Evlavia resimţită trupeşte, adică a simţi, frate, lăuntric, în sinea ta, dacă eşti râvnitor, iubitor, cu inima zdrobită şi plin de cucernicie faţă de cele...
Lumea contemporană este surprinsă şi uneori derutată sub influenţa marilor transformări ce se produc. Desordinea şi contradicţiile ce par de nedepăşit au ap...
Ispita, temptatio, înseamnă încercare, experienţă, cercetare, cu alte cuvinte, a-l atrage pe cineva cu un lucru care l-ar interesa şi pe care nu şi-l poate...
Prin Acatist trebuie sa intelegem in primul rand slujba de lauda, alcatuita spre cinstirea Mantuitorului, a Maicii Domnului sau a unui sfant. Prin cuvantul Acatist...
Aceste cugetări duhovniceşti au fost scrise de stareţ pe marginile unui caiet de plante de grădină, alcătuit pentru folosul grădinarilor mănăstirii Sfanţul...
Infricoşătoare şi groaznică va fi Ziua Judecăţii Tale, Mântuitorul nostru, când se vor descoperi păcatele tăinuite. Drept aceea, mă cutremur, Doamne, fiind...
Schimonahia Macaria mânca foarte puţin, şi numai atunci când boala îi îngăduia măcar să mănânce. Mai întâi lua prescură uscată, mărunţită în bucăţi...
Caracterul celui nedrept este descris astfel în înţelepciunea lui Solomon: „Cei care cugetă nedrept şi-au zis în sine: Viaţa noastră este scurtă şi trist...
Pentru că trăim astăzi într-o societate în care se cultivă mintea în aspectele ei raţionaliste şi, în acelaşi timp, patimile cele mai josnice, în aceast...
Cea mai mare nerecunoştinţă I-o arată lui Dumnezeu omul atunci când uită marea lucrare a răscumpărării neamului omenesc, faptul că pentru el Dumnezeu însuşi...
Astăzi, nici în lumea bisericească, nici în cultura populară, baticul nu mai desemnează în niciun chip statutul familial sau social. Dăm dovadă de fariseism c...
Gheronda, în iubire există limite? Prin cuvântul limite înţelegem ceva ce are început şi sfârşit. Delimităm o regiune, o stare, o relaţie. In iubire, îns...
Mărturia ce urmează este dată de părintele Ioanichie Pârâială, însă, dorind să-şi păstreze anonimatul, dânsul vorbeşte ca despre altcineva: Intr-o noapte...
Oricine merge la biserică şi se spovedeşte în mod regulat cunoaşte sintagma spovedanie generală sau spovedania întregii vieţi. De unde această tradiţie? In...
Pericolele, tentaţiile şi ispitele sunt peste tot! Strigătele înşelătoare şi ademenitoare ale duşmanilor mântuirii noastre ne umplu urechile pretutindeni. Vr...
Chemarea la pocăinţă lansată de proroci este totodată o chemare la lepădarea de păcat, la curăţirea de patimi şi la împlinirea virtuţilor. Toţi prorocii îi...
Un tânăr locotenent de marină, ce făcea parte dintr-o echipă de demolări subacvatice, a avut un accident de maşină în Franţa şi zăcea la spital între via...
Ideea datoriei nu are întotdeauna o atât de mare eficacitate asupra sufletului ca ideea folosului sau utilităţii. Fără îndoială, pentru cine ştie să gândeasc...
Dacă vorbim despre expresia verbală a pocăinţei, se naşte întrebarea: Cum trebuie să se căiască omul? Există oameni care la spovedanie îşi povestesc pur şi...
Indumnezeirea nu înseamnă iertarea păcatelor prin Duhul Sfânt, ci însăşi împărtăşirea omului de Duhul Sfânt. Altceva este iertarea păcatelor şi altceva p...
Ziua Paştelui se apropia... Intr-o zi m-am culcat devreme. Indată ce am plecat capul pe pernă să adorm, nişte puteri tainice au luat în stăpânire gândirea mea...
Textul biblic referitor la fructul oprit subliniază puterea ispitei: fructul stârneşte dorinţele deopotrivă prin aspectul său senzual şi estetic: Rodul pomului...
"Tot ceea ce a gândit sufletul nostru înainte de ceasul rugăciunii, în mod necesar ne vine în minte când ne rugăm. De aceea, cum vrem să fim găsiți când ne rugăm, așa să ne pregătim înainte de timpul rugăciunii". Sfântul Ioan Casian
Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro