Insemnari din calatoria la Locurile Sfinte

• « Inapoi
• Inainte »

Insemnari din calatoria la Locurile Sfinte

In toamna anului 1925, s-a facut cel dintai pelerinaj romanesc la Locurile Sfinte. Initiatorul si conducatorul acestui pelerinaj a fost mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului.

160 de suflete am avut norocul si fericirea sa vedem Locurile Sfinte, pe unde a umblat si a invatat Mantuitorul. Intre acestia a fost si subsemnatul. Am plans pe locul unde Si-a varsat scumpul Sau sange pentru mine si iertarea mea. Am plans langa Mormantul Lui, de unde a iesit invierea si viata mea. Pentru mine, aceasta calatorie a fost o raspantie de hotar. Sub bratele Crucii si langa lespedea Sfantului Mormant, mi-am innoit fagaduinta si hotararea: sa-I slujesc Lui, sa-mi pun toata viata in slujba Lui, sa ma jertfesc pentru El si lucrul Lui.

In slujba Lui am incercat sa pun si calatoria la Locurile Sfinte. Reintors de la Ierusalim, m-am silit sa spun si altora ce am vazut si ce am simtit acolo, ca prin aceasta sa atrag sufleteste si pe altii pe urmele Lui si pe caile Lui, care duc spre Ierusalimul cel ceresc.

IN BISERICA NASTERII MANTUITORULUI...

Si acum iata, ne indreptam spre locul unde S-a nascut Mantuitorul lumii! Din piata unde ne-am oprit cu automobilele nu e departe acest loc. E indata aici. Dam numai putin inainte si iata, suntem in fata unui zid ca de cetate. In aceasta "cetate a Vitfleemului", cum i se zice, se afla pestera sfanta unde S-a nascut Mantuitorul. Intocmai ca biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, asa e si locul Nasterii: e azi o cetate intreaga plina de biserici, de capele, altare si locuri sfinte de amintire crestina si de inchinare.

Ne apropiem cu evlavie de aceasta sfanta cetate. Cand ajungem pe locul larg ce este in fata ei, la intrare, cei 150 de inchinatori romani in frunte cu mitropolitul Nicolae, incepem sa cantam "Nasterea Ta, Hristoase..." E cel dintai tropar al Nasterii ce rasuna in limba romaneasca in fata locului sfant unde S-a nascut Mantuitorul. Un neam intreg parca paseste si canta alaturi de noi.

Intrarea este joasa, trebuie sa te apleci cand intri. Ni se spune ca aceasta intrare a fost anume facuta asa scunda, sa poata fi aparat mai usor sfantul locas contra multelor navaliri barbare ce au trecut pe acolo. La vreme de primejdie, intrarea cea mica se inchidea repede cu un zid de pietre.

Aplecandu-ne capetele, cu evlavie intram in sfanta cetate. Mergem putin printr-o tinda cam intunecoasa si apoi, dintr-o data, iata, se deschide in fata noastra un loc de biserica, larg, luminos, avand pe laturi o multime de stalpi uriasi de marmura. Ni se spune ca aceasta e biserica zidita de imparateasa Elena deasupra pesterii unde S-a nascut Mantuitorul. Este cea mai veche biserica si una dintre cele mai frumoase biserici ale lumii.

Se pastreaza aceasta biserica aproape intocmai cum a fost zidita de imparateasa Elena. In vreme ce Ierusalimul a fost de atatea ori pustiit si daramat, Vitfleemul a fost mai ferit de pustiiri. Imparateasa Elena, cand a venit la Ierusalim sa afle Crucea Domnului, a aflat pestera din Vitfleem neatinsa si nestricata. Pe acest loc a zidit mareata biserica. E adevarat ca in curgerea vremilor si orasul Vitfleem a fost pustiit in doua randuri, dar ca prin minune biserica Nasterii a scapat neatinsa. 58 de stalpi (columne) de marmura sunt in aceasta biserica, asezati in 4 randuri, iar pe peretii ei si acum se vad unele icoane sfinte lucrate in mozaic. Drept cupola, biserica are deasupra un plafon de lemn de cedru, in care sunt sase ferestre mari, ce revarsa bogata lumina in biserica si peste icoanele, candelele si podoabele sfinte. Te covarseste frumusetea acestei biserici. Se spune ca imparateasa Elena a cladit-o cu mesteri vestiti, adusi din Constantinopol. In fata, la rasarit, biserica are trei altare mari: cel din mijloc, cel mai mare, si cel din dreapta sunt ortodoxe (ale grecilor), iar cel din stanga este al armenilor.

Pestera sfanta in care S-a nascut Mantuitorul nu e aici, ci sub aceasta biserica, si anume dedesubtul altarului din mijloc. 15 trepte asezate langa altarul din dreapta duc jos, in acest sfant loc. Pe aceste trepte coboram in pestera sfanta unde S-a nascut Mantuitorul.

Un fior sfant cuprinde sufletele noastre. In curand vom fi in pestera Vitfleemului, unde Fiul lui Dumnezeu S-a coborat in chip de om pentru noi si mantuirea noastra.

IATA PESTERA SFANTA IN CARE S-A NASCUT MANTUITORUL!

Coborand cele 15 trepte, iata-ne ajunsi in pestera in care S-a nascut Mantuitorul lumii. Inainte de a spune ce am simtit in locul Nasterii, pentru orientarea cititorilor, voi face intai o scurta descriere despre cum se prezinta azi acest loc sfant. Pestera sfanta isi pastreaza si astazi forma ce a avut-o odinioara. Are o forma alungita (in directie est-vest), deasupra bolta de stanca in forma de cer plin cu stele. E lunga de 12 metri, lata de 8 si inalta de 3 metri, avand cu totul o suprafata de 40 metri patrati. Peretii sunt imbracati in marmura.

Locul unde S-a nascut Mantuitorul e in forma unui semicerc si e imbracat intr-o lespede de marmura fina. Pe aceasta lespede straluceste o stea mare de argint, pe marginea careia e scris in latineste: "Aici S-a nascut Iisus Hristos din Fecioara Maria".

Deasupra acestui loc sfant ard neincetat 16 candele de aur si de argint, iar de sus, din plafon, alte si alte candele coboara sa lumineze locul unde S-a nascut Mantuitorul lumii. Deasupra acestui loc sfant este o masa de altar unde slujesc ortodocsii (grecii) si armenii. O icoana mare este atarnata deasupra sfantului altar, infatisand Nasterea Domnului, Magii cu steaua si uciderea pruncilor. Smirna si tamaie arde neincetat si slujbele tin aproape intruna.

In peretii pesterii mai sunt inca doua altare. Intr-un loc e altarul unde Maica Domnului a infasat copilul sfant in scutece. In alta parte e altarul Magilor, locul unde s-au inchinat Magii Pruncului Iisus, daruri scumpe aducandu-I: aur, smirna si tamaie.

Un fior ne cutremura toata fiinta. Stam pe locul unde S-a nascut Mantuitorul lumii, unde s-au inchinat Magii si pastorii in noaptea cea sfanta. Stam pe locul unde lumina mare s-a aratat in noaptea omenirii. Stam pe locul unde Nasterea Domnului a legat iar cerul cu pamantul si pe om cu Dumnezeu. Cantam cu toti in cor cu glasuri pline de infiorare: "Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, rasaritul cel de sus, Doamne, marire Tie!"...

Am ajuns tocmai pe vremea cand in pestera sfanta se face slujba vecerniei.

Incepe slujba vecerniei la altarul asezat deasupra locului unde S-a nascut Mantuitorul. Slujesc calugari greci, impreuna cu cativa din ai nostri. Slujba se face in greceste si romaneste. Mitropolitul Nicolae citeste in romaneste Evanghelia Nasterii Domnului. Raspunsurile le da corul pelerinilor nostri.

Aceasta e cea dintai slujba ce rasuna in limba noastra romaneasca, aici, la locul unde s-a nascut Mantuitorul. Clipe neuitate si pline de inaltare sufleteasca sunt acestea. Un neam intreg parca a venit aici cu noi si canta impreuna cu noi:

"Fecioara astazi pre Cel mai presus de fiinta naste... ingerii cu pastorii maresc, iar Magii cu steaua calatoresc"...

Un neam intreg parca se apleaca in fata pesterii din Vitfleem in semn de rugaciune si multumita pentru toate cate ne-a facut noua Domnul.

Ascultam Evanghelia Nasterii in genunchi. Eu stau intamplator intr-un colt, langa altarul cu ieslea sfanta, unde a fost infasat in scutece Copilul Sfant. Raman in genunchi si dupa citirea Evangheliei. Simt ceva ce ma tine in genunchi, ceva ce nu ma lasa sa ma ridic. Simt o greutate sufleteasca, simt o mustrare sufleteasca ce ma mustra pentru toate ticalosiile vietii mele si mai ales pentru toate zavistiile si maniile ce le-am purtat.

Stand langa ieslea sfanta, unde a stat Copilul Cel Sfant, imi vine in gand copilaria mea, curatenia si nevinovatia vietii mele. Ceva ma apasa, ma mustra si ma intreaba: de ce nu mi-am pastrat inima curata, de ce mi-am pierdut nevinovatia? Rezemat de peretele pesterii, ochii mei incep sa planga trecutul meu si ticalosia vietii mele.

Dar in aceasta clipa, parca aud de sus glasul si vestea ingerului: "Iata, vestesc voua bucurie mare, ca astazi S-a nascut voua Mantuitor..." Nu plange, suflete, caci si pentru tine si pacatele tale S-a nascut un Mantuitor! Simt ca mi se usuca lacrimile si sufletul mi se umple de bucuria Acestui Mantuitor Care S-a nascut aici, in pestera aceasta, pentru mine, pentru pacatele mele, pentru iertarea mea si mantuirea mea.

Incep sa ma rog: "Iisuse, Mantuitorul meu Cel Bun! Cat ai umblat Tu sa intri in pestera sufletului meu cea plina de dobitocestile patimi! Cat ai batut la usa, si eu nu Te-am slobozit; cat ai strigat, si eu nu te-am ascultat! Abia pe urma, dupa ani de zile de asteptare, Te-am slobozit si pestera sufletului meu a inceput sa se lumineze. Inca nu s-a umplut cu totul de lumina Ta: mai este inca intuneric in ea... intra Tu, Doamne, si lumineaza-mi deplin pestera sufletului meu...!

Iisuse Mantuitorule! Tu stii, Tu singur stii despre noaptea cea cumplita ce se facuse in viata mea. In acea noapte plina cu fiorii pierzarii, s-a ivit o stea, s-a ivit steaua Ta, s-a ivit lumina Ta, care m-a scapat si m-a adus la picioarele Tale, ca oarecand pe Magii de la rasarit. Magii Ti-au adus daruri scumpe: aur, smirna si tamaie. Eu n-am avut ce sa-Ti aduc decat lacrimile mele, infrangerea inimii mele si otrava ce mai este inca in mine. Primeste-ma, Doamne, lumineaza-ma si ma ajuta pe alta cale sa ma intorc, ca odinioara Magii! Sa nu mai umblu in caile mortii, sa nu ma mai intorc niciodata pe la Irod cel viclean, pe la vrajmasul sufletului meu!"

Ma ridic si, aplecandu-ma iarasi in genunchi, sarut cu caldura, cu dragoste si lacrimi fierbinti locul unde S-a nascut Mantuitorul meu si al tuturor pacatosilor...

Dupa sfarsitul slujbei, Mitropolitul Nicolae spune o frumoasa predica despre insemnatatea locului unde ne-a invrednicit Dumnezeu sa ajungem.

Ne inchinam inca o data in fata locului unde s-a nascut Mantuitorul si apoi iesim afara. Ca si de la Mormantul Domnului din Ierusalim, am iesit si de aici, din Pestera Nasterii, cu fagaduinta sa nu mai urasc niciodata pe nimeni in aceasta lume, decat pe diavolul si pacatul. Ca si de la Ierusalim, aduc cititorilor acestei carti, si de la Vitfleem, cuvintele Scripturii: "Asa a iubit Dumnezeu lumea, incat si pe Unul nascut, Fiul Sau, L-a dat pentru noi... si daca Dumnezeu ne-a iubit astfel, si noi datori suntem sa ne iubim unii pe altii" (I Ioan 4, 9-11).

Dupa ce iesim afara, Mitropolitul Nicolae si o parte din pelerini trec in vizita la mitropolitul Ortodox de Vitfleem. Eu raman sa mai privesc odata in jur. In toate partile se deschide de aici o priveliste larga, pana departe... Se pare ca toate locurile, toti muntii si toate dealurile se uita spre acest Vitfleem. Numai oamenii si popoarele nu se uita spre El si nu se apropie cu sufletul de El, de aceea e atata rau si atata rautate in lume! Bine, pace si liniste nu va fi in lume pana cand toti oamenii si toate popoarele nu vor ingenunchea in fata pesterii din Vitfleem, ca sa inteleaga dragostea cu care ne-a iubit Dumnezeu si sa auda cu adevarat cantarea ingereasca din noaptea sfanta: "Pe pamant pace, intre oameni bunavoire!" (Luca 2, 14).

