Importanta Sfintelor Taine in cresterea noastra in Hristos

Importanta Sfintelor Taine in cresterea noastra in Hristos Mareste imaginea.


Importanta Sfintelor Taine in cresterea noastra in Hristo
s

Mantuirea noastra, refacerea comuniunii cu Dumnezeu, este in raport de intalnirea noastra cu Mantuitorul, care este calea, adevarul si viata si care ne spune ca: "Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine" (Ioan 14, 6).

Or, aceasta ar insenina ca, odata cu inaltarea Mantuitorului la cer, legatura noastra cu Dumnezeu, comuniunea cu El, singura garantie a mantuirii ar inceta, ar disparea. Cuvintele Mantuitorului spun insa clar: "Va este de folos ca sa Ma duc Eu. Caci daca nu Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, il voi trimite la voi" (Ioan 16, 7), si aici, si in cele ce urmeaza acestui verset, ni se reveleaza pentru prima oara importanta Sfintelor Taine pentru mantuirea noastra, Taine - de data aceasta in sensul restrans al cuvantului - in sensul de sacramente crestine.

Harul Duhului Sfant, trimis de Mantuitorul Apostolilor Sai si prin ei Bisericii Sale, are misiunea de a invata toate si a aduce aminte de toate cele spuse si faptuite de Mantuitorul (Ioan 14, 26).

Harul transmis prin Sfintele Taine va face simtita prezenta Mantuitorului fata de toti oamenii: "Si iata Eu cu voi sunt in toate zilele pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 20).

Absenta intalnirii vizibile cu Mantuitorul va fi implinita de Harul revarsat in Sfintele Taine, care sunt o permanenta sarbatoare a Cincizecimii pentru sufletele credinciosilor, sarbatoare cu reale urmari ontologice.

Dar asteptarea "intalnirii depline" poate fi inteleasa numai prin faptul ca noi si acum il intalnim pe Domnul cel preamarit, caci El face vizibila si palpabila intre noi prezenta Sa harica, activa, prin Sfintele Taine".

Deci, Sfintele Taine sunt lucrari vizibile, acte personale ale Mantuitorului, in vizibilitate pamanteasca, prin mijlocirea carora "ne intalnim cu Omul preamarit Iisus" si prin care venim "in contact viu cu misteriul cultic sfintitor al lui Hristos".

Valoarea si importanta lor deosebita (pentru mantuire rezida in caracterul lor mai mult decat simbolic, cu totul real, al actului care se savarseste asupra credinciosului. Ele sunt si simboale, dar mai mult decat atat; ele sunt simboale in sensul in care simbolul este domeniul in care "vazutul este o parte a nevazutului si ca atare il cuprinde, caci o parte poate reprezenta intregul, pe baza participarii: de pilda, capul este trupul intreg".

Important, in Sfintele Taine, este nu numai faptul de a preinchipui, dar si de a cuprinde o anumita putere, o anumita forta ce lucreaza asupra fiintei omenesti si anume aceea a harului care se pogoara asupra credinciosului.

Faptele Mantuitorului sunt fapte savarsite cu putere dumnezeiasca, mantuitoare prin trup, Sfintele Taine care se savarsesc intru pomenirea Lui ne vor impartasi aceeasi putere divina, mantuitoare a Iui Hristos. Mai mult decat atat, sacramentele crestine nu au ca scap obtinerea bunurilor naturale ei a celor spirituale, ele fiind o anticipare si o pregustare a realitatilor eshatologice.

Simbolismul Sfintelor Taine nu numai preinchipuie ci si afirma realitatea legaturii intre om si Dumnezeu, prin harul si actiunea lui asupra credinciosului, actiune transfiguratoare si desavarsitoare.

Sfintele Taine desavarsesc lucrarea de propovaduire a Cuvantului lui Dumnezeu prin care suntem chemati la unire cu Hristos. Prin ele ne impartasim de puterea lui Hristos si chiar mai mult ni se comunica El insusi unindu-Se real cu noi. Ca si Cuvantul lui Dumnezeu, Sfintele Taine se cer primite cu credinta, deoarece efectul lor se produce "pe plan transempiric, supraconstient, la radacinile constiintei noastre", fapt care depaseste capacitatea noastra de a simti imediat puterea comunicata.

Propovaduirea invataturii crestine, a Cuvantului lui Dumnezeu revelat, nu face altceva decat sa pregateasca sufletul credincios pentru primirea mai rodnica a harului comunicat in Sfintele Taine.

"Cuvantul premerge si urmeaza tainelor, pregatind sufletul pentru primirea lor". Cerinta lui este implinita prin actul vizibil al tainei, care da sensuri imbogatite acestuia, daruindu-i "un coeficient de claritate si impresionabilitate", dar si de eficienta, fapt ce are o influenta binefacatoare asupra omului credincios corespunzand dealtfel constitutiei psiho-fizice a fiintei lui.

Superioritatea tainei fata de cuvant, in nasterea si cresterea duhovniceasca a noastra in Hristos, este subliniata clar de Nicolae Cabasila, care arata ca: "numai prin mijlocirea Cuvantului, a invataturii, a legilor, omul nu poate ajunge la tinta cea adevarata. Daca predica ar fi deajuns, n-ar mai fi fost de lipsa faptele si nici faptele mai presus de fire, dupa cum n-ar mai fi fost de lipsa nici ca Dumnezeu sa se intrupeze, sa se rastigneasca si sa moara". Sfintele Taine sunt astfel nu numai cuvant ci si fapte, acte mantuitoare, prin care cel ce crede dobandeste mantuirea ce se revarsa din jertfa Mantuitorului pe cruce.

Mai departe, acelasi scriitor pune in evidenta puterea transfiguratoare a harului revarsat de Taine: "Bucurosi ca au primit invatatura crestina chiar din gura Mantuitorului si ca I-au fost martori la toate si la darurile pe care Le-a revarsat peste oameni si la cate a suferit pentru ei si la moartea Sa, cei dintai crestini, de nici una din intamplarile acestea, nu s-au mirat si n-au vazut ceva nou, ceva peste fire, ceva marit sau mai bun decat in Vechiul Testament, pana cand nu s-au botezat. Cand insa au ajuns sa primeasca Botezul si Duhul cel mangaietor a ajuns sa se reverse in sufletele lor, atunci s-au facut alti oameni, oameni noi insufletiti de viata noua si pilda facandu-se unii altora, au inceput sa aprinda flacara lui Hristos, atat in sufletele lor cat si ale altora".

Intre Cuvant si Sfintele Taine exista o interdependenta si o reciprocitate care le face sa se completeze, sa se implineasca intre ele. Credinta sadita prin cuvant indeamna si face apt pe om pentru primirea sfintelor taine, iar primirea sfintelor taine intareste credinta, o lumineaza, o face vie. Harul Duhului Sfant revarsat prin Taine intareste cunoasterea noastra prin credinta, ne conduce pe calea adevarului catre viata, sfintindu-ne in eforturile noastre pe aceasta cale.

Sfantul Vasile cel Mare arata ca Sfantul Duh este "izvor de sfintire, lumina inteligibila, care procura prin El insusi oricarei puteri rationale un fel de claritate pentru descoperirea adevarului". Conducerea pe calea mantuirii se face treptat prin crearea unei tensiuni interioare, de catre Sfantul Duh, care ne daruieste din puterea Sa pe masura inaintarii noastre. Aceasta o arata de asemenea Sfantul Vasile cel Mare cand spune: "El umple cu puterea Sa, dar nu se comunica decat acelora care sunt vrednici, nu urmarind o masura unica, ci impartind lucrarea Sa proportional cu credinta".

Sfintele Taine sunt acte care transforma, pentru ca transformarea este tinta reala a lui Dumnezeu in actele Sale mantuitoare. Un teolog rus arata ca trebuie sa aflam ultimul inteles al ideii ortodoxe de mantuire in sarbatoarea Schimbarii la fata (a transfigurarii).

Sfintele Taine sunt acte care transfigureaza chipul desfigurat al omului cazut in pacat. Acest inteles il are si textul Sfantului Apostol Pavel, care sptme: "Privind ca in oglinda, cu fata descoperita, Slava Domnului ne prefacem in acelasi chip din slava in slava, ca de la Duhul Domnului" (II Cor. 3, 18).

Si antr-adevar, Sfintele Taine sunt oglinda prin care privind cu credinta, dar si cu fata descoperita, ne impartasim de chipul slavei Fiului lui Dumnezeu, caci noi, ca fiinte create "dupa chipul" lui Dumnezeu, suntem chemati sa devenim "chip" a lui Dumnezeu, hristosi (Rom. VIII, 29) sa ajungem la asemanarea cu El.

Sfintele Taine sunt cele prin care noi capatam puterea ca sa urmam Domnului pe muntele Taborului, din slava in taina, din slava in slava. Dar intalnirea cu fiecare Sfanta Taina presupune o pregatire prealabila, caci pregatirea si implinirea este ceea ce da ritm vietii Bisericii. Efort si bucurie, straduinta si sarbatoare, intre aceste doua puncte se desfasoara intreaga viata crestina.

Sfintele Taine sunt durerile (II Cor. VII, 9-10) si bucuriile prin care Hristos ia chip in noi. Astfel, devenim si noi impreuna, dar si fiecare in parte, trup tainic al Mantuitorului nostru. Devenim toti temple ale Duhului Sfant (I Cor. VI, 19) dar si toti impreuna un trup tainic in inteles de Biserica. Prin Sfintele Taine devenim totodata hristofori, prin participarea noastra ca parti la intreg.

Despre Sfintele Taine se poate spune ceea ce Mantuitorul spunea despre Sine; ele sunt: "Calea, Adevarul si Viata", pentru ca El insusi este in ele, cu puterea Sa. Prin calea deschisa de ele ajungem la realitati mantuitoare care duc la viata vesnica (Ioan, XVII, 3). In ele aflam pe Hristos mereu prezent in jertfa Sa si in slava Sa cea de dupa Inviere, il aflam credincios fagaduintelor Sale facute Sfintilor Apostoli si prin ei tuturor oamenilor: "Si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 20).

Sfintele Taine sunt sinteza cea mai minunata a pedagogiei divine pornite in cautarea oii celei pierdute, omenirea cazuta in pacat. Ele sunt o scara a lui Iacov ce duce catre Dumnezeu, cu puterea coborata de Ia El, dar si cu participarea efortului nostru de zi cu zi. Toate tainele invataturii crestine si cu atat mai mult Sfintele Taine isi au radacina in Mantuitorul Iisus Hristos, ca unic si originar Sacrament, Taina din care izvorasc toate si in care se rezolva toate.

