Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie

Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie Mareste imaginea.

 

Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie

 

Sfanta Scriptura nu cuprinde intreaga Descoperire sau Revelatia supranaturala, ci numai o parte, fiindca Descoperirea sau Revelatia supranaturala este mult mai bogata decat cea cuprinsa in Sfanta Scriptura, dupa cum marturiseste Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan : "Dar sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca in lumea aceasta nu ar incapea cartile ce s-ar fi scris" (Ioan 21, 25), sau : "Multe avand a va scrie, n-am voit sale scriu pe hartie si cu cerneala, ci nadajduiesc sa vin si sa vorbesc gura catre gura, ca bucuria noastra sa fie deplina" (II Ioan, 1, 12).

 

Aceste marturii ne incredinteaza ca multe din invataturile, din faptele si din minunile Mantuitorului nu ni s-au pastrat in scris, ele fiind retinute si duse mai departe cu sfintenie prin viu grai de Sfintii Apostoli si apoi de urmasii lor, episcopii si preotii, prin Biserica pana la noi, si care vor fi duse mai departe pana la sfarsitul timpurilor. Mantuitorul, desi nu ne-a lasat nimic scris, a poruncit Sfintilor Apostoli sa propovaduiasca prin viu grai invatatura Sa, faptele si minunile Sale, fiind martorii Sai inaintea popoarelor pana la marginile lumii: "Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile..." (Matei 28, 19). Au trebuit sa treaca mai bine de 10 ani de la inaltarea Domnului pana cand Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, in anul 44-45, a scris prima Evanghelie pentru crestinii dintre iudei (in lim­ba aramaica, tradusa apoi curand in limba greaca). Intreg Noul Testament nu este decat formularea scrisa a Traditiei apostolice. Raspandirea cresti­nismului s-a facut mai intai prin viu grai, caci nu statea atunci la indemana tuturor cunostinta scrisului, iar raspandirea cartilor scrise era un lucru greu, scump si anevoios. Aceasta realitate o afirma si Sfantul Apos­tol Pavel: "Credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Dumne­zeu" (Rom. 10, 17), "credinta care a fost data sfintilor, o data pentru tot­deauna" (Iuda, 3).

 

Din marturiile Sfintilor Apostoli intelegem ca invatatura data de Dum­nezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat in scris mai tarziu, o pastram in Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie, care este al doilea tezaur sau izvor al Revelatiei supranaturale, egal cu Sfanta Scriptura, intre ele fiind o legatura stransa, incat nu se poate face o deosebire intre adevarul cu­prins in unul si in celalalt tezaur de credinta. Adresandu-se crestinilor din Tesalonic, Sfantul Apostol Pavel ii indeamna: "Asadar, fratilor, stati si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvantul, fie prin epistola noastra" (II Tes. 2, 15).

 

Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie este insasi tinerea de minte vie a Bisericii, viata Bisericii in totalitatea ei, permanentizarea dialogului Bise­ricii cu Hristos, caci continutul Scripturii primit prin credinta ce se trans­mite de la Apostoli in comunitatea Bisericii, nefiind un produs omenesc, ci fiind insuflat de Duhul Sfant, trebuie pe de o parte pazit, pe de alta adancit in intelesurile lui nealterate primite de la Sfintii Apostoli. Prin aceasta, Sfanta Scriptura se cere inteleasa dupa o Traditie neschimbata de la Sfintii Apostoli. Continutul Sfintei Scripturi se cere cunoscut si trait intr-o intensitate si adancime tot mai mare, fiindca insusi continutul Re­velatiei supranaturale care este Domnul Iisus Hristos cel necuprins, se voieste cunoscut si insusit tot mai mult si iubit tot mai intens. Sfanta Tra­ditie actualizeaza acest dinamism al Sfintei Scripturi fara sa-l altereze, fiindca ea insasi este o aplicare si o aprofundare continua a continutului Sfintei Scripturi. Biserica pastreaza si tine Sfanta Scriptura aplicata in viata ei prin Sfanta Traditie, mereu noua, dar mereu aceeasi. O tine mereu noua si mereu aceeasi Traditie originara prin care Sfintii Apostoli au precizat dreapta invatatura de credinta prin care se comunica real Hristos in cursul generatiilor, cu bogatia inepuizabila a bunatatilor Lui. Traditia, ca explicare mereu imbogatita a aceluiasi Hristos, nu se poate desparti de primirea Lui ca continut neschimbat al Traditiei, de curgerea aceluiasi har al Lui, sau de primirea aceleiasi Persoane a Lui in Biserica prin Sfintele Taine si prin cuvantul explicativ despre El.

 

Sfanta Traditie este permanentizarea transmiterii in Biserica a acelu­iasi Hristos revelat intreg, adica intrupat, rastignit si inviat. Este prelun­girea actiunii mantuitoare a lui Dumnezeu din Hristos in lume descrisa esential in Sfanta Scriptura. Numai prin Sfanta Traditie continutul Sfintei Scripturi devine mereu viu, actual si dinamic in toata integritatea lui, in cursul generatiilor din istorie chemate la mantuire in acest sens dogmatic, Sfanta Traditie completeaza Sfanta Scriptura. Fara ea nu se poate patrunde si trai tot continutul Sfintei Scripturi, fiindca Sfanta Traditie are rolul de a pune si de a tine generatiile succesive de crestini in legatura cu Hristos prin faptul ca ea este in esenta atat invocare a lui Hristos, cat si primirea Duhului Sfant, ceea ce reprezinta Sfintele Taine si ierurgiile, in care se cer si se primesc prin rugaciune harurile si darurile Sfantului Duh, care sfintesc sufletul si trupul omului, cat si natura lui inconjuratoare.

 

Sfanta Traditie nu poate deci exista fara Biserica, trupul tainic al Domnului Iisus Hristos, nu poate exista fara oamenii care cred in Sfanta Revelatie, care cred adica in Hristos si in lucrarea Lui mantuitoare, si care sunt madulare ale Trupului lui Hristos. De aceea Biserica incepe cu Sfanta Traditie si Sfanta Traditie incepe cu Biserica. Biserica, Sfanta Scriptura si Sfanta Tra­ditie sunt indisolubil unite. Sfanta Scriptura este absorbita in viata Bisericii prin Sfanta Traditie. Sfanta Scriptura se finalizeaza si ia forma  trai­rii concrete in Biserica prin Sfanta Traditie. Biserica este cea care explica si aplica Sfanta Scriptura in continutul ei autentic prin Sfanta Traditie apostolica pazita de ea. Sfanta Traditie apostolica apare o data cu Biserica si Biserica o data cu ea, ca aplicare practica a Sfintei Revelatii, pe cand Sfanta Scriptura nu se naste odata cu Biserica, ci ulterior in Biserica. Bi­serica da garantie de la inceput despre Sfanta Scriptura ca parte auten­tica a Sfintei Traditii (Pr. prof. dr. Dumitru Staniloae, Teologia dogmatica ortodoxa, voi. I, Bucuresti, 1978, p. 58-77). In acest inteles, Sfanta Traditie si Sfanta Scriptura formeaza o unitate indivizibila, completandu-se si armonizandu-se reciproc, si ele impreuna ne transmit adevarul Revelatiei supra­naturale ce a fost incredintat Bisericii spre a fi pastrat si propovaduit pen­tru mantuirea noastra.

 

Primii crestini, ni se spune in Faptele Apostolilor, "staruiau in inva­tatura Apostolilor si in impartasirea, in frangerea painii si in rugaciuni" (Fapte 2, 42). Din acestea s-au dezvoltat apoi Sfanta Liturghie si rugaciu­nile prin care se cheama Duhul Sfant pentru savarsirea Sfintelor Taine si a diferitelor sfintiri sau ierurgii. Pe toate acestea Biserica Ortodoxa le-a pastrat, avand marturii despre ele de la Sfintii Parinti ai Bisericii, din pri­mele secole crestine, fara a fi schimbat ceva. Centrul cultului nostru cres­tin este Sfanta Liturghie cand se savarseste taina mai presus de fire a trans­formarii painii si a vinului euharistic in insusi Trupul si Sangele Domnului Iisus Hristos Taina Sfintei Cuminecari sau Sfintei Impartasanii. Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur este o prescurtare a Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare, iar aceasta este o prescurtare a Liturghiei Sfantului Apos­tol Iacob, de prin secolele II sau III, de la primii ucenici ai Apostolilor care, la randul ei, este perpetuarea Sfintei Cine de Taina, savarsita de Mantuitorul in seara de miercuri spre joi, 13 spre 14 nisan (martie) inainte de mantuitoarele Sale Sfinte Patimi: "Si luand painea, multumind a frant si le-a dat lor, zicand: Acesta este Trupul Meu care se da pentru voi; acea­sta sa faceti spre pomenirea Mea" (Luca 28, 19). Porunca Mantuitorului es­te o dovada clara ca din Traditia apostolica s-a dezvoltat mai tarziu Tra­ditia bisericeasca.

 

Sfintii Apostoli au primit Sfanta Traditie de la Mantuitorul, iar Biserica a primit-o de la Sfintii Apostoli, care au transmis-o urmasilor lor episcopilor si preotilor pana in zilele noastre. Biserica, si in special Bise­rica ortodoxa, a pastrat neschimbata toata invatatura si practica de inchi­nare si de unire cu Hristos prin Sfintele Taine, din vremea Sfintilor Apos­toli, asa cum ne sunt lasate de Sfintii Parinti ai Bisericii in scrierile lor. Referindu-se la Sfanta Traditie, Sfantul Vasile cel Mare spunea urma­toarele, din care citam: "Unele dintre dogmele si propovaduirile pastrate de Biserica le avem din invatatura scrisa, pe altele insa le-am primit din Traditia apostolica transmisa in taina. Amandoua aceste categorii au aceeasi autoritate pentru evlavie. Nimeni nu va spune cuvant impotriva acestora, pentru ca nimeni nu cunoaste cat de cat asezamintele bisericesti. Daca am incerca sa inlaturam obiceiurile nescrise, ca neavand mare importanta, nu ne-am da seama ca am pagubi Evanghelia in partile ei principale; mai mult, am restrange propovaduirea la numele ei gol. De pilda (ca sa pome­nesc lucrul cel dintai si foarte obstesc, cine a invatat prin scris, ca cei care nadajduiesc in numele Domnului nostru Iisus Hristos, sa se insemne cu semnul crucii? Ce scriere ne-a invatat sa ne intoarcem spre Rasarit atunci cand ne rugam? Ce sfant ne-a lasat in scris cuvintele de chemare a Sfan­tului Duh pentru prefacerea painii Euharistiei si a Paharului binecuvantarii? Nu ne multumim cu cele pe care le mentioneaza Apostolul sau Evanghelia, ci spunem unele lucruri inainte, altele pe urma, ca avand mare putere pentru taina si pe care le luam din invatatura nescrisa. Noi binecuvantam apa Botezului si untdelemnul Ungerii, inca si pe cel ce se bo­teaza. Din ce scrieri? Nu din Traditia tacuta si tainica? Ce cuvant scris ne-a invatat ungerea insasi cu untdelemn? Iar cufundarea omului de trei ori, de unde este? Celelalte cate sunt in legatura cu Botezul, lepadarea de satana si de ingerii lui, din ce scriere sunt? Nu sunt oare din aceasta invatatura nepublicata si secreta pe care Parintii nostri au pastrat-o sub ta­cere, fara iscodire, ca unii care invatasera bine acel lucru: pastrarea in tacere a maretiei sfinte a Tainelor" (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfantul Duh, Migne P. G. XXXII, col. 188-189, cit. Invatatura de credinta or­todoxa, Bucuresti, 1952, p. 34). O alta marturie despre Sfanta Traditie ne-o da si Sfantul Ioan Damaschin: "In Sfanta Scriptura nu se pomenesc cele intamplate la moartea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu Maria. Dar acestea se istorisesc in cea mai veche si adevarata Traditie, care ne spune ca, in momentul slavitei ei adormiri, toti Sfintii Apostoli care colindau lumea in vederea mantuirii s-au adunat la Ierusalim venind prin vazduh. Aici ei au avut o viziune cu ingeri au ascultat melodia cereasca a puterilor ceresti..." (Sfantul Ioan Damaschin, Omilii la Adormirea Fecioa­rei Maria, Migne P.G. XCVI, col. 748, cit. In Invatatura de credinta or­todoxa, Bucuresti, 1952, p. 34-35)

 

In decursul istoriei, Sfanta Traditie orala s-a exprimat si s-a formulat in diverse moduri. Ea cuprinde acele invataturi, ca si practici liturgice si tipiconale, pe care Biserica universala, prin autoritatea ei teologica le-a recunoscut ca dogme. Ea vine de la Sfintii Apostoli si totdeauna si pretu­tindeni a fost in Biserica fara schimbare. Biserica a statornicit aceste ade­varuri prin hotararile Sinoadelor ecumenice si prin Cartile simbolice sau Marturisirile de credinta. Pentru Biserica Ortodoxa sunt obligatorii defi­nitiile celor sapte Sinoade ecumenice sau a toata lumea, despre care fa­cem amintire in continuare: Sinodul I de la Niceea (325), care s-a pronun­tat impotriva ereziei sustinuta de preotul Arie din Alexandria (Egipt), care invata ca Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, ar fi mai mic decat Dumnezeu Tatal, subordonat Tatalui, fiind cea  dintai dintre fapturile umane create. Sinodul I ecumenic a stabilit invatatura ca Fiul este deofiinta (sau consubstantial) cu Tatal, cele trei persoane ale Sfintei Treimi fiind deofiinta sau substanta: Dumnezeu adevarat din Dumnezeu ade­varat.

 

Sinodul al II-lea ecumenic (Constantinopol, 381) a condamnat doua erezii ale timpului: erezia lui Macedonie, care nega deplina dumnezeire a Duhului Sfant, si erezia lui Apolinarie, care nega prezenta sufletului ra­tional in Domnul Iisus Hristos, acesta fiind inlocuit cu Cuvantul. Sinodul al II-lea ecumenic a hotarat ca: Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, Care din Tatal purcede (porneste), cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, care a grait prin prooroci. Sinodul al II-lea ecumenic a completat crezul de la Niceea in 7 articole cu inca 5 articole despre Duhul Sfant (art. 8), despre Biserica (art. 9), despre Botez - Sfintele Tai­ne (art. 10) si despre viata viitoare (art. 11 si 12). Simbolul de credinta "niceo-constantinopolitan" a devenit normativ si obligatoriu pentru in­treaga Biserica si el este marturisit la primirea botezului, ca si in timpul Sfintei Liturghii de catre credinciosi impreuna cu clericii slujitori.

 

Sinodul al III-lea ecumenic (431, Efes) s-a tinut contra lui Nestorie, episcop de Constantinopol, care invata ca in Hristos exista doua persoane corespunzatoare cu cele doua firi ale Sale, umana si divina. Sinodul a stabilit invatatura ca exista numai o singura persoana a Fiului, preexisten­ta intruparii, in care s-au unit cele doua firi, divina si umana fara de pacat, si Maica Domnului nu este Maica trupului sau Nascatoare de Hristos, cum sustinea Nestorie, ci Nascatoare de Dumnezeu, fiindca a nascut un singur ipostas sau o singura persoana in doua firi, umana si divina, si a ramas Pururea Fecioara Maria.     

                           

Sinodul al IV-lea ecumenic (451, Calcedon) a condamnat monofizitismul, erezie care sustinea ca Domnul Hristos nu are decat o singura fire sau o singura natura, cea dumnezeiasca, pe cand trupul Sau uman a fost luat in aparenta. Sinodul a stabilit ca in Domnul Iisus Hristos exista doua firi sau doua naturi depline, cea dumnezeiasca si cea omeneasca, unite intr-o singura persoana sau intr-un singur ipostas. Persoana sau ipostasul in care sunt unite cele doua firi este Cuvantul vesnic, Domnul Iisus Hristos. Cele doua firi sunt unite intr-o singura persoana: neimpartite si nedespartite, neschimbate si neamestecate.

 

Sinodul al V-lea ecumenic (553, Constantinopol) a condamnat in cele "Trei Capitole" afirmatiile unor teologi influentati de monofizitism si de nestorianism, afirmand ca Domnul Iisus Hristos pastreaza cele doua firi si dupa ce a avut loc unirea acestora intr-un singur ipostas.

 

Sinodul al Vl-lea ecumenic (noiembrie 680 - septembrie 681, Cons­tantinopol) a condamnat erezia monotelitismului, care afirma existenta unei singure vointe a Mantuitorului si a stabilit existenta a doua vointe na­turale si doua lucrari, corespunzatoare celor doua firi, insa vointa Sa uma­na conlucreaza in mod perfect cu cea dumnezeiasca, fiind pe deplin in­dumnezeita.

 

Sinodul al VII-lea ecumenic (787, Niceea) a condamnat erezia icono­clasmului, care respingea cinstirea icoanelor, pe motivul ca ar fi idolatrie. Sinodul a aratat ca icoana nu este o imagine a lui Dumnezeu cel nevazut, ci a lui Dumnezeu intrupat, care confirma realitatea istorica a intruparii lui Dumnezeu si recunoaste cinstirea umanitatii indumnezeite a Fiului lui Dumnezeu. In cinstirea icoanelor, nu materialul lor din care sint confec­tionate este cinstit, ci persoana pe care ele o reprezinta.

 

Dupa anul 787 nu s-au mai tinut sinoade ecumenice ale Bisericii in­tregi universale, din cauza evenimentelor istorice vitregi care au urmat in Rasaritul ortodox. In secolul al XVII-lea intensificandu-se controversele confesionale au aparut Marturisirile de credinta pentru a feri pe crestinii ortodocsi de ratacirile eretice, alcatuie de: Mitrofan Kritopulos (1625); de Petru Movila, numita Marturisirea Ortodoxa, formulata la Sinodul de la Iasi in 1642 ; de patriarhul Dositei al Ierusalimului, numita Pavaza Orto­doxiei, cunoscuta si cu numele de Marturisirea Patriarhilor Ortodocsi, fiind lucrarea aprobata a Sinodului de la Ierusalim din 1672. O marturisire de credinta este si Enciclica Patriarhilor Ortodocsi de la 1848 (In romaneste, textul si traducerea de prof. Teodor M. Popescu, Bucuresti, 1935). Aceste Marturisiri de Credinta ortodoxa se bazeaza pe Traditia apostolica pre­luata si transmisa de Barbatii apostolici, de Sfintii Parinti si de Scriitorii bisericesti si ea este invatatura Bisericii Ortodoxe, sub indrumarea si acoperamantul Duhului Sfant.

 

Sfanta Traditie se afla cuprinsa si in cartile de slujba si de ritual ale Bisericii. Biserica lui Hristos este cea care a statornicit adevarurile de credinta prin invataturile si canoanele Sfintelor Sinoade ecumenice, ale Sinoadelor locale, prin Marturisirile de credinta si in cartile ei simbolice si de cult bisericesc.

 

Din cele aratate retinem ca idei calauzitoare :

a)  Dumnezeu, a descoperit invatatura Sa mantuitoare oamenilor prin viu grai, pentru a fi inteleasa si urmata in viata. Numai o parte din Des­coperirea sau din Revelatia divina a fost cuprinsa in Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Inainte de Sfanta Scriptura, invatatura descoperita de Dumnezeu oamenilor s-a pastrat "din auzire", prin viu grai in Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie, cum ne spune Sfantul Apostol Pavel: "Credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Hristos" (Rom. 10, 17)

 

b)  Desavarsirea Descoperirii sau Revelatiei lui Dumnezeu s-a facut "la plinirea vremii" prin Fiul lui Dumnezeu, nascut om fara de pacat, pentru a noastra mantuire, Domnul Iisus Hristos, care a invatat pe oa­meni in timpul petrecerii Sale pe pamant numai prin viu grai si a porun­cit Sfintilor Apostoli sa invete la randul lor prin viu grai cele auzite, cele vazute si cele traite de ei impreuna cu Domnul Iisus Hristos : "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-i sa pazeasca toate  cate  v-am poruncit voua, si iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 19)

 

c)  Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie este deci al doilea izvor sau tezaur al Descoperirii sau Revelatiei divine trebuitoare matuirii noas­tre, egala si cu nimic mai prejos deca Sfanta Scriptura. Sfanta Traditie a fost de la inceput si este pretuita de intreaga Biserica Ortodoxa in aceeasi masura ca si Sfanta Scriptura si formeaza o unitate deplina.

 

d)  Sfanta Traditie primita de la Mantuitorul de Sfintii Apostoli, nu­mita Traditia apostolica, si transmisa prin urmasii lor, episcopii si preo­tii, hirotoniti sa conduca bisericile comunitatilor crestine in toata lumea, a fost fixata in parte si in scris de timpuriu si s-a pastrat fara schimbare pana astazi, in hotararile si canoanele sinoadelor ecumenice si locale, in simbolurile de credinta, in scrierile Sfintilor Parinti, in cartile de slujba ale Sfintei Biserici, in Sfanta Liturghie, in Marturisirile de Cre­dinta, si se numeste Traditie bisericeasca. 

 

Trebuie avut insa in vedere ca nu orice traditii sau traditie in Biserica este si Sfanta Traditie. Pentru a deosebi Sfanta Traditie in Biserica de ce sunt traditii sau traditie etnica, cultural-bisericeasca sau de alta natura, Sfanta Traditie trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

 

a) Traditia sa fi fost tinuta in Bisericile apostolice, adica sa vina din timpul Sfintilor Apostoli prin succesiune ierarhica, sa aiba continuitate neintrerupta pana astazi;

 

b) Sa fi fost recunoscuta si urmata intotdeauna de intreaga Biserica ecumenica;

 

c) Sa nu cuprinda in sine invatatura care ar veni in contrazicere cu Sfanta Scriptura, cu Traditia apostolica sau cu scrierile Sfin­tilor Parinti, ai Bisericii;

 

d) Adevarul de credinta trebuie sa fie cuprins in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie si sa aiba consimtamantul tuturor Bisericilor Ortodoxe.

 

Confesiunile protestante si denominatiunile lor sustin suficienta Sfin­tei Scripturi pentru autoritatea cuvantului lui Dumnezeu si considera ca nu exista un alt criteriu al Revelatiei divine decat Biblia, ea fiind suficienta pentru mantuire. Numai ce este consemnat si scris in Biblie este valabil pentru credinta. Biblia este mediul prin care Hristos vorbeste credinciosi­lor si mijlocul de transmitere a harului lui Dumnezeu pentru mantuire. Traditia este considerata numai un mijloc secundar pentru credinta. Nu se poate insa nega realitatea ca Biserica este aceea care a ales cartile bi­blice si a fixat canonul lor. Biserica le-a pastrat autoritatea lor divina si le interpreteaza intelesul fara greseala, iar aceasta lucrare in cadrul Bisericii vorbeste despre prezenta Sfintei Traditii. A nega rolul Sfintei Traditii in sanul Bisericii insemneaza a nega rolul Sfantului Duh "de viata datator" in Biserica. Aceasta echivaleaza cu a nega viata insasi a Bisericii si a te expune sa iesi din matca ei ca pestele din matca unei ape pe mal, expus sa moara.        