CE AM MAI VAZUT IN BISERICA NASTERII MANTUITORULUI

In cladirile ce sunt in "cetatea Vitfleemului" si care sunt legate prin coridoare lungi cu biserica Nasterii si cu Sfanta Pestera, mai sunt si alte biserici si altare. Intr-un loc e altarul "Sfantului Iosif", ridicat pe locul unde ingerul Domnului l-a vestit pe Iosif in vis sa fuga cu Pruncul in Egipt, din calea maniei lui Irod. Intr-alt loc e "biserica pruncilor ucisi de Irod", zidita in amintirea copiilor ucisi de Irod. In aceasta biserica se vad rugandu-se cu suspine adanci mame de toate neamurile si de toate legile, care n-au avut noroc sa le traiasca copilasii.

In alta parte se vede o forma de fantana veche. Traditia spune ca din aceasta fantana a tras apa Iosif cu Maria, pe vremea cat au stat in pestera, si aici a cazut steaua Nasterii, dupa ce a vestit Magilor Nasterea Mantuitorului.

Intr-un colt sunt niste pietre ingramadite laolalta, despre care traditia spune ca aici ar fi fost inmormantata Eva, strabuna noastra, in semn ca pacatul neascultarii ei a fost indreptat printr-o alta Eva, Fecioara Maria.

Foarte miscatoare este asa numita "pestera a laptelui", sapata intr-o stanca alba ca laptele. Se spune ca aici s-a ascuns Maica Domnului, cu Copilul Sfant, din calea prigonitorilor. Intr-o zi, cand alapta pe Iisus, cateva picaturi de lapte au cazut din sanul ei si stanca indata s-a albit ca laptele si asa a ramas pana azi. In acel loc s-a ridicat un altar de inchinare, unde se roaga mai ales femeile care n-au copii si mamele care n-au lapte destul sa-si alapteze copiii. Pe langa rugaciune, femeile duc din acest loc, ca leac, praf din piatra cea alba (calcar pulverizat).

CAMPIA PASTORILOR, UNDE INGERUL A VESTIT NASTEREA

Campia pastorilor, unde ingerul a vestit Nasterea Domnului, este de la Vitfleem mai spre rasarit. E o campie larga, de ses si foarte frumoasa.

Multa vreme dupa Nasterea Mantuitorului s-a pastrat coliba pastorilor care era lipita de o stanca. Cu vremea, coliba s-a daramat, dar amintirea locului ei a ramas insemnata cu o gramada de pietre. Mai tarziu, pe acest loc s-a cladit o biserica, care este si astazi si are o vechime foarte mare. Pe locul unde ingerii cerului au cantat "Pe pamant pace si intre oameni bunavoire", e astazi loc de inchinare, unde ar trebui cu adevarat sa se inchine toti oamenii si toate popoarele crestine.

Privind acest loc, ma gandesc cat de departe este omenirea de azi de cantecul cel ingeresc al pacii, care a rasunat in noaptea cea sfanta a Nasterii.

Proorocul Isaia L-a profetit pe Mantuitor ca pe "un Prunc Ce Se va chema Sfetnic minunat, Dumnezeu biruitor, Domn al pacii... in ziua aceea, Mladita cea din radacina lui Iessei (Iisus) va fi ca un steag pentru popoare... Atunci, lupul va locui laolalta cu mielul si leopardul se va culca langa caprioara; si vitelul si puiul de leu vor manca impreuna si un prunc ii va paste... si nu-i vor face niciun rau, pentru ca tot pamantul va fi plin de cunostinta si de temerea lui Dumnezeu" (Isaia, 9, 5; 11, 6-10)... "Si se vor inchina Lui toate imparatiile pamantului si toate neamurile vor sluji Lui." (Ps. 71)

Cat de departe suntem noi de aceste vremuri!

Pr. Iosif Trifa

(Din volumul "Pe urmele Mantuitorului", Editia a III-a, Sibiu, 1930).

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Omul care calatorea singur