Sfantul Apostol Pavel si impreuna cu el Sfintii Parinti vad in Hristos, Taina originara, Izvorul Tainelor: "Taina lui Hristos e tot una cu Hristos". Intruparea Mantuitorului, chenoza e o taina care covarseste mintea (Fil. II, 5-9). Insusi Hristos este o taina, care a fost ascunsa neamurilor, dar s-a descoperit noua acum (Rom. XVI, 25).

Dupa cum prin taina intruparii Mantuitorului care este Fiul lui Dumnezeu si chipul Tatalui, ni se descopera Dumnezeirea care altfel ar fi ramas o taina de nepatruns pentru noi, tot asa Sfintele Taine constituie tot atitea trepte de urcus duhovnicesc, de crestere neincetata in cunoasterea, in trairea deplina, in unirea cu Fiul Sau intrupat, rastignit si inviat.

Dupa cum intruparea inseamna intr-un fel biruirea distantei dintre noi si Dumnezeu, taina ei punandu-ne in legatura cu Dumnezeirea, tot asa, analogic si real, Sfintele Taine inseamna biruirea distantei in timp si spatiu dintre noi si Mantuitorul, o continua apropiere a noastra de El, de puterea Sa, de harul Sau.

Dupa rolul si importanta pe care o ocupa in viata omului credincios si dupa aria mai larga sau mai restransa asupra careia Sfintele Taine isi exercita actiunea, ele ar putea fi impartite in doua categorii: taine generale si taine speciale.

Din prima categorie ar face parte: taina Botezului, a Mirungerii, a Pocaintei, a impartasaniei, iar din a doua categorie: taina Maslului, a Cununiei si a Preotiei.

Tainele din prima categorie sunt absolut necesare pentru mantuire, fiecare din ele constituind trepte, etape, pe care trebuie sa le strabata fiecare credincios in stradalnica epectaza, pentru dobandirea cununii fagaduite de Mantuitorul (Filip. III, 13-14).

Taina Sfantului Botez

Sfantul Botez este prima Taina, prin care ne impartasim de harul dumnezeiesc si prima Taina, care implineste aspiratia si credinta noastra, inscriindu-ne pe orbita in centrul careia sta Hristos, a carui forta centripeta se manifesta in toate Tainele, dar mai ales in Taina Sfintei Impartasanii in care pe masura comuniunii noastre cu Mantuitorul Hristos vom simti ca nu mai traim noi, ci Hristos traieste in noi (Gal. II, 20); ca noua a vietui este Hristos (Filip. I, 21). Sau tot asa de bine, pentru a ilustra acest fapt mai intuitiv, noi insine traim in Hristos, suntem asimilati Lui, suntem asimilati trupului Sau tainic.

Actiunea harului, revarsat prin taina Botezului asupra sufletului credinciosului, este pregnant ilustrata de cuvintele Sfantului Diadoh al Foticeii: "Eu insa am inteles din dumnezeiestile Scripturi si din insasi simtirea mintii ca, inainte de sfantul Botez, harul indeamna sufletul din afara spre cele bune, iar satana foieste in adancurile lui, incercand sa stavileasca toate iesirile dinspre dreapta ale mintii. Dar din ceasul in care ne renastem, diavolul este scos afara, iar harul intra inauntru. Ca urmare, aflam ca precum odinioara stapanea ratacirea asupra sufletului, asa dupa botez, stapaneste adevarul asupra lui. Lucreaza, desigur, satana asupra sufletului si dupa aceea ca si mai inainte, ba de multe ori chiar si mai rau. Dar nu ca unul ce se afla de fata impreuna cu harul, ci invaluind, prin mustul trupului, mintea ca intr-un fum, in dulceasa, poftelor nerationale".

Harul daruit prin botez infuzeaza credinciosului o putere, care da un puternic impuls stradaniilor lui, pentru dezvoltarea credintei sale spre cunoasterea tot mai deplina a voii lui Dumnezeu si a implinirii ei. Sfantul Vasile cel Mare descrie astfel legatura care exista intre credinta si botez si raportul de interdependenta, care le uneste atat de strans, incat faptul credintei determina implinirea actului botezului, iar actul botezului desavarseste faptul credintei, pe o noua treapta de existenta: "cu adevarat credinta si botezul, aceste doua mijloace ale mantuirii, sunt legate unul cu celalalt si indivizibile. Caci daca credinta primeste din botez desavarsirea sa, botezul se fondeaza pe credinta; si unul si celalalt prin aceleasi nume se desavarsesc; cum se crede in Tatal si Fiul si in Sfantul Duh, la fel se boteaza in numele Tatalui si al Fiului si al Siintului Duh; (marturisirea credintei, care duce la mantuire vine mai intai, dar botezul, pecetea sentimentului nostru, urmeaza indeaproape".

Aspiratie dupa cele inalte, dupa absolut, si credinta sunt cele doua forte, care ne duc pana in pragul Bisericii, nava a mantuirii, dar in Biserica suntem introdusi prin sfantul Botez.

Dupa credinta, care este certitudine intelectuala despre adevarurile crestine sau unire cu Hristos prin aceasta certitudine, Botezul este unire cu Hristos, participare la viata Lui cu toata fiinta noastra. Prin Botez devenim urmasi ai noului Adam, ne impartasim de natura umana, curatita de pacat.

In Taina Sfantului Botez, noi devenim partasi la patimile, moartea si Invierea Mantuitorului, dupa cuvantul Apostolului Pavel, care spune: "Nu stiti ca toti cati in Hristos Iisus ne-am botezat, intru moartea Lui ne-am botezat?". "Iar daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si vietui impreuna cu El, stiind ca Hristos inviat din morti, nu mai moare" (Rom. VI, 3, 8, 9).

Noi ne impartasim in mod real de puterea de patimire si de moartea Mantuitorului si tot in mod real ne impartasim de Inviere si de viata Sa noua, lucru pe care l-au subliniat indeajuns Sfintii Parinti. Daca in viata de toate zilele, prin participarea noastra la suferintele cuiva, se opereaza in noi, in mod real o schimbare, cu atat mai mult aceasta schimbare are loc in baia botezului, cand noi participam la moartea Mantuitorului si cand asupra noastra se revarsa harul Sau.

Taina Sfantului Botez ne transmite puterea de suportare a patimii si a mortii omului vechi, in mod insesizabil, dar germenele, sadit de ea in noi, va incolti, va creste si va da roade in fiinta noastra spirituala sub razele harului ce se revarsa din celelalte Sfinte Taine. Prin aceasta Taina noi facem din nou, in noi, chipul lui Dumnezeu, chipul Fiului lui Dumnezeu, avind ca model pe Hristos, dupa a carui asemanare trebuie sa ne straduim sa crestem spiritual. Incepand cu Taina Botezului "omul nostru cel din afara se trece, iar cel dinauntru se innoieste din zi in zi" (II Cor. IV, 16).

Botezul este incepatura vietii in Hristos, cu El incepe viata noastra autentic spirituala, care pana la Hristos era imposibila, pentru ca "natura divina si natura umana erau separate si unirea ipostatica nu fusese realizata inca. Exista un contact intre cele doua naturi, dar nu si comuniunea". Deci, de acum, viata noastra nu mai este o viata dupa trup, ci dupa duh, caci "asa precum Hristos a murit pacatului sl traieste pentru Dumnezeu, asa si noi, prin Taina Botezului, trebuie sa murim placerilor trecute ale pacatului si sa inviem prin Harul lui Hristos".

Prin Taina Botezului ni se sadeste in suflet o anumita cunoastere si simtire a lui Dumnezeu, in urma stergerii pacatului stramosesc, care slabise priceperea noastra ; ni se deschid ochii sufletului si ni se da putere pentru orandurrea vietii in Hristos.

Prin Harul primit prin Taina Botezului si "lucrat (actualizat) in chip voluntar prin implinirea poruncilor - arata Sfantul Maxim Marturisitorul - avand la inceput numai nasterea cea in duh, suporta fiecare, prin multe patimi, moartea (intrebuintarea mortii) spre osanda pacatului".

Astfel, pazind nepatata haina Botezului, prin implinirea poruncilor, omul primeste "intrebuintarea mortii ca osanda a pacatului, care il trece in chip tainic la viata dumnezeiasca si fara de sfarsit". Asa incat, dupa cum se arata in rugaciunea din Molitvelnic la Spalarea pruncului, botezul este "o arvuna a vietii celei de apoi", pe care nelasand-o "furata ne invredniceste la viata de veci".

Chiar actul taierii parului, celui ce se boteaza, asemanator cu acela al tunderii !in monahism are - dupa cum arata teologul P. Evdokimov, acelasi sens simbolic de daruire totala a vietii proaspatului botezat lui Dumnezeu. Caci "trecand prin tundere, orice laic se regaseste calugar al monahismului interiorizat supus tuturor exigentelor absolute ale Evangheliei".

Botezul este prima chemare catre viata in Hristos si (primul ajutor in urcusul duhovnicesc.

Taina Mirungerii

Sfanta Taina a Mirungerii, care urmeaza Botezului, este o a doua mana de ajutor intinsa de Mantuitorul noua, celor credinciosi. Ea este pecetea darului Duhului Sfant, prin care suntem intariti in harul pe care l-am primit prin Botez.

Pogorarea Duhului Sfant peste Mantuitorul la botezul Sau preinchipuia ungerea pe care o vom primi noi de sus la intrarea in Biserica, ungerea de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel: "iar Cel ce ne intareste, pe noi impreuna cu voi, in Hristos, si ne-a uns pe noi este Dumnezeu, care ne-a si pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului, in inimile noastre" (II Cor. I, 21, 22).

Prin venirea Sa in lume si prin chenoza Sa desavarsita, Mantuitorul s-a impartasit pentru noi, ca om, de "Sfantul Duh al fagaduintei, care este arvuna mostenirii noastre, spre rascumpararea celor dobandite de El si spre lauda slavei Sale" (Efes. I, 13). Acest Duh ni-l daruieste mereu in sfanta taina a Mirungerii.

Taina Mirungerii este chemarea noastra la preotia universala, este trimiterea noastra a tuturor la propovaduirea mesajului evanghelic, este semnul electiei divine, dupa cum arata cuvintele Sfantului Apostol Petru: "iar voi sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti in lume bunatatile cerului Celui ce va chemat din intuneric, la lumina Sa cea minunata" (I Petru II, 9).

Prin taina Mirungerii, fiecare din noi este chemat sa implineasca destinul Mantuitorului, sa fie purtatorul viu, traitor al vietii celei bune; de aici, caracterul eclesiologic al acestei Sfinte Taine, care este nu numai in folosul sufletesc personal, ci si in folosul vietii comunitatii. Darurile Sfintei Taine a Mirungerii pecetluiesc in noi credinta, daruindu-ne "darul evlaviei si al rugaciunii, al dragostei si al intelepciunii".

Aceasta Sfanta Taina imprima in noi semnul, pecetea prezentei si lucrarii darului Sfantului Duh, semnul prin care suntern recunoscuti de catre Mantuitorul, stapanul sufletelor noastre: "apropiati-va de pecetea tainica pentru ca voi sa fiti recunoscuti de stapani. Fiti socotiti in sfintita si inteligibila turma a lui Hristos, pentru ca sa fiti asezatii de-a dreapta Sa".

Sfantul Grigore de Nazianz spune ca sfanta taina a Mirungerii, chiar in aceasta viata, este cea mai mare dintre asigurarile vietii vesnice, date noua de Hristos.

Dupa cum Botezul este taina nasterii din nou, Mirungerea este taina intaririi in viata spirituala din care trebuie sa izvoreasca barbatia crestina, atat de necesara in lupta noastra cu ispitele. Mirungerea nu este numai un semn distinctiv, prin care suntem recunoscuti ca apartinand Mantuitorului ci si o intarire, un indemn de a pastra acest semn distinctiv, aceasta pecete neatinsa, nestricata. Calitatea de distinctie, de electie pe care ne-o da Botezul si pe care o intareste mai apoi taina Mirungerii ne este daruita de Dumnezeu, dar ea se intareste si prin fiecare biruinta pe care o castigam prin efortul nostru in lupta cu ispitele. Revarsarea harului este o continua daruire a puterilor dumnezeiesti catre noi, dar ea este provocata si de o continua lupta a noastra de dobindire a ei.

Taina Spovedaniei - a Pocaintei

Desigur, prin lipsa de grija si prin neputintele noastre, adeseori ne intinam haina alba a sufletului primita in dar la Botez; nu pastram neatinsa si nestricata nici pecetea si intarirea primita prin taina Mirungerii. Mantuitorul cunoscand slabiciunea noastra si faptul ca sufletul este osarduitor, dar trupul neputincios (Marcu XIV, 38), ne iese din nou in intampanare, ne intinde din nou mana, precum a facut-o fata de Apostolul Petru, cand se scufunda in mare; ne ofera o noua punte de scapare: este aceea a Sfintei taine a Marturisirii, a Pocaintei. Prin ea Mantuitorul, in marea Sa iubire pentru noi, ne ajuta sa ne refacem puritatea dintii a sufletului nostru.

Sfanta Taina a Pocaintei reface legatura credinciosului cu Dumnezeu, legatura mereu slabita prin pacatele pe care le savarsim. Ca act vizibil ea se bazeaza pe necesitatea psihologica a celui credincios ca fiinta cuvantatoare, ca fiinta creata pentru un permanent dialog intaritor ca un "tu", fata de care sa-si impartaseasca nu numai bucuriile, ci si neajunsurile si esecurile fiintei lui.

Prin pacat, potrivit ontologiei teologice, omul cade din dialogul cu Dumnezeu, se face nevrednic unui astfel de dialog, care este absolut necesar pentru ca omul credincios sa devina personalitate duhovniceasca. Pacatul este, de asemenea, cel care face imposibil si un autentic dialog intre oamenii credinciosi.

Posibilitatea unui dialog cu Dumnezeu a aparut numai odata cu venirea Mantuitorului in lume, caci El este cel care "ne indeamna si ne ajuta sa raspundem Tatalui cu El si in El".

Taina Pocaintei, a marturisirii pacatelor, a recunoasterii vinovatiei, insotita de cainta si de remuscarile de a ne fi aflat neglijenti fata de noi insine, ne da posibilitatea ca prin dezlegarea de ele si prin iertarea lor, sa intram din nou in acest dialog binefacator.

Prin iertarea obtinuta, in aceasta sfinta taina, de la Dumnezeu prin preot, cel care crede este, de asemenea, inclus in Logos, subiectul divin care raspunde Tatalui, ca subiect in acelasi timp uman.

Prin acest dialog, credinciosul iese din izolarea, din singuratatea la oare il impinge pacatul; iese din dialogul interior si chinuitor, mai bine-zis, din monologul lipsit de putere, din acel lant care il strange in cercul sau, fara a-i oferi vreo posibilitate de iesire din jocul contradictoriu al argumentelor pro si contra.

Marturisirea inseamna o infrangere a vointei individualiste si o ascultare de chemarea Mantuitorului la pocainta; inseamna invingerea mandriei si a parerii de sine, care l-a prabusit pe Lucifer din ceruri.

Marturisirea ca act psihologic inseamna o depasire a starii de inchidere in sine, puterea unei confruntari obiective, hotararea unei angajari ferme contra pacatului.

Puterea celui care a reusit sa iasa din impietrire a fost deosebit subliniata de Sfantul Isaac Sirul: "Cel care a vazut pacatul sau este mai mare decat cel care invie mortii". Si intr-adevar nu poate vedea cineva pacatul sau decat cand el devine obiect al cunoasterii reale si nu se mai amageste cu o falsa cunoastere. A vedea pacatul este mai mult decat a invia mortii, caci ei oricum vor invia, pe cand sufletele vor fi date spre moarte vesnica in cazul nerecunoasterii pacatelor proprii.

De aceea, cainta ce insoteste Spovedania este "o venire in firea noua sau adevarata daruita de Hristos; este o ridicare din nou la rangul de fiinta destinata dialogului, dialogului cu Dumnezeu; este ridicarea promisa prin cuvantul, "cine se va smeri, pe sine se va inalta" (Matei XXII, 12).

Suprema smerire a noastra care imita chenoza Mantuitorului va fi urmata de aceeasi inaltare si marire de care s-a bucurat Hristos.

Iertarea obtinuta in Taina Spovedaniei inseamna o eliberare (lucru pe care ni-l spune si etimologia cuvantului romanesc "iertare" format din latinul vulgar "liber-tare") de sub povara pacatului care sta sa ne copleseasca, eliberare de consecintele lui egale cu impietrirea.

Cainta este leacul vindecator al ranii, pe care a produs-o pacatul, sufletului nostru; iar harul revarsat in aceasta sfanta taina "nu ingaduie sa ramana nici o cicatrice in sufletul nostru si odata cu sanatatea ne da si frumusetea sufletului".

In Taina Sfintei Spovedanii, Mantuitorul, caruia ii expunem pacatele si slabiciunile noastre, este doctorul care stie sa fie bolnav cu bolnavii, stie sa planga cu cei ce plang, care are mila de noi, ne da sfat si ne intareste.

Taina Euharistiei - Sfanta Impartasanie

Intalnirii pline de pocainta cu Mantuitorul ii urmeaza "piscul cel mai inalt al vietii duhovnicesti, la care daca am ajuns o data, apoi nimic nu ne mai lipseste ca sa dobandim fericirea cea dorita. Pentru ca aici nu mai este vorba a ne face partasi mortii, ingroparii sau unei vieti mai bune, ci este vorba chiar de dobandirea celui inviat. De acum nu mai primim darurile Duhului Sfant, oricat de bogate ar fi ele, ci pe insusi vistiernicul acestor daruri, comoara intru care incape toata bogatia darurilor".

Privind retrospectiv, sfanta taina a impartasaniei, satisface tensiunea necesara vietii sufletesti a credinciosului in efortul sau de inaltare de indumnezeire.

De la aspiratia catre cele spirituale si vesnice, aspiratie la inceput vaga, apoi fondata pe cuvantul Evangheliei, primit cu credinta, intarita de harul revarsat prin toate tainele, pana la sfanta impartasanie, credinciosul traieste o continua epectaza pentru cresterea in Hristos, pentru a ajunge la statura barbatului desavarsit.

Nicolae Cabasila arata ca de toate celelalte sfinte taine putem sa ne impartasim si totusi sa nu reusim sa progresam pe scara desavirsirii, a cresterii depline in Hristos. Odata spalati de orice pacat in baia Pocaintei, lucrarea sfintei impartasanii sta tocmai in aceea de a nu lasa lipsiti de roade pe nici unul din cei ce se impartasesc cu Trupul si Sangele Mantuitorului.

Trupul si Sangele Domnului nu se poate irosi fara rost, fara folos. De aici si avertismentul Sf. Apostol Pavel pentru cei care se impartasesc cu nevrednicie. (I Cor. XI, 29).

Jertfa nesangeroasa, in urma careia Domnul ni se impartaseste cu insusi Trupul si Sangele Sau nu poate fi zadarnica. De aici si marele folos pe oare il are credinciosul, care primeste cu vrednicie Sf. Impartasanie.

Primind pe Hristos in noi, "intimitatea cu El este deplina caci "cel ce se alipeste de Domnul este un singur duh cu El" (I Cor. VI, 17). Ca urmare vointei lui este una cu a lui Hristos, precum a lui Hristos a fost una cu a Tatalui. Credinciosul poate de acum repeta cuvintele Sf. Apostol Pavel: "acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal. II, 20), caci in el nu mai ramane nici cugetul, nici vointa si nici viata lui, ci Hristos tine locul tuturor acestora.

Prin Sfanta Impartasanie, mladitele se leaga de buciumul vitei care le comunica viata din Duhul Sfant, eliberandu-le de uscaciune.

Impartasirea din acelasi potir cu trupul si sangele aceluiasi Domn Iisus Hristos, topeste individualitatea noastra egoista in organismul de credinciosi, care formeaza Biserica, trupul tainic al Domnului si este patrunsa de duhul iubirii trinitare.

Sfanta Impartasanie este carbunele aprins care curata sufletul nostru, ea este "desavarsirea tuturor celorlalte taine", implinind "ceea ce nu sunt in stare celelalte taine sa faca, dupa cum tot ea este aceea care face sa straluceasca si mai tare darul primit prin celelalte taine si intunecat de umbra pacatului".

Comunicarea noastra cu Mantuitorul se permanentizeaza prin impartasirea deasa cu Trupul si Sangele Sau, ea fiind polul care mentine tensiunea vietii noastre sufletesti ridicata.

Sfanta Euharistie este leacul la care suntem datori sa alergam nu numai o data ci de mai multe ori, "caci e de lipsa ca Facatorul lumii sa ramana tot timpul in lutul nostru ca sa indrepteze chipul Sau in noi ori de cate ori da semne ca vrea sa se strice".

Pana acum am infatisat Sfintele Taine, pe care le-am numit generale. Vom continua expunerea noastra cu Sfintele Taine, care nu au un caracter general obligatoriu pentru dobandirea mantuirii.

Taina Sfantului Maslu

Sfanta Taina a Maslului, care are ca baza scripturistica cunoscutul text de la Iacob, vine sa dea o mai mare atentie suportului material al sufletului nostru: trupul. Harul care se pogoara asupra celui bolnav ii da putere sa rabde cu barbatie crucea suferintei trupesti.

Primirea suferintelor trupesti ca drepte, ca plata a pacatelor noastre, rabdarea lor cu liniste si chiar bucuria de a ne sti prin ele partasi Domnului, confera acestora puteri de transfigurare a fiintei noastre sufletesti.

Rugaciunile preotilor sunt facute pentru dobandirea sanatatii adevarate, aceea a restaurarii integrale a credinciosului, pe care Dumnezeu il cerceteaza prin aceste suferinte trupesti si care este facut din nou deplin, pentru ca este in comuniune cu Dumnezeu. Astfel, ceea ce dobandim noi prin taina sfantului Maslu este mai precis posibilitatea biruintei prin Hristos, care sufera cu cel bolnav pentru ca acesta sa poata invinge povara si suferinta.

Rugaciunea preotilor, la care se adauga rugaciunea si chiar contributia materiala (faina, ulei) a credinciosilor, da bolnavului o putere sporita, izvorata din sentimentul de solidaritate a tuturor in suferinta, in Hristos si cu Hristos.

Comuniunea bolnavului cu mladitele trupului tainic al Mantuitorului sporeste puterile de viata ale bolnavului sau il intareste cu caldura ei pana in pragul clipelor de suprema si inghetata singuratate al despartirii de toti si de toate de pe pamaint.

Taina Sfintei Cununii

Taina Sfintei Cununii, prin intarirea harului, adusa legaturii dintre barbat si femeie, da acesteia chipul si taria legaturii dintre Mantuitorul Hristos si Biserica Sa si creeaza dispozitiile favorabile mentinerii acestei legaturi prin depasirea egoismului, a dragostei si parerii de sine. Ea pune astfel o baza solida celei mai mici celule sociale si teologic vorbind, continuata si extinsa, in timp si spatiu prin comuniunea spirituala creata in Biserica.

Sfanta Taina a Cununiei este primul nostru pas spre realizarea unei mai largi comuniuni, sustinute de o jertfelnicie concreta, de fiecare zi, ca aceea a Mantuitorului fata de Biserica Sa. Cei doi devin, astfel, un singur trup si un singur duh, avand acelasi Domn, aceeasi credinta, acelasi botez si impartasindu-se de acelasi har revarsat din sanul iubirii treimice.

Prin aceasta sfanta taina, celor doi li se adreseaza din nou chemarea de a fi rodnici, de a se inmulti si de a stapani pamantul (Fac. I, 28). Este un indemn la crestere in timp si spatiu, dar si in adancime a legaturii noastre cu Dumnezeu, crestere ce nu se poate realiza intr-o singura generatie.

Intimitatea noastra cu Dumnezeu, prin mijlocirea Mantuitorului, trebuie sa devina mai stransa, mai adanca isi acest lucru se poate implini desigur si in cadrul unei vieti de om, dar mai ales, si cu prisosinta, in cursul mai multor generatii.

De asemenea, copiii nascuti in cadrul unei casnicii binecuvantate sunt "ferestrele" deschise ale familiei catre semeni, catre viitor. Prin puritatea lor, ei deschid caile de acces spre intelegere si comuniune sufleteasca, ale parintilor cu semenii lor, copiii fiind adevarate punti de legatura in realizarea unei mai largi comuniuni spirituale.

Din punct de vedere teologic, punerea cununiilor pe capul mirilor semnifica reasezarea omului in rangul de coroana a creaturii, de stapan al ei, dar totodata semnifica si cununa martirilor. Convietuirea impreuna, in dragoste este o continua rastignire a omului vechi, a egoismului, a tendintelor egocentrice.

In acest proces de rastignire, de mucenicie continua, prin omorarea tuturor tendintelor egoiste, cei doi sunt ajutati de revarsarea harului dumnezeiesc, care le intareste vointa si le da putere sa paseasca inainte spre desavirsita comuniune cu ceilalti crestini in Biserica, iar prin Biserica, vazuta ca trup tainic al Domnului, la desavarsita comuniune cu Mantuitorul, capul ei.

Taina Hirotoniei

Intre toate celelalte Sfinte Taine, Hirotonia ocupa un loc aparte.

Acest loc deosebit este dat de caracterul dominant eclesiologic al acestei taine, ca taina, prin excelenta, primita pentru comunitate. Folosul ei depaseste pe cel strict personal si se extinde asupra comunitatii. Ea este taina coeziunii Bisericii, de ea atarnand tainele care promoveaza si ele comuniunea.

Beneficiarul acestei taine este deci nu atat preotul, cat comunitatea, harul revarsandu-se prin intermediul acestuia asupra credinciosilor.

Harul Hirotoniei primit de preot nu se revarsa asupra credinciosilor numai pria
faptul ca acesta este savarsitorul tainelor, care le comunica aceasta energie divina,
ci si prin aceea ca propovaduirea lui, a cuvantului Evangheliei vestit de el, are
puterea acestui har care poate naste credinta in ascultatori; iar mai apoi, el poate
transfigura viata credinciosilor prin indemnurile sale, ca pastor si duhovnic al cre
dinciosilor.

Pe de alta parte, preotul si episcopul sunt reprezentanti ai comunitatii, purtatorii ei de cuvant in fata lui Dumnezeu, dar ei nu sunt rupti de comunitate. Ei sunt cei prin care rugaciunile comunitatii sunt inaltate la Dumnezeu si totodata cei prin care Dumnezeu revarsa harul Sau, in sfanta biserica, asupra comunitatii. Ei sunt purtatorii aceleiasi misiuni pe care a avut-o Mantuitorul pe pamant, de a aduce jertfa nesangeroasa in numele comunitatii si de a dobandi darurile Duhului Sfant pe care le daruiesc comunitatii.

De aici, importanta si valoarea deosebita a tainei Hirotoniei si a sacerdotiului. Dar daca taina Hirotoniei este prin excelenta in folosul comunitatii, nu se poate ignora nici actiunea ei sfintitoare, de ajutor haric, dat preotului pentru implinirea misiunii sale: invatatoresti, sfintitoare si pastorale.

Preotul este pus intr-o alta relatie cu semenii, decat aceea in care se afla doi credinciosi. Aceasta relatie implica un plus de responsabilitate fata de destinul pamantesc si vesnic al credinciosilor, fata de pozitia lor referitoare la jertfa de pe cruce a Mantuitorului.

Nu in zadar Sfantul Apostol Pavel atrage atentia, in mod deosebit, ucenicului sau Timotei, de a inflacara darul lui Dumnezeu, care este pus in el (II Tim. I, 6), inflacarare care se mentine prin intreaga sa activitate.

Preotul este purtatorul crucii lui Hristos, "care mantuieste si pe altii" - dupa cuvantul Fericitului Augustin, si totodata beneficiarul puterii harice de a duce la bun sfarsit stradaniile sale pentru mantuirea celor incredintati lui.

Adevaratul preot este cel care facandu-se "tuturor toate" (I Cor. IV, 22) plamadeste si ingrijeste de cresterea duhovniceasca a comunitatii in viata in Hristos; este cel care "a simtit cel putin odata in viata lui intelesul real al cuvintelor lui Hristos: "Foc am venit sa arunc pe pamant si cat as vrea sa fie acum aprins!" (Luca XII, 49)".

Preotul "reprezinta" intr-un mod real pe insusi Hristos, grija Lui, dragostea Lui, invatatura Lui; El este cel care stand in centrul tuturor zice: "Sa fim toti una in Hristos", care Insusi constituie centrul Bisericii ca unitate, si care a avut puterea sa transforme un grup de credinciosi in Biserica, cina in sacrament, ritul sau simbolul in realitate. De aceea, sacramentul Hirotoniei nu priveste singur pe cel care este hirotonit, ci intreaga Biserica".

Dar insasi aceasta activitate de apostol al Mantuitorului pe care o savarseste preotul provoaca un proces de induhovnicire a preotului asa precum opera sau lucrarea cuiva isi revarsa binefacerile asupra altora, dar si asupra subiectului lucrator.

Asa incat starea de responsabilitate cu care se incarca primitorul Hirotoniei, creeaza in acelasi timp o tensiune de continua preocupare pentru persoana proprie, pentru cresterea sa duhovniceasca in Hristos, pentru ca nu cumva, dupa ce a propovaduit altora, el insusi sa fie lepadat (I Cor. IX, 27).

Desigur ca taina Hirotoniei pune o sarcina grea pe umerii primitorului, dar ii da si ajutorul haric necesar purtarii ei. Responsabilitatii mari ii da ajutor pe masura ei, dar si pe masura stradaniilor primitorului acestei taine.

Harul primit prin punerea mainilor, da celui ce se impartaseste de el puterea de a fugi de toate pacatele, de a pastra nealterata credinta, nadejdea si dragostea sa de a propovadui adevarul, de a mustra cu blandete, de a fi smerit, cunoscand nevrednicia proprie si slabiciunile si ispitele.

Preotul are misiunea de a "naste in Iisus Hristos prin Evanghelie" (I Cor. IV, 15) si de a creste pe toti membrii comunitatii ipe care ii are in grija. Dar aceasta lucrare se va reflecta si asupra lui, transfigurandu-l, modelandu-l dupa chipul Celui pe care-l preinchipuie, dupa chipul Pastorului cel bun, Iisus Hristos.

Dupa cum ne-am putut da seama Sfintele Taine sunt expresia marii iubiri a Mantuitorului, care ne-a lasat, dupa inaltarea Sa, pe Mangaietorul, ca sa ne ajute in lupta noastra cu cel rau, care, profitand de slabiciunea noastra, ne pericliteaza nu numai mantuirea noastra, ci chiar si conditia noastra de fiinte spirituale.

Sfintele Taine sunt tot atatea inimi ale dragostei dumnezeiesti intinse noua pentru a putea birui obstacolele ce stau in fata urcusului nostru duhovnicesc, a cresterii noastre in viata in Hristos. Denumirile multiple, pe care le poarta, indica tot atatea lucrari, pe care harul Duhului Sfant le opereaza asupra fiintei noastre sufletesti.

Din cele aratate mai sus se poate desprinde intr-o oarecare masura importanta si valoarea sfintelor taine, comparabile in viata organica cu sangele ce pulseaza in vinele fiecaruia dintre noi, sange care ne face vii si capabili de rod.

Importanta si valoarea lor nu se poate dezvalui insa, in mod deplin, prin mijlocirea cuvintelor, ci numai prin trairea nemijlocita si practicarea permanenta a lor, prin impartasirea cu puterea transfiguratoare a harului divin ce se revarsa din ele si aceasta in stransa comuniune a credintei, a nadejdii si a dragostei cu celelalte mladite ale trupului tainic al Mantuitorului.

Emanuel Banu

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 22240

Voteaza:

Importanta Sfintelor Taine in cresterea noastra in Hristos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE