Povestile - izvor de intelepciune

• « Inapoi
• Inainte »

Povestile - izvor de intelepciune

Povestile noastre sunt un fel de "pateric", expresia unei intelepciuni adanci, pastrate cu grija de-a lungul timpului. Invatand sa le citesti in cheie simbolica , ele pot spune multe despre existenta umana, despre cautarea virtutilor, despre lupta dintre bine si rau. Nu intamplator binele invinge intotdeauna in basme: omul din popor este optimist. Chiar daca accepta existenta raului, el este, in acelasi timp, constient ca acesta este efemer. Dumnezeu, ca expresie a binelui absolut, invinge intotdeauna.

Unul din basmele care ne propun o "cheie" pentru o eventuala intelegere duhovniceasca este "Fata mosului si fata babei". Cele doua fete sunt portrete posibile ale omului bun, capabil sa daruiasca si sa se daruiasca, si a celui incapabil de iubire. Drumul pe care cele doua fete trebuie sa-l strabata este, de fapt, drumul vietii, cu "probele" pe care Dumnezeu ni le pune in fata: fiecare din "intalnirile" pe care le au fetele sunt incercari prin care ele trebuie sa treaca pentru a dobandi anumite virtuti. Pomul, cuptorul, fantana, sunt simboluri ale celor pe care ii intalnim pe drumul vietii. Fetele trebuie sa invete (daca nu stiau inca) sa ajute, sa nu treaca cu indiferenta, sa fie bune, sa arate daruire, generozitate. Proba finala, cea a lazilor, pune in evidenta ideea ca nu tot ceea ce este frumos, bogat, opulent, este si bun. Alegand o ladita, fata mosului dovedeste modestie . Probabil ca virtutea aceasta este atat de importanta pentru sufletul nostru ca valoreaza cat comoara pe care ea o gaseste inauntru. In opozitie cu ea, (alegand, dimpotriva, o lada mare si impodobita) fata babei se dovedeste lenesa, mandra, incapabila de daruire. Aceste anti-virtuti ii aduc in final (ca urmare a alegerii "bogatiei") serpi si alte creaturi la fel de intunecate. Este usor sa intelegem, deci, mesajul povestirii, care nu face decat sa pledeze pentru bunatate, intelepciune, generozitate, daruire - autentice virtuti crestine.

O alta poveste, la fel de plina de intelesuri, este "Sarea in bucate". Este foarte important de vazut aici simbolistica sarii. Ea apare peste tot cu conotatii pozitive. Iisus este numit "sarea pamantului". In popor exista obiceiul de a primi pe cineva cu paine si sare. Ca remediu homeopat, sarea - "natrium muriatricum" - are ca principala caracteristica iubirea. Cristalele din care este constituita sarea pot trimite la ideea de "cristal" (Christos). Sarea este, deci, un simbol al iubirii. Dimpotriva, zaharul nici macar nu exista in natura, iar zaharul alb, inventat de om, este supranumit "moartea alba". In acest basm fata cea mica a imparatului (cea care, la rugamintea tatalui, trebuie sa declare sentimentele pe care le nutreste fata de acesta), ii propune tatalui, ca echivalent al iubirii, sarea. Celelalte doua fete mai mari propun doua alimente la fel de dulci: zaharul si mierea. Supararea tatalui se dovedeste, insa, nefondata, intrucat, pana la urma, iubirea (simbolizata de sare), va invinge. Ca si in basmul "Fata mosului si fata babei", intelesul mai profund ar fi ca nu tot ceea ce este frumos la vedere sau bun la gust este si cu adevarat folositor pentru trup si / sau suflet. Este vechea dihotomie dintre aparenta si esenta, pe care basmele noastre o sugereaza foarte subtil.

Un alt basm, pe care l-am putea "citi" in cheie crestina este "Praslea cel voinic si merele de aur". Furtul merelor poate trimite la mar ca simbol al cunoasterii (marul din paradis). Ca in toate basmele, eroul - cel care reuseste sa treaca toate probele - este fratele cel mic, "praslea". El da lupta cu zmeii (la nivel simbolic acestia fiind materializari ale raului), asemenea Sfantului Gheorghe sau Sfantului Dimitrie. Natura ii este prietena eroului pozitiv. Natura este intotdeauna alaturi de fortele binelui, intre "sfantul", ascet si natura existand intotdeauna o comuniune. Literatura populara, de asemenea, o marturiseste: in doine, balade, etc., natura ii este mereu aproape omului, ii da forta, energie, vitalitate, ii este benefica, ea este, practic, creatia prima a lui Dumnezeu. In natura omul este ca in Eden. Natura inseamna echilibru.

Un alt element simbolic in basme este "drumul". El poate semnifica "calea vietii" (in filozofia chineza "tao"), presarata cu incercari. Lupta cu raul, intruchipat in basme prin tot felul de "creaturi" diforme, este de fapt lupta pe care fiecare crestin (poate fiecare om) o duce cu raul (in scrierile crestine acesta apare sub forma diavolului). Se spune ca poporul roman este optimist prin esenta, pentru ca binele invinge totdeauna. In basme exista totodata o dihotomie foarte clara intre fortele binelui si cele ale raului:pe de o parte eroul pozitiv, inzestrat cu calitati precum vitejia, intelepciunea, bunatatea, generozitatea,care este aproape de idealul sfinteniei intruchipat de literatura crestina, pe de alta parte, raul cu multiplele sale infatisari: balauri, zmei, muma padurii, etc. Cele doua principii se infrunta mereu, fiecare din noi este "teatrul" acestei lupte planetare, de altfel.

Basmele ne insufla incredere. Ele ne spun ca binele va invinge mereu, ca raul are o existenta si o putere efemera si ca fiecare victorie personala asupra raului este o victorie generala, a umanitatii.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Basme