Lumina


Lumina

Priveam chipul unui om. Dincolo de trasaturi era parca ceva nedeslusit, ceva nevazut. Si totusi vizibil pentru ochii ceilalti, ochii sufletului. Era ca o lumina ce venea din interior si se raspandea pe intreaga fata, conferindu-i o aura vaga, asemenea celei a sfintilor din icoane. Era un om obisnuit, un om care nu facea nimic special. Atunci de unde blandetea, calmul, iubirea pe care le raspandeau chipul sau?

Intre timp am aflat raspunsul. Cand iti indrepti viata numai catre valorile pozitive, cand nu mai vezi raul, cand reusesti, printr-o lupta interioara, acerba uneori, sa nu mai gandesti rau, sa nu mai vorbesi rau despre cineva, sa nu impui celorlalti, sa le lasi libertatea, sa nu mai crezi ca tu esti etalonul absolut si ceilalti trebuie sa actioneze ca tine, sa faci totul cu iubire si nu intr-un interes egoist, atunci chipul se transforma si aceasta lumina ce vine din interior se aseaza acolo, se "odihneste" acolo. Este chipul lui Dumnezeu din tine.