Ierusalimul, cetatea bisericii triumfatoare

• « Inapoi
• Inainte »

Ierusalimul, cetatea bisericii triumfatoare

Intram din nou in Ierusalim, de aceasta data pe Poarta Credintei. Desi toti suntem copiii Aceluiasi unic Dumnezeu, totusi pacatul continua sa ne invrajbeasca. Pacatul aduce acea opacitate care ne face surzi si orbi la mesajul Dumnezeirii, Vorbim atat de mult in ultimul timp despre fanatism. Dar ce este fanatismul? Lipsa iubirii, lipsa credintei, indiferent de religie. Fanaticii vor jura ca ei sunt cei mai credinciosi, dar ei nu au niciun strop de credinta. In orbirea lor, ei nu stiu sa-L slujeasca pe Dumnezeu asa cum Dumnezeu le-o cere. Dumnezeu a interzis sa ucizi. Dragostea este aceea care ne strange laolalta. Daca noi am urma cum se cuvine mesajul divin, cu certitudine nu ar exista aceasta dezbinare, aceasta lupta care se poarta permanent intre noi.

Aproape patru ani mi-am desfasurat misiunea la Ierusalim. Am cunoscut bine si crestini, si evrei, si musulmani, deci pot sa spun ca toate aceste trei comunitati puteau coexista in pace si in intelegere. Am intalnit la Ierusalim evrei si arabi care ma salutau pe strada numai pentru ca eram imbracat in haine de cleric. Vedeau, stiau ca nu sunt ca ei si, totusi, aratau respect pentru reprezentantul unei alte religii, dadeau dovada de toleranta religioasa. Fanatismul, ca expresie a urii, a pacatului, ce-a adus? Invrajbirea sangeroasa a doua popoare surori: semitii evrei si semitii arabi.

Nu cred in milenarism. Ca unul care am trait acolo, cred ca lucrurile merg, totusi, spre o apropiere intre oamenii diferitelor religii: in 1994 a avut loc, la Ierusalim, o intalnire intre crestini si evrei, ale carei rezultate sunt promitatoare. Din partea Patriarhiei Romane a participat Mitropolitul Daniel al Moldovei. Nu putem decat sa ne bucuram pentru intelegerea care s-a manifestat cu acea ocazie, atat din partea Rabinatului, cat si din partea ierarhilor crestini, sub semnul dorintei de apropiere. Stiu ca incercari similare se fac si intre reprezentantii religiilor mozaica si islamica, crestina si islamica. De aceea, spun eu, lucrurile merg inspre bine: pentru ca exista dorinta de apropiere si se fac demersuri in acest sens.

Din nefericire, astazi, la Ierusalim a mai ramas o comunitate crestina comunitate puternica, dar, dupa cucerirea araba, ei au fost prigoniti si persecutati secole de-a randul. Cei care mai exista astazi sunt urmasii celor care au rezistat islamizarii fortate. Desi Mahomed aminteste de Iisus - Issa in limba araba - dupa cum se poate vedea in Coran, desi Islamul respecta in Iisus un mare profet, si in Crestinism o mare religie, iata unde a dus fanatismul!

Cei patru ani petrecuti la Ierusalim mi-au lasat o amintire deosebita. Au fost ani grei, cu numeroase probleme: era o perioada de inceput, eu am fost primul superior al Asezamintelor romanesti din Tara Sfanta dupa 1989. Misiunea noastra de acolo trecea prin lipsuri mari. Cat am stat la Ierusalim, nu a fost saptamana sa nu fi avut bucuria de a sluji Sfanta Liturghie la Sfantul Mormant. Apoi au fost pelerinajele pe care le-am facut la Locurile Sfinte. Si acum, cand evoc aceste momente, am emotii puternice: este o ungere a inimii atunci cand vorbesc despre Tara Sfanta, fiindca acolo este un dar dumnezeiesc deosebit, pe care-l simti daca ai credinta.

Mi-am dat seama de lucrul acesta inca o data, cu ocazia vizitei pe care am facut-o in primavara trecuta cu un grup de ziaristi romani. Daca la inceput am avut un pic de teama - erau oameni cu personalitati diferite, pe care nu-i cunosteam si nu stiam daca vom ajunge la un limbaj comun -, am vazut apoi lucrarea lui Dumnezeu: ce bucurie am avut unii pentru prezenta celorlalti si toti ne-am bucurat ca ne aflam acolo! Lucrarea lui Dumnezeu este intotdeauna vizibila, trebuie numai sa ai ochi ca sa o vezi si sa-ti deschizi inima ca sa o pricepi.

Trebuie sa fim constienti ca diavolul nu stie ce facem noi. Nu i s-a dat putere sa ne citeasca gandurile si intentiile. Din nefericire, noi suntem cei care ne plecam in fata lui. El ne ispiteste si noi raspundem ispitei, desi avem puterea s-o respingem: aceasta este urmarea pacatului. Daca putem sa ne plecam genunchii si sa avem un dialog cu Dumnezeu in rugaciune macar zece minute pe zi, vom vedea ca pacea va cobori asupra noastra si ca faptele noastre vor fi altele!

Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea puterea de a patrunde adevaratul sens al credintei! Si cand spun aceasta, ma gandesc deopotriva la crestini, la evrei si la musulmani. Cand toti vom fi patruns sensul credintei, dupa cum ne indeamna religia fiecaruia, atunci vom fi cu adevarat buni. Sa nu uitam ca toti avem o mostenire comuna: revelatia primordiala! Noi suntem cu totii frati!

Iisus a fost primul Care ne-a chemat pe toti sa ne intelegem intre noi, si Mantuitorul este intemeietorul Bisericii noastre. El nu S-a adresat numai poporului ales, la care venise si pe care l-a chemat, ci tuturor neamurilor. Iar Biserica noastra ortodoxa a cautat sa pastreze cu toata credinciosia adevarul invataturii lui Iisus Hristos. Din nefericire, crestinatatea este inca dezbinata. Biserica noastra s-a ilustrat prin numeroase demersuri pentru unirea crestinatatii. De asemenea, Biserica Ortodoxa Romana actioneaza pentru realizarea unei bune intelegeri intre cele trei mari religii si intretine numeroase dialoguri cu evreii si cu musulmanii. In aceste dialoguri este remarcabila pozitia noastra constructiva.

Avem o biserica romaneasca la Ierusalim. Este una dintre cele mai frumoase biserici din Tara Sfanta. Si, mai ales, este un locas deschis tuturor celor care ii trec pragul, indiferent de credinta si de religie: au intrat la noi oameni de toate religiile si nu ne-am temut ca ne-am spurca si nu i-am alungat, ci i-am primit frateste.

Misiunea ortodoxa romana din Ierusalim s-a zbatut multi ani in mari lipsuri. Patriarhia Romana a restaurat-o si a inzestrat-o. Au venit insa ani grei, dupa 1980, cand nu a mai primit niciun fel de ajutor din tara, fiind nevoita sa infrunte singura dificultatile materiale legate de cheltuielile de intretinere, reprezentare si ajutorare.

Dam slava lui Dumnezeu ca lucrurile au inceput a se indrepta spre bine dupa 1990 si aceasta Misiune a Patriarhiei Romane, cu rang de reprezentanta in Tara Sfanta, a inceput sa devina un ajutor si o binecuvantare pentru fiecare roman care vine acolo: incercam sa-i conducem pe romani in pelerinaje, sa le aratam Locurile Sfinte, dar si sa-i ajutam material. Cel putin asa s-a intamplat cat am fost eu la Ierusalim - intre 1 august 1990 si 12 ianuarie 1994, ca arhimandrit si reprezentant al Patriarhiei Romane in Tara Sfanta - si dupa aceea, cu urmasii mei. Biserica a primit o seama de danii de la romanii din tara, care au dorit sa le faca si au avut posibilitatea.

Incurajam pelerinajul, ne bucuram si binecuvantam orice gand pios, pentru ca Dumnezeu este Cel Care apara si protejeaza pe cei ce doresc sa vada Locurile Sfinte.

Si eu spun asa: ar trebui sa nu fie niciun crestin care sa nu fi facut un pelerinaj in Tara Sfanta! Cele cateva zile de pelerinaj la Locurile Sfinte il vor marca pe viata.

Dumnezeu sa binecuvinteze poporul roman si Biserica Sa!


Vincentiu Ploiesteanul, Episcop vicar patriarhal

• « Inapoi
• Inainte »