Scurta pledoarie pentru extinderea grilei de lectura a documentelor

• « Inapoi
• Inainte »

Scurta pledoarie pentru extinderea grilei de lectura a documentelor.

La Toplita, in contextul stradaniilor pentru edificarea bisericii de piatra. 1863-1883

(Extrase)

Inca la anul 1866 s-a planuit in Toplitia redicarea unei biserici de pétra pompose, nefiind biserica cea veche nici potrivita, nici deajuns pentru credintiosii nostri din acésta comuna; - dupa ce acésta zidire la anul 1867 s-a dat unui intreprindietoriu, care edificand fondamentul, dar prin pricepatori de lucru observandu-se ca nu lucra bine, asia in anul 1869, prin licitatiune publica si dupa un plan modificat essential, s-a dat acesta zidire intreprindietorului Vigilio Giacomuzzi cu suma de 23.800 fl. v.a., avend comuna bisericésca a da, pe langa suma amintita, ferul, lemnul, pétra si nasipul, precum si pleul (blehiul nn) pentru coperisiu. (...) un curatore anume Teodor Cristea, acesta strengend banii repartiati (repartizati pe familii, indivizi nn), deórece din repartitiune s-a strens intréga suma, a defraudat din banii bisericei 3000 fl.v.a. (...)"

Preot George Popescu, Toplita, 2 febr. 1880

Dr. Ioan Borcea, Sibiu, 26 august 1881

Zbuciumata istorie a edificarii bisericii din Toplita, reflectie perfecta a starilor dintr-o comunitate transilvana deloc singulara, beneficiaza de numeroase marturii capabile sa traseze coordonatele principale si de detaliu ale acestui moment, caracterizante pentru demersul-subiect, dar si pentru alte numeroase realitati. In general, totul s-a petrecut, cum se mentioneaza mai sus, chiar daca unii contemporani ai primului marturisitor vor aduce acestei descrieri completari si corecturi semnificative, chiar in media transilvana.

Intinsa pe parcursul a aproape 4 decenii, edificarea bisericii din Toplita a cunoscut suficiente framantari care sa permita o analiza mai aplicata decat de obicei a modului in care se poate aborda/e oportun sa fie abordat un subiect de istorie locala. Aici sunt vizibile relatiile multiple ale subiectului cu sursele ce-l alimenteaza, ca si libertatile, limitele si obligatiile cercetatorilor care i se dedica. Din astfel de motive ne-am permis atat (re)exprimarea catorva generalitati, cat si expunerea unor detalii ale starilor de fapt, prezentate intr-o structura aparte, compatibila cu o anume cercetare analitica a temei date, baza a unei sinteze complexe si credibile.

In varianta completa a studiului dedicat comunitatii toplitene la vremea edificarii Bisericii din piatra, ca si in extrasul de fata, folosim documente dintr-o arhiva clericala, Arhiva Mitropoliei Ardealului din Sibiu (in continuare AMA), aprioric limitata la o anume tematica, unde, totusi, ne regasim in fata unor informatii de o varietate pentru multi imprevizibila. Folosim si trei articole din presa locala transilvana, texte nefolosite si mai vechi de 125 de ani, complementare celor arhivistice. Pe toate acestea le-am tratat asemenea, ca interpretare, toate fiind un corpus documentar, o scrisoare deschisa aparuta intr-o gazeta fiind aici un document frust. Semnalam intai ca, din considerente bine evaluate, ne-a fost greu sa renuntam la documentul frust, folosit aici adeseori in chip generos, cu deosebire pentru problematica segregarii si valorificarii padurilor (inexistenta in acest extras). Ne intoarcem astfel la ceea ce, in epoca de glorie a mereu tinerei istoriografii romanesti a si justificat crearea corpusurilor de documente, constituite dupa structura fondurilor, cronologice sau tematice. Este binestiut si astazi ca prin selectia puternic personalizata, pe care o face un individ-cercetator, retinand ceea ce e/ce pare a fi mai interesant intr-un anume document inedit, numeroase date scapa ofertei cititorilor. In afara unor formule de adresare, imanente unei scrisori/adrese de epoca, inaintasii nostri au redactat texte dominate de enunturi si descrieri (fara adjective si adverbe) ale faptelor concrete. Acestea, rezumate/sintetizate prea mult de cercetator, restrictioneaza folosirea informatiilor esentiale in alte imprejurari decat cele pentru care au fost retinute initial, pagubesc exploatarea completa si complexa a surselor. De altfel, nu se poate ca noi, dupa o experienta istorica/istoriografica traumatizanta, sa nu constientizam ca truncherea unor documente poate manipula nepermis, si din multe puncte de vedere, lectura lor integrala. Multa vreme s-a invocat, in acest sens, si nevoia valorificarii fortei autenticitatii unui limbaj de epoca.

