-o inima de mama si manifestandu-se prin ea. Dumnezeu cel intrupat tine seama de aceasta inima a Mamei, care a devenit Maica noastra, pentru ca e Maica Lui. Ea e darul cel mai de pret facut lui Dumnezeu de catre umanitate, dar un dar prin care Dumnezeu ne rasplateste cu nenumaratele Sale daruri. "Ce-Ti vom aduce Tie, Hristoase...? Cerul iti aduce pe ingeri, pamantul iti aduce darurile lui. Dar noi oamenii iti aducem pe Maica Fecioara", canta Biserica la Nasterea Domnului.

"Maica Domnului premerge umanitatii si toti ii urmeaza". Premerge in iubire, in curatie, in apropierea de Dumnezeu. Ea trece cea dintai prin moartea pe care Fiul ei a facut-o neputincioasa si, de aceea, in rugaciunea ce i se adreseaza la Adormire, toti ii cer ocrotire. "intru adormire, Nascatoare de Dumnezeu, lumea nu o ai parasit", inaltarea ei inchide portile mortii, pecetea ei e pusa pe neant. E pusa de sus de Dumnezeu-Omul si de jos, de prima "faptura noua", inviata si indumnezeita.

De aceea Maicii Domnului ii cerem incomparabil mai des decat tuturor sfintilor sa se roage pentru noi si pentru toti ai nostri. Totdeauna, dupa doua tropare adresate lui Dumnezeu, al treilea e adresat ei. Daca fiecarui sfant i se dedica o zi principala in anul bisericesc pentru cinstire si lauda, Maica Domnului este laudata in fiecare zi, desi are si cateva sarbatori la fel de importante dedicate ei in mod deosebit. Apoi, ei nu i se cere numai sa se roage lui Hristos pentru noi, ci i se cer si ei insasi multe lucruri. Ei ne adresam cu cereri ca acestea: "Tu mantuieste pe robii tai de toate nevoile"; "Stapana, ajuta-ne, milostivindu-te spre noi"; "Alearga, Stapana, Nascatoare de Dumnezeu, si ne izbaveste pre noi de primejdii"; "Numai la tine nadajduiesc si alerg sub acoperamantul tau"; "Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, in vremea vietii mele nu ma lasa pe mine, ajutorului omenesc nu ma incredinta, ci tu insati ma apara si ma mantuieste". Necontenit se repeta refrenul: "Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pre noi". Niciodata nu i se spune insa: "Miluieste-ne pre noi". Prin aceasta expresie, adresata numai lui Dumnezeu, se afirma credinta ca noi depindem intru totul de mila lui Dumnezeu. "Mantuieste-ne" adresat Maicii Domnului nu are sensul de mantuire, ca opera infaptuita de Hristos, ci de "scapare" sau "izbavire" din diferite greutati, necazuri, primejdii, ispite, care insa au si ele o legatura cu mantuirea.

Dar orice i se cere Maicii Domnului, i se cere totusi pentru faptul ca este in unirea cea mai stransa cu Fiul ei, deci El este in ultima analiza izvorul a tot ajutorul pe care ni-l da ea. Numai pentru ca este Maica lui Dumnezeu Mantuitorul, i se cer si ei direct anumite ajutoare, nu pentru ca ea ar fi mantuitoare, sau co-mantuitoare (co-redemprix, cum se tinde a se socoti in catolicism), caci ea nu poate fi pusa pe acelasi plan cu Iisus Hristos, propriul autor al mantuirii. De foarte multe ori se spune ca ea ne ajuta pentru ca mijloceste la Fiul ei cu deosebita eficienta. "Ocrotitoare crestinilor, neinfruntata, mijlocitoare catre Facatorul neclintita, nu trece cu vederea glasurile rugaciunilor celor pacatosi, ci alearga ca o buna in ajutorul nostru, al celor ce strigam cu credinta catre tine, grabeste spre mijlocire, alearga spre rugaciune, cea care ocrotesti pururea, Nascatoare de Dumnezeu, pe robii tai".

Ajutorul ei este atat de necesar, fiindca un motiv pentru care Hristos miluieste pe cei ce alearga la El este acela ca o cinstesc pe Maica Lui. Caci cei ce nu o recunosc pe ea ca Nascatoare a lui Dumnezeu intru feciorie si din puterea Duhului Sfant, nu-L recunosc pe El insusi ca Dumnezeu. "Tarie si mantuire S-a facut celor pierduti, Cel ce S-a nascut din tine, Stapana lumii, Care a mantuit din portile iadului pe cei ce cu credinta te slavesc pe tine" (din slujba inmormantarii).