                     

Se invoca unele texte scripturistice ca justificare a suficientei Bibliei pentru autoritatea cuvantului lui Dumnezeu, cautand sa se infirme rolul Sfintei Traditii, ca detinatoare impreuna cu Sfanta Scriptura a Revelatiei supranaturale, cum sunt: "Cercetati Scripturile, ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica. Si acelea sunt care marturisesc despre Mine" (Ioan 5, 39). Se afirma ca Mantuitorul a cerut sa cercetam Scripturile si nu Sfanta Tra­ditie. Textul este gresit interpretat, fiindca atunci cand vorbea Mantuitorul, Noul Testament inca nu era scris si nu facea parte din Sfanta Scriptura. Aici este vorba despre marturiile mesianice din Vechiul Testament care se refereau la venirea Mantuitorului in lume. Sfanta Scriptura o formeaza si Vechiul si Noul Testament laolalta. In acelasi sens gresit se interpreteaza cuvintele Mantuitorului si din parabola "Bogatul nemilostiv si saracul Lazar": "Si i-a zis Avraam: Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti" (Luca 16, 31). Pe baza aces­tui text scripturistic se poate respinge Sfanta Traditie, cand se vorbeste in mod clar numai de Vechiul Testament? Un alt text scripturistic adus in discutie: "Iar acestea s-au scris, ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, si, crezand, sa aveti viata in numele Lui" (Ioan 20, 31). Textul acesta este invocat in sprijinul inlaturarii Sfintei Traditii. Orice interpretare scripturistica trebuie sa tina seama de textele paralele si de con­textul textului discutat. Acelasi Sfant Apostol si Evanghelist Ioan nu se contrazice cand afirma ca: "Multe avand a va scrie, n-am voit sa le scriu pe hartie si cu cerneala, ci nadajduiesc sa vin la voi si sa vorbesc gura catre gura, ca bucuria noastra sa fie deplina" (II Ioan, 12). Din textul res­pectiv rezulta in mod clar folosirea celor doua cai, si scrisul si predania , prin viu grai. Dar un text si mai convingator scripturistic pentru adeverirea Sfintei Traditii il avem tot de la Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, deja citat : "Dar sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris. Amin" (Ioan 21, 25).

 

Sfantul Apostol Pavel le scria Tesalonicienilor: "Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvant, fie prin epistola noastra" (II Tes. 2, 15). Textul respectiv ne vorbeste despre folosirea Traditiei apostolice prin viu grai, de la inceputul Bisericii, ca si folosirea scrisului, a Scripturii sfinte, care completandu-se, cuprind cuvantul lui Dumnezeu adresat oamenilor pentru mantuire, si intre ele nu se poate face o separare sau o di­minuare.

 

O atitudine contrara pozitiei protestante o prezinta teologia catolica mai veche, care considera Traditia ca un izvor independent al Revelatiei divine, ce cuprinde adevaruri de credinta care nu se gasesc si in Sfanta Scriptura. De aici a decurs atitudinea papala ca pentru formularea de dog­me noi nu este necesara confirmarea explicita a Sfintei Scripturi. Biserica Ortodoxa invata ca o invatatura de credinta nu se afla exclusiv in Sfanta Scriptura sau exclusiv in Sfanta Traditie. Orice invatatura dogma­tica trebuie sa aiba temei atat in Sfanta Traditie cat si in Sfanta Scriptura. Din cele prezentate retinem ca invatatura de credinta:

 

Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie este Descoperirea sau Revelatia supranaturala facuta din iubire de Dumnezeu prin viu grai oamenilor pen­tru mantuirea lor, care, mai tarziu, o parte s-a fixat si in scris. Ea este egala, cu Sfanta Scriptura, aceasta fiind o parte a Sfintei Traditii si impreuna alcatuiesc o unitate nedespartita, intregindu-se reciproc.

 

Biserica Ortodoxa pastreaza nealterat izvorul Descoperirii dumneze­iesti al credintei noastre crestine cuprins in Sfanta Traditie si in si in Sfanta Scriptura. Indemnul Sfantului Apostol Pavel catre Tesaloniceni sa ne fie si noua de urmat : "Stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat" (II Tes. 2, 15), si vom avea nadejdea matuirii noastre impreuna cu parin­tii si inaintasii nostri, care ne-au predat dreapta credinta ortodoxa.

Pr. prof. Ion Ionescu

16 Iulie 2012

Vizualizari: 9347

Voteaza:

Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE