Opinii, atitudini in problema revizuirii cultului ortodox

Opinii, atitudini in problema revizuirii cultului ortodox Mareste imaginea.


Cateva opinii, atitudini si propuneri in problema "revizuirii" cultului ortodox

Una dintre problemele pe care le ridica necesitatea adaptarii Ortodoxiei la conditiile de viata ale lumii contemporane este si aceea a acomodarii formelor cultului la posibilitatile si nevoile actuale ale vietii religioase a credinciosilor. Chiar in lista temelor viitorului sinod general ortodox, cel putin in primele ei forme, publicate dupa Conferintele interortodoxe de la Rodos, erau prezente cateva dintre problemele sau aspectele vietii de cult a Ortodoxiei, care isi asteapta rezolvarea la nivelul supremei autoritati canonice - sinodul panortodox; printre acestea se numara, de exemplu, unificarea calendarului bisericesc si stabilizarea datei Sfintelor Pasti, valabilitatea vechilor oranduiri bisericesti despre posturi si ajunari, gasirea diferitelor modalitati pentru promovarea unei participari mai efective a credinciosilor laici la viata sacramentala a Bisericii, pastrarea formelor traditionale in arta bisericeasca, adica in modul construirii si al decorarii locasurilor de cult s.a.

Probleme de felul acestora se pun intr-un mod mai acut si preocupa mai intens pe teologii ortodocsi din diasporaua ortodoxa apuseana, unde Ortodoxia, transplantata intr-un mediu de viata cu totul diferit de cel din locurile ei de origine, atat din punct de vedere etnic cat si religios, a trebuit sa sufere un firesc proces de adaptare, ca o planta silita sa creasca intr-un teren si mediu climatic altul decat cel de bastina. Confruntarea cu modul de viata si cu formele de traire religioasa ale credinciosilor apartinand celorlalte confesiuni crestine (catolici, protestanti de toate nuantele, anglicani si neoprotestanti de diferite numiri si conceptii doctrinare), cu care emigrantii ortodocsi traitori in Apus vin in contact, a facut pe unii dintre acestia sa puna in discutie valoarea si eficienta spirituala, actualitatea si oportunitatea pastrarii unora dintre formele externe ale cultului ortodox, care, mai ales din pricina vechimii lor, par astazi vetuste ori depasite, daca sunt privite printr-o viziune modernista.

Stiut este ca, alaturi de cultul celorlalte Biserici orientale (necalcedoniene), cultul ortodox sau ritul liturgic bizantin se caracterizeaza, intre altele, prin spiritul sau conservator, adica prin fidelitatea cu care el a pastrat, intre formele sale de expresie, rituri, ceremonii, imne si rugaciuni de o venerabila antichitate, provenind din cultul Bisericii primare ori al Bisericii celei una si nedespartite, dinainte de ruperea unitatii ecumenice a crestinatatii rasaritene, care a urmat Sinodului al IV-lea Ecumenic (Calcedon, 451), prin detasarea si organizarea in Biserici nationale, separate si independente, a actualelor Bisericii necalcedoniene. Unele dintre aceste forme, ramanand de multa vreme lipsite de suportul istoric pe temeiul caruia au fost introduse in cult, cum este cazul, de exemplu, cu rugaciunile pentru catehumeni ("cei chemati") si formulele pentru concedierea lor de odinioara din bisericii pastrate bine mai ales in liturghia ritului bizantin, apar in ochii contemporanilor ca anacronisme bune de trecut la arhiva sau muzeul istoriei vietii religioase a Bisericii crestine.

O alta trasatura specifica cultului ortodox, ca de altfel a cultului tuturor riturilor liturgice orientale, este originea monahala a organizarii si a structurii sale. Randuiala actuala a tuturor slujbelor ortodoxe, ca si programul si durata "laudelor bisericesti" care alcatuiesc serviciul divin zilnic, public (oficial), al Bisericii in unitatile ei constituite, reflecta puternic ecoul disciplinei si al modului de viata specific traitorilor din numeroasele si marile comunitati monahale de odinioara, incepand cu cele din Egipt si cele ale Sfantului Vasile cel Mare din Asia Mica si continuand cu cele savaite din jurul Ierusalimului, mai tarziu cu cele studite de langa Constantinopol si sfarsind cu cele din Sfantul Munte (atonite).

Manastirile, ai caror vietuitori consacrau odinioara cea mai mare parte a timpului lor rugaciunii zilnice din biserici si din chilii, au exercitat, precum este cunoscut, o puternica influenta asupra vietii religioase rasaritene in general si si-au impus regulile lor proprii in cultul bisericilor de enorie, care le-au luat ca model si s-au straduit sa le imite, dar fara sa izbuteasca totdeauna, date fiind conditiile de viata deosebite ale credinciosilor din lume, fata de cele ale monahilor si sihastrilor. De aici lungimea uneori excesiva a randuielii unora dintre slujbele ritului liturgic bizantin (ca de exemplu aceea a utreniei, cea a pavecernitei, cea a maslului s.a.), care pare a fi si principalul repros adus cultului ortodox din partea neortodocsilor si chiar a unora dintre ortodocsi, vadit influentati de durata mult mai mica a serviciilor divine corespunzatoare, din riturile liturgice apusene.

Unele particularitati ale evolutiei arhitecturii locasului de cult ortodox, ca de exemplu existenta acelui perete de icoane care desparte spatiul altarului de cel al naosului (iconostasul, tampla sau catapeteasma) si care impiedica vederea credinciosilor spre tainele sfinte savarsite in jurul sfintei mese, constituie si ele de la o vreme obiectul unor controverse, din ce in ce mai pasionante, intre teologii de diverse confesiuni din Apus, care pun in discutie mai ales necesitatea si oportunitatea catapetesmei, considerata de unii ca o piedica obiectiva in calea participarii reale si efective a credinciosilor la cultul divin.

Pe de alta parte, Biserica Ortodoxa a fost scutita pana acum - si aceasta poate spre binele ei - de actiuni reformatoare in domeniul cultului, initiate si patronate in alte confesiuni, de catre autoritatea bisericeasca insasi, in diverse etape din trecutul mai indepartat ori mai apropiat, actiuni care urmareau o sincronizare a spiritualitatii si a formelor de cult cu mersul si evolutia istorica a vietii religioase din Bisericile respective. Lucrul acesta a facut ca Biserica Ortodoxa sa-si pastreze cultul ei in formele vechi, consacrate de traditie si de progresul lent, dar firesc si nefortat, al vietii religioase insesi, forme care insa, nemaifiind intelese si traite in adevaratul lor spirit, pun astazi probleme de reinterpretare, de adaptare si de acomodare la realitatile si nevoile actuale ale credinciosilor contemporani.

Indeosebi reforma liturgica de mare amploare, in curs de desfasurare astazi in Biserica Romano-Catolica, declansata prin Constitutia De sacra liturgica Conciliului II Vatican, a antrenat in discutii nu numai pe credinciosii, clericii si teologii catolici, direct interesati, ci si pe cei ortodocsi din diasporaua apuseana, traitori printre catolici. Iata pentru ce problema unei "revizuiri", acomodari sau adaptari a cultului ortodox la formele vietii moderne, se agita indeosebi in cercurile teologice ortodoxe din diasporaua apuseana si in primul rand in cele grecesti. Dar teologilor si factorilor de raspundere ai conducerii bisericesti din diasporaua greceasca li s-au alaturat si unii dintre reprezentantii marcanti ai teologiei si ai vietii bisericesti ai Ortodoxiei grecesti din Elada si din Patriarhia ecumenica. Iata pentru ce vom reda mai departe cateva din opiniile, atitudinile si propunerile exprimate de unii dintre acestia cu privire la aceasta problema.

Cultul si cerintele vietii moderne

Fostul arhiepiscop Ieronim al Atenei, in lucrarea intitulata Proiect pentru reorganizarea Bisericii din Grecia, sprijina necesitatea "unei revizuiri corespunzatoare a cultului divin in asa fel incat el sa devina in acelasi timp mai atragator pentru credinciosi si mai apt pentru a-i convinge si a-i sfinti".

Prin revizuirea cultului nu s-a inteles insa sacrificarea esentei sau fiintei cultului, nici tradarea credintei, ci "o ajustare a fondului fiintial si permanent al credintei la necesitatile morale predominante in fiecare epoca", spune teologul grec Constantin Papaghianni.

Intelegand prin revizuire "modernizarea" cultului, Papaghianni enumera cateva conditii de capetenie ale adaptarii cultului la nevoile epocii noastre, cerand in primul rand scurtimea sau concizia cultului: "A trecut pentru totdeauna vremea slujbelor interminabile ca durata. In epoca vitezei si a agitatiei continui nu mai putem tine pe credinciosi ceasuri intregi in biserica. Trei ceasuri, de exemplu, pentru utrenie si liturghie, inclusiv predica, sunt arhisuficiente pentru slujba de duminica; mai mult in nici un caz, mai putin da, cu conditia sa nu se exagereze, totusi, citirea prea grabita a rugaciunilor si cantarea imnelor".

In legatura cu aceasta cerinta a scurtarii duratei serviciilor divine, unele opinii sunt si mai exigente. Asa de exemplu profesorii seminarului bisericesc superior din Tinos precizeaza intr-un memoriu adresat sinodului Bisericii din Grecia, in mai 1968, si publicat in revista "Anaplasis", sub titlul Pentru o renastere liturgica, urmatoarele: "E de neinteles ca in secolul vitezei, ca si al oboselii si surmenajului tuturor oamenilor, sa mai avem servicii liturgice care sa dureze doua sau trei ore. De altfel, este imposibil ca cea mai mare parte a oamenilor sa mai poata ramane atenti la tot ceea ce se spune timp de atatea ore. Noi alungam pe credinciosi daca ii aducem la slujba duminica dimineata si terminam la amiaza. Aceasta nu e numai anacronic, ci e totodata antipedagogic si antievanghelic. Aceasta se opune principiilor liturgice fundamentale ale Noului Testament. Slujbele lungi nu sunt pentru oamenii societatii, ai luptei pentru painea zilnica si ai familiei, apasati de obligatii diverse si numeroase. Aceste slujbe sunt pentru aceia care sunt in intregime consacrati slujirii lui Dumnezeu si au ca datorie principala rugaciunea continua. Un cult in duh pentru omul secolului al XX-lea nu trebuie sa fie lung".

In acelasi memoriu, se afirma ca este necesar sa se faca o ordine in cult, simplificandu-se executarea cantarilor si ceremoniilor, spre a se ajunge la o celebrare simpla si demna, mai accesibila credinciosilor.

Modalitati si propuneri de revizuire a cultului

Unii teologi contemporani vad posibila revizuirea cultului atat printr-o innoire a lui, cat si prin intoarcerea la unele forme cultice ale Bisericii primare. Aceasta intoarcere cere, pe de o parte, pastrarea si reinvierea practicilor vechi ale cultului, iar pe de alta parte, inlaturarea tuturor adaosurilor ulterioare, care au incarcat randuiala slujbelor si le lungesc.

Reinvierea traditiei in cult presupune si un mijloc de a face mai activa participarea credinciosilor la savarsirea cultului.

In studiul amintit, teologul grec C. Papaghianni considera participarea poporului la cult, ca "cea mai dificila si complicata problema a epocii noastre". Preotul si cantaretul sunt astazi, personajele de capetenie in savarsirea cultului, pe cand credinciosii au doar rolul de spectatori. In Biserica veche ei luau parte activa la cult, cantand impreuna cu slujitorii bisericesti, ascultand toate rugaciunile Sfintei Liturghii (care erau citite de preoti cu glas tare) si urmareau indeaproape ceremonialul liturgic, deoarece nu exista catapeteasma (tampla) care se interpune azi intre slujitorii din altar si credinciosii din naosul bisericii. Intoarcerea la situatia din trecut e foarte necesara, desi este destul de dificila. "Complicatul si intortochiatul tipic, cantarea si, mai inainte de orice, excluderea de multa vreme a credinciosilor de la drepturile lor si reducerea lor la rolul de simpli privitori si ascultatori, constituie piedici care nu pot fi indepartate dintr-odata. Dar, cu toate acestea, trebuie sa depunem tot efortul spre a obtine pe cat e cu putinta o participare mai efectiva a credinciosilor".

In anul 1968, arhiepiscopul Atenagora al Tiatirelor si, Marii Britanii, intr-un "Chestionar" catre conducatorii ortodocsi si catre teologi, trimis si Bisericii Ortodoxe Romane, ridica si el aceasta problema a participarii mai active a credinciosilor la randuieli de cult si intreaba: "Credeti ca rugaciunile si tot ceea ce se citeste in taina trebuie citite cu voce tare, pentru luminarea oamenilor si conform convingerii noastre ca cei ce se roaga nu sunt observatori, ci chiar participanti la liturghie? Citirea cu voce tare a rugaciunilor este oprita de vreun canon bisericesc, care nu mai poate fi aplicat astazi ca in trecut?... Pot oare conducatorii Bisericilor autocefale locale sa dea dispozitii preotilor lor ca, in loc sa cante de patru ori acelasi antifon din liturghia catehumenilor, sa se cante un stih din primul antifon, apoi un stih din al doilea antifon de catre toti cei prezenti, in timp ce rugaciunile antifoanelor sa fie citite cu voce tare si nu in taina?".

Vorbind despre rugaciunile Anaforei (ale Sfintei Jertfe), liturgistul grec P. Trembelas spune ca rostirea lor inceata s-a introdus tarziu si o reintoarcere la traditia veche se impune, "ca rugaciunile Anaforei (Sfintei Jertfe), chiar daca nu in totalitate, sa fie auzite de popor, care, dupa practica ortodoxa, participa savarsind un cult "spiritual" prin prea frumosul sau dialog cu preotul. Daca acest punct vital nu e rezolvat la timp si daca practica actuala se continua, rugaciunile sfinte vor fi date peste cap ori bolborosite in graba si astfel Sfanta Jertfa va fi mutilata, iar credinciosii se vor indeparta de la o participare mai activa a acestei Sfinte Jertfe".

Problema cantarii in comun, ca forma de participare activa a credinciosilor la Liturghie este ridicata tot pe baza traditiei, cerandu-se imperativ revenirea la ea, pe baza marturiilor Sfintilor Parinti, care afirma ca imnele, care azi sunt cantate de cor, erau altadata cantate de, toata adunarea credinciosilor, ca si rugaciunea "Tatal nostru", care se recita in comun intr-un mod cu totul special.

"In acest fel zidurile individualismului se daramau si comunitatea liturgica se realiza. Aceasta participare activa si fraternizare in cultul ortodox a starnit admiratia teologilor specialisti din strainatate. Trebuie deci ca aceasta caracteristica fundamentala a cultului nostru, sa fie reintrodusa fara intarziere".

