Totul are un sens

• « Inapoi
• Inainte »

Totul are un sens

Totul are un sens: viata, moartea, tot ceea ce ni se intampla in aceasta existenta atat de efemera, dar atat de bogata in evenimente, oameni, locuri. Totul este creat pentru desavarsirea noastra.

Nimic nu este aleatoriu. Inteligenta cosmica - divinitatea - ne-a creat cu un anumit scop. Fiecare are un rol - cat de mic - in planul divin. Paradoxal, chiar si raul serveste binelui. Numai invatand sa-l invingem ne putem inalta pe scara spre desavarsire. Suferinta insasi ne ajuta: fie ca este fizica, fie spirituala, va trebui sa invatam s-o dominam. Din pacate, de cele mai multe ori alergam la doctor, care o poate vindeca pe moment. Cauza profunda, insa, ramane ingropata in noi si numai noi insine o vom putea descoperi. Ea tine, de multe ori, de zona psihologica - trairi, suferinte ascunse, traume, poate vicii - corpul nu face decat sa materializeze ceva aflat dincolo de perceptia imediata. Tratand numai efectul, boala poate reaparea oricand. Adevarata vindecare este cea a sufletului, numai atunci cand vom constientiza cauza profunda si o vom rezolva, vindecarea va fi totala.

Sunt oameni pe care ii intalnim in decursul existentei acesteia. Nu stim de ce trebuie ca destinele noastre sa fie legate la un moment dat, nu stim de ce ne "incrucisam" o clipa cu cineva. Nu mai suntem capabili sa vedem sensul a ceea ce ni se intampla pentru ca ochii adevarati, cei spirituali, sunt inchisi. Probabil ca nici aici nimic nu este aleatoriu. Trebuie sa intalnim pe cineva pentru a invata ceva, pentru pentru a ne insusi o lectie de viata, poate pentru a ne completa experienta, alaturi de cineva, sau, constatand ca exista persoane in jurul nostru care ne creeaza probleme,sa reusim sa ne depasim resentimentele. De fapt neputinta de a iubi este cea care ne "doare". Lectia suprema, cea pe care trebuie s-o constientizam, este cea a iubirii. Atunci cand subordonam totul ei, relatiile cu ceilalti devin armonioase si se schimba, pentru ca ne-am schimbat noi in primul rand. Daruind iubire, ceilalti vor invata, la randul lor, sa o primeasca si sa o daruiasca.

Moartea ar putea avea si ea un sens? In aparenta nu. Si totusi... La prima vedere ea pare culmea absurdului. De ce ne nastem? Ca sa murim intr-o zi, ducand cu noi tot bagajul de experiente, trairi, intamplari pe care le-am "strans" in noi de-a lungul unei vieti? De ce ne-am mai nascut daca totul se va stinge intr-o zi odata cu noi? O viata intreaga ne straduim sa depasim situatii dificile, sa invingem in relatiile cu ceilalti, cu destinul. Ca totul sa se naruie intr-o clipa, sa ne intoarcem la "nimicul" originar...

Prin credinta totul capata, insa, sens. Moartea insasi devine necesara in mantuirea noastra. Pacatul din rai, apoi jertfa Mantuitorului sunt evenimente care au marcat istoria spirituala a omenirii. Primul, intr-un sens negativ. De atunci purtam pe umeri crucea pacatului originar. A trebuit mai apoi sa vina Iisus pentru a ne izbavi de crucea aceasta. A trebuit sa vina El si sa o poarte pe umerii-I fragili pentru a ne salva pe noi. Tot de atunci moartea este urmata de Inviere iar Raiul este de multe ori urmare a trecerii prin Iad. Invierea inseamna viata vesnica si speranta ca totul are un sens, ca binele invinge, pana la urma, raul. Dumnezeu, ca intruchipare a Binelui absolut, e Cel care guverneaza totul. Chiar si raul I se supune.

Trebuie, deci, sa credem in victoria Luminii asupra intunericului, ca in basmele noastre - un rezervor de intelepciune, de optimism, de incredere in forta uriasa a omului bun, hotarat sa lupte cu fortele raului.

Trebuie sa credem ca Binele va invinge mereu, oricat de grele ni s-ar parea anumite momente ale vietii, cand totul pare ca se surpa si credem ca am pierdut orice sprijin. Sa fim constienti ca Dumnezeu vegheaza mereu si ca viata pe care ne-a dat s-o traim aici este urmata de cealalta, cea vesnica. Traind frumos, invatand sa iubim, luptand cu natura noastra patimasa, sunt multe sanse ca "dincolo" sa fie bine. "Cheia" este, pana la urma, tot iubirea. Iubirea pentru Dumezeu si pentru semeni.

• « Inapoi
• Inainte »