Sfanta Treime si sobornicitatea Bisericii

Sfanta Treime si sobornicitatea Bisericii Mareste imaginea.


Sfanta Treime si sobornicitatea Bisericii

Biserica este prezenta Sfintei Treimi intre credinciosi prin harul dumnezeiesc, caci in ea Tatal e prezent prin Fiul si Duhul Sfant, iar Duhul Sfant intrucat e in Tatal si in Fiul, ii ridica la o unire harica cu intreaga Sfanta Treime. Trup tainic al lui Hristos, Biserica apare ca o realitate divino-umana, teandrica, sacramentala, prin care plinatatea iubirii si vietii treimice e impartasita credinciosilor in comuniunea iubirii, in trairea lor soborniceasca. Cu aceasta ajungem la intelegerea sobornicitatii Bisericii in stransa legatura cu Sfanta Treime.

Numai in lumina dogmei Sfintei Treimi se descopera, in adevaratul ei inteles, sobornicitatea Bisericii. Noi credem in Biserica una, sfinta, soborniceasca si apos­tolica. Asa marturisim in Simbolul credintei. Aceasta e traditia crestina a Bisericii invatata de Sfintii Parinti, afirmata de sinoade si pastrata de crestinatate de-a lungul veacurilor. Biserica este soborniceasca in structura ei, deoarece realizeaza intre mem­brii ei o traire dupa chipul vietii treimice. in acest inteles, traditia ortodoxa vede temeiul sobornicitatii in Sfanta Treime.

Sobornicitatea Bisericii, aspect caracteristic al ecleziologiei ortodoxe

Incercand sa definim al treilea atribut al Bisericii, acela de soborniceasca, o analiza etimologica a cuvantului ni se pare necesara. Cuvantul "sobornicesc" este echivalentul cuvantului "catolic", cele doua cuvinte fiind sinonime. Textul slavon al Simbolului de credinta traduce adjectivul hatoliki- cu cel de "soboroaia", iar cuvantul "sobornost" apare in teologia ortodoxa rusa a secolului al XIX-lea, in opera lui A. Homiacov, redand ideea de catolicitate, pe care o dezvolta in scrierile sale despre Biserica. Radacina slava "sobor" vrea sa spuna "adunare", iar forma verbala a cu­vantului (sobirati) are intelesul de "a aduna", "a uni". A crede in Biserica soborni­ceasca este a crede intr-o Biserica ce aduna si uneste. Termenul de "sobornost" (sau soborny) derivat din radacina "sobor" primeste o noua nuanta, fara a pierde prin aceasta sensul lui direct, acela de catolic sau catolicitate. S-ar mai putea traduce "sobornost" prin sinfonicitate, unanimitate, ca si prin cel de sinodalitate (Biserica e sinodala in viata ei de unitate in Duhul Sfant, in organizarea ei ierarhica, in menti­nerea vietii ei prin sinoade, soboare). Cuvantul catolic are mai mult un inteles calitativ, decat cantitativ. In documentele crestine cele mai vechi, termenul katoliki nu a fost folosit intr-un sens cantitativ, pentru a desemna extensiunea spatiala a Bisericii, ci el viza mai mult integritatea doctrinei, a traditiei in opozitie cu invataturile eretice. Catolicitatea are, astfel, mai mult intelesul de ortodox, de ceea ce este adevarat, decat cel de "universal". In acest sens, termenul pare sa fie folosit pentru prima data de SfAntul Ignatie al Antiohiei si apoi in Mar­tirul Sfantului Policarp. Cuvantul catolic reapare la Clement Alexandrinul cu sensul de Biserica adevarata in opozitie cu gruparile eretice". Biserica "catolica" este cea care se afla in adevar, care participa la adevar si traieste viata adevarata.

In Apus, prin Fericitul Augustin, acest termen a primit o interpretare exclusiv cantitativa. Dupa Fericitul Augustin, identificarea celor doua notiuni, catolic si uni­versal, a fost adoptata in vocabularul teologic apusean, incat atributul de catolicitate are pana astazi intelesul de universalitate.

Catolicitatea nu este un termen spatial pentru a desemna intinderea Bisericii crestine, ci o calitate intrinseca, care are de la inceput si va fi totdeauna proprie Bisericii, independent de conditiile istorice in care spatiul si numarul credinciosilor ei ar putea fi mai mult sau mai putin limitate. S-a voit adeseori sa se inteleaga prin catolicitate, intinderea Bisericii in lume. Daca s-ar primi o astfel de definfitie, ar tre­bui sa recunoastem ca Biserica crestina din ziua Pogorarii Sfantului Duh a fost de­parte de a fi catolica (soborniceasca) , ca Biserica nu devine catolica decat in epoca moderna si ca ea nu este inca in mod definitiv catolica. Biserica nu este mai putin soborniceasca in ziua Pogorarii Sfantului Duh decat astazi. Ea a fost intotdeauna sobor­niceasca si va ramane pana la sfarsitul veacurilor. Adevarata catolicitate (sobornicitate) a Bisericii nu poate fi masurata prin semne exterioare, caci ea este o insusire laun­trica a Bisericii, mentinuta de Duhul Sfant, care salasluieste in ea : "Ceea ce consti­tuie Biserica - zicea A. Homiacov - nu este nici cifra numerica a credinciosilor, nici adunarea lor vizibila, ci legatura insasi care ii uneste".

