A fi crestin

• « Inapoi
• Inainte »

A fi crestin

A fi crestin a devenit in ultima vreme ceva desuet, aproape anacronic. Cei care nu sunt crestini ii privesc pe acestia cu o oarecare rezerva, uneori chiar cu dispret, in orice caz cu neintelegere. De multe ori poate si cei in cauza gresesc prin atitudinea lor de respingere. Trebuie sa recunoastem ca toti ii tratam pe ceilalti, cei apartinand altor credinte, culte, etc. cu o mila amestecata cu dispret. De multe ori - si aceasta este o alta "racila" a vietii crestine - indeplinim tot ritualul dintr-un soi de formalism: mergem la Biserica, considerand ca in felul acesta ne-am indeplinit datoria fata de Dumnezeu.

Un crestin adevarat trebuie sa marturiseasca cu intreaga sa viata valorile autentice: credinta, pacea, dragostea, sa nu se opreasca la aspectul formal, care tine si el de trairea religioasa, dar nu este totul. Cea mai inalta virtute crestina este dragostea. Sa dobandim dragostea este, probabil, scopul pentru care am fost creati. Cand iti incepi si iti sfarsesti ziua cu rugaciunea, ca mod de comunicare cu Dumnezeu si cu semenii, simti ca nu mai poti trai oricum: ca nu mai poti, ca nu mai trebuie sa urasti, sa gandesti urat, sa vezi urat. Cauti frumosul in toate. Il cauti in tine si in ceilalti. Te straduiesti. Sfintii reusesc sa nu mai vada nimic rau in cei din jur, pentru ca sunt atat de curati sufleteste, incat nu mai pot concepe existenta raului. Trebuie sa ne straduim asemenea lor, sa vedem binele, frumosul, sa luam din existenta inconjuratoare ceea ce ne umple sufletul de bucurie, de pace. Sa culegem, ca o albina, numai nectarul.

Rugaciunea pentru celalalt, pentru cel aflat in dificultate - poate bolnav, poate nefericit, rugaciunea pentru rude, pentru prieteni, dusmani, rugaciunea pentru poporul nostru si chiar pentru lumea intreaga ne pune in rezonanta cu Dumnezeu si cu ceilalti. Este o forma de comunicare superioara. Fiecare suntem "madulare", deci fiecare suntem un mic univers, legat prin mii de fire de ceilalti. Cu cat ne vom ruga mai mult pentru ceilalti, de fapt ne vom face bine noua insine. Numai impreuna ne putem mantui.

Un crestin adevarat cauta pacea. Cearta, conflictul, ura, supararea nu vin de la Dumnezeu. Nelinistea, disperarea, invidia, de asemenea, nu sunt de la Dumnezeu. Incepi sa faci pace in jurul tau. Incepi sa faci pace in tine. Cauti armonia. Cauti ordinea in tine in primul rand si apoi in semeni. Devii un "facator de pace".

Sunt crestini care "alearga" de la o manastire la alta, in cautarea lui Dumnezeu. E adevarat ca e o mare bucurie sa te apropii de un loc sfant, sa respiri pacea lui, e adevarat ca locul este important in trairea religioasa, dar el nu este totul. Este exteriorul, iar ceea ce conteaza mai mult este interiorul.

Existenta toata trebuie sa-L marturiseasca pe Dumnezeu. Nu doar momentele in care suntem in Biserica. De multe ori ajungem acolo in speranta gasirii unei alinari,a unui refugiu pentru problemele cu care ne confruntam zi de zi, sau din motive de sanatate. Simti ca ai nevoie de cineva care sa-ti redea dragostea de viata, optimismul. Intr-adevar, uneori reusim sa ne gasim acolo pacea interioara. Dar trebuie s-o ducem mai departe. In familie, la serviciu - toata existenta noastra trebuie sa fie expresia iubirii divine.

Sa-L simtim oriunde in exteriorul nostru. In petala fragila de floare, in zambetul bland al unui copil, in mangaierea unei mame. Tot ce e frumos si pur e Dumnezeu. Dar, dincolo de toate, Dumnezeu e in noi. Este sursa iubirii.

Cand simti ca esti in pace cu tine si cu ceilalti, Dumnezeu e cu tine... cand simti nevoia sa daruiesti, chiar si un zambet, Dumnezeu e cu tine. Cand simti ca nu mai poti uri, cand simti ca nu mai poti lasa nimic urat sa te domine- nici un gand rau, nici o vorba indecenta. Cand simti ca totul e - sau ar trebui sa fie - iubire , atunci Dumnezeu e cu tine.

• « Inapoi
• Inainte »