In paralel cu problematica surselor, vine pentru noi cea a temelor. Este, iarasi, bine cunoscut ca de-a lungul timpului -inainte si imediat dupa reintregirea din anul 1918, si pana in zilele noastre-, anumite teme ale istoriografiei romanesti au fost si sunt dominante in peisajul stiintific, dar si in cel de domeniul culturii generale. Dincolo de nivelul inalt al continutului lor, este vorba despre cele care au produs documente de referinta mai numeroase, mai accesibile, chiar mai spectaculoase. Numerozitatea acestora poate sa insemne, intr-adevar, sau doar sa creeze impresia, uneori justificata, ca situatia pe care ele o ilustreaza avea/are o importanta mai mare decat o alta. Relativizand insa relatia dintre importanta subiectului si numarul surselor produse - concomitent cu reconfirmarea ei! - trebuie sa admitem ca, macar teoretic, din varii motive, pentru subiecte de mare interes, NU au aparut intotdeauna si cele mai numeroase documente. Mai ales cand, si pentru ca, insasi valoarea unui subiect este si ea variabila. Este adevarat ca, in comparatie cu cele minore(?), faptele de anvergura lasa urme mai vizibile in mediul care le produc, sunt mai numeroase in fondurile arhivistice si mai persistente in memoria colectiva. Aceasta judecata trebuie amendata, si ea, cu doua observatii: 1. un anume cercetator poate revela semnificatii ascunse altuia, asa cum le poate pierde pe altele (fie si din cele majore); 2. odata cu trecerea timpului, sau datorita unor conjuncturi speciale, la nivelul centrelor de interes ale cercetarii istorice propriu-zise se inregistreaza mutatii dintre cele mai imprevizibile/insolite, adeseori justificate. A functionat insa intotdeauna cu succes doar criteriul prioritatii unor subiecte. NB. Azi, reputati arheologi sau medievisti sunt cercetatori consacrati ai ceea ce numim istorie contemporana.

Istoria milenara a Bisericii romanilor, si inca dintr-un spatiu de complexitatea celui de la poalele transilvane ale Carpatilor rasariteni, a produs numeroase documente. Ca institutie fundamentala pentru romani (adeseori singura) a fost asociata -uneori pana la contopire- cu o impresionanta suma de subiecte, de la ritual, la existenta comunitara, in toate ipostazele sale, regasindu-se in perimetrul marii istorii sau al celei secventiale, locale, cotidiene etc. Beneficiind de activitati specifice, specializate, de arhive, existente in jurul unor comunitati modeste (fie si sporadic) cel putin din secolul al XVI-lea (Biserica Sf. Nicolae din Brasov), cu certitudine din secolul al XVIII-lea (vezi Protocoalele de Porunci din majoritatea satelor) si mai ales din cel urmator, multe secole fiind singura care pastra marturii ce urmau sa traverseze/au traversat secolele.

Conditii preexistente indispensabile dezvoltarii cercetarilor, inclusiv marele numar de surse, sunt deci firesti si stau la baza investigatiilor -numeroase fara a fi suficiente- pe tema istoriei bisericilor romanesti. In acest sens, ne-am hranit copios, de-a lungul mai multor decenii, din sursele pastrate in arhiva citata mai sus. De-a lungul anilor, a devenit evident insa ca, preocupati major de soarta institutiei Biserica, facem o nedreapta parte altor subiecte majore, imanente si asociate indestructibil acesteia, de granita sau cu totul exterioare. Cu certitudine, neobservand, ori ignorand, informatii real sau aparent colaterale, saracim insusi subiectul principal, fiindca numai toate impreuna ne apropie de adevarul unor stari, de momente oarecare si de evenimente sau epoci, de poporenii ori slujitorii bisericii, indivizi/oameni, cetateni si membri ai unui grup.

Este si cazul ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea, vremea revolutiilor tehnologice si politice, socio-economice si culturale, pe care istoriografia, in general, a cercetat-o cu o atentie, ce pare remarcabila si a fixat-o in tuse ferme. A ramas insa indatorata cu a revela caracteristicile manifeste din existenta cotidiana, concreta, insusiri deja familiare sau imprevizibile, care altfel se si sustrag intelesurilor standardizate. Faptele oarecare s-au dovedit mult bogate in semnificatii, interesante si atractive, potentand chiar interesul pentru cunoasterea unor intreguri care, alaturate si insumate, constituie componente esentiale in marele tablou al lumii reale.

Acestor judecati, firesti pana la a fi simpliste, li se supune si abordarea pe care ne-am pro-pus-o, la intersectia dintre istoria edificarii unui lacas de cult cu pulsatiile unei vieti consacrate ca statica, dar plina de neprevazut si incomoditati, de greutati si nadejdi, de ambitii personale si deschideri spre spatii mai largi, de proiecte si esecuri, toate ilustrate de faptul concret. Stationarea intr-o tratare clasica a subiectului principal -important si onorant, in sine-, ar fi o tradare a insusi amintitului subiect principal. Dimensiunile reale ale stradaniilor pentru finalizarea acestor proiecte, chiar motivatia majora care le provoaca/le justifica/le sustin -atasamentul pentru credinta traditionala- sunt insele limitate prin marginalizarea subiectelor ce dau continutul acestei realitati. Aparitia si activarea unor grupuri socio-ocupationale, altele decat mult invocatii tarani-mocani, parohi evlaviosi si nobili nemilosi sau milostivi, da cea mai mare vizibilitate modificarilor din peisajul social, individual si national. Chiar depasirea contururilor obisnuite ale unor personaje clasicizate, cum sunt preotii, ne permite sa citim altfel aceleasi documente. Dezvoltarea starilor conflictuale, interesate, atitudinile partizane, dar si antrenantele lucrari comunitare satesti (cu planuri si devize de lucrari ce depasesc 12 pagini, de exemplu), reflecta o existenta diurna efervescenta, antrenanta, integrata intr-un sistem european modern, eventual periferizat, dar REAL.

Cateva date orientative preced dezvoltarea propriu-zisa a subiectului nostru, menite a facilita intelegerea celor ce se vor releva ulterior. Ele sunt statistici si inventare, aprecieri livresti, impresionantele documente saguniene , prin care am explicat semnificatia si motivatia numirii si sustinerii preotilor care au facut epoca in Toplita, cu bune si cu rele. Pe acest fond s-au suprapus apoi informatiile din o suma de documente - de tipul celor evocate mai sus -, care ilustreaza subiectul principal si date colaterale lui de tipul: asumarea noutatilor, dorinte, stradanii, bunacredinta si contrariul ei, vointa impartasita ori rastalmacita, toate semnificative pentru ambianta generala si centrele de interes , ori de influenta, care au intretinut faptele dintr-o lume, cu toate ale sale. In opozitie cu, si parca ignorand, impedimente socio-materiale, educative si comportamentale majore, o prima nota dominanta in peisajul epocii ne apare aici a fi grija romanilor -obsesiva si stimulativa- de a fi asemenea, ori competitivi cu "ceilalti", dar si aspiratia la statutul de model, oricum o bine marcata preocupare pentru IMAGINE, cea individuala si de grup, deopotriva. O a doua, ar fi cultivarea unei noi intelegeri si tratari a relatiei, concrete si superioare, intre bunuri (pamant, paduri, edificii, valori mobile etc.), proprietate (concept in actu) si documente (valide) care sa le/sa o garanteze.

Din ele, propunem nume, teme, cuvinte/sintagme, folosite de inaintasi cu acurateta si urmarindu-se efecte bine calculate (regasite in citate si anexe), care ne edifica asupra nivelului tehnologic, al universului ideatic, conceptual, birocratic, comunicativ, juridic si chiar emotional in care evoluau oamenii acelor locuri in acei ani, in cazul de fata niste romani/personaje implicate in lucrarea zidindelor biserici.

Actori principali si secundari/ nume de persoane semnificative.

Ioani: Ioan Borcea, Ioan Cristea, Ioan Duma din Sacel, Ioan Mark, Ioan Metianu, Ioan Moraru, dr. Ioan Ratiu, Ioan Rus din Ida- Mare, Ioan Popescu-primarul, Ioan Popescu-adm. protopopesc, Urmanti Ioan/Ianos; Iosifi: Iosif Brancovean, Gyarfas Jozsef, Iosif Moga, Iosif Fincu; Teodori: Teodor Cristea, Teodor Popovici, Teodor Stoica; Nicolae: Nicolae Gliga din Rapa Superioara, Nicolae Hosu, Nicolae Nasan din Rastosnea-Poleti, Nicoale Popea; George: George Cristea, George Popescu; Mihai: Mihai Bratean din Potoc, Mihai Todea din Idicel;

Altii: ? Auran, Zaharia Boiu, Boros Ignatz, Stefan Branea, Kiril Fulea, Giacomuzzi Vigilio, pedagogul Graur, Paul Kadar, Stefan Melnik, groful Moritz, Muller Ivan, Alexandru Niculescu, Leon Popescu, Il. Puscariu, Samuil Puscas, Szasz Ferentz, Dumitru Stoian, Galaction Sagau, Iacob Tatar, Iulius Wagner;

Comitetul parohial-personaj colectiv: Moldovan Iacob/x Popu Ionu I. George/x Pescanu Grigore/

x Huruba Neculau /x Natea George/x Bucuru Ionu I. (al lui nn) Teodoru/x Bobricu Ionu I. Simion/x Tesloanu Alessandru/ Dumitru Popovics m.p./x Trutia Nicolae/ Florea Ioan, curatore/ Ciobota Neculae/ Natea Toader Andre.

Univers ocupational/conditie umana:

"silvi magistri", silvanist -silvicultor, preot, arendas, negustor, curator (fat), companist, protopop, primar, notar, militar, pensionar, arhitect, intreprinzator, arendator, comisar de cercetare, cu ocupatiuni "negutiatorice si rurale", econom de padure, economie de fructe de padure, econom de vite, taran, plutarit, suspenzat, vaza, progres, loctiitor, avocat, comisionar (membru in comisii), raportor, om de incredere, erezi, pictor, jude de tribunal, mocan, loial, caporal la militie, redactor, inginer, studinte (elev), controlor, martor, ierarh, inspector, dascal, detinut, candidat etc., etc.

Documentar birocratico-juridic:

Informari private si oficioase, deconturi de calatorie si de lucrari, contracte, arenda, daune, despagubiri, "procente esorbitante", depuneri, cereri de finantare, spese, preliminariile speselor, "ramasul" (bunurile ramase dupa deces), planuri arhitecturale, eficienta transportului (plute pe Mures), executare judecatoreasca, faptic si cu valoare de drept, competenta, datoria flotanta, process communal, modificare esentiala, licitatiune publica, puntuoasitate, a pre/postnotaria, referare, rebonificare, martori ascultati, raportari false, abzicere de contract, donatii, competinte, returnare, carti funciare, sechestru, posesiune, paragrafe, cuprindere ilegala, arunc, folosinta proportionata, delegate din oficiu etc. ...

Inaintea publicului celui mare

Nu este nici o indoiala ca preotii transilvani cunosteau si recunosteau de mult forta cuvantului scris, dar si a celui scris/tiparit, cu beneficiul sau de a avea o mai mare circulatie si atribuindu-i-se chiar o mai mare putere de convingere. Dupa mai putin de patru decenii de presa romaneasca (modesta cantitativ, dar remarcabila prin continut), in anul 1879 toplitenii ne dau o proba despre felul cum (si daca) constientizasera valoarea gazetelor si a cuvantului difuzat de acestea in randul unei mase tot mai mari de cititori/auditori. Si, cu toate ca redactorii se plangeau (de altfel, pe buna dreptate) de numarul mic al cititorilor, noi stim ca beneficiarii informatiilor erau socotiti suficienti pentru a nu fi subestimati. Altfel, de ce trimiteau romanii necroloage la ziare, si inca mai putin cu intentia de a anunta moartea cuiva si mai mult pentru se expuna ca rude apropiate, ori colaterale, ale unor personalitati? De ce se anuntau fidantarile si cununiile, de ce se faceau atatea multamite publice pentru orice ajutor de studii etc.?

Reproducem mai jos o observatie, elocventa in acest context, a unui proprietar din Toplita

- Ioan Maier- care cerea o ancheta de la Conzistoriul din Sibiu, printr-o comisie credibila, el insusi fiind nemultumit de prestatia preotilor. Era parte in conflictul din sat doar ca madular al comunitatii, dar se simtea responsabil (mai mult sau mai putin interesat) pentru destinele cetatii. Atragea atentia Conzistoriului asupra unei situatii inacceptabile, pentru ca partidele interesate "(...) nu s-au multumit numai cu inaintarea causei la forurile judecatoresti, dar si-au presentat-o, cu drept si fara drept, chiar si inaintea publicului celui mare, prin foi de calibru diferit, dintre cari unele ar canta Osiana pre ruinele nostre". Nemultumirea autorului articolului este aici, iata, la limita cu panica (sincera sau nu), dedusa dintr-o dimensionare corecta a efectelor reale, sau doar potentiale, ale mediatizarii, nu mai putin acum peste 125 de ani decat in zilele noastre.

Indelungatul conflict creat de edificarea bisericii greco-rasaritene din Toplita a alimentat paginile ziarului patronat de greco-catolici (Gazeta Transilvaniei) in toamna si iarna anului 1879, prin trei articole substantiale, prin continut si extindere. Este vorba despre o prima semnalare intr-o "causa de interes public, fóarte momentuósa", starea scolii si bisericii din Toplita, pe care o face sateanul Ioan Cristea (Nr. 83) , iar ziarul o publica atragand atentia "autoritatilor superioase (sic!) bisericesci gr, or." asupra acestei scrisori. Faptul era de natura sa nemultumeasca profund numitele autoritati, de unde si interventiile lor drastice. Mai ales ca primului corespondent i se alatura, in acelasi ziar brasovean, un al doilea, "Josef Fincu, reg. magistru postal", mult informat despre situatia din Toplita, care critica si el atitudinea parohilor locali si a fratelui, respectiv fiului, acestora, primarul arendas al padurilor bisericesti, Ioan Popescu.

Replica preotilor din Toplita este redactata in 3 decembrie... dar ea apare abia la sfarsitul lunii, si chiar al anului9, in vartejul sarbatorilor religioase si al celor de an nou, cand nu erau multi cei interesati de dezvinovatirile popestilor de Toplita. Detasata, redactia precizeaza ca aparitia acestei replici a fost "Intardiata din causa lipsei de spatiu". Si doar autorii ei subliniasera ca fac acest lucru fiind provocati si dorind "a da in colónele pretiuitului dvóstre diar urmatórele nóstre orduri, cu atat mai vartos, ca in interesul adeverului, onor publicul se se póta informa despre starea cea adeverata a lucrurilor (...)" !

Impresioneaza cu adevarat modul in care inaintasii nostri din Toplita, antrenati intr-o batalie pe care azi o numim mediatica - acuzandu-se sau aparand-se -, stiau deja cum isi pot sustine mai bine cauza, prin ce mijloace pot creste gradul de credibilitate al celor afirmate de ei. Era acesta rezultatul valorificarii unei experiente anterioare sistemului media de tip presa, contemporan. Pentru ca acesta, de fapt, nici azi nu face altceva decat sa puna in lucrare atacul si spiritul de autoaparare, tendinta umana de a iesi dintr-o incurcatura, iar incurcatura este judecata celorlalti, morala si juridica, ceea ce, sigur, atrage dupa sine efecte multiple. Judecata din comunitatea traditionala-orala s-a exercitat dintotdeauna in adunari organizate la nivelul sistemului, dar nu mai putin pe ulita. S-a facut prin indivizi acuzatori orali, in public sau in confidentialitate, fata-n fata cu indivizi acuzati, in ipostaza de a se apara, in aceleasi spatii, dar tot oral. Prin ziare, judecata se modifica doar ca forma de reprezentare, aducand cu sine, intradevar, si cateva schimbari de fond, cum ar fi aria de raspandire si dovada scripturistica, scrisa/tiparita (vezi notele de subsol la articolele din numerele 99 si 101 citate), care inainte era exercitata doar de marturiile celor aici de fata.

Instrumente neschimbate in dezvoltarea conflictelor mediatizate - verbal sau in scris - sunt si cele de mai jos, desprinse din dosarul de care ne ocupam.

Limbajul.

-Neagresiv, dar compromitator:"(...) ca pre mentionatul nu l-am pus invietiatoriu si tot odata mai are inca densul cateva soti, din care unul vrend a-si face pre fiiul seu preot, socotesce prin astfeliu de apucaturi, sub masca unui taie fraga (? nn) si pierde véra, asea a-si ajunge scopul", sau "pierde vara si trage leafa en diedar", cum se scria in anul 1863 despre inv. Iosif Moga.

-Ton detasat simuland neimplicarea: "Eu de si nu sunt locuitoriu din Toplitia", "Eram inca copil pe tempul, cand in comuna montana Toplitia romana se planuise redicarea unui edificiu sant";

-Ironic (timid): " am aratat causa, cá se nu te mai miri mai departe, nu cumva se intri in galbinare din atata mirare !"; "de ce nu a poftit dsa la acea licitatiune a dá mai mult ? (...)";

-Intarit de proverbe:"unde este fum trebuie sa fie si foc";" ce-i ramane de facut bietului mocan: Bata-n mana si La drum" etc.

Atacuri la credibilitatea autorului articolului, dezvaluiri caracterial-umane. Conturarea tipul de om fara drept la incredere, cu caracteristici ingrosate din repertoriul bataliilor interconfesionale si nationale (Vezi supra, anul 1863).

- a umblat prin parohie si pe la casele oamenilor dandu-le rachiu,

- e unul dentre cei mai simpli,

- tiese intrigi cu inimicii poporului,

- om care nu are cea mai mica profesiune,

- prin carti de joc si beutura a prapadit averea mostenita,

- astadi siede aici si mane cine scie unde, un om fara domiciliu, scie Ddieu unde a fost.

- fara ocupatiune, umbland pre ulitia in sus si in jos,

- nu are cualificatiune,

- a fost numai militar, si alt ceva nu, sergent

- nu e nici parochian,

- nu implinesc datorintie, prin urmare nu are nici drepturi;

- tatal seu era gr. catolic, alta beserica nu cercetéza, fara cea romano-catolica.

- pentru falsificare de testimoniu, in anul 1868 séu 1869 fú eliminat dela institutul teologic,

- folositor ascuns al padurii, incorect, necinstit, inselator in declaratiile sale etc.