In acelasi scop, al apropierii poporului de Sfanta Liturghie, teologii de la Tinos cer reinvierea traditiei in legatura cu catapeteasma, care nu trebuie sa se mai interpuna intre slujitorii din altar si credinciosi: "Aceasta pentru ca nu trebuie sa instrainezi poporul de continutul Liturghiei. Preotul nu slujeste pentru el insusi, ci pentru credinciosi".

Deoarece azi catapeteasma este ca un perete despartitor, ei cer ca usile lui sa ramana deschise, desi ar trebui, conform traditiei, sa fie doar un mic grilaj pe care sa stea icoanele si care sa nu impiedice vederea in interiorul altarului. Amvonul, de asemenea, ar trebui sa fie jos si simplu, ca in primele timpuri.

Slujbele liturgice, spun aceiasi teologi, trebuie sa-i predispuna pe credinciosi la trairea "in duh si in adevar", conform preceptelor evanghelice, sa-i faca sa inteleaga sensul rugaciunii si sa nu-i oboseasca, indepartandu-i prin slujbe lungi si incalcite. Se cere, deci, ca textele liturgice sa fie revizuite si curatite de adaosurile ulterioare, de amanuntele fara importanta.

Printre aceste adaosuri ei enumera rugaciunile si troparele care urmeaza imediat dupa iesirea cu Sfanta Evanghelie si din timpul inchinarii si impartasirii preotilor, considerandu-le: introduse in uzul liturgic abia spre sfarsitul secolului al VIII-lea.

Aceiasi semnatari ai memoriului de la Tinos atrag atentia si asupra repetarii ecteniilor: "Aceasta repetare este o cauza a oboselii si a plictiselii credinciosilor, indemnand pe preoti si diaconi la o recitare grabita (precipitata) si de neinteles. Multe alte repetari ale troparelor sau ale rugaciunilor (trisaghionul, tropare si condace, rugaciunea domneasca) sunt spuse inutil. Intr-o epoca in care oamenii evita Biserica, nu e nevoie de a-i mai alunga si cu troparele dublate".

Referindu-se la imnele cantate polifonic si repetate de nenumarate ori in timpul slujbelor arhieresti, ei le numesc absurditati care scandalizeaza pe crestini, caci "cantaretii lasa la o parte pe Iisus si, in loc sa spuna Slava Tie, Doamne, Slava Tie!, ei lauda pe episcop. Acestea si alte lucruri deplasate dau necredinciosilor un motiv pentru a lua in zeflemea religia noastra si ar fi bine ca slujitorii Bisericii sa se gandeasca a le remedia. Exista o buna traditie dar exista si una rea".

Simplificarea propusa de profesorii de la Tinos se refera si la parti ale unor cantari rostite foarte incet: trisaghionul, heruvicul, chinonicul. In legatura cu aceasta, C. Papaghianni cere sa se renunte la melodiile nebisericesti (laice), care sunt preferate de unii cantareti, pentru imne ca cele amintite s.a. Atat el cat si ceilalti teologi greci citati cer sa se desfiinteze "argoanele" si tereremurile muzicale obisnuite mai ales in bisericile grecesti, la "Puternic" (inainte de ultimul "Sfinte Dumnezeule"), la heruvic, la axioane, la chinonice s.a. Se cere, de asemenea, ca si predica, privita ca parte integranta a Sfintei Liturghii, sa fie incadrata si ea intr-un timp masurat (nu va depasi 15 minute), spre a nu obosi si plictisi pe ascultatori.

1. Necesitatea repunerii Sfintei Liturghii in centrul serviciului liturgic

Discutandu-se problema cultului pe baza reinvierii traditiei, un accent deosebit il pun toti teologii, care ridica azi aceasta problema, pe reintegrarea Liturghiei (Sfintei Euharistii) in rolul important, de centru al cultului divin, asa cum a fost la inceput.

"Trebuie sa se redea tainei Sfintei Euharistii locul central si dominant pe care l-a avut in cult. Este de neinteles cum utrenia si partea din liturghie numita "a catehumenilor" ocupa cea mai mare parte din timpul slujbei de duminica, in timp ce liturghia propriu-zisa (euharistica) adica savarsirea Sfintei Taine, este comprimata intr-un interval de timp minim. Nu e ingaduit sa se dea poporului impresia ca partea principala a unei sarbatori religioase consta in litie sau in procesiunea unei icoane (cu strigarile si pompa care le precede) si sa se piarda din vedere scopul principal al intregii Liturghii: Sfanta Euharistie si Impartasirea".

Urmarea repunerii Sfintei Euharistii in centrul Liturghiei, va fi participarea mai activa a credinciosilor, printr-o impartasire mult mai deasa, potrivit vechii traditii a Bisericii. "Aceasta accentuare va avea ca urmare fireasca o participare mai activa a credinciosilor la Sfintele Taine. Impartasirea deasa, traditie foarte veche in Biserica, era totodata puterea si gloria ei".

Se aduc in acest sens marturii ale traditiei bazate pe Sfanta Scriptura, pe canoanele apostolice si scrierile Sfintilor Parinti. "Aceasta traditie, extrem de importanta, nu poate sa slabeasca in zilele noastre, cand noi avem atata nevoie de viata adevarata. Liturghia ortodoxa trebuie sa conduca totdeauna la aceasta vatra de caldura si de viata".

Staruindu-se asupra necesitatii desei impartasiri, se precizeaza si momentul cand ea trebuie sa se faca: dupa impartasirea slujitorilor si nu la sfarsitul liturghiei, precum si locul: la usile imparatesti, nu la o usa laterala a iconostasului, si modul: "credinciosii sa se prezinte in ordine si reculegere, evitand orice imbulzeala".

2. Necesitatea instruirii credinciosilor si slujitorilor

Credinciosii sa fie instruiti ca nici o alta slujba bisericeasca nu trebuie privita mai presus decat Sfanta Liturghie, iar sfintitii slujitori sa exprime aceasta convingere a lor, prin slujirea cu grija si cu cuviinta a Sfintei Liturghii, caci oficierea ei neglijenta si in graba produce impresia ca ar fi vorba de un lucru fara importanta, iar nu de "taina tainelor".

Profesorii greci de la seminarul din Tinos cred ca esentialul Sfintei Liturghii ramane foarte adesea ceva necunoscut pentru o mare parte a credinciosilor, ceea ce determina pe multi credinciosi sa se instraineze de viata liturgica. De aceea, "este nevoie de o initiere serioasa si continua a poporului, atat pentru semnificatia fundamentala a cultului divin, si in special a Liturghiei, cat si pentru alte momente speciale. Aceasta initiere trebuie sa se faca prin predici, cateheze, lectii de catehism, studii si articole de reviste etc.".

