Parintele Sofian Boghiu - Sfaturi catre tineri


Parintele Sofian Boghiu - Sfaturi catre tineri

Intrebari adresate de un grup de studenti crestini-ortodocsi

 

- Omul, cand se roaga, il asculta Dumnezeu ? Ce ne puteti spune despre acest lucru ?

 

Este adevarat ca omul cand se roaga asteapta ceva de la Dumnezeu, un ajutor pe care nu ni-l poate da decat El. Adeseori, aceste relatii dintre oameni sunt zadarnice. Insa, daca incepe sa se roage si foloseste sfaturile lui Dumnezeu in viata lui, atunci simte un mare ajutor. Dumnezeu niciodata nu ne invata de rau, ci totdeauna spre folosul nostru.

 

Parintele Sofian Boghiu

 

- Ce ne puteti spune despre puterea de rugaciune pe care au avut-o oamenii Bisericii in timpul prigoanelor ?

 

In inchisori eram asa de bine paziti si asa de constransi, incat nu ne puteam gandi decat in sus, pe verticala, la Dumnezeu. De obicei omul se roaga cu putere mai ales in necazuri. Si in inchisori erau cu adevarat mari necazuri !

 

Rugaciunile celor din inchisori erau primite de Dumnezeu, dobandeau aceasta primire din partea lui Dumnezeu pentru ca-i intarea. Astfel ca, cu toata mizeria, cu toata rautatea comandata impotriva sarmanilor detinuti, ei aveau totusi o seninatate si o bucurie care nu putea sa vina decat de sus, de la Dumnezeu. Rugaciunile celor din inchisori erau niste rugaciuni, poate , ca cele ale sfintilor parinti din pustie sau ale sfintilor martiri arsi pe rug, care, arzand focul sub ei, erau veseli si slujeau si multumeau pentru aceasta jertfa pe care o aduc lui Dumnezeu, inaintea Sa.

 

Cam asa erau aceste rugaciuni din inchisori pentru foarte multi dintre ei. Pentru noi, cei de afara, rugaciunile lor si modul lor de viata ne sugereaza gandul sa ne smerim, sa ne ostenim, sa ducem o asceza cat se poate de posibila, prin post si rugaciune, prin metanii, prin rabdarea insultelor ce le primim in viata, rabdare faira cartire. Si atunci rugaciunile noastre sunt primite inamtea lui Dumnezeu asa, ca ale celor din inchisori.

 

- Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte legate de Rugul aprins.

 

Rugul aprins, cum stim foarte bine, este o intamplare fericita, petrecuta pe cand Moisi proorocul, fugit din Egipt din fata lui Faraon, pastea oile socrului sau Ietro, si a ajuns in zona Muntilor Sinai. Ajungand in fata unui rug, in Muntele Sinai, a unui pom care ardea in flacari si nu se mistuia, si apropiindu-se de el, sa puna mana sa se convinga ce se intampla cu acest rug care arde si nu se mistuie, i se spune acest cuvant : Descalta incaltamintea de pe picioarele tale, caci locul pe care stai este sfant. In acest rug ii vorbea Cineva, ii vorbea Dumnezeu.

 

In teologia Biserica noastre Ortodoxe, acest rug este simbolul Maicii Domnului, care a fost mama Dumnezeului intrupat. Era in fiinta sa sfanta, in fiinta Maicii Domnului ! Desi foc ceresc era Iisus Hristos, Maica Domnului a ramas nearsa, neatinsa, insa indumnezeita de acest prunc Iisus Hristos.

 

Deci, Rugul aprins este simbolul Maicii Domnului, iar pentru noi, care ne-am ales acest patron sfant al Manastirii Antim, Rugul aprins este simbolul rugaciunii neincetate. In fond, cine se roaga neincetat, se aseamana cu acest rug care ardea si nu se mistuia. Suntem mereu sub focul lui Dumnezeu, aceasta valvataie de lumina si de putere. Si cu cat ardem mai mult, cu atat devenim mai luminosi si mai aproape de Dumnezeu. Acesta este un inteles al Rugului aprins.

 

Exista acum o puternica influenta a imaginii, in special prin televizor. Credeti ca acest lucru afecteazi puterea de rugaciune a oamenilor ?

 

Televizorul, aceasta unealta moderna de comunicare, este si bun si netrebnic. Este bun, cand stim sa alegem ce este de folos pentru suflet, si este rau cand ni se transmit prin imagini niste lucruri care ne tulbura, mai ales viata tinerilor. Ma refer la imaginile firilor necuviincioase, sau chiar de-a dreptul pornografice.

 

Am intalnit multi tineri, nu numai parintii tinerilor, care se ridica impotriva acestor imagini ce tulbura mintea si simturile celor ce privesc pe ecranul televizorului prin care se transmit fiori de patimi, pe aceasta cale a undelor, a imaginii.

 

Pe timpul Sfantului Vasile cel Mare veneau tineri crestini la el si-l intrebau ce atatudine sa aiba fata de cartile pagane. Era perioada de rascruce intre paganism si crestinism. Literatura aceasta, pagana, mai ales, era foarte placuta si voiau sa citeasca, insa le era frica ca nu cumva sa greseasca, citindu-le. Erau si lucruri necuviincioase. Sfantul Vasile le da un sfat foarte practic : " Faceti si voi asa cum fac albinele, merg din floare in floare si unde gasesc nectar si polen mai mult, se opresc mai mult, iar de unde nu gasesc, zboara in alta parte ". Asa incat, e bun si la televizor acest sfat al Sfantutui Vasile cel Mare.

 

Televizorul este bun pentru ca nu putem afla atatea lucruri din presa pe care n-avem timp sa o rasfoim, dar le aflam concentrate la televizor - anumite comumcari stiintitice sau chiar duhovnicesti, dar este si rau pentru ca acolo, sunt si flori care n-au nici nectar, nici polen. Si e bine sa trecem peste ele, peste aceste emisiuni vatamatoare pentru mintea, imaginatia, si inima noastra.