In locul atributului de "catolicitate", care a luat astazi sensul de universal si are o tendinta primatiala, definind o confesiune crestina, Ortodoxia foloseste expre­sia de sobornicitate in intelesul de unire intima a membrilor Bisericii intr-un intreg, ceea ce are ca urmare ca in intreg se reflecta viata tuturor si fiecare reflecta viata intregului. Fiecare exista prin intreg si intregul se sustine prin legatura tainica ce le uneste pe toate. Sobornicitatea este aceasta legatura a fiecaruia cu intregul, care nu se schimba in fiinta prin impartire, ca focul si scanteia, ca marea si apa, deoarece are aceeasi fiinta in partea cea mai mica si in cea mai mare. Aici e sobornicitatea Bisericii : manifestarea intregului in fiecare si legatura fiecaruia cu intregul.

Sfintii Parinti au insistat asupra acestui aspect al sobornicitatii Bisericii. Por­nind de la textul Sfantului Apostol Pavel: "Daca toate ar fi un madular, unde ar fi trupul?" (I Cor. XII, 14), Sfantul Ioan Gura de Aur zice : "Daca nu ar fi intre voi multa deosebire, n-ati fi un trup, iar nefiind un trup, n-ati fi una ; iar nefiind una n-ati fi de aceeasi fiinta. Deci, daca ati fi toti de aceeasi cinste, n-ati fi un trup ; iar nefiind un trup, n-ati fi una ; iar nefiind una, cum ati fi de aceeasi fiinta ? Acum insa, tocmai pentru ca nu aveti toti un singur dar, sunteti un trup, sunteti toti una". Sfantul Ioan Gura de Aur surprinde aici caracterul paradoxal al intregului organic, care se arata in diversitatea sa launtrica si in unitatea sa. Aceasta e taina intregului : comunul care leaga madularele intre ele si pe care il serveste fiecare". E o legatura soborni­ceasca intre membrii Bisericii. Ei se sustin unii pe altii in intreg. Toate madularele sunt egale in cinste, intrucat fie ca se face prin el o lucrare mai mica sau mai mare, o face acelasi organism intreg si e la fel de necesara pentru mentinerea intregului. Madularele sunt atat de strans legate intre ele prin intregul organic incat prin dis­trugerea unuia se distrug si celelalte. Retinem din aceste texte ale Sfantului Ioan Gura de Aur legatura fiecarui madular cu intregul si lucrarea intregului prin fiecare madular. Acest intreg, in cazul nostru, este Biserica.

Traditia ortodoxa a intuit esenta sobornicitatii Bisericii. Sobornicitatea este taina intregului, plenitudinea si totalitatea Trupului tainic al lui Hristos. Membrii Bisericii sunt intr-o legatura soborniceasca in masura in care fiecare membru nu se separa de intreg Trupul tainic al lui Hristos. Sobornicitatea este expresia integri­tatii vietii Bisericii. Sobornicitatea se arata si in rugaciunea Bisericii, stiind ca toate madularele Trupului lui Hristos se desavarsesc prin rugaciunea reciproca. Fiecare se roaga si pentru altii si altii pentru fiecare : "Noi ne rugam - zice A. Homiacov - pentru ca nu putem sa nu ne rugam si aceasta rugaciune a tuturor pentru fiecare si a fiecaruia pentru toti... este ca sangele care circula in Trupul Bisericii". Aceasta rugaciune a fiecaruia pentru toti si a tuturor pentru fiecare este expresia legaturii intre credinciosi.

Sobornicitatea Bisericii nu se limiteaza numai la relatiile intre cei vii, ci si la cele dintre ei si cei adormiti prin rugaciunile si pomenirile ce se fac pentru cei dece­dati. In Liturghia Bisericii Ortodoxe se realizeaza o adevarata comuniune a viilor si a mortilor.

In chip concret, sobornicitatea Bisericii se manifesta in actele de cult, ca acte de traire comuna a credintei, dar Biserica este soborniceasca in viata ei spirituala, ca si in organizarea ierarhica, in doctrina, ca si in cult. Natura Bisericii este sobor­niceasca. Asa cum Hristos straluceste in fiecare din madularele indumnezeite ale Trupului Sau tainic, asa straluceste sobornicitatea in fiecare parte a Bisericii si in toata Biserica. Viata ei intreaga e o viata de comuniune si iubire. Biserica este sobor­niceasca in toate elementele sale. Nici unul nu se mantuieste singur, nu se sfinteste singur, ci in Biserica, impreuna cu ceilalti membri, in legatura cu ei.

Sobornicitatea Bisericii, chipul relatiilor treimice

 

1. Aspectul trinitar al sobornicitatii Bisericii

Ecleziologia ortodoxa este trinitara. Viata Bisericii este comuniunea cu viata Sfintei Treimi sau viata divina, im­partasita prin har credinciosilor. Noi participam la aceeasi Viata, care este viata lui Dumnezeu, pentru ca noi suntem una in Hristos, iar viata trinitara e comunicata prin Hristos in Duhul Sfant, incat "Biserica este o societate a persoanelor umane cu persoanele divine". Sobornicitatea Bisericii dupa chipul perihorezei treimice e atestata de Iisus Hristos in cuvintele : "Ca sa fie una... precum suntem si Noi... dupa cum Tu, Parinte intru Mine si Eu intru Tine, ca sa fie de intru Noi... precum si Noi una suntem : Eu intru ei si Tu intru Mine, ca sa fie desavarsiti" (Ioan XVII, 20, 22-23 , cf. Efes. IV, 4-6). Dumnezeu e de fiecare data unul si treimic: unul in fiinta Sa si treimic in ipostase, Dumnezeu unic in trinitate si trinitatea intr-un Dumnezeu unic. Nu se afla fiinta divina de persoane, dar nu se afla persoana in afara de fiinta. In fiinta divina nu se afla nimic ce nu ar fi in ipostas, care ar trai dincolo de persoana. Intre persoana si fiinta nu se afla opozitie. Persoana este un mod unic de a contine fiinta. Dumnezeu unitate prin ratiunea fiintei, si Treime prin modul existentei. Ipostasurile treimice au aceeasi unica fiinta. Fiecare persoana cuprinde intreaga fiinta divina si se gaseste intreaga in celelalte doua persoane. Fiecare ipostas e un subiect absolut care poarta in el toata dumnezeirea in baza existentei perihoretice. Sfantul Maxim Marturisitorul zice : "Dumnezeirea este in Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Aceeasi e intreaga in intreg Tatal; si Tatal e intreg in aceeasi intreaga; si aceeasi e intreaga in intreg Fiul ; si Fiul e intreg in aceeasi intreaga ; si aceeasi e intreaga in intreg Sfantul Duh ; si Duhul Sfant e intreg in aceeasi intreaga... caci nu se imparte dumnezeirea... Tatal este intreg in intreg Fiul si in intreg Duhul Sfant in chip desavarsit; si intreg este Fiul in intreg Tatal si in intreg Duhul Sfant, in chip desavarsit si intreg este Duhul Sfant in intreg Tatal si in intreg Fiul, in chip desavarsit". In Treime, fiecare ipostas e un intreg si intregul divin e in fiecare ipostas, iar intregul dintr-un ipostas e intreg in intregul celorlalte doua ipostasuri. Aceasta nu inseamna ca fiecare ipostas e abso­lut identic cu celelalte ipostase ale Sfintei Treimi, caci aceasta identitate ar nimici unicitatea fiecarui ipostas.

Precum in Dumnezeu fiecare din cele trei persoane, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, nu sunt o parte din Treime, ci Dumnezeu intreg, la fel "Biserica - zice VI. .Lossky - nu este o federatie a partilor ei, caci fiecare parte in ea se identifica cu intregul, exprima intregul, vrea tot ce vrea intregul, nu exista in afara intregului". Taina sobornicitatii descopera in viata Bisericii viata perihoretica a Sfintei Treimi. In aceasta cuprindere de catre fiecare ipostas divin, in subiectivitatea sa pura, a obiec­tivitatii subiective a celorlalte doua persoane divine, ca subiectivitate a sa, subiec­tivitate care constituie pentru celelalte forma obiectiva a aceluiasi continut subiec­tiv, in aceasta traire a intregului univers divin de catre fiecare persoana divina, dar in legatura cu intregul treimic, se afla si taina intregului din Biserica. Biserica e soborniceasca in intregul ei ca si in fiecare din partile ei. Fiecare parte are aceeasi plinatate ca si intregul. "Biserica - zice A. Schmemann - este soborniceasca (cato­lica) in masura in care fiecare din partile sale nu este numai in acord cu intregul... ci se identifica si se incorporeaza in el (in intreg) : partea, in alti termeni, este intregul".

Constiinta soborniceasca a Bisericii nu este constiinta comuna, ci constiinta personala a totalitatii crestinilor. Este constiinta, ce se prezinta ca "intreg", ca "adevar sobornicesc", ca adevar al in­tregului, in Biserica, credinciosii sunt legati unii cu altii si fiecare cu intregul. De aceea bucuria si suferinta fiecarui madular e si bucuria si suferinta intregului, si invers. Caderea in pacat a unui credincios indurereaza pe fiecare si de aici senti­mentul unei responsabilitati pentru ceilalti. Esti raspunzator nu numai pentru tine, ci si pentru ceilalti frati ai tai, cu care te simti legat in unitatea Trupului tainic al iui Hristos, printr-o tesatura soborniceasca, caci Sobornicitatea este expresia acestei responsabilitati pentru toti si toate.

Biserica nu formeaza numai o unitate in Hristos, in care nu s-ar afla decat o singura constiinta, constiinta persoanei lui Hristos, la care ar participa credinciosii, caci aceasta ar insemna ca Hristos cuprinde in El ipostasele umane ca parti din persoana Sa unica. Constiinta Bisericii, in acest caz, nu ar fi decat constiinta Fiului unic in care constiintele umane ar disparea ca persoane umane distincte intre ele si de persoana lui Hristos. Aceasta ar fi o interpretare gresita. Prin faptul ca notiunea de persoana implica o ireductibilitate ontologica, este imposibil de a admite ca o per­soana ar putea fi cuprinsa intr-o suprapersoana, ca parte a ei. Daca noi suntem una in Hristos, unitatea noastra in El nu afecteaza de loc pluralitatea personala. Unitatea naturii noastre in Hrdstos nu exclude "poli-ipostaseitatea" umana. O pluralitate de centre personale insufleteste unitatea Trupului tainic al lui Hristos. Credinciosii nu sunt despartiti intre ei prin pluralitatea lor ipostatica, ci traiesc in unitatea harica si in duhul iubirii : "Unitatea Bisericii - zice A. Homiakov - rezulta in mod necesar din unitatea lui Dumnezeu, deoarece Biserica nu este pluralitate de persoane in des­partire individuala, ci unitatea harului dumnezeiesc, care traieste in pluralitatea creaturilor".

Sobornicitatea cuprinde nu numai unitatea, ci si pluralitatea; ea inseamna un acord intre unitate si pluralitate. Existand dupa chipul Sfintei Treimi, Biserica pre­zinta in fiinta sa caracterul antinomic al identitatii si diversitatii simultane. In viata trinitara exista o unitate de fiinta si o pluralitate de persoane. Sfanta Treime e in acelasi timp o identitate absoluta si o pluralitate absoluta. Teologia crestina a exprimat intotdeauna omousianitatea celor trei persoane divine si deosebirea lor ipostatica. Sfantul Grigore de Nazdanz spune: "Cand vorbesc despre Dumnezeu, voi trebuie sa va simtiti scaldati intr-o singura lumina si in trei lumini. Eu spun trei, gandindu-ma la caractere proprii sau la ipostase... Si spun una sub raportul fiintei, adica a dumnezeirii. Caci exista acolo o impartire neimpartita, o unire care pastreaza deosebirea. Unul singur in Trei, aceasta este dumnezeirea. Cei Trei sunt Unul singur". Dumnezeu se gaseste intr-o uni­tate de fiinta, dar fiinta divina exista printr-o pluralitate ipostatica, care face ca fie­care persoana divina sa-si mentina caracterul ei personal in unitatea fiintiala. Atin­gem aici izvorul insusi al sobornicitatii.

Biserica prezinta in fiinta sa caracterul antinomic al unitatii in Hristos si al pluralitatii de ipostasuri. Taina sobornicitatii Bisericii se realizeaza in pluralitatea constiintelor personale, ca un acord de unitate si pluralitate, dupa modelul vietii treimice. Sfanta Treime se reflecta in unitatea-pluralitatea Bisericii. Biserica poseda sobornicitatea, pentru ca Fiul si Sfantul Duh, trimisi de Tatal, i-au revelat ei Trini­tatea ca norma a vietii sale. Soborniaitatea - zice Lossky -, "leaga Biserica cu Dumnezeu, care se reveleaza in ea ca Treime, acordandu-i modul de existenta propriu al unitatii-pluralitatii...", o viata dupa chipul "sobornicitatii divine", daca indraznim sa aplicam acest termen ecleziologic Sfintei Treimi. Sfanta Treime comu­nica Bisericii sobornicitatea sa : o identitate inefabila a unitatii si pluralitati dupa chipul Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Persoanele divine sunt intr-o unitate omousianica. Credinciosii realizeaza intre ei, prin trairea lor soborniceasca, o omousianitate, pentru ca intregul fiinteaza in fiecare parte. "Omul sobornicesc - zice O. Clement - nu este numai asemenea cu ceilalti, el este omousian, dupa o iden­titate ontologica". In omousianitatea noastra suntem insa diferiti cum nu sunt per­soanele divine, caci natura umana se repeta distinct in fiecare eu uman. Credin­ciosii sunt cuprinsi in Trupul tainic al lui Hristos intr-o unitate omousianica si intr-o pluralitate ipostatica. Sobornicitatea e acordul inefabil dintre unitatea si pluralitatea membrilor Bisericii.

In acelasi timp, sobornicitatea e si o unitate de comuniune, comunicata Bise­ricii de Sfanta Treime. Persoanele divine sunt si intr-o unitate de comuniune deplina, caci "unitatea divina - zice teologul rus Boris Bobrinskoy - nu este simplu unul din atributele lui Dumnezeu ; ea este mai curand viata lui profunda si fructul iubirii care exista intre persoanele divine. Unitatea nu este o confuzie depersonalizata, nici o structura a monadelor, nici suma partilor unui intreg. Numai in Dumnezeu unitatea asigura o uniune deplina, care apara calitatile distinctive si absolute ale persoane­lor". Unitatea Sfintei Treimi nu e o unitate in care persoanele divine se contopesc ca intr-una singura, ci o unitate, care e fructul iubirii si comuniunii dintre persoane si care mentine insusirile lor specifice. Unitatea de comuniune a Persoanelor divine e impartasita vietii Bisericii, in care unitatea nu este o simpla unire intre credin­ciosi, ci "o unitate divino-umiana, o unitate a oamenilor cu Dumnezeu, in comuniune cu aceasta prezenta, in participare comuna la darurile ei". Soborni­citatea in acest sens e un anumit fel de unitate : unitatea de comuniune, o unire a iubirii, o viata in comun. Unitatea de comuniune e singura unitate in care persoanele umane isi pastreaza caracterul lor ipostatic.

Sobornicitatea Bisericii se manifesta ca o comuniune intre credinciosi. Sfanta Treime e comuniune. Dupa modelul Sfintei Treimi, omul e creat in comuniune. Fie­care persoana e in comuniune cu alte persoane. M. Buber si multe sisteme de gandire din prima jumatate a secolului nostru au evidentiat faptul ca omul e in comuniune si se descopera pe sine ca "eu", in masura in care descopera pe ceilalti oameni ca "tu". Eu sunt impreuna cu altii. "Eu devin in tu - zace M. Buber - devenind eu, spun tu. Orice viata adevarata este intalnire. Relatia cu Tu este nemijlocita". Eu nu pot sa-mi gasesc implinirea mea ca existenta decat in relatie cu tu. In aceasta chenoza a lui eu spre tu, eul isi gaseste existenta sa. In relatie cu tu, eu apare ca "per­soana prin faptul ca intra in relatie cu alte persoane". Persoana umana numai in comuniune cu alte persoane poate sa existe cu adevarat: "Faptul fundamental al existentei umane este omul-cu-omul". Comuniunea este totdeauna personala, ea e mereu o intalnire a lui "eu" cu un "tu" in "noi". In comuniune adevarata nu exista nici un obiect. Persoana nu e tratata de alta persoana, ca un obiect, ci ca un continuu "tu" al ei. Comuniunea e dincolo de orice obiectivitate sau subiectivizare. Credinciosii se realizeaza pe sine in relatie cu altii. In Sfantul Duh se impli­neste relatia vie, pentru ca El este viata celor doi (sau a mai multora) intalniti in El. Eu si tu se intalnesc in sfera lui "intre-doi". Sfantul Duh e aceasta sfera a lui intre-doi. Credinciosii se intalnesc in Sfantul Duh. Sfantul Duh realizeaza sobornicitatea Bisericii intrucat e adevarata comuniune a credinciosilor in iubirea divino-umana in iubirea lui Hristos. Credinciosii realizeaza intre ei o comuniune in iubire, devenind pe pamant chip al Sfintei Treimi.