Referindu-se la unele aspecte, care, desi formale, sunt totusi de o deosebita importanta pentru a-i atrage pe credinciosi la o participare vie la cult, teologii greci cer:

a. Punctualitate sau exactitate in executarea programului slujbelor, respectandu-se cu sfintenie ora de inceput si de sfarsit a serviciilor divine, conform programului dinainte fixat si anuntat la fiecare biserica.

b. Sobrietate si simplitate in slujire si in aparatul extern al slujbelor bisericesti (invesmantarea clericilor, cantarea liturgica, impodobirea bisericilor etc.) si mai ales in slujbele arhieresti. "Astazi simplitatea impresioneaza si atrage mai mult, pe cand somptuozitatea si excesul de parada scandalizeaza si indeparteaza". In continuare se atrage atentia asupra tinutei si comportarii slujitorilor bisericesti in timpul serviciului divin, asupra intrebuintarii camilafcei la slujba spunand ca ea nu tine de invesmantarea liturgica si e mai bine sa se slujeasca cu capul descoperit, necesitatea de a adapta intensitatea vocii la dimensiunile bisericii in care se slujeste, pregatirea pentru slujba (prin revederea regulilor de tipic si a cantarilor mai grele), precum si luarea unor masuri pentru asigurarea ordinii si disciplinei in biserica, privind: pangarul, discul pentru adunarea ofrandelor de la credinciosi, sarutarea icoanelor in timpul serviciului divin, incalzirea bisericilor, introducerea scaunelor, s.a.

3. Propuneri si solutii in legatura cu savarsirea Sfintei Liturghii dimineata si la vecernie

Necesitatea adaptarii cultului la imperativele vietii moderne a ridicat si problema posibilitatii savarsirii Liturghiei darurilor mai inainte sfintite, seara sau de mai multe ori in decurs de 24 de ore. Reprezentanti ai Bisericii Greciei propun sa se reflecteze la posibilitatea savarsirii a doua Liturghii in aceeasi zi (ca in Biserica Romano-Catolica), dintre care una spre seara, pentru cei ce nu pot veni la biserica dimineata.

Arhiepiscopul Atenagora, in "Chestionarul" amintit, intreaba: "Dupa o veche practica, preotul nu poate sluji Sfanta Liturghie decat o data in 24 de ore. De aceea credinciosii sunt lipsiti de binecuvantare. Ceva mai mult, aceasta imposibilitate a preotului ortodox face deseori pe oameni sa devina indiferenti, din punct de vedere religios, ba chiar sa-si abandoneze confesiunea natala. Au episcopii locali o justificare, atunci cand permit preotilor lor, in baza acestei necesitati misionare, sa savarseasca Sfanta Liturghie mai mult de o data in 24 de ore? Ce Euharistie ar trebui sa ofere - cea obisnuita sau cea dinainte sfintita? Un post de sase ore, cu abtinerea de la orice mancare si bautura, ar putea fi suficient preotului si credinciosilor pentru a primi Sfanta Impartasanie atunci cand slujba Sfintei Liturghii este savarsita seara?". Aceasta intrebare ridica doua probleme:
     a. Posibilitatea savarsirii Sfintei Liturghii la vecernie
     b. Impartasirea credinciosilor dupa un post scurt tinut in ziua impartasirii.

Aceste probleme au fost puse la sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei) din 1968. La sinod, mitropolitul Antonie, exarhul Patriarhiei ruse pentru Europa apuseana, ridica problema necesitatii aplicarii tipicului bisericesc, care prevede, vremea Postului mare, savarsirea Liturghiei darurilor mai inainte sfintite, seara, scopul de a satisface dorinta, de a participa la Slujba Sfintei Liturghii, a acelor credinciosi, care, din motive independente de vointa lor, nu pot participa la slujba de dimineata, astfel: "Din pricina extremei imprastieri a credinciosilor care traiesc chiar la Londra, la departare de cateva ceasuri de unica noastra biserica, si imposibilitatea, pentru marea majoritate a celor ce lucreaza dimineata, sa ia parte la slujba utreniei in zilele de lucru, mai toti credinciosii sunt lipsiti in vremea Postului mare de posibilitatea de a lua parte la savarsirea Liturghiei darurilor mai inainte sfintite. De aceea, ei se indreapta spre Prea Sfintia Voastra, cu rugamintea de a ingadui pe teritoriul Exarhatului Bisericii Europei apusene aplicarea vechii practici, care avea ca regula savarsirea Liturghiei darurilor mai inainte sfintite, seara".

Raportul mitropolitului Antonie continua, aratand ca el insusi a savarsit de mai multe ori, seara, Liturghia darurilor mai inainte sfintite, spre marea multumire a credinciosilor, care au putut participa intr-un numar mai mare. Privitor la postire, se arata ca preotii slujitori au postit de la miezul noptii, iar credinciosii care s-au impartasit s-au abtinut de la mancare, bautura si fumat, in cursul ultimelor sapte ceasuri dinainte de impartasire, adica de la amiaza.

In cadrul aceluiasi sinod, are loc expunerea arhiepiscopului Ionatan de New York si Aleutine, exarhul Patriarhiei Moscovei pentru America de Nord si de Sud, care exprima aceeasi propunere si aceleasi motivari: "Conditii ale vietii locale, din limitele exarhatului incredintat mie, au pus si mai ascutit la noi problema necesitatii de a se transfera savarsirea Liturghiei darurilor mai inainte sfintite, in timpul Postului Mare, la vremea vecerniei". Si aceasta expunere ridica problema duratei abtinerii de la mancare si bautura impusa preotilor, inainte de savarsirea Liturghiei darurilor mai inainte sfintite, si credinciosilor inainte de impartasire, adresand sinodului rugamintea de a gasi o "rezolvare acceptabila a ei in duhul pravilei bisericesti si cu considerarea neputintelor omenesti si a iconomiei bisericesti". Tot atunci, referatul istoric privind problema impartasirii cu Sfintele Taine pe nemancate, expus de profesorul N. D. Uspenski, de la Academia duhovniceasca din Leningrad, arata cum a evoluat practica impartasirii, care se facea in Biserica primara dupa vecernie, urmand exemplul Mantuitorului la Cina cea de Taina.

Dar inmultindu-se numarul credinciosilor, impartasirea s-a despartit de agapele de seara si s-a mutat dimineata, astfel s-a creat randuiala impartasirii dimineata, pe nemancate.

Referindu-se la dispozitiile canonice ale sinoadelor din Cartagina, autorul arata ca, din secolul al IV-lea, s-a consfintit impartasirea dimineata, pe nemancate, exceptie facandu-se pentru marea joi, in amintirea cinei Mantuitorului. El citeaza canonul 29 al Sinodului VI Ecumenic, care spune: "Sfintii Parinti de odinioara (adica de la sinoadele din Ipona si Cartagina) au incuviintat impartasirea cu Sfintele Daruri in Marea Joi pentru cei ce au mancat, "pentru unele motivari locale, folositoare Bisericii", ierarhia bisericeasca putand incuviinta impartasirea cu Sfintele Taine la Liturghia darurilor mai inainte sfintite, savarsita seara, celor ce au mancat, impunandu-li-se un post, nu in cursul intregii zile, ci numai de cateva ceasuri inainte de impartasire, in masura in care aceasta ar fi "folositor pentru Biserica".

Arhiepiscopul rus Vasile al Bruxelului si Belgiei, considera ca Liturghia darurilor mai inainte sfintite, la vecernie "trebuie introdusa cu prudenta, in dependenta de conditiile locale si de numarul credinciosilor" si arata ca ea se desavarseste in misiunile ortodoxe din Belgia si Olanda.

Dupa citirea si discutarea propunerilor si referatelor de mai sus, sinodul rus din 1968 de la Moscova hotaraste:

1. Se da binecuvantarea (incuviintarea) in Biserica din Patriarhia Moscovei pentru savarsirea Liturghiei darurilor mai inainte sfintite seara, acolo unde indreptatorii arhierei vor gasi aceasta folositor.

2. Pentru savarsirea Liturghiei darurilor mai inainte sfintite, la ceasul vecerniei, abtinerea de la mancare si bautura a celor ce se vor impartasi, trebuie sa fie nu mai mica de sase ceasuri; totusi, abtinerea inainte de impartasire, incepand de la miezul noptii dinainte de ziua impartasirii, este foarte laudabila (meritorie) si ea poate fi tinuta de cei ce au posibilitatea fizica.

Se precizeaza ca dispozitiile date sunt valabile in Biserica din Patriarhia Moscovei. Problema s-a solutionat, astfel, numai pe plan local, ea ramanand mai departe o problema deschisa pentru celelalte Biserici Ortodoxe.

In "Chestionarul" amintit, arhiepiscopul Atenagora de Tiatira si Marea Britanie cere, la capitolul despre "post", sa se faca o revizuire a canoanelor Bisericii Ortodoxe privitoare la post, in scopul unei readaptari a modului de a posti, tinandu-se seama de imprejurarile si nevoile actuale ale credinciosilor ortodocsi. Intrucat aceste canoane au fost intocmite sub influenta metodei monastice si ascetice de a posti, ele nu mai sunt respectate azi decat de foarte putine persoane si acestea "nu din lipsa de respect", ci din cauza conditiilor climatice, a motivelor de sanatate, a obligatiilor sociale si chiar din refuzul de a accepta idei perimate in aceasta privinta".

Desi conducatorii Bisericii Ortodoxe cunosc aceasta situatie - zice I.P.S. Atenagora - ei nu iau nici o masura pentru a se respecta canoanele postului, deoarece si ei insisi le ignoreaza. I.P.S. Sa considera ca este necesar sa se intocmeasca un ghid care sa reglementeze postul si sa precizeze cand si care alimente pot fi consumate (carne, oua, peste etc.) pentru ca credinciosii sa poata primi apoi Sfanta Impartasanie: "Crestinii ortodocsi, in special in diaspora sunt lasati fara un ghid practic in acest important aspect al vietii crestinesti. Acest lucru mai duce si la slabirea constiintei crestine, care permite oamenilor sa treaca si peste alte randuieli ale Bisericii".

Intrebarile puse vor sa lamureasca daca, pana la un sinod panortodox, sinoadele Bisericilor locale n-ar trebui sa reglementeze problema postului, usurand conditiile?

O alta problema legata de post si impartasanie si pe care o pune autorul "Chestionarului", este de a se raspunde de ce si care lege morala permite aceasta discriminare, ca preotul sa nu fie obligat sa posteasca si totusi sa se poata impartasi, pe cand credinciosul obisnuit nu are acest drept. "Exista in Biserica Ortodoxa, in special, doua reguli morale, una pentru preoti si una pentru laici?".

4. Revizuirea tipicului

Chestionarul arhiepiscopului Atenagora mai ridica si problema necesitatii revizuirii tipcului, privitor la slujba Sfantului Botez, a Sfantului Maslu si a Cununiei. El arata ca slujba care precede Botezul, numita "Randuiala catehumenatului", cuprinde, in afara de Simbolul Credintei, si un mare numar de rugaciuni pentru exorcizarea duhurilor rele si formule pentru lepadarea de Satan. Cand slujesc, preotii citesc la alegere din aceste rugaciuni. El considera ca e necesar ca Biserica sa precizeze care anume rugaciuni pentru exorcizare sa fie citite inaintea Botezului si daca este nevoie ca toate aceste rugaciuni de exorcizare sa fie pastrate in cartile noastre de slujba. Cere de asemenea sa fie scurtate rugaciunile din slujba Botezului, intrucat unele din ele, fiind citite in taina nu sunt intelese de credinciosii participanti. Propune si scurtarea si restructurarea slujbei Sfantului Maslu, care cuprinde rugaciuni si texte din Sfanta Scriptura, atat de lungi, incat e foarte greu sa fie urmarite de cei bolnavi, carora li se citesc. Cere si scurtarea ori imputinarea rugaciunilor din slujba cununiei, intrucat cuprind prea multe repetitii.

In legatura cu Taina Spovedaniei, intreaba daca Biserica Ortodoxa n-ar trebui sa precizeze, sa declare ca preotii nu au dreptul de a acorda iertarea pacatelor inainte de a fi ascultat spovedania credinciosilor, iar credinciosii ortodocsi sa fie lamuriti sa nu ceara iertarea pacatelor pana ce nu le-au marturisit.

In memoriul trimis sinodului Bisericii din Grecia, de catre profesorii seminarului din Tinos, se subliniaza de asemenea, grija speciala care trebuie aratata tipicului celor mai importante dintre Sfintele Taine: Botezul, Casatoria, Maslul, pentru "a se ajunge la o demna administrare".

In acelasi memoriu se mentioneaza ca trebuie sa se faca o deosebire intre tipicul minastirilor si tipicul parohiilor: "Referitor la aceasta problema, trebuie luat in serios faptul ca tipicul monahal cuprinde multe expresii si dispozitii care exista in Ceaslov sau aiurea, si care presupun un mediu pur manastiresc. Ele nu sunt valabile pentru bisericile de parohie, si nu pot fi puse in practica de laici".

Problema revizuirii tipicului a fost ridicata si de alti doi teologi greci contemporani de prestigiu: I.P.S. Mitropolit Emilianos de Calabria si profesorul N. Nissiotis.

Teologul C. Papaghianni, in studiul sau despre Modernizarea cultului divin, considera ca "trebuie si e posibil sa se simplifice tipicul", "sa se revizuiasca si sa se indrepteze cartile noastre liturgice si sa se alcatuiasca o noua randuiala a lecturilor biblice, folosite in cult, asa ca sa se citeasca intreaga Sfanta Scriptura, iar nu numai o parte din ea".

5. Revizuirea cartilor de cult

Este ceruta si in memoriul profesorilor din Tinos, care propun crearea unei comisii in acest scop. Aceasta comisie va trebui sa studieze tot ce s-a facut in acest domeniu, in special de cele doua comisii patriarhale, una sub patriarhii Antim al VII-lea (1895-1896) si Constantin al V-lea (1897-1901) ai Patriarhiei ecumenice, alta sub Fotie al II-lea (1929-1936). "Nu e destul ca aceasta comisie de revizuire sa fie realmente competenta din punct de vedere stiintific. Ea trebuie sa aiba in mod egal un spirit realist, sa aiba un contact cu realitatea si sa arate intelegere pentru cerintele pastorale moderne. Intr-o astfel de comisie trebuie sa-si dea contributia episcopi, profesori de la scolile teologice si preoti. Se intelege de la sine ca va trebui sa se valorifice lucrarile de specialitate straine in acest domeniu, ca de exemplu acelea ale diversilor orientalisti de la Roma... Dupa o munca sistematica, comisia ar trebui sa treaca la editarea critica a lucrarilor liturgice de baza. Sfantul Sinod va trebui neaparat sa supravegheze publicatiile liturgice ale diferitilor editori, pentru a evita toate inovatiile si pentru a elimina dezordinea care exista in acest domeniu".