 

- In conditiile actuale de viata, cum putem primi darul rugaciunii lui Iisus, stiut fiind ca imprastierea mintii crestinilor de azi este mult mai mare decat a celor de odinioara si ritmul vietii face greu posibila adunarea mintii si cercetarea temeinica de sine ?

 

E adevarat ce spuneti. Asa este ritmul vietii de astazi, o viata zbuciumata, o viata fara astampar, o viata plina de miscare. Dar si aceasta rugaciune este foarte scurta. Rugaciunile pustnicilor erau niste rugaciuni de toata ziua si noaptea. Spune un Sfant din Filocalie ca se ruga de dimineata si pand seara, iar cand obosea rugandu-se, citea toata Sfanta Scriptura, incat viata lui era o viata angajata permanent in legatura cu Dumnezeu. Cum sta la rugaciune, statea in genunchi sau in picioare, cu mainile ridicate sau cu mainile la piept, nu stim ! Erau miscari diferite de la om la om. Insa era o rugaciune statica, care il obliga sa stea pe loc, la coltul lui de rugaciune.

 

Pentru viata aceasta moderna, parca Dumnezeu a randuit rugaciunea : " Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !" Sau sa rostim macar limita, rezumatul acestei scurte rugaciuni : " Iisuse miluieste-ma !"

 

In orice graba ne-am afla, in viata aceasta de toate zilele - suntem la lectii, la curs la Universitate, sau la atelier, sau in fabrica, sau pe drum, cand comunicam cu cineva, putem spune din cand in cand, cat de des, " Iisuse, miluieste-ma !" Sunt cele doua cuvinte care rezuma aceasta rugaciune. Pe de o parte " Iisuse " rezuma plafonul acasta al vietii noastre crestine, Dumnezeu cu toata Imparatia lui, si " miluieste-ma " starea de jos, starea de mizerie, de nevoi in care ne aflam adeseori. Macar aceste cuvinte sa le rostim de-a lungul vietii. Doua cuvinte ! Sau, daca rostim toata rugaciunea, atunci este cel mai bun lucru. Pentru aceea e foarte scurta.

 

Si aceasta rugaciune se poate rosti cat de des, oricat am fi noi de ocupati. Cunosc un rugator al inimii, care stiu precis ca se roaga neincetat. Cand vorbea niste lucruri foarte importante din viata lui de chin din timpul revolutiei rusesti, am pus mana pe umarul. lui si am spus : " Parinte Ioane, acum va rugati ?" Era in focul explicatiilor si inima lui se ruga. Rugaciunea coborase in inima si, cand coboara aceasta rugaciune in inima, asa cum respiram, asa ne si rugam. Asa incat in viata moderna, cu toata graba ei, cu viteza ei, cu tot neastamparul nostru, ne putem hrani din aceasta rugaciune intr-un chip cu adevarat multumitor.

 

- Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte despre miscarea de la Manastirea Antim, care s-a numit " Rugul aprins " si despre rolul pe care l-a avut rugaciunea inimii pentru cei ce au fost acolo.

 

Aceasta miscare duhovniceasca a " Rugului aprins ", a luat nastere in timpul stapanirii comuniste. Pe strada si in viata de toate zilele era zbucium si un efort din partea unor puteri vrajmase ca sa schimbe tot ce era vechi, frumos si statornic, sa schimbe tot ce era asezat, cu moda noua, pe care o stim, si pe care am trait-o.

 

In acest timp si in acest zbucium, la Manastirea Antim si in biblioteca manastirii se vorbea despre rugaciunea lui Iisus, de probleme de rugaciune, de marturisire si de lucrare launtrica bazata pe Traditia Bisericii, pe practica Sfintilor Parinti, toata asceza aceasta milenara, de doua ori milenara, care a fost plina de rugaciune, si mai ales de aceasta rugaciune sintetica, de aceasta rugaciune inchegata, scurta si cuprinzitoare, rugaciunea lui Iisus.

 

Erau conferinte in fiecare duminica. Aceasta lucrare obsteasca intr-un cerc restrans, a durat vreo sase ani, incepand din 1945. Era foarte placuta, insa nu se putea extinde prea mult din cauza zarvei din afara vietii noastre manastiresti. Erau prezenti profesori universitari care ne vorbeau, era parintele Staniloae, parintele Benedict Ghius, profesorul Alexandru Mironescu, doctorul Vasile Voiculescu, Ion Marin Sadoveanu. Era multa lume, mult tineret, multi studenti. Dupa aceea, saracii, au suferit mult in inchisoare si s-au asteptat la aceasta, inca de la inceput.

 

Veneau setosi sa afle si ei ceva despre aceasta viata lauuntrica si plecau foarte sanatosi, hraniti sufleteste. Dupa ce conferentiarul isi termina, cuvantul, erau intrebari din public; fel de fel de intrebari, la care raspundeau cei care voiau si puteau sa raspunda. Era un dialog si o tesaturii de idei, de ganduri si de dorinte duhovnicesti, care ii hranea foarte mult pe cei care participau la aceasti intalnire duhovniceasca.

 

- Este adevarat ca toti cei care au participat la Rugul aprins au fost inchisi ? Care a fost motivul care s-a invocat pentru a fi bagati la inchisoare ?

 

In Evanghelie este un dicton : Cine nu este cu noi, este impotriva noastra ! Cei care ne stapaneda doreau sa fim toti cu ei. Si noi, fara sa-i contrazicem, " eram de acord cu ei ". Ei erau inteligenti, pentru ca diavolul este foarte inteligent. Erau condusi de acest duh. Si-au dat seama ca nu suntem cu ei, ci suntem impotriva lor. Si atunci ne-au adunat de pe unde ne-au gasit si ne-au pazit cu strasnicie mai multi ani in puscariile comuniste, nu cumva sa fim impotriva lor. Asta a fost rezultatul acestor stari de lucruri.

 

- Parinte arhimandrit, care ar trebui sa fie randuiala zilnica de rugaciune a unui student ?

 

La Atena, a fost candva o pereche de studenti care au impresionat foarte mult pe contemporanii lor. Acestia erau Grigore si Vasile. Pe unul a pomeneste intreaga crestintatate sub numele de Sfantul Vasile cel Mare, iar pe cel de-al doilea ca Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul sau Teologul. Aceasta era fericita pereche de studenti de la Atena, care, pe langa studiile lor, aveau si preocuparile Evangheliei. In viata aveau doua drumuri acesti studenti, cum ne ne spune Sfantul Grigore, colegul Sfantului Vasile : un drum era la scoala si celalalt la Biserica.

 

Asa trebuie sa-si impletesca viata si studentii nostri contemporani, intre studii si rugaciune. Nu stim cum isi pot face programul, insa, pe langa hrana trupeasca pe care, vrand-nevrand o cautam si ne-o insusim, avem nevoie de hrana sufleteasca, fara de care murim. Murim desi traim ! Murim sufleteste. Devenim sterpi, impietriti, uscati, nesimtitori, rai, gelosi, mandri, si asa mai departe, fara aceasta hrana sufleteasca. Si, de aceea, este bine sa ne hranim si cu una si cu alta. Asa cum spune Mantuitorul Hristos : Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua !

 

- De ce se spune ca rugaciunea este un dialog cu Dumnezeu, cand in realitate vorbim numai noi ?

 

E totusi un dialog, pentru ca Dumnezeu este Cel care asculta rugaciunile noastre. Cand vorbim cu cineva, celalalt, care asculta, consimte, aproba ceea ce spunem noi. Sau, din cand in cand, cum se intampla, Dumnezeu nu ne asculta rugaciunea. Este un raspuns din partea lui Dumnezeu. Sau ne asculta rugaciunea, si atunci, totusi e un dialog, o comunicare, o comuniune cu El.

 

- Uneori inima doreste sa-I cante slava si multumire lui Dumnezeu cu propriile cuvinte. Cum putem deci, sa ne rugam in doi sau intr-un grup mai mic ?

 

Aici sunt cateva intrebari de fapt, nu este numai una singura. Intai, rugaciunea aceasta facuta in grup este foarte bine primita de Dumnezeu. Si aminteam in ceea ce am spus ca, in momentul cana Sfantul Petru era arestat, cu picioarele in butuci, in temnita, undeva intr-o casa se faceau rugaciuni de catre mai multi pentru el, insa toti erau indreptati cu mintile ca niste sageti in sus, daca am putea spune asa, catre Dumnezeu. Toti aveau acelasi dor, aceeasi nazuinta, aceeasi rugaciune. Se rugau toti in acelasi sens, ca Sfantul Petru sa fie scapat de la moarte, caci a doua zi trebuiau sa-l scoata ca sa-l execute in vazut ierusalimitenilor si Apostolul trebuia sa moara. Atunci crestinii se rugau sa fie scapat din inchisoare, de fapt sa fie scapat de la moarte. Si, pentru ca se rugau toti cu acelasi dor, cu aceeasi intentie, Dumnezeu le-a ascultat rugaciunea.

 

Asa incat, cand se roaga mai multi laolalta dimineata sau seara - cum ne rugam de pilda pe la internate, cana ne scoteau afara din dormitoare sau de unde eram, si in curtea manastirii, sau in curtea scolii, unul citea rugaciunea si ceilalti ascultau -, este frumos acest lucru, insa, cu aceasta conditie necesara, ca sa fie toti atenti la cuvintele rugaciunii.

 

Rugaciunea particulara este mai buna, mi se pare mie, pentru ca atunci cana ma ratacesc cu mintea si cu atentia si nu sunt atent la ceea ce am spus, ma intorc inapoi si repet rugaciunea. Sunt atent si ma caiesc si zabovesc asupra unor pagini sau a unor paragrafe din rugaciune. O fac eu, singur. Dar cand sunt mai multi impreuna cu mine, nu pot sa-i opresc pe toti s-o iau de la capat cu rugaciunea de unde m-am ratacit eu cu mintea. Si de aceea zic, rugaciunea in grup este foarte buna cand toti sunt in acelasi gand de rugaciune si atenti la ceea ce se spune. Iar daca se intampla cazuri din acestea, cum am spus despre mine, atunci e mai bine sa fie rugaciunea particulara, fiecare sa se roage in parte, in taina vietii lui.

 

- Unii parinti ne spun ca singura rugaciune in comun acceptata de Biserica, este cea din timpul slujbelor, altfel riscam sa devenim pietisti. Ce ne puteti spune despre acest lucru si, legat de aceasta problema, ce este pietismul ?

 

Pietismul este rugaciunea formala. Insa rugaciunea in public este foarte necesara in biserica; slujba Vecerniei, slujba Utreniei, slujba Sfintei Liturghii, nu poate fi facuta de fiecare persoana in parte. Ea trebuie sa fie facuta undeva intr-un locas anume, in casa lui Dumnezeu, in public. Unul slujste si ceilalti sunt atenti la ceea ce se spune la Altar sau la strana sau la cor. Si atunci e nevoie de aceasta atentie, pentru ca si in timpul slujbelor Biserica unii sunt deranjati de altii. Chiar atunci ii pune cineva o intrebare, cand la Sfantul Altar se canta Pre Tine Te Laudam..., care este cel mai sfant moment de rugaciune in Sfanta Liturghie; o intrebare despre, stiu si eu, cum se pregatete.. magiunul, sau alta intrebare din viata de menaj, de gospodarie casnica. Si-l intrerupe, caci este atent la ceea ce-l intreaba cel de aproape, insa pierde harul rugaciunii, sageata aceasta care trebuie sa se indrepte totdeauna catre Dumnezeu, Care este prezent pe Sfanta Masa. Atunci se transforma Sfintele Taine, darurile pe care le aduc credinciosii, in Trupul si Sangele Mantuitorului, atunci este cel mai sfant moment din Sfanta Liturghie. Sau si in alte imprejurari te indeamna, te intreaba ceva sau iti spune niste lucruri care puteai sa le cunosti mai tarziu sau deloc. Nici o paguba nu ai, daca nu le stiai, dar pe tine te sustrage de la rugaciune.