Viata divina e impartasita prin Sfantul Duh credinciosului, facandu-l pe acesta sa traiasca cu fratii sai intr-o unitate de comuniune asemanatoare cu cea a Sfintei Treimi". Comuniunea e in iubire, iar iubirea deplina nu poate fi decat cu trei. Nu­mai in al treilea iubirea celor doi se desavarseste. Dumnezeu trebuie sa fie in trei persoane, pentru ca iubirea lui sa fie perfecta. Numarul de trei e cel al lui Dum­nezeu treimic. Numai intrucat sunt trei, persoanele divine se iubesc deplin. In trei e adevarul. Subiectul adevarului este miscarea lui eu la el prin tu, caci "Adevarul - zicea Pavel Florovsky - este contemplarea sinei sale printr-un altul in al treilea : Tatal, Fiul si Sfantul Duh... Subiectul adevarului este miscarea a trei, insa... o mis­care substantiala. In Sfanta Treime sunt nu o persoana, nici mai multe, ci numai trei. P. Florovsky spune : "Nu trei fiinte, ci una, nu un ipostas, ci trei... Nu pot exista mai mult ca trei, caci numai trei ipostasuri fac impreuna din vesnicie, ceea ce sunt. Numai in unitatea celor trei primeste fiecare ipostas o confirmare absoluta". In afara de trei, persoanele divine nu pot exista real, caci numai intalnirea celor doi in al treilea afirma caracterul ipostatic al celor doua persoane divine : "In unitatea a doi - zice Leo Karsawin -, al doilea traieste doar prin primul si nu exista real in sine. De aceea, deosebirea lui este iluzorie. In afara de miscarea la un al treilea, nu exista in al treilea nici un "stalp", nici o "temelie" a caracterului sau ipostatic". Trei inseamna viata divina. Unul e un lucru in sine, in timp ce doi se deschid intr-un fel iubirii. Insa iubirea celor doi e imperfecta, pentru ca iubind pe altul nu se iubeste in fond decat pe sine. Este un egoism in doi. Iubirea dezinteresata, plina de sacrificiu, extatica, nu apare decat cu trei".

Dumnezeu e iubirea desavarsita, pentru ca e din veci Treime. Iubirea Tatalui si a Fiului se intalneste in Duhul Sfant. Iubirea reciproca a Tatalui si a Fiului e purtata de Duhul Sfant. El e cel ce da iubirea si e deplin in ceea ce da : "Tatal este Iubitorul - zice teologul rus E. Kovalevsky - pentru ca El este izvorul iubirii, Fiul este Cel iubit, pentru ca El este realizarea iubirii, in El iubirea se manifesta, Duhul Sfant este iubirea, pentru ca El e Cel ce daruieste iubirea". In Treime, fiecare traieste in Altul, prin Altul, pentru Altul. Aceasta e iubirea fiecarei persoane : nimic in sine, pentru sine, nici prin sine. Persoana e depasirea "sinelui" pentru alta persoana, uitarea de sine pentru altul : "Caracterul ipostatic al Sfantului Duh - zice acelasi teolog rus -, este de a se da stergandu-se, dupa cum Tatal iubeste uitandu-se in Fiul, in care El a pus toata bunatatea Sa, dupa cum Fiul este iubit pentru ca renunta la Eul Sau, pentru ca Tatal sa se manifeste si Duhul sa straluceasca".

Dupa cum in Sfanta Treime comuniunea de iubire nu e in doi, ci in relatia din­tre trei si fiecare e prin altul si pentru altul, astfel si sobornicitatea Bisericii trebuie inteleasa ca o comuniune de iubire nu in doi, ci in relatia dintre cei doi cu al treilea, adica cu intregul; fiecare credincios fiind prin altul, adica prin intreg, prin legatura cu intregul, pentru altul, adica pentru intreg. Viata fiecarui credincios se largeste pentru a deveni viata altuia. Intreaga viata a Bisericii este comuniune. Aceasta "comuniune sfanta" in har si iubire, prin care toti sunt legati si uniti intr-un singur organism divino-uman este fiinta insasi a sobornicitatii Bisericii". Comuniunea e un intreg sfant in care toti sunt nu numai frati, ci frati in Hristos si in care insusi Hristos devine frate. Sobornicitatea Bisericii trebuie sa fie privita dupa modelul comuniunii persoanelor in Dumnezeu-Treime, in realizarea unei depline iubiri. Sfanta Treime este iubire. Credinciosii realizeaza numai in iubire intreg chipul lui Dumnezeu, chipul Sfintei Treimi. "Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh..." canta Biserica in timpul Sfintei Liturghii. Prin iubirea dintre ei, credinciosii marturisesc Sfanta Treime.

Iubirea insa e in acelasi timp daruire. Persoana insasi e daruire ; daruirea mea celuilalt, care face si pe celalalt sa se daruiasca, intrucat eu ma daruiesc lui. Sfanta Treime e iubire pentru ca e daruire reciproca. Fiecare persoana se daruieste intreaga celeilalte si cealalta se daruieste ei. Totul in sobornicitatea Bisericii se explica prin Sfanta Treime, de unde trebuinta noastra de a ne darui pe noi celuilalt si lui Dum­nezeu, pentru a realia intre noi o relatie ce exista din veci in Dumnezeu. Madula­rele Trupului tainic al lui Hristos se daruiesc fiecare celuilalt si intregului. Persoanele treimice fac ca totul in viata Bisericii sa fie daruire si comuniune, pentru ca viata trinitara e comuniune si daruire. Triadocentrisanul ortodox pune in viata Bise­ricii absolutul comuniunii si absolutul persoanei. Constiinta soborniceasca este con­stiinta comuniunii si a daruirii, constiinta persoanei ca factor de comuniune. Cre­dinciosul este omul comunitar al iubirii. Nu exista credincios in afara comuniunii, incat "daca cineva crede - zicea A. Homiakov - e in comuniunea credintei ; daca cineva iubeste, e in comuniunea iubirii ; daca cineva se roaga, e in comuniunea ruga­ciunii". Fiecare traieste prin Biserica intr-o comuniune duhovniceasca si fiecare e legat de celalalt frate al sau printr-o simtire comuna. Sfantul Vasile cel Mare zicea : "Madularele se ingrijesc impreuna de acelasi lucru si unele de altele si au o comuniune duhovniceasca, existand intre ele o suprema sim­tire". Credinciosul trebuie sa fie in comuniune si cu cosmosul intreg, pentru ca e legat de univers.

2. Aspectul hristologic al sobornicitatii Bisericii

Incorporati in trupul tainic al lui Hrislos si participand la viata Sfintei Treimi, credinciosii trebuie sa depa­seasca subiectivul si individualul si sa ajunga la iubirea si comuniunea de persoane. Credinciosii realizeaza adevarata comuniune a iubirii numai in Hristos. Sobornicitatea Bisericii nu poate fi inteleasa in afara lui Hristos. Biserica este in Hristos si noi suntem in Biserica si Hristos este in noi prin Duhul Sfant si noi suntem prin Sfantul Duh cu El si prin El, cu Tatal. Astfel suntem prin comuniune, uniti intre noi si cu Dum­nezeu prin Hristos in Biserica Treimii.

Tatal este izvorul sobornicitatii Bisericii, Fiul intrupat e legatura structurala a partilor, iar Duhul Sfant, ca relatie vie intre Tatal si Fiul, este Cel care leaga pe cre­dinciosi intr-o unitate de comuniune. Sfantul Ciril al Alexandriei spune : "Pentru ca Hristos este legatura unirii Dumnezeu si credinciosul subsista in aceeasi unire... Aceasta unitate este in Duhul... Din cauza pluralitatii lor (a madularelor), Hristos traieste intreg in fiecare... Duhul nedespartit al lui Dumnezeu locuieste in toti care sunt de o fiinta, legandu-i intr-o unitate duhovniceasca".

Sfantul Duh e acela care realizeaza sobornicitatea comunicata Bisericii de Sfanta Treime, caci orice act treimic porneste de la Tatal, prin Fiul si se desavarseste in Sfantul Duh. Lucrarea Duhului in realizarea sobornicitatii e inseparabila de cea a lui Hristos : "Noi suntem - zice Sfantul Ciril al Alexandriei - in unitate intr-un singur Duh si de el Hristos este nedespartit pentru ca El niciodata nu ar fi separat (de Duhul), noi toti suntem una in El... in Hristos si in Duhul noi toti suntem una".

In Hristos, madularele Trupului Sau tainic sunt strans legate intre ele. Biserica este soborniceasca pentru ca Hristos ii comunica, prin Duhul Sfant, viata treimica, viata comuniunii. Starea Bisericii de Trup tainic al lui Hristos (I Cor. 12, 19; Gal. III, 22-28; Col. II, 9-12; Rom. VI, 1) - stare in care e cuprinsa sobornicitatea - ne face sa intelegem ca Hristos este in fiecare madular, se identifica cu el, sufera cu el, se bucura cu el. Aspectul hristologic al sobornicitatii Bisericii sta in faptul ca fie­care comunitate crestina nu are o parte din Hristos, ci pe Hristos intreg. In fiecare madular traieste Hristos si fiecare traieste unirea cu Hristos intreg. Viata fiecaruia e o "viata in Hristos", dar intr-un Hristos total. E o crestere reala a mea in Hristos si a lui Hristos in mine. In masura in care crestem in iubire si comuniune, creste si viata noastra in Hristos. Biserica si in partea cea mai mica poseda plenitudinea, pentru ca Trupul lui Hristos nu poate fi impartit. Biserica e soborniceasca deoarece e Trupul tainic: al lui Hristos; deoarece e acolo unde este Hristos. Sfantul Ignatie al Antiohiei zice: "Unde e Iisus Hristos, acolo e Biserica catolica" (soborniceasca).

Intrucat in Hristos se afla toata plenitudinea dumnezeirii (Col. II, 9), iar Bise­rica este "plenitudinea lui Hristos" (Efes. I, 22-23 ; IV, 13), noi participam prin ple­nitudinea lui Hristos la plenitudinea vietii de iubire a Sfintei Treimi. Biserica e sobor­niceasca deoarece e "plina de Hristos" si Hristos straluceste prin ea. Dar Biserica insasi trebuie, prin energiile divine enipostasiate in mod deplin in Duhul Sfant, sa straluceasca Fiului si prin El, Sfintei Treimi, dupa cum Duhul straluceste din Fiul, Tatalui, caci in Fiul, Duhul e lumina Tatalui.

In Hristos se descopera sensul sobornicitatii ca daruire si comuniune. Madularele Trupului tainic al lui Hristos se daruiesc unul altuia si lui Dumnezeu prin Hristos, pentru ca si Hristos se daruieste noua intr-o cincizecime euharistica. Prin Hristos fiecare credincios ajunge la starea de jertfa, oferind, in Hristos, euharistia sa Sfintei Treimi, Iisus Hristos ofera lumii chipul deplin, al credinciosului (Efes. II, 15), care nu poate sa existe cu adevarat decat in comuniune cu Treimea. Aducand in lume darul comuniunii. din partea Sfintei Treimi, Hristos ridica pe credinciosi, prin Duhul Sfant, la comuniunea duhovniceasca, fiind El insusi legatura de comuniune intre ma­dularele Trupului Sau si intre ele si Dumnezeu.

Legatura soborniceasca deplina intre credinciosi e realizata de Hristos prin Sfanta Euharistie. Biserica este Trupul lui Hristos realizat deplin prin Euharistie. Fara Euharistie, ca prezenta deplina a lui Hristos in Biserica si in fiecare membru, nu ar fi posibila viata spirituala a credinciosilor. Potrivit teologiei ortodoxe "Biserica este in Euharistie, si Euharistia este in Biserica. Una ar fi imposibila fara alta". Biserica, in sensul de Trup tainic al lui Hristos, sub aspectul sau euharistic, exclude orice posibilitate de impartire a madularelor. Euharistia ne uneste, ne face vii in Trupul, lui Hristos, fiind taina unitatii. Prin ea, viata lui Hristos cuprinde viata noastra, dupa cum in Treime, viata Tatalui cuprinde viata Fiului. Fiul are in El viata Tatalui si traieste prin Tatal. Credinciosii au in ei viata lui Hristos si il traiesc pe El in tainele Bisericii. Unindu-ne cu Hristos, Euharistia ne face "concorporali" cu El (Efes. III, 6). "Viata Bisericii este o viata de comuniune euharistica.

Sfanta Euharistie ni-L impartaseste pe Hristos, prezent prin ea in fiecare parte a Bisericii, in fiecare crestin, totdeauna si pretutindeni, intreg in intreg, unul si uni­ficatorul, unindu-i pe toti in Sine si intre ei. "In Euharistie - zice Zankow - este cuprinsa Biserica intreaga, prezenta in fiecare si in toti membrii ei". Prin Euha­ristie, Biserica e soborniceasca in fiecare din partile ei, caci Hristos este intregul ce se afla in fiecare parte, legatura de comuniune a partii cu intregul. In Sfanta Euharistie se implineste sobornicitatea Bisericii inteleaga ca o comuniune intre credinciosi si Dumnezeu. Dar Euharistia nu ni-l comunica numai pe Hristos, ci si pe Sfantul Duh, puterea interioara a intregului. Dupa cuminecare, credinciosii canta la Sfanta Litur­ghie : "Primit-am Duhul cel ceresc..." Duhul e acela care face din fiecare dintre madu­larele Trupului tainic al lui Hristos "prezente euharistice" deschise plenitudinii trinitare. El transforma universul in Euharistie, indumnezeindu-l.

Sobornicitatea Bisericii in aspectul ei hristologic se poate vedea si in adunarea tuturor "ratiunilor" in Fiul. Sfantul Maxim Marturisitorul vede o diferentiere a rati­unilor din Logosul divin si o unitate a lor cu structura Logosului. Relatia dintre Logos si logoi (ratiuni), dupa Sfantul Maxim Marturisitorul, nu poate sa fie o simpla iden­tificare, deoarece unitatea si diversitatea se mentin. Logosul insa e prezent intreg in fiecare natura umana. Apropiat de aceasta viziune a Sfantului Maxim Marturisi­torul, Teilhard de Chardin vorbeste de un centru de convergenta a tuturor, de un punct spre care tind sa se intalneasca toate spiritele umane. Acest punct el il nu­meste "Punctul Omega", centrul personal si spiritual ce straluceste din inima cen­trelor noastre personale si in care persoanele nu se anuleaza. Biserica e soborni­ceasca prin adunarea madularelor in unitatea Trupului tainic al lui Hristos. Dupa Sfantul Grigore de Nisa, Hristos este Cortul imaterial care cuprinde toate si in care se aduna toate. Tatal uneste toate in Fiul. Trebuie sa intram in acest Cort imaterial pentru a ne uni cu Tatal si a deveni fii dupa har ai Tatalui.

3. Aspectul pnevmatologic al sobornicitatii Bisericii

Sobornicitatea Bisericii nu este statica, ci dinamica. Prin aceasta recunoastem in sobornicitatea Bisericii si o dimensiune pnevmatologica. Realizarea sobornicitatii este lucrarea Sfantului Duh. Desi sobornicitatea e impartasita Bisericii de intreaga Sfanta Treime, totusi Duhul Sfant ramane Cel care sustine Biserica ca unitate in pluralitate, Cel care leaga, in Hristos, madularele Trupului Sau intr-o unitate. Daca sobornicitatea e comuniune, Duhul Sfant e Duhul comuniunii, principiul de unificare in comuniune, sustinator al intregului. Duhul Sfant face ca aceasta comuniune sa fie reala, dar launtrica. El fiind mai interior noua decat noi insine, caci e dimensiunea de interioritate prin excelenta. In Sfanta Treime, Sfantul Duh este persoana de legatura vie intre Tatal si Fiul, Cel care aduce Fiului iubirea Tatalui si face ca aceasta iubire sa straluceasca Tatalui din Fiul. Buber zicea ca : "Iubirea nu se fixeaza in Eu, dar nu are continutul, nici obiectul in Tu... ea este intre Eu si Tu". Sfantul Duh ramane iubirea intre Tatal si Fiul. Iubirea e pe plan personal. Tot Duhul Sfant realizeaza relatia vie intre membrii Bisericii si intre ei si Sfanta Treime.

Caracterul sobornicesc al Bisericii trebuie cautat in aceasta lucrare a Duhului Sfant de a unifica si de a mentine pluralitatea in unitate. Duhul Sfant interiorizeaza, personalizeaza si unifica. Fiul se intrupeaza si ridica natura umana la unirea ipostatica, in timp ce Duhul uneste pluralitatea persoanelor umane in Hristos si intre ele. Duhul realizeaza unirea noastra cu Hristos, fiind El insusi locul de unitate. Biserica e soborniceasca si pentru ca Duhul Sfant e prezent intreg, prin har, in fiecare parte a Bisericii. Sfantul Vasile cel Mare zice : "Este intreg in fiecare si este intreg pretutindeni". Este intreg in fiecare prin daruri deosebite.

Analog cu pozitia Sa in Sfanta Treime, Sfantul Duh e persoana care stabileste si intre noi relatii de iubire si ne aduna in Fiul, in care ne pune in relatie filiala cu Tatal. Duhul Sfant se face subiectul vietii noastre crestine, subiectul care aspira prin Hristos catre Tatal. Fiind in viata treimica de la Tatal spre Fiul in care se odihneste, nemergand mai departe (caci nu purcede si din Fiul, pentru a merge spre alt ipostas al Sfintei Treimi). Duhul Sfant ne ridica la Tatal prin Fiul. Primindu-l pe Duhul, noi il primim si pe Hristos, caci Duhul Sfant nu e separat de Hristos, nici Hristos nu e separat de Duhul Sfant: "Atunci cand se considera Duhul separat de Fiul Preaiubit, Duhul se sterge, dispare. Nu ne ramane nimic in maini daca indraznim sa spunem asa. Viata Bisericii e plina de aceasta dubla prezenta, a Fiului si a Sfantului Duh. Ne unim cu Duhul Sfant pentru a fi in Fiul. Cu Fiul noi iubim pe Tatal, pe Tatal gasit in Fiul. Participand la viata treimica, credinciosii devin temple ale Sfantului Duh (I Cor. VI, 9), salas al Sfintei Treimi (Ioan XIV, 23). Fiecare dintre madulare este un templu al Sfantului Duh si toti in comun formeaza un templu, o casa a lui Dumnezeu, care e la fel si casa noastra. Cu cat Biserica este mai mult casa noastra, cu atat mai mult este casa lui Dumnezeu, deoarece Duhul Sfant ne uneste si ne desavarseste, cum afirma Sfantul Ciril al Alexandriei, in plenitudinea Sfintei Treimi ". Noi urcam la Tatal prin Fiul, in Duhul Sfant. Adunati de Duhul Sfant in Fiul, credinciosii devin fii indumnezeiti ai Tatalui prin harul sfantului Duh. Legand pe fiecare madular cu intreg Trupul tainic al lui Hristos si stabilind o unitate de comuniune intre madulare si intre ele in Sfanta Treime, Sfantul Duh sustine si actualizeaza sobornicitatea Bisericii. Duhul Sfant e puterea interioara a Bisericii, forta constitutiva a intregului. Biserica nu poate exista in afara Sfantului Duh, de­oarece El e viata Bisericii, viata intregului in fiecare si a fiecaruia in intreg. Dar nici Sfantul Duh nu este separat de Biserica. Sfantul Irineu zice: "Unde este Biserica acolo este, de asemenea, Duhul lui Dumnezeu si unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica si tot harul ei". Biserica se patrunde in mod intim de Duhul Sfant, care transforma pe credinciosi in templele prezentei reale si vii ale Sfintei Treimi, sub semnul iubirii si unitatii. Sf. Duh da Bisericii insusirea de intreg, formeaza din toate partile ei un intreg, ii da caracterul sobornicitatii, sadind in fiecare parte con­stiinta intregului si a comuniunii, transformand totul in comuniune. In toata lucrarea Sfantului Duh e prezenta Sfanta Treime. De aceea, sobornicitatea Bisericii nu poate fi conceputa in afara Sfintei Treimi. Viata dumnezeiasca comunicata Bisericii prin Duhul Sfant, mentine pe credinciosi in iubire si comuniune, imprimandu-le o traire soborniceasca dupa chipul celei de o fiinta si de viata facatoare si nedespartitei Treimi.

Teologia ortodoxa invata ca temeiul sobornicitatii Bisericii se afla in Sfanta Treime. Intelegerea sobornicitatii din perspectiva trinitara reda toata profunzimea de gandire a traditiei rasaritene si ofera Bisericii Ortodoxe posibilitatea unui dialog cu celelalte Biserici crestine intr-o perspectiva de deschidere ecumenica. Daca Sfanta Treime e comuniune, sobornicitatea Bisericii e inteleasa tot ca o comuniune si iubire intre credinciosi. Acest duh de comuniune poate ajuta in mod efectiv la apropierea intre Bisericile crestine. Biserica si lumea nu sunt identice una cu alta, nici cu totul separate, deoarece Biserica e deschisa lumii. Aceasta deschidere spre lume pune Biserica Ortodoxa in slujire. Biserica este soborniceasca intrucat are misiunea de a-i sluji pe fiii sai, de a-i lega in iubire. Cand fiecare va fi legat de celalalt prin iubire si va vedea in el un frate; se vor apropia de taina iubirii, vor cunoaste ce e iubirea adevarata si totul va fi intrupat in iubire.

Nicolae Fer

 

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5719

Voteaza:

Sfanta Treime si sobornicitatea Bisericii 3.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE