Sa mergem la Ierusalim!

• « Inapoi
• Inainte »

Sa mergem la Ierusalim!...

Ce ar putea fi mai vrednic de visarile cele mai dulci si mai duioase ale unui crestin?

Il vad aievea pe Mantuitorul, un copil de 12 ani, abia urcand transfigurat spre Muntele Sionului, amestecat in roiurile de inchinatori care poarta in priviri ceva din scapararile misticismului profetic si din vibrantele iluminari ale idealismului lor mesianic. Batrani sprijinindu-se in toiege, mame purtand prunci la san si copii zglobii, curgand ca niste unde vii spre Templu, spre inaltare, spre frumusetile nepieritoare ale evlaviei.

Cata poezie a turnat in viata lumilor credinta in Dumnezeu!

Sa te rogi pe stanca din Ghetsimani, aghezmuita cu sudoarea de sange a fruntii Mantuitorului, sa-I auzi bataile inimii Lui dumnezeiesti, zvacnind in piatra si in inima ta impietrita, sa-ti porti privirea pe undele Tiberiadei si sa te incredintezi ca pe undele intaratate ale vietii si tu poti calca fara sfiala cand ai pe Hristos inaintea ta, sa vezi mormantul din care tu ai inviat cu Hristos, cand a inviat El, dezarmand moartea, sa respiri sub cerul sub care a respirat El si sa ostenesti pe cararile pe care a ostenit El, entuziasmand si convertind multimile, e un dor pe care cu greu si-l poate inabusi un crestin simtitor si recunoscator.

Aceasta latura a sensibilitatii religioase pe care o cultiva pelerinajele, la noi a fost mult neglijata in ultima vreme. Strabunii erau inchinatori mai entuziasti. O ctitorie bisericeasca, daca nu era intotdeauna un vot formulat in fata Sfantului Mormant, a fost insa un act rasarit din prisosul unei pietati care nu putea ingenunchea in Ierusalim. Cognomenul de hagi, de la grecescul hagios (sfant), pe care-l intalnim atat de des la descendentii unor vechi familii romanesti, este o dovada.

Cat de senina si de impacata trebuie sa se fi urzit, pana la capatul ei, viata sufleteasca a batranilor hagii! De-a pururi se potolesc gandul indoielnic si inima nedumerita la atingerea de locurile de martiriu si de biruinta ale sufletelor eroice!...

Se incorporeaza ceva din puterea coborata si framantata in ele si in fiinta noastra.

Sa mergem deci la Ierusalim, iubiti frati romani si crestini, sa fim acolo in ajunul Rusaliilor, ca sa simtim mai viu ca "trupurile noastre sunt locasuri ale Duhului Sfant" si sa ne intoarcem renascuti la caminele noastre, ca sa renastem viata neamului nostru prin puterea Lui! Jertfa materiala va fi prea mica fata de castigul incomparabil mai mare al sufletului! O datorie grabnica ii va chema pe arhiereii si pe fratii nostri preoti, aceea de a convinge si entuziasma poporul pentru acest dor pios de pelerinaj. Iar statul nostru, care este ortodox, trebuie sa faca toate inlesnirile si toate jertfele posibile pentru ca tebuintele banesti de drum sa nu fie prea grele pentru pelerini, data fiind stramtorarea materiala in care ne gasim azi cei mai multi.

"Sa mergem la Ierusalim", iata cuvantul de ordine al Bisericii noastre in aceste momente!

Insoteste-ne, Doamne Iisuse Hristoase, si gandul, si dorul, si drumul cu iubirea Ta, spre sfintele Tale urme de lumina, de suferinta si de biruinta!

Pr. Grigore Cristescu

("Revista Teologica", Anul XV, nr. 3, martie 1925)

• « Inapoi
• Inainte »