Faptul ca ea este Maica lui Dumnezeu-Mantuitorul este si motivul pentru care ei fi acordam nu numai venerare ca sfintilor, ci supravenerare (hyperdulia). Aceasta supravenerare se arata in multimea incomparabil mai mare de rugaciuni adresate ei, in cererea unor ajutoare direct de la ea, in motivarea celor adresate Mantuitorului, prin faptul ca S-a nascut din ea. Ea are o pozitie unica in cultul Bisericii. Ea e deasupra tuturor creaturilor omenesti indumnezeite - si a ingerilor - unite in Hristos. Dar nu e identica cu Dumnezeu si cu Hristos, Dumnezeu-Omul. Ea e numai om. Dar e omul ridicat prin harul lui Hristos deasupra tuturor sfintilor si mai venerata decat toti, fara sa i se aduca inchinare ca lui Dumnezeu, sau ca lui Hristos, Dumnezeu cel intrupat, inchinare ca Celui de care depindem in mod total si absolut in existenta si fericirea noastra vesnica. Tot ce are ea, are ca si noi, prin Dumnezeu, si mai special prin Dumnezeu cel intrupat, desi are mai mult decat noi toti si s-a ridicat prin curatia si iubirea ei fata de Dumnezeu mai presus decat toata creatia; si desi in solidaritatea pan-umana in Hristos, ea aduce mai multa iubire decat toate fapturile constiente.

Slava sfintilor se arata si in miridele care-i reprezinta, asezate in jurul Agnetului care se preface in trupul lui Hristos. Prin miridele asezate pe acelasi disc, se arata si solidaritatea tuturor crestinilor drept-credinciosi, intarita prin legatura lor cu Hristos. Dar insasi slava lui Hristos se face aratata prin sfintii si dreptii care se inmultesc continuu prin jertfa Lui111, de care se impartasesc sub forma Euharistiei si a carei putere o activeaza prin viata lor de curatie, iar in cer, prin stralucirea si prin iubirea lor tot mai mare fata de Hristos si fata de fratii de pe pamant. De aceea, fiecare Euharistie e atat spre slava lui Hristos, cat si spre slava sfintilor. Dar atunci si slava Maicii Domnului se arata prin inmultirea sfintilor si prin inaintarea lor intr-o slava mai mare, desi in sine slava aceasta e si slava lui Hristos. Chiar la apropierea oamenilor de pe pamant de jertfa lui Hristos si la fructificarea acestei jertfe in ei, contribuie si sfintii cu rugaciunile lor. Iar aceasta contributie la inmultirea celor mantuiti aduce si ea sfintilor un spor de slava si de bucurie. Mai mult chiar, Sfantul Ioan Gura de Aur si Marcu Efesanul socotesc ca nu numai dreptii raposati se roaga pentru cei de pe pamant, ci si acestia trebuie sa se roage, la aducerea Jertfei, pentru toti cei raposati, fie pacatosi, fie drepti. Caci din aceasta, si ei pot avea un spor de slava si de bucurie, facandu-i sa inainteze spre slava deplina de la judecata din urma, pe care o vor lua impreuna cu toti cei mantuiti.

Cerand aceste rugaciuni, Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Ca daca cel mort e pacatos, sa i se dezlege pacatele; iar de e drept, sa castige un adaos de plata si rasplata". Iar Marcu Efesanul zice: "Ca puterea rugaciunii si mai ales a jertfei de taina trece si la cei ce au vietuit cuvios, ca asupra unora ce sunt si ei nedesavarsiti si primesc un adaos in bine si nu se bucura inca de fericirea vesnica, o spune Dionisie, talmacitorul celor dumnezeiesti". Iar in alt loc, tot Marcu Efesanul zice: "Iar ca si la cei ce se bucura de pe acum de fericire la Dumnezeu trece puterea rugaciunilor si mai ales a jertfei acesteia de taina, e vadit din ceea ce spunem in rugaciunile Liturghiei, pe care a compus-o marele Ioan Gura de Aur: "inca aducem Tie aceasta sfanta slujba pentru cei ce au raposat in credinta: stramosi, parinti, patriarhi, apostoli etc.".

Mai trebuie mentionat apoi ca prezenta spirituala a sfintilor in frunte cu Maica Domnului in jurul lui Hristos, reprezentat in Euharistie in starea Lui de jertfa continua, mai inseamna si faptul ca toti traiesc unirea lor cu Dumnezeu ca o continua moarte tainica a lor cu Hristos, ca o predare a lor ca oameni lui Dumnezeu. E o moarte tainica a puterilor firii ca sa patimeasca indumnezeirea lor prin Dumnezeu. E o continuare a mortii si invierii lor tainice de pe pamant. in acest sens ne rugam sa ne impartasim cu Hristos "mai cu adevarat in ziua cea neinserata a imparatiei" Lui. Nu fara sens prezinta si Apocalipsa, pe langa Hristos ca Miel injunghiat, si sufletele celor ce au fos junghiati (au murit tainic omului vechi, n.n.), pentru cuvantul lui Dumnezeu, ca stand sub jertfelnicul Mielului (Apoc. 6, 9). Aceasta inca e o slava mereu sporita a sfintilor.

Tabloul miridelor pentru dreptii raposati si pentru viii ce se succed in orice timp arata nu numai solidaritatea celor ce cred in Hristos intr-un anumit timp, in pornirea lor de a rodi jertfa lui Hristos in ei, ci si a tuturor credinciosilor din toate timpurile.

Parintele Dumitru Staniloae

12 Iulie 2012

Vizualizari: 2140

Voteaza:

Comuniunea dreptilor intreolalta si a Bisericii de pe pamant cu ei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE