Demersuri pentru o biserica romaneasca in Ierusalim

• « Inapoi
• Inainte »

Asezaminiele romanesti din Tara Sfanta

Demersuri pentru o biserica romaneasca in Ierusalim

Se cunoaste maretul si caldurosul apel al reginei Elisabeta, presedinta de onoare a Comitetului de initiativa pentru ridicarea unei biserici romane in Ierusalim, precum si apelul comitetului prin care indeamna pe toti piosii romani a contribui cu obolul lor spre a se inalta acest monument religios, caci toate acestea au fost publicate la timpul lor, in revistele bisericesti si in diferite ziare din Bucuresti.

Dar pentru a se putea incepe aceasta lucrare si a se zidi aceasta biserica in sfanta cetate a Ierusalimului, trebuiau indeplinite, inainte de toate, formele bisericesti si diplomatice. In Imperiul Otoman nu se poate zidi biserica crestina decat dupa ce ierarhul locului si Sinodul sau motiveaza necesitatea, iar dupa aceasta Poarta incuviinteaza si se da iradea (decret) imparateasca, prin care se permite zidirea bisericii.

Pentru biserica noastra inca trebuia a se indeplini toate aceste forme. Se cerea ca Biserica patriarhala a Ierusalimului si Sinodul acestei Biserici sa motiveze aceasta necesitate. Trebuia, in acelasi timp, ca aceasta Biserica sa-si dea asentimentul, adica sa dea binecuvantarea sa, ca apoi, pe baza acestui asentiment, dat sinodiceste de Biserica Ierusalimului, sa se poata face demersurile diplomatice din partea guvernului roman la Inalta Poarta, pentru obtinerea iradelei in chestiune.

Pentru indeplinirea formelor bisericesti, obtinerea asentimentului sau binecuvantarea si hotararea sinodala a Bisericii patriarhale din Ierusalim, precum si pentru studierea chestiunii la fata locului, a fost nevoie a se trimite la Ierusalim o comisie din sanul comitetului pentru zidirea acestei biserici. Ea a fost compusa din arhimandritul mitrofor Dionisie Simionescu, staretul manastirii Sinaia, arhitect Ghica Budesti, Teodor Burada si subsemnatul. Dl. Ghica Budesti neputand merge, Cassa Bisericii a delegat pe ahitect George Lupu.

Comisia aceasta a plecat din Bucuresti la 12 aprilie 1914 si a sosit in Sfanta Cetate marti, 22 aprilie, acelasi an.

Patriarhul Ierusalimului, in urma dispozitiunilor luate, era prevenit si instiintat despre venirea acestei comisii, precum si despre scopul misiunii sale. Din Alexandria, subsemnatul a instiintat telegrafic Patriarhia despre ziua sosirii noastre in portul Iafa, precum si vaporul cu care calatoream.

Astfel, in dimineata zilei de 22 aprilie, cand vaporul in care ne aflam a ancorat in acest port, vicarul patriarhal din Iafa, arhimandritul Vasile, insotit de arhidiaconul Teodorit, au venit pe bord si ne-au salutat de buna venire din partea patriarhului. Apoi am fost condusi la metocul patriarhal din Iafa, unde ni s-a servit dejunul si de aici, cu trenul, in aceeasi zi, am pornit la Ierusalim, fiind condusi pana la gara de cavasii metocului patriarhal din Iafa.

In gara Ierusalimului am fost intampinati de arhimandritii Evdor si Dositei, care ne-au condus de-a dreptul la Sfantul Mormant, spre a ne inchina si a multumi lui Dumnezeu de buna venire. Dupa aceea, ne-am ridicat cu totii sus, la Patriarhie, unde, in salonul cel mare de receptii, am fost primiti de mitropolitul Meletie al Iordanului, vicarul patriarhal, care ne-a salutat de buna venire din partea patriarhului, care lipsea din Ierusalim. De aici, dupa ce ne-am intretinut mai bine de jumatate de ora despre calatoria noastra si diferite chestiuni bisericesti, am fost condusi in apartamentele ce ne erau rezervate la Patriarhie.

Pana vineri, 25 aprilie, n-am facut decat recunoasteri in Ierusalim si o calatorie pana la Bethleem si la stemele asa numite ale lui Solomon.

Dar, cu toate onorurile si indatoririle ce ni se faceau, eram foarte nelinistit. Patriarhul lipsea si lipsa imi dadea de gandit.