Concluzii si opinii personale in legatura cu propunerile expuse pana aici

Toate problemele privitoare la revizuirea cultului, ridicate de cei cativa teologi ortodocsi contemporani citati pana acum, nu constituie o noutate in desfasurarea discutiilor de aceasta natura. Ele nu fac decat sa aduca in actualitate un proces vechi, care dateaza de la inceputul Bisericii crestine si care s-a manifestat in primul rand printr-o evolutie, adica un proces de dezvoltare, de crestere continua, de la forme originare mai simple la forme mai bogate, mai complexe. Paralel s-a dezvoltat insa, desi mai timid, un proces invers, de reducere, de simplificare.

Acest proces lent a fost dirijat in primul rand de insasi pietatea credinciosilor si numai rareori a fost nevoie de hotarari exprese si formale ale autoritatii bisericesti, hotarari care au fost luate numai atunci cand era vorba sa se apere puritatea cultului de desfigurari structurale si de influente neortodoxe. Chiar si in aceste cazuri, tinand seama de spiritul conservatorist al credinciosilor, interventia autoritatii bisericesti s-a facut si a trebuit sa se faca cu multa prudenta, adoptand in acest scop numai solutiile cele mai intelepte si in momentul psihologic cel mai potrivit pentru aolicarea unor masuri si hotarari precise si decisive.

Problema revizuirii tipicului

Glasurile teologilor contemporani care cer revizuirea tipicului sunt justificate, intrucat tipicul, in intelesul lui de cod sau regula normativa a randuielii sfintelor slujbe, nu este imuabil sau intangibil. De exemplu, existenta unui tipic manastiresc, normativ si obligatoriu pentru manastiri, n-a impiedicat Patriarhia ecumenica sa intocmeasca, in secolul trecut, un tipic nou, in care s-au prevazut si prescurtarile ce se pot face in randuiala slujbelor savarsite la bisericile de enorie. Un asemenea Tipic a fost intocmit, la mijlocul secolului trecut, de catre Constantin, protopsaltul catedralei patriarhale din Constantinopol, din insarcinarea patriarhului ecumenic Grigore al VI-lea. El a fost tradus si introdus si in Biserica Ortodoxa Romana si in cea bulgara oare l-au folosit pana acum sub titlul de Tipic bisericesc (tiparit la noi, pentru ultima oara, la Cernica in 1925).

Intrucat nici acest tipic nu e scutit de defecte, este indreptatita cererea teologilor ortodocsi de a se face revizuirea lui si de a se alcatui deci un nou tipic, mai adaptat la nevoile bisericilor de enorii din vremurile noastre (in Biserica Ortodoxa Romana si in cea bulgara se lucreaza azi la redactarea unui astfel de tipicon).

De altfel, s-a constatat ca, in functie de anumite conditii de timp, de loc si de imprejurari, in care se desfasoara viata religioasa a credinciosilor, s-au produs in practica, de multa vreme, in serviciul liturgic al bisericilor de parohii, unele prescurtari si omisiuni, care pe alocurea au patruns si in manastiri (de exemplu, prescurtari ale catismelor) din randuiala vecerniei si utreniei, canoanele din serviciul utreniei si altor slujbe, ca de exemplu (inmormantarea, troparele si condacele de dupa vohodul cu Evanghelia din randuiala Liturghiei s.a.).

Acestui proces de prescurtare si de suprimare ii sunt supuse si acele parti din randuiala slujbelor care au fost introduse in cult, datorita unor conditii specifice vietii religioase de odinioara, dar disparute azi, ca: rugaciunile pentru catehumeni si pentru candidatii la botez, din trecut, pastrate inca in randuiala ortodoxa (cele din urma numai la Liturghia darurilor mai inainte sfintite), precum si parti din randuiala serviciilor divine, care se repeta in cursul aceleiasi slujbe si care devin de prisos (de exemplu, ecteniile mici de dupa cantarea a treia si a sasea a catavasiilor din serviciul utreniei, ectenia cererilor de dupa axionul din randuiala Liturghiei, ectenia intreita ("Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule"), ectenia cererilor ("Sa plinim rugaciunea noastra cea de dimineata" de la sfarsitul utreniei sarbatorilor, care se repeta si in randuiala Liturghiei, care urmeaza indata).

Toate acestea, desi sunt inscrise ca obligatorii in Tipic, pot fi omise sau prescurtate la nevoie, ca in unele biserici de enorie din orase, dar in general sunt respectate in manastiri.

Slujbele Sfintelor Taine

In ceea ce priveste partea introductiva a slujbei actuale a Botezului (randuiala "catehumenatului"), ea ar fi simplificata, reducandu-se nu numai numarul rugaciunilor de exorcizare de la inceput, ci si numarul formulelor lepadarii de satana si ale unirii cu Hristos, dar pastrandu-se ceea ce este esential pentru a aminti vechea disciplina a catehumenatului, din secolele IV-VI, ale carei resturi se pastreaza pana azi in slujba Botezului din toate riturile liturgice crestine principale.

Aceeasi simplificare poate fi operata si in slujba propriu-zisa a Botezului (de la binecuvantare inainte), suprimandu-se repetarile superflue ale formulelor si rugaciunilor care exprima aceeasi idee sau acelasi moment liturgic, ca de exemplu rugaciunile pentru spalarea si pentru tunderea simbolica a pruncului, care sunt duble.

Scurtarea slujbei Sfantului Maslu (una dintre cele mai lungi slujbe ortodoxe) a fost ceruta deseori si este absolut necesara; s-ar putea redacta o varianta mai scurta a slujbei, continand esentialul si reducandu-se numarul pericopelor de Apostol si de Evanghelie care se citesc, asa cum s-a procedat si la slujba Botezului, unde, pe langa randuiala normala (dezvoltata) a Botezului, s-a adaugat in Molitfelnice o randuiala prescurtata, pentru cazurile cand botezul trebuie facut grabnic si deci nu avem timpul necesar de a face slujba in intregime.

Slujba ortodoxa a Cununiei poate fi si ea scurtata prin renuntarea completa la randuiala logodnei (a carei asimilare in slujba propriu-zisa a Cununiei da adesea nastere la multe incurcaturi si neplaceri, mai ales pentru tinerii candidati la hirotonie) si prin reducerea numarului rugaciunilor si al ecteniilor; de exemplu, dintre cele trei rugaciuni dinainte de punerea cununiilor poate fi pastrata numai una, iar ectenia dinainte de "Tatal nostru" poate fi suprimata, cum se si face deseori in practica. O parte dintre problemele liturgice de interes general ortodox, sesizate de teologii ortodocsi contemporani, au fost inscrise pe ordinea de zi a viitorului sinod panortodox si anume:

a. Folosirea mai larga a lecturilor din Vechiul Testament, in randuiala serviciului divin (cum a fost in trecut).

b. Imbunatatirea sistemului de programare a pericopelor biblice citite in cursul anului bisericesc.

c. Uniformitatea tipicului, a randuielilor de cult si a textelor liturgice, revizuirea si editarea lor critica.

d. Asigurarea unei participari mai largi a credinciosilor laici la viata liturgica a Bisericii.

e. Studierea mijloacelor pentru sprijinirea si intarirea vietii mujice in Biserica Ortodoxa si a artei bizantine si in general a artei traditionale (in muzica, pictura, arhitectura).

f. Uniformizarea calendarului bisericesc si stabilirea datei Pastilori.

g. Uniformizarea randuielilor de cult pentru canonizarea solemna a sfintilor.

Se mai pot adauga si alte probleme, ca aceea a limbii liturgice (actuala mai ales pentru Bisericile Ortodoxe, rusa, bulgara, sarba, poloneza, care folosesc inca in cult limba paleoslava).

