Painea noastra cea de toate zilele

• « Inapoi
• Inainte »

Painea noastra cea de toate zilele

"Painea noastra cea de toate zilele" este graul ca substanta indispensabila vietii. Iar in plan spiritual boabele reprezinta umanitatea, legaturile dintre noi, faptul ca nu suntem singuri, ca impreuna formam un microcosmos, trup si suflet, materie si energie. Suntem legati unii de altii. Painea, care este graul macinat, reprezinta cel mai bine ideea aceasta de comunitate.

De ce ortodoxia este superioara altor confesiuni?Este o religie a iubirii si are in centru iubirea pentru "aproape" si slujirea acestuia. Spre deosebire de doctrinele orientale, care pun accentul pe individualitate - fiecare se mantuieste singur - crestinismul (si ortodoxia in special) adauga dimensiunea sacrului trait in comuniune, in colectivitate. Iisus inlocuieste jertfa cu iubirea (mila) - "Mila voiesc, iar nu jertfa". O prima treapta este familia. Inveti sa te raportezi la cel de langa tine: copil, sot, etc. Urmatoarea treapta este comunitatea: cu totii, se spune, suntem "trupul lui Hristos", suntem, deci, una. Fiecare suntem madulare, deci fiecare reprezentam o particica. De aceea rolul nostru este covarsitor: prin legaturile pe care le avem cu ceilalti ii putem orienta catre bine sau catre rau. Pana la urma, ramificatiile acestea se intind si cuprind umanitatea intreaga. Iisus aduce armonia - unirea, contopirea contrariilor (biruinta binelui), pacea -linistea care se asterne peste suflet cand acesta se purifica si concordia - intelegerea, iubirea dintre oameni.

Cei din jur sunt expresia sufletului nostru. Ei se comporta in concordanta cu ceea ce este in noi. De aceea, prin atitudinea noastra ii putem orienta catre liniste, pace, iubire, uneori chiar fara sa spunem nimic, caci ei vor fi sensibili la ce este in sufletul nostru.

Realitatea fizica (materiala) se supune spiritului. Pe masura ce ne curatim sufletul, acesta devine o proiectie a lui Dumnezeu. Asa cum suntem (cu noi, cu ceilalti), asa este si Dumnezeu cu noi. Lectia din Tatal nostru ne-o spune. Daca osandim, vom fi osanditi, daca iertam, vom fi iertati. Pentru ca El este, de fapt, sufletul nostru. El este in noi (daca vrem sa-L primim) si noi suntem in El. Pentru ca Totul este in Unul si Unul este in Tot. Sufletele noastre comunica, pe de o parte cu divinul, si pe de alta intre ele. De aceea, daca cineva dintre noi se purifica (se sfinteste), si ceilalti (cei de care suntem legati: familie, prieteni ) se pot impartasi din frumusetea lui interioara, din Hristosul lui. Nu intamplator exista, probabil, verbul "a se impartasi". Ca verb intranzitiv, acesta inseamna "a deveni partas impreuna cu celalalt", "a participa". "Impartasania" devine, deci, aceasta forma de comuniune, de traire impreuna. Si nu oricum, pentru ca exista si forme de traire impreuna in care nu exista dimensiunea sacrului, prin Hristos. Prin impartasanie Il primim cu totii pe Hristos, "trupul si sangele" Lui, ni-L "apropriem". Cele doua componente ale actului, la nivel simbolic, ar fi, deci, primirea divinului, a sacrului pe de o parte, si pe de alta coparticiparea (desi pleonastic, cuvantul exprima mai puternic ideea de "impreuna").

De ce trebuie sa-L primim pe Dumnezeu impreuna? Pentru ca, desi avem de multe ori impresia ca suntem singuri, suntem foarte legati intre noi si omenirea intreaga este o retea uriasa de fire nevazute care ne unesc. In plan spiritual, suntem foarte aproape unii de altii, suntem "imbricati" unii in altii si tot ceea ce facem fiecare dintre noi se "raspandeste" in ceilalti prin aceste fire. Sigur ca nu suntem constienti de asta, pentru ca nu mai avem ochi pentru asa ceva, fiind preocupati de cu totul alte lucruri.

Suntem cu totii, chiar daca vrem sau nu, expresia celor din jurul nostru. Intr-o comunitate - fie ea familie, clasa de copii, serviciu, etc - membrii, traind impreuna o parte din timp, ajung sa imprumute unul de la altul insusiri, sentimente, etc. Cele mai pregnante sunt aceste legaturi la nivelul familiei, pentru ca acolo exista si legatura de sange - stramosi comuni. Suntem totodata legati de inaintasii nostri. De multe ori facem ceea ce au facut ei, repetam comportamente, fapte, pacate. Multi suntem astfel expresia inaintasilor nostri - regasim in noi trasaturi ale celor apropiati: rude, prieteni, parinti. Suntem cu totii Una. Ne aflam intr-o continua coeziune, si nu ne putem sustrage influentelor reciproce decat parasind lumea. Mantuirea este, deci, un proces la care cu totii luam parte.

Sufletele noastre sunt unite prin Duhul Sfant. Probabil ca pentru a nu mai exista conflictele interioare sau exterioare ar trebui sa mergem cu totii in aceeasi directie, intr-o directie buna insa, cea spre Dumnezeu. Acesta este de fapt sensul existentei comunitatilor religioase de tipul Bisericii, manastirii, sau chiar a familiei crestine - membrii acestora au acelasi tel - indumnezeirea, imbunatatirea, lupta cu patimile. De aceea, aici domneste sau ar trebui sa domneasca, armonia- cu totii sunt intr-un duh.

Suntem, deci, cu totii una. De aceea nu trebuie sa judecam, pentru ca in noi se afla ceea ce este si in ceilalti. Sa nu osandim. Cand Harul este cu noi (prin impartasanie, prin rugaciune, prin post), nu exista osanda; ii intelegi pe ceilalti, te intelegi pe tine. "Unde este iubire, nu este judecata" ( Sfantul Siluan Athonitul).

Pacatul Evei se prelungeste in noi: sa vrei sa-l duci si pe cel de langa tine pe calea ta, sa-l faci sa-i placa ce-ti place tie, sa faci din el un fel de alter-ego al tau.El trebuie schimbat inspre bine insa: sa incerci sa-l duci spre Dumnezeu (dar respectandu-i liberul arbitru, fara sa-l fortezi, mai mult prin rugaciune).

Privitor la credinta, un calugar spunea: "alta data daca o batrana se ruga sa ploua, Dumnezeu trimitea ploaia. Astazi, nici trei preoti nu reusesc." Explicatia lui era ca in lumea actuala, in care confortul este pe primul plan si oamenii au toti ceea ce isi doresc, nevoia de Dumnezeu nu mai exista. Nu mai ai ce sa-I ceri lui Dumnezeu, fiindca ai de toate.

• « Inapoi
• Inainte »