In fine, vineri la amiaza, ierodiaconul Ipolit, primul secretar al Sfantului Sinod, ma anunta ca patriarhul va sosi spre seara. La auzul acestei vesti, bucuria mea s-a unit cu ingrijirea si cu nelinistea. L-am rugat ca indata ce va sosi, sa-l roage a ne spune cand putem fi primiti.

La ora 18, 30, ierodiaconul Ipolit m-a anuntat ca sa merg eu si arhimandritul Dionisie la patriarh, cu hartiile ce aveam. Ne-am dus. Era singur. A citit epistola mitropolitului primat si celelalte epistole ce i-am prezentat. I-am explicat pe larg chestiunea si s-a aratat foarte favorabil, dar a facut rezerve pentru membrii Sfantului Sinod.

Intr-adevar, sambata, 26 aprilie, chestiunea a fost adusa in Sinod, insa nu s-a putut lua nicio hotarare. Cauza am aflat-o mai tarziu.

Luni, 28 aprilie, n-a fost la ordinea zilei in Sinod decat chestiunea noastra. Asteptam acasa cu nerabdare rezultatul.

La ora 11,30 a venit primul secretar al Sinodului, cu arhimandritii Dositei si Iacob, trimisi de patriarh, sa ne anunte ca Sfantul Sinod a admis in unanimitate cererea. Ne-a felicitat si ne-a spus sa telegrafiem in tara ca Sfantul Sinod a aprobat in unanimitate zidirea unei biserici romane in Ierusalim. Ne-a spus, de asemenea, ca patriarhul va merge sa binecuvinteze locul, ceea ce a si facut.

Bucuria noastra pentru acest rezultat asteptat cu multa nerabdare a fost nespusa.

Astfel am indeplinit prima parte din formele ce trebuiau facute pentru zidirea bisericii romane in Ierusalim. S-au indeplinit formele cele grele, formele bisericesti, pentru care duceam multa grija, caci fara asentimentul patriarhului si hotararea favorabila a Sinodului Patriarhal nu se putea face niciun demers diplomatic catre guvernul otoman pentru obtinerea iradelei imperiale, necesare pentru zidirea bisericii noastre din Ierusalim.

Cat priveste partea a doua a formalitatilor de indeplinit - demersurile diplomatice pentru obtinerea iradelei imperiale -, dupa cat am putut afla aici si dupa cum ne-a asigurat si patriarhul, ele se vor sfarsi cu bine si cat mai neintarziat. Patriarhul mi-a spus chiar ca are asigurari cum ca inalta Poarta va acorda imediat iradeaua in chestiune. Acelasi lucru ni l-a declarat si guvernatorul Ierusalimului, cand l-am vizitat.

Avem dar credinta ca si aceasta parte a formalitatilor legale ce se cer pentru ridicarea bisericii romane in Ierusalim va fi incununata de acelasi succes ca si cea bisericeasca.

Dupa ce am obtinut aprobarea bisericeasca, pretutindeni unde mergeam si cu cine ne intalneam si venea vorba despre biserica romaneasca ce se va zidi in Ierusalim, toti se bucurau. N-a fost persoana, fie din cercurile clericale, fie din cele locale si didactice, cu care sa ne intalnim, care sa nu ne felicite si sa nu se bucure, facand fiecare tot felul de aprecieri asupra viitoarei asezari bisericesti a romanilor.

Multi, in entuziasmul lor, nu se puteau stapani de a ne da chiar sfaturi. Glasul unanim al tuturor era acelasi, intru a ne recomanda sa ridicam un monument la care sa priveasca toti cu respect si admiratie.

Dar asupra acestor aprecieri si a tot felul de pareri cu privire la viitoarea asezare a bisericii romanesti sunt foarte multe de zis.

Ceea ce putem spune acum si trebuie sa spunem, ca sa cunoasca si sa stie toti cei ce se intereseaza de biserica romaneasca de la Ierusalim, este ca cei de aici se asteapta, si cu drept cuvant, sa vada la romani una din cele mai frumoase si marete asezari bisericesti in Ierusalim, o asezare care sa fie spre fala si cinstea neamului romanesc. Amin!

 Pr. Prof. Drag. Demetrescu

(Revista "Biserica Ortodoxa Romana", Anul XXXVIII, nr. 2, mai 1914)

• « Inapoi
• Inainte »