Demontarea unor afirmatii; Evidentierea repetata a unor vini ale adversarului: "(...) In predisul articul dice la inceput ca [e] o scire a [intregii] comunei Toplitia, scriitoriul acelui articul anume Ioane Cristea, ceea ce e un neadever, deórece acest Teodor Cristea, impreuna cu nepotul seu Ioan Cristea, a lucrat cat s-a putut la ruinarea religiunei si a populatiunei nóstre din Toplitia, si ori si cine sa se intrebe despre amintitii, cu cata spaima-si aduce aminte de densii (...) apoi cele scrise in acel articul se referesc nu la preoti, ci la familia Cristea, care ca o cangrena a fost apucat in Toplitia, dar acum prin mórtea lui Teodor Cristea, care a fost capul, a mai inceput a scapa, e un neadever ca s-a luat vite etc. pentru biserica, deoarece Teodor Cristea a fost planuit si inceput asia ceva, - avend ginere pre preotului Greco-catolic, cu care locuind impreuna, si siedind la mesa dicea contribuentilor "da-te unit aici la ginerele meu si nu trebuie sa platesci" bagand si voind cu astfel de apucaturi a face proselitism, dar subscrisu, bagand asia ceva de séma, deórece vreo cativa s-a fost dat uniti, numai decat am impedecat executiunea cu tóta energia (...). Si astfeliu, cele dise in mentionatul articul sunt cele mai grosolane mintiuni, facute si planuite cu scop de acel infam, ca sa ne negrésca inaintea lumei, din singura causa ca nu l-am pus invetiatoriu si astfeliu e fara ocupatiune, umbland pre ulitia in sus si in josu. In adever ca nu ar fi sperantia ca se se edifice acea biserica déca ar fi toti ómanii din Toplitia ca scriitoriul acelui articul, deórece nu are nici avere, nici character, nici nimic(...) celea 3000 fl.v.a. a remas la curatoarele de atunci Teodor Cristea /:unchiul lui Ioan Cristea:/ care dupa cum e sciut e dat in in judecata pentru suma amintita.";

Recunoasterea selectiva a unor acuzatii, suport pentru a intari altele: "Cu tote aceste, e drept atat ca de acto avem 2 curatori in comuna nóstra bisericésca, cari nu se interesaza de nimic, ba ce e mai mult ambii cand a fost judi comunali, comisia politica a fost adus-o in incurcaturile cele mai mari, incat judele cercuale de atunci a fost silit a-i suspenda; ba ce e mai mult ruinéza si ce este; caci fiind in biserica cea noue ca la 60.000 caramidi, precum sum informat, mai tóte le-au instreinat, ba si nasipu etc., ér cand i provoc se faca ceva pentru scóla seu biserica, dic ca fiind ca n-au nici un folos, nu vor face nimic"11;

Recunoasterea partiala a unor adevaruri, reinterpretate (vezi comparatiile avantajoase):

„5. La punctul unde se dice ca ar fi data pré eftina, e neadevar, tóte celelalte 3 confesiuni de aici capatand inca padurea (...) parochiale, de asemenea cualitat si cuantitate, fiind ca padurele se afla tot intr-un loc, s-a vendut mai eftina ca a nóstra, asia d.e. greco-catolicii a vendut-o cu 600 fl.v.a. pre 15 ani, reformatii cu 400 fl.v.a. pre 5 ani, ér romano-catolicii cu 2000 fl.v.a. pre 10 ani, dar cesti din urma astfeliu ca se taie tot ce se afla, si mare si mic, pre cand noi Greco-orientalii numai lemnele mari de pluta le-am vendut ca astfeliu preste vreo cativa ani sa se póta érasi essarenda.(...)

6. Ce se tine de scóla, cu tóte ca e edificata la anul 1850, e reparata si umbla 50-60 de prunci, batar de ar fi astfeliu preste tot scolele nóstre ! - ér ca umbla viteii, cum se dice in acel articul, e pur neadevar si numai o scornitura reutatióse. (...) am fost datoriu cu 4700 fl.v.a. si am platit pona acum 2000 fl.v.a. si pona nu ne vom plati nu potem continua edificarea; dar biserica nu se strica fiind coperita, - apoi in anii trecuti fiind anii nefructiferi, incat poporul abea se sustinea, nu s-a potut face repartitiuni, deoparte, er de alta insasi familia Cristea, in midiliocul carea se afla preotul gr.catolic, pe langa ca niciodata n-a contribuit nimic la biserica (ca Greco-catolici ?! nn), ba [a] ruinat destul, intrebuintiaze ori si ce numai si numai spre facerea blestematul proselitism";

Rectificari cu explicatii favorizante: "E drept, cŕ s-a capetat acea padure, in marime de 120 jugere ér nu 60, precum dicea acel Cristea", " E drept ca acum nu se lucra, dar (...)" etc.

Insinuarea unei potentiale rele credinte -nenumita intentionat/interesat, din considerente profesioniste, - cum e cea a unei publicatii ai caror redactori erau neuniti; citarea altor surse in sprijinul propriilor afirmatii: "dupa cum dice si correspondentul diuariul "Kelet’ in Nr.205

a.c. pag.2, descriind calatoria sa la Borszék, tot despre biserica nóstra‚ elfogyott a nervus rerum gerendarum’", sau din alte "oi de calibru diferit".

Referinte livresti, elitisme: "ab initio", "de acto", "ex oficio","ar canta Osiana pre ruinele nostre"."hic ad rem!", " un suris batjocoritoriu juca pe buzele lor","strabunu Oratiu dicend "frumósa Laverna (...) lase-me se insiel, fa ca inaintea oamenilor se trec de drept si sant, arunca nópte preste pecatele mele si velu preste insielatiuni’ "; "Dixit", "zisa batranului Simion "Vai tie fariseule, caci prein rugaciuni lungi enseli panea vaduvelor si a orfanilor s.a.’(...)"; "a esopera" etc.

De la replici, la chemarea in instante.

Din cauza/datorita impactului bine evaluat, care, iata, putea anunta prejudicii inacceptabile chiar pentru biserica ce inregistra cei mai mai multi credinciosi din Transilvania, in conflictele alimentate de nereusita edificarii bisericii de piatra, Consistoriul cere imediat explicatii unui preot atacat in presa si primeste raspuns detailat cu aceeasi promptitudine:

"Prin ordinatiunea onoratului Oficiu protopopesc ddto 11 Noembre a.c. Nro.144, prin care ni se comunica inalta Ordinatiune consistoriale ddto 23 Octobre a.c. Nro 2469/73, in urma careia suntem provocati a respunde la articulul din Nrul 83 al Gazetei Transilvaniei, intitulat de pre malul Muresiului superior" (...). 1. Inainte de a intra in merit asupra responsului, ab initio declaram cum ca tóte cele dise in acest articul si tote invinuirele redicate asupra nóstra a preotilor sunt cele mai marsiave mintiuni (...)". Pe aceasta tema, in toamna anului 1879 au aparut (cel putin) trei texte in aceeasi publicatie. Fiecare text, ca in orice caz disputat, vine cu adevarul sau; primii doi autori sunt insa acuzatori ai celui de al treilea. Prin varietatea punctelor de vedere, implicit a informatiilor, si printr-o lectura paralela neinteresata, sunt mai credibile decat un raport oficial.

Preotii atacati in ziar dau replica articolelor de dezvaluiri, cum li se si ceruse., despre care replica isi informeaza prompt superiorii. Precipitat, acuzatul supraliciteaza si intreaba daca e multumit Conzistoriul cu acel raspuns (extins cat si dezvaluirile preopinentilor si urmarind punctual acuzatiile) si nu cumva e nevoie sa dea explicatii si in ziarul cu circulatie printre proprii coreligionari -Telegraful Roman-, caci continutul celor scrise in Gazeta Transilvaniei ajunsese cu siguranta si la ei: "(...) Ce se tine de articulul incriminatoriu asupra-mi din Nrulu 83 al Gazetei Transilvaniei, responsul meu a esit tot in Gazeta din 20 Decembre Nrulu 101. Si astufeliu Ve rog mai este de lipsa a responde si in Telegraful roman seu nu ? Tot odata indreznesc a Ve face cunoscut ca Maier Ioan de aici face cele mai multe turburari aici asotiinduse cu acel Cristea ce a fost scris mentionatul articol" . Ultima informatie echivala in ochii conzistorialistilor cat cea mai serioasa replica!

Replica se sfarseste, ca in orice replica ce se respecta, cu anuntul ca "(...) pe des amintitul [calumniator] l-am dat pe mŕna justitiei pentru vatemarea de onóre prin scrierea acelui articul ... Despre caracterul scriitoriului articolului mentionat, lasam se judece lumea. Dixi." . (George Popescu).

Alte aborari, reactii, subtilitati de tipul: castigarea bunavointei superiorului, prin a-i cere un mesaj catre popor si astfel a-i dezvalui -nerostit- nu numai propria sa admiratie, ci si ca-i va asigura o "mediatizare" imanenta. Existenta si foloasele ei erau limpezi in mintea subalternului, chiar si sub forma ca ea trebuie sa fie interesanta pentru superiorul caruia i se adresa. "(...) Ve rogu Ilustrissime, pentru banii restanti a me mai ascepta ca nu avem nici un modru. Tot odata, ar fi bine pentru liniscirea poporului a se trimite un cuvent mangaitoriu din par-tea Veneratului Consistoriu, ca sa-l cetesc pre la Botezul Dlui, deórece atunci tóta comuna e adunata, pentru ca inimicii bisericei nóstre se folosesc dinpreuna cu Maier a atitia spiritele si din acésta apoi a vena. (...) dorind ca se ajunge-Ti an nou fericit ca inca multi ani in deplinia sanetate si fericire se poteti conduce afacerile Santei nóstre biserici".

Incheiere: SFINTIREA BISERICII

Ultimul act al istoriei indelungzidindei biserici s-a jucat la data sfintirii sale. Cercul se inchide in satul de unde a pornit si este facut cunoscut tuturor celor interesati (tot) prin presa, in documentarul arhivistic avand, de asemenea, o reprezentare interesanta. Relatarea are datele unei tenative de a sterge impresii nedorite si se face in Telegraful Roman, in toamna anului 1903. Ea este scrisa si aranjata in pagina cu oarecare sfiala, redactorilor fiindu-le cunoscut ca cititorii aveau deja o IMAGINE despre petrecerea lucrurilor, stiau deja multe despre chinurile facerii acestui edificiu. Oricum, urmele trecerii a patru decenii de la entuziastele inceputuri erau vizibile, ceea ce, in mod vadit, ii incomoda pe organizatorii manifestarilor. Nici vedetele locale care se evidentiaza acum nu mai sunt popestii, omniprezenti in trecut, ci concurentii lor. Si nici macar topliteanul Elie Miron Cristea, din anul 1902 consilier (asesor) la Arhiepiscopia din Sibiu, nu participa la acest eveniment, cand la alte sfintiri, din sate oarecare, participa, la diferenta de doar cateva luni de cea din satul sau natal...Daca autoritatile au dorit sa se distanteze de acest eveniment, oamenii locului s-au bucurat si au cinstit momentul, cu certitudine rememorand truda propriilor inaintasi, timp de peste 4 decenii. IMAGINEA multdorita, alta decat cea ce patase demnitatea lor, era acum salvata.

"Sfintirea bisericei noue din Toplita romana, prin delegatul arhiepisopesc: Galation Sagau.

Reghin, 13 septembrie. Sfintirea bisericii din Toplita a reusit splendid. Toplitenii s-au trezit din somn-de n-ar adormi iarasi ! La granita Toplitei Gudea, protopopul a fost intampinat de banderiu de aproape 100 calareti, toti cu caciulile negre, plesnite la o parte si cu pene de curcan in ele. Toti in aceeasi uniforma, observand o tinuta si ordine esemplara. Comandantul si oratorul lor a fost invatatorul Moisin. In Toplita, in dreptul locuintei parohului George Maier a fost facuta o pórta de triumph din brad si fel de fel de cununi din flori. Era acolo o lume de popor, batrani si tineri, onoratiori si inferiori (!? nn), toti in tinuta sarbatoreasca. Oratorul de bineventare: parohul George Maier din Gudea. Pre langa banderiu, au esit intru intampinarea esmisului archiepiscopesc si vro 15 trasuri, venite din Toplita, cu inteligenta romana de acolo. Biserica e fara indoiala cea mai frumoasa din toata arhidiecesa (!? nn) . Iconostasul de lemn e foarte frumos si, desi inca nu e terminat. La esmisul archieresc s-au prezentat si deputatiuni intre care si protopopul gr.-catolic roman din Gz. Szt. Miclos, Campean, cu multi preoti, apoi reprezentantele comunale din Toplita etc. Delegatul din centru (protopopul Sagau nn) le-a primit cu afabilitatea cuvenita si a accentuat in respunsurile date, ca onorea si omagiile aduse le privesce ca facute la adresa Escelentiei Sale Archiepiscopul nostru.

Ceremonialul sfintirii a decurs astfel: Sambata seara s-au facut vecernie in biserica veche(17), asemenea si utrenia, iar Duminica dimineata cu procesiunea s-au incungiurat odata biserica veche, de 3 ori cea noua, apoi intrand in biserica noua s-au facut sfintirea apei, dupa care a urmat si liturghie. Au asistat ca preoti fungenti: George Popescu si George Maier, Leon Popescu din Deda, Alexandru Niculescu, Nicolae Nasan din Rastosnea-Poleti, Nicolae Gliga din Rapa superioara, Ioan Duma din Sacel, Mihai Todea din Idicel, Mihai Bratean din Potoc si Ioan Rus din Ida-Mare, fiecare cu ornate noue, frumoase bisericesti. S-au terminat slujbele dupa 2 óre p.m. Delegatul central ppresbiterial Sagau a tinut cu aceasta ocasiune un discurs festiv care ii face onore", care a fost ca orice discurs festiv, doar ca era sub apasarea celor petrecute - scrise si nescrise, stiute si nestiute - de-a lungul a aproape 40 de ani.

Sibiu

• « Inapoi
• Inainte »