 

- Sincer, eu ma poticnesc, la rugaciunea catre Maica Domnului, la expresii precum " Singura grabnic folositoare ". Cum sa le inteleg ?

 

Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mantuitorului Hristos. O mama totdeauna este foarte sensibila fata de fiul sau, copilul sau. Orice i se intampla copilului, maica este imediat sensibilizata; daca este intr-o cumpana grea fiul ei, chiar daca s-a purtat mai rau pana atunci cu ea, ea este foarte grabnic plina de griji si nu stie cum l-ar ajuta ca sa scape din acel impas - mama pamanteasca. Am intalnit multe cazuri de acestea in viata mea de preot. Mama Mantuitorului Hristos este o mare exceptie - Mama lui Dumnezeu intrupat. Insa, fiind Iisus pe Cruce, i-a dat Maicii Domnului aceasta ascultare, sau aceasta ingrijire din partea Sfantului Ioan : Fiule, aceasta este mama ta ! Prin aceasta misiune pe care o are Maica Domnului, data in cel mai greu moment pamantesc al Mantuitorului Hristos, cand era pe Cruce rastignit si incredinteaza ucenicului iubit pe Maica Sa, Maica Domnului devine mama noastra, a pamantenilor. Ea se roaga cu adevarat si e mare mijlocitoare a noastra catre Dumnezeu. Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul, acesti doi martori ai Mantuitorului Hristos, au foarte multa trecere inaintea lui Dumnezeu, inaintea Judecatorului Celui drept.

 

Cand ne adresam catre Maica Domnului, neavand curajul pentru faptele noastre sa ne adresam direct Mantuitorului Hristos, Maica Domnului mijloceste pentru noi : " Doamne, eu care Te-am purtat in bratele mele, care Te-am crescut in viata Ta pamanteasca, ajuta-ma in rugaciunea mea si ajuta pe acesta care se roaga mie !"

 

In Acatistul " Acoperamantul Maicii Domnului ", este acest loc intr-un icos de acolo, in care Maica Domnului se roaga Mantuitorului Hristos, spunand : " Doamne ajuta pe cei care ma roaga sa ma rog pentru ei !" - cuvintele sunt altfel puse acolo, dar aceasta este ideea. Si ea se roaga cu adevarat si rugaciunea Maicii e primita de Fiul sau, caci Fiul sau e Dumnezeu plin de dragoste.

 

Sa va spun o mica istorioara de la inchisoare. Cineva a fost inchis si a stat 20 de ani in inchisoare, un tanar imbatranit in suferinte. Intr-o ancheta extraordinar de grea, i s-a terminat rabdarea si si-a pus in gand sa gaseasca un mijloc ca sa-si curme viata. Si-a adus aminte insa, ca in tinerete, cand era liber, bunica ii spunea : " Cand ai un necaz mare, sa te rogi Maicii Domnului !". Si-a adus aminte de acest lucru, si spunea el : " Catre Mantuitorul n-aveam curajul sa ma rog - pentru ca a avut si el greselile lui - dar catre Maica Domnului, care a fost si ea pamanteana ca si noi, m-am rugat !" Scurt. O rugaciune la disperare : " Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile si presiunile care mi se fac aici ! Ajuta-ma !" Se ruga in celula. Si peste cateva clipe vede intrand prin usa inalta a celulei o faptura in alb cu un Prunc in brate : " M-ai chemat ! Am sa te ajut. Fii in pace !" Si a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat dupa aceea la ancheta. L-au mutat intr-un alt loc, la Polul Nord undeva, si toata viata lui de dupa aceea - ca a trait inca multi ani in inchisoare - a avut o viata foarte linistita in sufletul lui, desi suferintele din afara erau destul de grele din cand in cand. Maica Domnului l-a ajutat in momentul urmator dupa rugaciunea sa.

 

Aceasta intamplare o stiu de la cel care a patit-o. El mi-a spus-o. Si in inchisoare nu se minte ! In inchisoare spune fiecare ce are curat in inima lui. Mi-a spus bietul om ce a patit si cum i s-a rezolvat problema lui.

 

Asa face Maica Domnului cea " grabnic ajutatoare" ! Insa rugaciunea sa fie facuta cu tot dorul, cu toata fiinta, cu toata puterea, cu toata increderea, chiar cand suntem la disperare. Si rugaciunea se implineste in momentul urmator. Nu trebuie timp si rugaciuni prea lungi, uneori. Cateodata, insa, avem nevoie de rugaciuni lungi, ca sa ne potolim noi, sa ne adunam noi, sa ne concentram catre Dumnezeu. Alteori, in momente ca acestea foarte grele, pe loc iti raspunde.

 

- Ati cunoscut in inchisori oameni care au trait rugaciunea, care au mers cu adevarat pe calea sfinteniei ? Si, daca puteti, sa ne descrieti cateva din aceste personalitati ?

 

Mai greu de spus. De obicei, cei care au avut o viata duhovniceasca in inchisori, multi dintre ei nu mai sunt printre noi. Sunt acolo sus undeva, in imparatia lui Dumnezeu. Dar la cealalta intrebare, daca e bine sa avem o zi in calendar, un timp de rugaciune pentru cei care au murit in inchisori, asta este o fapta crestina foarte buna, pentru ca toti care au murit in inchisori au nevoie de rugaciune. Numai sfintii nu au nevoie de rugaciunile noastre. Noi ne rugam sa se roage ei pentru noi. Dar pentru ceilalti care au trecut prin viata aceasta, si au plecat dincolo poate incarcati de niste pacate grele si neiertate, rugaciunile Biscrica si ale noastre personate sunt foarte bune pentru ei.

 

- Cum sa facem ca in timpul rugaciuinii sa scoatem din minte toata grija cea lumeasca ? Ce sa fac daca am inima impietrita si nu simt nimic cand spun rugaciunea ?

 

Sa ne caim pentru acest pustiu in care ne aflam. Acolo, fiind la rugaciune. Sa ne caim inaintea lui Dumnezeu : Doamne, sunt ca un pamant fari de apa, pustiu si nelucrat, spune psalmistul. " Ajuta-ma ! Coboara harul Tau peste inima mea insetata de Tine !" O rugaciune particulara, personala, se poate face atunci, pe loc, in taina inimii tale. Si un examen de constiinta : pentru ce suntem impietriti ? Ca de obicei pacatele noastre ne impietresc. Am facut niste lucruri rele, avem niste oameni pe care nu-i putem ierta, inima noastra are un invelis din acesta gros, din cauza urii impotriva aproapelui nostru. Si ne rugam sa sfasie Dumnezeu acest vid, sa deschida iarasi aceasta inima : trebuie sa o faca permeabila pentru tot ceea ce se petrece in jurul nostru.

 

Prin rugaciune sfasiem niste valuri sau intunecimi, invelisuri de pe mintea si inima noastra. In jurul inimii noastre sunt mai multe invelisuri care ne fac pe noi nesimtitori la cuvintele lui Dumnezeu. Insa, prin rugaciune, aceste valuri se departeaza, se sfasie, mintea noastra devine luminoasa, incat trebuie sa punem aceentul pe aceasta apropiere de Dumnezeu; si toate celelalte vin aproape automat, aproape firesc in viata noastra; de la Tatal ceresc vin. Adica, sa nu fie goluri in viata noastra, rugaciuni numai cate o zi sau cate o clipa si restul vietii petrecut cu celelalte preocupari. Fiecare zi sa fie marcata de rugaciune si de celelalte ascultari, treburi omenesti, scolaresti, studentesti. Fara aceasta alternativa, viata noastra schioapata, e o viata bolnava, o viata insuficienta, o viata stirba. Atunci toata grija lumeasca putem sa o lepadam. Adica aceasta cainta pentru pacatele noastre, aceasta rugaciune tainica catre Dumnezeu, sa sfasie acest val de impietrire, de nesimtire in care suntem cuprinsi atunci.

 

- La un moment dat ajung sa spun rugaciunea mecanic, fara sa ajung la sufletul meu. Parca ar avea loc o tocire a rugaciunii. Existi o rutina in rugaciune ?

 

E bine s-o repetam atunci. S-o repetam si sa facem un efort sa ne gandim la ceea ce am spus; sa cerem de la Dumnezeu aceasta prospetime a rugaciunii, atunci pe loc, si grabnic se intampla ceva cu noi.

 

- Parinte, ce ne spuneti despre cei care practici rugaciunea inimii, dar impartasesc o invatatura strani de cea ortodoxa ? De pilda yoga sau parapsihologia ?

 

Cred ca Dumnezeu n-asculta rugaciunile lor. Aceste practici sunt niste proceduri straine de neamul nostru, de mentatitatea noastra si nu sunt nascute prin Hristos si pentru Hristos. E un fel de fatarnicie a rugaciunii, o inselare. Amesteca lucrurile ca sa ne para adevarate : yoga, de pilda, cu rugaciunea lui Iisus. Ca de la cer la pamant este deosebirea de mare !

 

Sunt vrajitoare si vrajitori care au cate o icoana la ei. Si se uita la icoana si spun niste lucruri, niste ghicituri. E o inselare a credinciosilor care cer aceasta consultatie de la vrajitoare. Nu se poate impaca Duhul lui Dumnezeu cu minciuna aceasta, cu aceasta fatarnicie. Dupa faptele lor vsti cunoaste. Acesti oameni, care amesteca rugaciunea lui Iisus cu yoga, daca ne uitam bine si atent la viata lor, vedem ca de obicei calca pe alaturi. Viata lor e alta. Chiar in yoga se intampla niste lucruri foarte discutabile. Multe necuviinte. Cei care fac yoga stiu la ce ma refer.

 

- Casatoria poate constitui in vreun fel o piedica in calea rugaciunii inimii ?

 

Poate constitui o piedica. Dar cunosc persoane casatorite care se roaga foarte rodnic cu aceasta rugaciune. Adica e greu, dar totusi este posibil sa se roage, sa se poata ruga, chiar daca este casatorit, daca e cu familie.

 

- Va rugam sa comentati versetul biblic : Unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra.

 

Cred ca nu e nevoie de un complicat comentariu in aceasta privinta, daca ne gandim ca intr-adevar, ceea ce ne pasioneaza mai mult, aceea atrage si atentia noastra.

 

Comoara presupune, in primul rand, banutul, sau dolarul. Sunt oameni care nu au alta grija decat a se imbogati. In vremea in care suntem noi, sunt vreo trei categorii de oameni : saraci, mijlocii si foarte bogati. Cred ca adeseori cei foarte bogati isi au inima unde sunt banii; si cum sa-i adune, sa-i puna unul peste altul ca sa creasca din ce in ce acest venit, aceasta comoara. In timpul rugaciunii, in timpul citirii Sfintei Scripturi, a Filocaliei sau a altor texte sfinte si binecuvantate, atentia se imparte intre locul comorii si mijloacele de a o spori, si ceea ce se spune unde citeste. Adeseori mintea fuge si mai mult acolo unde e comoara materiala, decat acolo unde e comoara spirituala - ceea ce citeste pentru sufletul si pentru mantuirea lui. De aceea spune : Unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra. Asta cred ca o poate recunoaste fiecare prin propria sa viata.

 

Sfantul Antonie, de pilda, care s-a degajat, s-a desprins total de averea aceasta pamanteasca; dupa moartea parintilor sai a impartit averea la saraci si singur, poate si fara desaga, a plecat in pustie. Avea un cetatean care ii aducea din cand in cand niste pesmeti si putina apa si de toata cealalta avere - ca era bogata familia parintilor sai -, s-a desprins. Si atunci nu avea de ce se mai ganai la aceasta avere, la aceasta comoara. Nu mai era. Comoara era impartita in mainile saracilor, pentru imparatia lui Dumnezeu. De aceea, acolo unde era comoara lui, adica la Dumnezeu, pentru ca vanduse tot , acolo era si inima lui. Si asa au facut toti acesti sfinti lepadati de avere.

 

- Cum putem sa ne dam seama care este calea pe care trebuie sa mergem, casatorie sau calugarie ?

 

Casatoria este calea normala a vietii. De la inceputurile lumii a fost o pereche de oameni. Stim prima pereche, stramosii nostri, Adam si Eva. Ei au avut aceasta porunca de la Dumnezeu, sa creasca si sa se inmulteasca. Deci, familia este in primul rand randuita la temelia societatii omenesti si este izvorul vieti. Prin aceasta forma de viata, prin casatorie, omul devine creator, barbatul si femeia inmultind neamul omenesc. Este o chemare generala a familiei omenesti prin acest mod de viata.

 

Calugaria este sfat evanghelic si, cine are chemare, vine la calugarie. Cine este chemat, indemnat din miezul fiintei lui, vine la calugarie. Si de aceea este o mare deosebire intre un mod si altul de viata. Alta misiune are calugarul si alta misiune are familia.

 

Viata familiei, cu grijile ei, cu problemele ei de fiecare zi, adeseori priveste numai in jos, sau pe orizontala, nu are timp sa se uite si in sus. Cel care vine la manastire, mai ales pentru acest tel special, legatura cu Dumnezeu, de care am vorbit pana acum, acest frate de manastire poate interveni sa atraga atentia, sa lumineze mintea si tendintele oamenilor, spunandu-le ca mai este inca un rest de viata si nesfarsit, dincolo de viata aceasta pamanteasca. Sa gandeasca, deci, dincolo de mormant, ceea ce adeseori uitam. Agonisim si muncim din zori si pana-n noapte pentru painea de toate zilele si pentru adapost si petreceri si uitam ca intr-o buna zi vom muri si vom da seama de orice cuvant desert rostit in viata; ne spune aceasta insusi Mantuitorul Hristos.

 

Calugarul, ca si preotul care pastoreste, are datoria de a ridica acest felinar in sus si de a lumina intunericul din viata noastra de toate zilele. Aceasta cred ca ar fi misiunea calugarului fata de familie.


- Vorbiti-ne de lacrimile la rugaciune. La rugaciune pot veni lacrimi si de la diavol ?

 

Foarte multe ! De la diavol, dar si de la fire. Durerile mari, pe care le avem in viata noastra de toate zilele, se linistesc prin plans, prin lacrimi. Sunt o serie de lacrimi ale isteriei. Sunt insa si lacrimi de bucurie pentru sucees pamantesc. Sunt lacrimi duhovnicesti, care mai greu vin asupra noastra - lacrimi de pocainta. Sunt foarte bine primite de Dumnezeu, atunci cand ne pare rau de niste fapte urate facute in viata noastra, cand ne caim din toata inima; sunt lacrimile rugaciunii noastre de cainta. Aceste lacrimi sunt placute lui Dumnezeu. Lacrimile celelalte, omenesti, ne descarca oarecum de apasarea sufleteasca, dar sunt de folos imediat; nu ajuta la rugaciune.

 

- Ce este rugaciunea fara cuvinte ? Dar rugaciunea ca focul, de care vorbste Sfantul Ioan Casian ?

 

Rugaciunea ca focul, rugaciunea fara cuvinte, este rugaciunea inimii, de care am amintit in aceste cuvinte pe care le-am spus, cand inima noastra se roaga, si se roaga fara cuvinte, ziua si noaptea, cand harul lui Dumnezeu lucreaza asupra noastra in asa masura, incat tot launtrul nostru arde cu foc asemanator cu sfanta lumina de la Ierusalim. Stiti ca este o lumina sfanta la Ierusalim, in timpul Invierii. Aceasta lumina, cata vreme nu atinge materia, nu este transmisa in flacara lumanarii, nu arde. Poti umbla cu ea pe mana, poti sa te dai cu ea pe fata si nu te arde. Insa este lumina, este flacara. Flacara rugului aprins din Sinai nu mistuia rugul, pomul de acolo. Cam asa este acest foc al inimii de care vorbeste Sfantul Ioan Casian. Un foc care nu mistuie, ci arde si lumineaza asa cum lumineaza Dumnezeu mintea noastra omeneasca si inima noastra cand dorim ceva dumnezeiesc.

 

- Rugaciunea poate suplini Sfanta Impartasanie, cum este cazul unor sihastri ?

 

Nu poate suplini Sfanta Impartasanie ! Sfanta Impartasanie are rolul ei, iar rugaciunea are rolul de chemare a acestui Sfant Trup al lui Iisus, Sfanta Impartasanie. Sfanta Maria Egipteanca, prin rugaciune fara Sfanta Impartasanie, vreo 47 de ani a sihastrit in pustiul Iordanului, si ajunsese ca, in rugaciune, sa se inalte de la pamant ca la un cot mai sus, cana se ruga, nefiind impartasita. Si totusi avea nevoie de Sfanta Impartasanie.

 

Sfantul Zosima, care venise la ea in pustiu, a pus sigiliul si confirmarea pe aceasta vrednicie adusa prin rugaciune pana la acest stadiu, inaltarea trupului. Asa devenise de usoara materia din ea, incat se ridica in sus prin rugaciune. Insa avea nevoie numaidecat de Sfanta Impartasanie, care a venit dupa aceea, adusa fiind de Cuviosul Zosima, si prin ea s-a sfarsit. A doua oara cana trebuia sa vina Sfantul Zosima cu Sfanta Impartasanie, nu o mai gaseste in viata. Si-a luat portia ei de sfintenie prin ultima impartasire, facuta dupa 47 de ani de viata pustniceasca.

 

Asa incat, rugaciunea are rostul ei iar Sfanta Impartasanie este desavarsirea acestui rost.

 

- De ce este neaparat nevoie de un duhovnic cana se practica rugaciunea inimii ?

 

Este nevoie de un duhovnic pentru ca aceasta rugaciune spusa neincetat, spusa foarte des, aduce niste stari speciale pentru cel care o practica. De pilda, apare o caldura, aici, in dreptul inimii, mai sus de inima aceasta carnala. Un semn. Si, cel care se roaga si nu stie ce rost are aceasta rugaciune, se poate mandri. Cine stie ce poate crede omul despre el insusi ! Dar duhovnicul ii poate spune ca aceasta stare de incalzire e o stare fireasca. Sa fie linistit si sa se roage mai departe. Adica se pot intampta pe calea aceasta a rugaciunii niste probleme noi pentru rugator, pe care el nu le cunoaste, nu stie cum sa le rezolve, si duhovnicul, care are in practica aceasta rugaciune, ii poate raspunde precis la problemele lui.

 

- Ce rol are in deprinderea rugaciunii inimii, rugaciunea rostita cu gura ?

 

Cu gura poti rosti si psalmi si acatiste si canoane, si poti rosti si aceasta rugaciune scurta de care am amintit. Insa, cand rostesti cu gura, adeseori mintea colinda pe alte coclauri, cum am mai spus. Si de aceea este bine sa fim mai concentrati, sa facem un efort; daca nu reusim dintr-o data, putem repeta rugaciunea. S-o repetam, sa ne caim pentru aceasta ratacire a mintii. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute, sa ne adunam mintea aceasta in noi insine, orice rugaciune am face, fie ea rugaciune de psalmi ( psalmii sunt foarte frumosi, foarte puternici ), Paraclisul Maicii Domnului, Canonul catre ingerul pazitor, Canonul de pocainta sau alte canoane ale Bisericii, pentru Maica Domnului.

 

Daca am avea mintea concentrata asupra fiecarui cuvant de acolo, folosul ar fi foarte mare pentru noi. Dar pentru ca mintea rataceste, dupa ce ne rugam suntem aceiasi oameni ca si inainte de a ne ruga. Nu se intampla nimic in noi.

 

Uite, in biserica la noi se fac rugaciuni, se savarseste Sfanta Liturghie, care este cea mai mare rugaciune dintre toate rugaciunile Bisericii, se tine un cuvant despre rugaciune sau despre altceva. Dupa ce a incetat slujba si cuvantul care s-a spus, e o harmalaie in biserica, fiecare vorbeste cu totul altceva decat s-a vorbit in biserica ! Dovada ca n-a ramas aproape nimic in mintea si in inima celor care au ascultat ! Pentru ca au fost mereu distrati, mereu risipiti ! Si de aceea este nevoie in rugaciunile noastre spuse cu glas tare sau in taina, sau in soapta, de concentrare la fiecare cuvant.

 

Daca nu reusim sa fim atenti, repetam rugaciunea. O data, de doua ori, de trei, de patru ori, pentru ca rugaciunea spusa fara sa fim atenti, este nula. N-are raspuns din partea lui Dumnezeu, pentru ca facem aceasta numai cu buzele, iar cu inima fiind departe de Mine, cum spune Mantuitorul Hristos.

 

Asa incat rugaciunea trebuie sa fie concentrata, fie ca-i spusa cu glas tare, fie ca-i spusa in taina ! Caci in carte cuvintele rugaciunii sunt alcatuite in asa fel, incat sa ne conduca spre noi insine, spre acest centru unde Dumnezeu este ascuns in noi. Mantuitorul ne spune : In voi este Imparatia lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel ne spune : Voi sunteti temple ale Duhului Sfant. In noi locuiete Duhul Sfant. E imparatia lui Dunmezeu in noi, aici, prin rugaciunile si toate invocarile care le rostim catre Dumnezeu si Maica Domnului si catre ceilalti sfinti. Dar daca mintea este in alta parte, aceste sfaturi si indemnuri nu se intorc catre noi, ci raman plutind in vazauh. Nu ne folosim de ele deloc. E ca si cum ne-am uita intr-o vitrina incarcata cu toate bunatatile, dar intre noi si vitrina este un geam. Nu putem pune mana pe ele. Asa si aceste rugaciuni ale noastre sunt despartite de noi prin aceasta neatentie, acest geam care se pune intre noi si rugaciunea noastra.

 

Iar despre acest obstacol aceasta va spun : sa nu fie !

 

- Parinte, va rugam sa ne precizati distinctia pe care o fac Sfintii Parinti duhovnicesti intre minte si inima.

 

Distinctia este usor de facut, pentru ca sunt doua locuri speciale in care sunt cuprinse aceste doua centre. Mantea e in cap si celalalt centru este inima, unde este sentimentul, unde este vointa. Si in cap este inteligenta si memoria. Insa, in viata duhovniceasca inima duhovniceasca nu coincide cu inima aceasta carnala. Inima duhovniceasca este centrul in care locuieste Dumnezeu in noi. Acest centru este numit tot inima. In acest centru, in inima, poate locui Dumnezeu sau poate locui vrajmasul. Si poate locui orice patima. Uneori insusi imparatul intunericului intra in acest loc sfant din inima noastra, si atunci viata noastra este o viata pustie, o viata rea, o viata intunecata, o viata pacatoasa. Cand este Duhul Sfant in noi, asa cum suntem creati sa-L avem in noi, viata noastra este plina de lumina, plina de omenie, de dragoste, plina de smerenie. Asa incat, inima aceasta de care am fost intrebat este centrul duhovnicesc din fiinta fiecaruia dintre noi.

 

- Ce este de facut cand duhovnicul meu, care nu practica rugaciunea mintii, considera ci nu este necesar ca tinerii sa o practice, indemnandu-i spre un crestinism social, nu spre un crestinism mistic ?

 

Cred ca nu este o viata crestina, fara sa fie in acelasi timp si mistica, adica tainica, legata de Dumnezeu. Nu stiu crestin sa nu fie si mistic in acelasi timp. Ma gandesc la un crestin adevarat, crestin care se impartaseste de Tainele Bisericii, care se spovedeste, care se impartaseste, care isi sfinteste viata sa launtrica. E o stare mistica, tainica, ascunsa. Intra in camara ta si roaga-te Tatalui tau Care este in ascuns ! Cum poti sa te rogi, fara sa crezi in acest Tata ceresc, Care este ascuns in inima ta si vede starea ta sufleteasca launtrica ?

 

Cum poti fi crestin bun fara acest duh primit de la Botez, fara aceasta energie, acest foc al sufletului, care, daca este in noi, trupul nostru devine o masina foarte perfectionata ? Asa incat, in fiecare din noi este un centru tainic, mistic. Catre acest centru se indreapta toate relatiile noastre cu aproapele nostru, dragostea noastra, bunatatea, mila, smerenia, umilinta, bunacuviinta noastra; toate sunt legate de acest centru mistic din noi, unde locuieste Dumnezeu si Imparatia Lui si Duhul Sfant. Asa incat, nu stiu cum ar fi o viata fara rugaciune, fara acest centru mistic, fara acest loc al lui Dumnezeu din noi.

 

Paganii aveau viata sociala si se ocupau numai de aceasta orizontala a vietii. Insa Domnul nostru Iisus Hristos ne spune si acest cuvant in predica de pe munte : Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua. Asa incat, nu cred ca este o piedica de a lucra in viata sociala, daca in acelasi timp ai un izvor nesecat, prezenta lui Dumnezeu in tine insuti.

 

- Rugaciunile oamenilor care nu s-au spovedit de ani de zile sunt ascultate de Dumnezeu ? Dar celor care traiesc in pacate mari, li se asculta rugaciunile ?

 

Daca rugaciunile sunt facute ca ale vamesului din Evanghelie, cu umilinta si durerea inimii, neosandind pe altul, cerandu-si iertare pentu ticalosiile de pana atunci, El le asculta. Pentru pacatosi S-a intrupat Dumnezeu in istorie. Talharul de pe Cruce a spus cateva cuvinte numai si s-a mantuit, a fost iertat.

 

Spune Fericitul Augustin si acest cuvant - pe care poate il stiti unii dintre dumneavoastra - despre talharul de pe cruce : " Fericit talhar. Toata viata a furat si la urma prada si Raiul !" Asa ca Dumnezeu asculta rugaciunea facuta cu umilinta, cu cainta, cu regret pentru tot ce a fost rau in viata lui de pana atunci, pana in clipa cand s-a gandit ca exista un Dumnezeu si are si o raspundere in viata aceasta pamanteasca.

 

- Exista in rugaciune ispita de-a stanga si ispita de-a dreapta ? Ce inseamna acest lucru ?

 

Da. Sunt ispite si de-a stanga si de-a dreapta. De-a stanga sunt foarte cunoscute : betia, lenevia, desfraul, furtul, razbunarea, mania, toate sunt ispite si pacate de-a stanga. O ispita de-a dreapta poate fi un post exagerat. Postul este randuit de Sfintii Parinti ca sa ne fie de folos pentru curatia noastra launtrica si trupeasca. Insa postul trebuie sa fie nu numai trupesc, ci si sufletesc.

 

Azi am vazut un lucru foarte interesant. Spunea cineva ca undeva a intalnit un grup de persoane care nu mancau branza, pentru ca se face cu cheag, si deci e amestecat si putin sange in branza. Este exagerat. Nicaieri la Sfintii Parinti in viata duhovniceasca nu este aceasta analiza asa de stricta si de falsa in acelasi timp.

 

Deci postul daca nu este facut cu dreaptii socoteala ( ca sa fie cu adevarat de folos ) si nu este unit cu bunatatea inimii, cu paza gurii, cu abtinerea de la a osandi pe altul, nu este post. Osandirea aproapelui nostru este foarte vinovata inaintea lui Dumnezeu; poti sa mori de foame, sa te usuci de sete, daca ai rautate impotriva aproapelui tau si il vorbesti de rau cand el nu-i de fata, zadarnic iti este postul. Asemenea, fapte, facute cu gandul bun de-a ne sfinti viata, sunt exagerate. Aceste lucruri sunt caderi de-a dreapta. Prin fapte bune gresesti calea. De aceea este buna aceasta intelepciune care o cerem de la Dumnezeu ca sa ne lumineze calea, sa mergem pe calea aceasta imparateasca, cum spun Sfintii Parinti, " Via aurea ", calea de aur, ca sa nu gresim.

 

Postul sa fie post cu intelepciune, abstinenta sa fie abstinenta cu adevarat, paza simturilor sa fie sincera. Cainta sa nu fie falsa. Rugaciunea sa fie cu atentie si cu umilinta si smerenie, si atunci toate merg bine. Dimpotriva, daca rugaciunile sunt facute numai cu buzele, cat ar fi ele de lungi, aceste rugaciuni ajuta foarte putin : in masura in care din cand in cand suntem atenti la ceea ce spunem. Sunt unii bieti crestini care fac acatiste si psalmi, multi psalmi si multe acatiste, insa isi dau seama tarziu de tot ca au facut numai cu gura, ca au fost absenti cu inima si cu mintea la ceea ce au spus.

 
Parintele Sofian Boghiu

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 18962

Voteaza:

Parintele Sofian Boghiu - Sfaturi catre tineri 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE