In loc de incheiere

• « Inapoi

In loc de incheiere

Lipsa de iubire m-a marcat in viata. N-am stiut s-o ofer, n-am stiut s-o primesc. Am cautat mereu, asemenea Luceafarului, "o ora de iubire", fara sa stiu ca greseam, cautam o iubire pamanteasca, o iubire profana. Pendulam, asemenea lui, intre cunoastere si iubire.

Abia acum, la peste 40 de ani de la nastere, incep sa inteleg care este adevarata iubire. Incep sa invat lectia iubirii si s-o transmit celorlalti, celor care poate, asemenea mie, sufera din lipsa acestui sentiment. Privind retrospectiv, ne-iubirea m-a urmarit de-a lungul vietii. Am trait mereu cu gustul caderii din Paradis, cu gustul caderii din Lumina si Frumusetea dintai.

Iubirea. Am tot cautat-o. Simteam, probabil, ca ea este totul, ca ea este Esenta. N-am aflat-o decat de putin timp. Prima experienta hotaratoare a fost nasterea. Sa aduci pe lume un prunc te apropie de origini, de conditia dumnezeiasca. Devii un mic creator, dai viata. E adevarat, insa, ca viata are la capat moartea.Am trait atunci un sentiment ambivalent: bucuria de a da viata, dar si tristetea de a deschide un nou drum spre moarte.

Al doilea moment a fost descoperirea iubirii dumnezeiesti, prin credinta. Afland-o pe aceasta, simti ca totul se schimba in tine. Inveti sa daruiesti iubire, s-o "captezi", mai intai, s-o castigi, s-o afli in tine si apoi s-o oferi in dar celorlalti. Golul din suflet se umple cu acel "ceva" inefabil. Soarele, cu razele sale poate deveni simbolul a ceea ce traiesti. Incepi sa raspandesti iubire,sa radiezi.

Invatand lectia iubirii adevarate poti sa-ti retraiesti trecutul modificandu-l, sa-l schimbi in mod pozitiv. Poti relua experiente, trairi, si le poti modifica. De fapt in aceasta consta lectia; o repeti, o tot repeti pana o inveti bine. Ajungi sa repari totodata ceea ce altadata ai stricat si sa iei totul de la capat. Astfel samanta iubirii va creste luand in stapanire teritorii din ce in ce mai vaste, prin iubirea pentru cel de langa tine, pe care il integrezi in substanta sufletului tau, te "umpli" de el, iar el se umple de tine. Doua vase comunicante. Se ajunge incet - incet la un suflet comun alcatuit din "tine" si "mine" in egala masura. Cand iubesti nu mai existi tu singur, ca entitate. Esti cel reflectat in ceilalti asa cum ei se reflecta in tine. Nu mai exista "tu" si "eu", ci "noi". Suntem unul singur. "Suntem cu totii trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte"(...).

De multe ori aceasta "imbricare", aceste legaturi, pot fi o cruce. Cu siguranta ca sunt, pentru unii, chiar crucea, dar ea trebuie purtata cu bucurie. Numai invatand sa purtam poverile altora ne putem apropia de conditia dumnezeiasca. Nu ne putem mantui singuri,ci numai impreuna. Suntem atat de legati unii de ceilalti, incat inaintand un pas, trebuie sa-l tragem si pe cel de langa noi, pentru a-l face pe urmatorul. "Firele" dintre noi sunt asemenea unor corzi ce se pot intinde. Ne putem trage unul pe altul fie inainte, fie inapoi. Este preferabil sa mergem inainte. Uneori trebuie sa ne si intoarcem,dar numai ca sa recuperam, sa indreptam, sa reintegram in trecut valorile prezentului, sau invers. Spirala, ca forma arhetipala, exprima cel mai bine aceasta inaintare a noastra prin timp, care nu este rectilinie. Avansam in etape, uneori ne intoarcem. Meandrele, volutele timpului...

Cum sa ne optimizam viata, cum sa traim frumos, in armonie cu divinitatea, cu semenii, cu noi insine? Cum sa ne gasim pacea si echilibrul intr-o lume in care valorile acestea sunt aproape ignorate? Cum sa invatam sa iubim cu adevarat? Aceasta carte incearca sa sa ofere raspunsuri, solutii.

Prin credinta, prin raportarea continua la Dumnezeu, putem gasi raspunsuri si ne putem organiza viata astfel incat sa fim oricand gata de marea "confruntare", sa fim gata oricand sa spunem, privind in jurul nostru, privind mai ales in ceilalti, in sufletele lor: "N-am trait degeaba!".

Cheia adevarata este, deci, iubirea. Iubirea nu in sensul atasamentului, nu ca sentiment de posesivitate, ci iubirea absoluta, neconditionata, iubirea capabila de jertfa, iubirea integratoare, cea care depaseste barierele spatiale, temporale. Sa intelegem ca acolo, la sfarsitul drumului, nu este moartea ci, dimpotriva viata. Ca totul are un sens, ca existenta ne e data cu un anumit scop, ca tot ceea ce infaptuim aici, pe pamant, vom duce cu noi dincolo, intr-o forma sublimata, e adevarat, dar nu mai putin adevarata. Va fi "rodul" actelor noastre. Plasandu-L acolo, la sfarsitul drumului pe El, iesim din absurdul unei existente fara finalitate, transgresam moartea si alegem viata... Si nu orice viata, ci viata vesnica, pentru ca Dumnezeu este, de fapt, vesnicia, iesirea din temporalitate, iesirea din ciclul viata-moarte.

• « Inapoi