Pentru discutarea si rezolvarea justa a unor asemenea probleme speram ca sinodul panortodox va tine seama de:

a. Experienta din trecut a Bisericii, care a consacrat imutabilitatea si uniformitatea formelor esentiale ale cultului, admitand totusi variabilitatea si mobilitatea celor secundare, prin particularitati locale sau variatii temporare.

b. Principiul echilibrului liturgic.

c. Premisele deja date in practica bisericilor de enorie, privind procesul de adaptare si de prescurtare a randuielilor unor servicii divine prea lungi.

Respectand aceste principii, membrii viitorului sinod vor trebui sa procedeze cu masura si cu respectul cuvenit formelor cultului public, consfintite de indelungata si unanima practica a Bisericii. Caci, daca sunt ingaduite unele prescurtari sau omiterea unor parti neesentiale ale randuielilor de cult (formule si rituri invechite, dezvoltari excesive ale unor acte simple, repetitii inutile etc.) ar fi, dimpotriva, o impietate sa se prescurteze Sfanta Liturghie prin suprimarea unor parti de prima importanta pentru fiinta ei, ca de exemplu rugaciunile citite in taina de catre preot in timpul Heruvicului, al Axionului) precum si altele care sunt legate de dogma ortodoxa, de esenta sau scopul fundamental al slujbei, ori de specificul ritului liturgic ortodox. Ele trebuie sa ramana neschimbate, pentru a se pastra legatura spirituala cu Biserica veche si unitatea de doctrina si de cult, care leaga intre ele toate Bisericile Ortodoxe.

Am vazut ca aceasta lucrare de revizuire sau adaptare a cultului poate fi efectuata, ca si in trecut, ori prin reducere, simplificare sau prescurtare a unor slujbe, ori prin restaurarea unor forme vechi, a unor traditii si uzuri liturgice, a caror inlaturare s-a dovedit pagubitoare pentru pietatea si cateheza crestina.

In scopul revizuirii prin reducere, vor trebui avute in vedere, intre alte consideratii, si posibilitatile mai reduse pe care le au atit comunitatile de ortodocsi din diasporaua apuseana cat si cele in curs de organizare, din tarile de misiune, unde sunt necesare, de exemplu, concesii nu numai in ceea ce priveste durata si componenta randuielii serviciilor divine, ci si in ceea ce priveste invesmantarea clericilor in timpul slujirii, stilul si mobilierul bisericlor (prezenta tamplei sau catapetesmei), inchiderea si deschiderea usilor imparatesti si a dverei in cursul sfintelor slujbe, precum si alte amanunte ale ritualului liturgic.

Privind al doilea aspect al lucrarii de adaptare sau revizuire a cultului, prin restaurarea unor forme vechi, s-a propus, dupa cum am aratat, la primul punct de pe lista temelor liturgice de discutat la conferinta pregatitoare a sinodului panortodox, nevenirea la o mai larga folosire a lecturilor biblice din Vechiul Testament in cult si indeosebi in randuiala Liturghiei, de unde ele au disparut cu desavarsire; tot aici se preconizeaza revizuirea sistemului de programare a pericopelor evanghelice citite la Liturghie, pentru a se reveni la mobilitatea din trecut si la posibilitatea de a se citi si alte pericope decat cele indatinate.

Credem ca nu este absolut necesara o uniformitate absoluta in toata Ortodoxia in ceea ce priveste pericopele din Apostol si Evanghelie care trebuie citite duminica si ca pot exista diferente (sau programe provizorii) intre Bisericile autocefale in aceasta privinta, daca se renunta la sistemul de pana acum.

Opinam, de asemenea, pentru reintroducerea in uz a lecturilor din Vechiul Testament la Liturghia catehumenilor (inainte de Apostol), asa cum a fost in tot Rasaritul ortodox pana in secolele al VIII-lea-al IX-lea si cum e si azi in mai toate Bisericile Orientale (necalcedoniene). Fara indoiala, aceasta eventuala reintroducere in uz a pericopelor din Vechiul Testament la liturghie, va trebui compensata prin reducerea altor parti din randuiala acestei sfinte slujbe, spre a se evita lungirea excesiva a slujbei.

Acelasi principiu, al unei mai mari mobilitati (variatii), s-ar putea aplica si lecturilor vechi-testamentare din serviciul vecerniei (paremiile), al utreniilor speciale si al pavercernitei din postul Pastilor. Numarul traditional (excesiv de mare) al pericopelor din Vechiul Testament (paremii) care se citesc de exemplu la vecernia din ajunul Nasterii Domnului si la cea din ajunul Pastilor, unita cu Liturghia Sfantului Vasile, trebuie redus neaparat.

S-au facut propuneri pentru citirea din nou cu voce tare, ca in vechime, a rugaciunilor mai importante din randuiala Liturghiei, citite azi de preoti in taina (exemplu: Anaforaua sau Rugaciunea, Sfintei Jertfe).

Se stie insa, ca toate rugaciunile din randuiala Liturghiei citite azi "in taina" de catre preot sau arhiereu, erau citite la inceput cu voce tare, in auzul si spre beneficiul tuturor credinciosilor si nu exista nici un canon bisericesc care sa opreasca citirea lor cu voce tare. Dimpotriva, incepand din secolul al VI-lea (Justinian) s-au facut pe alocuri incercari neizbutite pentru revenirea la practica initiala, adica la citirea cu voce tare a tuturor rugaciunilor din Liturghie (cum se citeste rugaciunea numita "a amvonului"). La noi s-au facut propuneri scrise pentru citirea cu voce tare indeosebi a rugaciunii Sfintei Jertfe (anafora) in timpul careia se sfintesc Sfintele Daruri. Mai ales marea si frumoasa rugaciune a Sfintei Jertfe din Liturghia Sfantului Vasile este inegalabila in ceea ce priveste bogatia continutului ei teologic, iar citirea ei cu voce tare, ca odinioara, ar insemna un mare castig pentru viata spirituala a credinciosilor din biserici. in cazul acesta, va trebui, desigur, sa se renunte la raspunsurile credinciosilor sau cantaretilor, care sunt cantate acum concomitent cu citirea in taina de catre preot: "Cu vrednicie si cu dreptate este..." ; "Sfant, sfant, sfant..." ; "Pe Tine Te laudam" si "Axionul", care au fost adaugate mai tarziu.

Problema ridicata de unii teologi ortodocsi, privind posibilitatea "binarii" Liturghiei ortodoxe, adica savarsirea mai multor Liturghii de catre acelasi preot si pe acelasi altar intr-o singura zi (dupa sistemul catolic), poate fi luata in studiu deocamdata numai pentru parohiile cu populatia flotanta si cele din diaspora sau din localitatile unde exista si biserici catolice. Nu credem insa oportun si necesar sa se introduca uzul binatiei in regiunile cu populatie stabila si exclusiv ortodoxa; in acestea, pentru impartasirea credinciosilor care nu pot veni la Liturghia de dimineata, pot fi folosite Sfintele Daruri dinainte sfintite la Liturghia anterioara sau din cele pentru tot anul (pentru bolnavi si copii), fara sa se oficieze o noua Liturghie.

Socotim ca este justa si intemeiata propunerea de a reveni la practica vechii Biserici de a se savarsi Liturghia darurilor mai inainte sfintite la vreme de seara (unita cu vecernia) ca de altfel si Liturghia Sfantului Vasile la cele patru date de peste an, cand aceasta Liturghie se oficiaza unita cu vecernia: in ajunul Craciunului, in ajunul Bobotezei, in Joia si in Sambata din saptamana Sfintelor Patimi. Nu suntem insa de acord cu impartasirea credinciosilor la aceste Liturghii vesperale numai dupa un post de 6 ore, ci suntem pentru mentinerea vechii discipline a Bisericii, de a nu intrerupe ajunarea totala in zilele respective, pana la ceasul impartasirii, pentru a se pastra respectul traditional cuvenit Sfintei Euharistii, care se acorda ca o recompensa pentru un efort vizand progresul nostru duhovnicesc ori desavarsirea moral-spirituala.

Repunerea Liturghiei darurilor mai inainte sfintite, macar in manastiri si la catedrale, in rostul ei originar, de slujba de seara si totodata slujba solemna a impartasirii pentru cei ce nu pot lua parte la Liturghia de dimineata, dar pot ajuna pana la ceasul vecerniei, ar inlatura si anomalia de azi, cand ectenia "Sa plinim rugaciunile noastre cele de seara..." este rostita dimineata.

Postul

Problema disciplinei traditionale a postului a fost deseori pusa si la noi in discutie. Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a formulat de curand unele hotarari pentru exceptiile care se pot face de la rigorile postului, hotarari bazate pe vechile canoane bisericesti. Acelasi lucru credem ca pot face si sinoadele altor Biserici Ortodoxe, pana la stabilirea unor noi reguli printr-un sinod panortodox.

Conditiile, durata si asprimea posturilor pot fi indulcite pentru credinciosii de rand, acordandu-se duhovnicilor un drept mai larg de a decide, in scaunul de spovedanie, de la caz la caz, in aceasta privinta; si sa nu uitam ca postul nu constituie singura conditie prealabila, pentru impartasirea cu vrednicie, ci mai trebuie indeplinite si alte conditii.

Nu credem ca trebuie facute exceptii de la conditiile impartasirii pentru cei ce se impartasesc la Liturghiile serale. Acestia trebuie sa ajuneze integral in ziua impartasirii si sa indeplineasca si celelalte conditii de ordin moral, impus celor ce se impartasesc la Liturghia matinala (abtinerea de la pacate, implinirea eptimiilor date de duhovnic etc).

Spovedania

Nu sunt motive sa renuntam la practica ortodoxa traditionala a spovedaniei; la spovedania celor maturi, iertarea pacatelor sa nu se acorde decat dupa marturisirea lor, iar in cazurile de pacate mai grave, iertarea sa fie conditionata chiar de implinirea canonului (epitimiei) dat de duhovnic, sau de indeplinirea reparatiilor cerute de natura si efectele pacatelor respective, asupra celor pagubiti, materiale sau moral, prin ele.

Serbarea Pastilor

Alte probleme acute, indeosebi pentru credinciosii ortodocsi din diaspora, privesc rezolvarea uniformizarii calendarului si cea a datei Pastilor. Prin adoptarea calendarului indreptat de catre Biserica Ortodoxa Bulgara (20 decembrie 1968) au mai ramas cu calendarul neindreptat numai Biserica Ortodoxa Rusa, Biserica Ortodoxa Sarba, Patriarhia Ierusalimului si manastirile din Sfantul Munte (afara de Vatoped). Cand si aceste Biserici vor adopta calendarul indreptat, nu vom mai avea nici un motiv sa sarbatorim Sfintele Pasti dupa pascalia calendarului neindreptat (stil vechi), care e gresita - ci, toata crestinatatea ortodoxa va sarbatori Sfintele Pasti conform regulilor traditionale, consfintite la Niceea adica intre 22 martie si 25 aprilie ale calendarului indreptat (stil nou), deci odata cu crestinii din Apus.

Uniformizarea datei Sfintelor Pasti in toata crestinatatea este, deci, conditionata de uniformizarea calendarului bisericesc in cadrul Ortodoxiei. Cand toti crestinii vor folosi unul si acelasi calendar - cum a fost pana in 1582 - atunci ei vor sarbatori si Sfintele Pasti toti la aceeasi data.

Fara indoiala, pana la realizarea unui astfel de acord sau a uniformizarii calendarului in Ortodoxie, nimic nu se opune ca Bisericile Ortodoxe autocefale sa permita episcopilor si credinciosilor din diaspora sa sarbatoreasca Sfintele Pasti odata cu crestinii apuseni, adica dupa calendarul indreptat.

Participarea credinciosilor la cult

O problema esentiala a vieitii liturgice ortodoxe de azi este, precum am vazut, repunerea credinciosilor laici in drepturile lor de factori activi ai cultului, asigurandu-se o participare cat mai larga si mai activa a lor la desfasurarea serviciilor divine, alaturi de slujitorii bisericesti ca in vechime.

Cantarea in comun este si ea o cale in acest scop. De altfel e stiut ca in Biserica Ortodoxa Romana s-au luat, mai de mult, masuri oficiale pentru generalizarea cantarii obstesti a credinciosilor la serviciile divine, iar acolo unde s-a introdus, ea a dus la rezultate dintre cele mai bune.

In vederea promovarii participarii mai active a credinciosilor la viata de cult a Bisericii este necesar si un efort marit din partea clerului si o catehizare sistematica a credinciosilor ortodocsi. Caci interesul credinciosilor pentru cultul bisericesc si participarea lor activa la slujbele divine, se asigura nu numai prin valoarea si frumusetea intrinseca a slujbelor, ci si prin respectul sincer si adanc al clericilor fata de institutiile de cult ale Bisericii, prin credinta si pietatea cu care trebuie sa slujeasca si prin demnitatea tinutei lor fizice si sufletesti in timpul oficierii.

Daca Biserica n-a impus nici in trecut si nici acum o uniformitate stricta, in ceea ce priveste amanuntele neesentiale ale cultului, cand este insa vorba de forme care vizeaza structura fundamentala, esenta si unitatea ritului liturgic insusi ori invatatura de credinta exprimata prin ele, ea nu ingaduie sa fie luate hotarari de fiecare Biserica in parte, ci numai de toate Bisericile Ortodoxe laolalta, deoarece ritul bizantin constituie un tezaur comun al Ortodoxiei intregi si totodata una dintre formele de manifestare a unitatii ei religioase. De aceea, revizuirea formelor fundamentale ale cultului este de competenta exclusiva a sinodului panortodox, pe care il asteptam.

pr. prof. Ene Braniste

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7985

Voteaza:

Opinii, atitudini in problema revizuirii cultului ortodox 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Postat la 2013-01-20 11:36

    Sunt multe idei de valoare in acest articol. Eu unul imi doresc din tot sufletul sa eliminam cat mai multe cuvinte de sorginte slavona din ceea ce inseamna exprimare ortodoxa ROMANEASCA. Ar fi foarte folositor ca Patriarhia sa permita credinciosilor obisnuiti sa-si exprime dorintele referitor la cele de mai sus( si nu numai) pe siteul ei, intr-un coltisor anume, aceste idei sa le poata vedea orisicine intra acolo. Doar un om orb spiritual nu poate vedea transformarile din zilele noastre si necesitatea unor schimbari importante in relatia om-Dumnezeu dpdv al cultului crestin (si nu numai ortodox). Un exemplu al schimbarii este faptul ca se pot cere rugaciuni pe internet. Pana nu demult asta putea parea o erezie... Doamne-ajuta!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE