Calugari romani la manastirea Sfantul Sava

• « Inapoi
• Inainte »

Calugari romani la manastirea Sfantul Sava

Inca de la intemeierea ei prin Sfantul Sava si alti calugari sfinti, aceasta manastire de din jos de Bethleem s-a bucurat de o mare cinste, atat ca loc pustnicesc, cat si ca vatra de cultura teologica.

In aceasta sfanta lavra au trait nenumarati calugari romani. Ei veneau din tara si gaseau aici loc de nevointa si de odihna vesnica. Unii dintre cei care si-au aflat pacea langa moastele Sfantului Sava proveneau dintre pustnicii din Tara Sfanta. Acestia se retrageau aici fie de teama barbarilor pagani, fie datorita batranetilor sau la boala grea. Osemintele lor s-au amestecat cu cele ale vietuitorilor si ravnitorilor de viata imbunatatita din alte neamuri.

Este greu sa se stabileasca de cand anume au inceput sa se nevoiasca parintii romani la manastirea Sfantul Sava. Cert este ca, inca din secolele al VI-lea - al VII-lea, aici se slujea in cel putin trei limbi, cum am aratat, printre care si limba besa (traca). Incepand cu secolele al XVI-lea al XVII-lea, cel putin 20 de calugari romani se nevoiau intre zidurile lavrei.

Prezenta acestor traitori aici era intarita si de bunele relatii pe care le avea manastirea cu domnii si mitropolitii Moldovei si Tarii Romanesti. Cum se stie, manastirii Sfantul Sava de la Locurile Sfinte i-au fost inchinate cateva metoace romanesti, intre care, spre pilda, manastirea Sfantul Sava din Iasi. Este de la sine inteles ca, date fiind aceste bune relatii, multi calugari romani se nevoiau in manastirea Sfantul Sava si invers, calugari de la Sfantul Sava traiau in Tarile Romane.

Spre sfarsitul secolului al XlX-lea, numarul romanilor traitori in manastirea Sfantul Sava a scazut foarte mult. Intr-o scrisoare trimisa de arhimandritul Nectarie Banul, in 1898, mitropolitului Iosif Gheorghian, se vorbeste de parintii romani care se aflau in lavra Sfantul Sava si se cere carti pentru ei.

Spre anul 1900, se nevoia la Sfantul Sava Cuviosul Nectarie, ucenicul si colaboratorul apropiat al staretului Irinarh Roseti. El era fiul preotului Alexandru Banu, din tinutul Romanului. De mic a ramas orfan de parinti. La varsta de 15 ani a devenit ucenic al Cuviosului Irinarh Roseti. In anul 1843, arhimandritul Irinarh l-a luat cu el la Locurile Sfinte. Acolo s-au nevoit impreuna 20 de ani, impartind toate ispitele, necazurile si bucuriile vietii pustnicesti. In toata viata sa, calugarul Nectarie a slujit cu multa credinta, ravna si dragoste parintelui sau duhovnicesc, mai ales pe Muntele Tabor, unde au devenit sihastri renumiti. Dupa mutarea la Domnul a Cuviosului Irinarh, Nectarie a fost hirotonit preot si ales staret al manastirii de pe Tabor, unde a ramas inca 20 de ani. El a continuat lucrarile de constructie la biserica manastirii, pe care a sfintit-o in 1862, la praznicul Schimbarii la Fata a Domnului, si a ridicat cateva chilii sl zidul imprejmuitor.

Batran si bolnav, in anul 1862 si-a dat obstescul sfarsit. Cuviosul Nectarie a scris viata indrumatorului sau duhovnicesc, arhimandritul Irinarh Roseti, pe care a trimis-o la Mitropolia din Bucuresti, spre a fi publicata.

Intre anii 1920-1950, s-au mai nevoit in aceasta lavra pana la 10 calugari romani, dintre care cel mai vestit a fost Cuviosul Ioan Iacob. El a fost bibliotecarul manastirii Sfantul Sava aproape 10 ani. De aici, Sfantul Ioan Iacob s-a mutat ca staret la schitul romanesc Sfantul Ioan Botezatorul de la Iordan si apoi la chilia Sfanta Ana de pe valea Hozevei.

Printre sihastrii romani din aceasta perioada, la Sfantul Sava s-a aflat si ieromonahul Ignatie Radulescu, de loc din judetul Prahova, iar cu metania din manastirea Sinaia, unde a stat sub ascultare peste 20 de ani, invrednicindu-se si de darul preotiei. Dorind sa se inchine la Mormantul Domnului, in anul 1925 a plecat la Ierusalim si a ramas in manastrea Sfantul Sava din pustiul Iudeii. Pentru ca dorea o viata pustniceasca si mai aspra, s-a retras timp de 7 ani intr-o pestera din apropiere. Dupa nevointa, lacrimi si ispite indurate in aceasta stramtorare, a venit in lavra cu sanatatea puternic zdruncinata. Dupa 5 ani de zacere in chilie, sub ingrijirea ierodiaconului Veniamin Trifan, cu fata luminata si vesela, si-a dat sfantul sau suflet in mainile lui Dumnezeu.

Un alt monah roman care, ducandu-se la Mormantul Domnului in anul 1920, a ramas definitiv la manastirea Sfantul Sava, este si Stefan Sihastrul din Dobrogea, cu metania la manastirea Cocos. Timp de 20 de ani el s-a ostenit acolo in nevointe calugaresti, indeplinind ascultarile de bucatar, portar si iconom. Lucra tot timpul in tacere, cu rugaciunea in inima, in vara anului 1939, Cuviosul Stefan, imbolnavindu-se, a primit Prea Curatele Taine si si-a dat sufletul in mainile Domnului.

Ultimul calugar roman care s-a nevoit in obstea manastirii Sfantul Sava a fost ierodiaconul Veniamin Trifan. In anul 1930, el s-a dus la Sfintele Locuri si a slujit la Mormantul Domnului si la Pestera din Bethleem timp de 30 de ani. S-a retras apoi la manastirea Sfantul Sava, unde s-a mai nevoit inca 12 ani ca ucenic al ieromonahului Ignatie Radulescu, si s-a savarsit din aceasta viata in anul 1973.

• « Inapoi
• Inainte »