Dobrogea in vremea Comnenilor

• « Inapoi
• Inainte »

Dobrogea in vremea Comnenilor

Victoria imparatului bizantin Ioan I Tzmiskes asupra lui Sviatoslav in anul 971 a determinat o serie de schimbari importante pentru teritoriile romanesti. Revenirea stapanirii bizantine in regiunile Dunarii de Jos si reorganizarea administrativa a teritoriilor din Sudul si Nordul Dunarii a insemnat un reviriment politic binevenit pentru populatia romaneasca. In aceasta perioada a luat fiinta in zona o thema, care apare in unele izvoare sub denumirea de "tinutul de la Istru" sau de "Mesopotamia", dar careia dupa mijlocul secolului al XI-lea i se consacra numele de Paradunavon sau Paristrion. Refacerea si prosperitatea economica a unor orase-cetati de pe Dunare, toate cu rol strategic, precum Dinogetia, Capidava, Pacuiul lui Soare, Troesmis, Axiopolis, ne releva cat de efectivasi cat de dimanica a fost aceasta stapanire. Imperiul a cautat sa foloseasca drumurile comerciale care strabateau din vechime aceste teritorii si prin intermediul carora puteau desfasura un comert activ. Supunerea Bulgariei in anul 1018 a permis themei Paristrion sa se bucure de o perioada de relativa liniste si de o viata prospera de care au beneficiat si unele regiuni ale teritoriului carpato-dunarean. Aceasta perioada a fost insa intrerupta de prezenta pecenegilor, care in urma repetatelor invazii din prima jumatate a secolului al XI-lea au creat in zona un evident dezechilibru greu de controlat prin actiunea diplomaticasi militara a Bizantului. Acesta este si motivul care l-a determinat pe Roman al IV-lea Diogenes (1068-1071) sa se gandeasca la restabilirea echilibrului anterior. El s-a grabit sa inroleze in randurile armatei de mercenari, pecenegi si alte neamuri, care vor duce la dezastrul de la Mantzikert din 1071. In ciuda acestei situatii, Dobrogea a continuat sa ramana sub stapanirea bizantina, inregistrand sub imparatii comneni o perioada de prosperitate economica, intrerupta abia in 1185 de revolta asanestilor.

Intemeietorul dinastiei comnene, Alexios I a cautat de la inceput sa instaureze la Dunarea de Jos un climat de liniste care sa-i permita promovarea unei politici de recucerire si consolidare a pozitiilor bizantine din Asia Micasi Balcani. In acest sens el a purtat lupte grele mai intai cu populatia oraselor din Paristrion, revoltata impotriva administratiei constantinopolitane, framantari care cuprinseserasi Tracia pana la Marea Egee. Prezentand situatia incordata existenta de-a lungul limesului dunarean pe la anul 1086, fiica imparatului, scriitoarea bizantina Ana Comnena, consemna urmatoarele: "Un trib de sciti care erau zilnic atacati de sarmati, si-au parasit caminele si au cobarat spre Dunare. Trebuind sa se inteleaga cu cei care traiau in partile Dunarii, cu incuviintarea tuturor, au inceput sa duca tratative cu capeteniile lor, cu Tatos, cel numit Chalia, Sestlav si Satzas, primul ocupa Dristra, ceilalti Bitzina si alte cetati. Dupa ce au ajuns la intelegere cu acestia, ei au trecut liber Dunarea, jefuind tinuturile marginase si cucerind si cateva locuri intarite. Apoi, ramanand un timp linistiti, au arat pamantul si au semanat mei si grau". Acest fragment a dat nastere la multe discutii cu privire la caracterul acestor formatiuni politice si la apartenenta etnica a conducatorilor amintiti de Ana Comnena, ca si a populatiei pe care o stapaneau. Marele nostru istoric, Nicolae Iorga, afirma la sfarsitul primului razboi mondial, casefii amintiti nu erau barbari, ci romani ca si supusii lor. In acest context, miscarea apare ca o incercare de emancipare politica, ca o prima forma prestatala romaneasca, dupa modelul ducatelor bizantine de frontiera. Cel dintai care a admis ipoteza lui Iorga a fost Nicolae Banescu, care privea miscarea conducatorilor locali drept o tendinta de autonomie pornita din orasele dunarene si initiata de populatia locala419. Interpretarea data de Nicolae Iorga a devenit pentru C. Bratescu, o adevarata revelatie, voievodatele romanesti din Dobrogea de la sfarsitul secolului al XI-lea, fiind comparabile cu cele ale lui Litovoi si Seneslau din secolul al XIII-lea. Tinand seama ca Zonaras afirma despre Tatos ca ar fi peceneg, iar Attaleiates intelegea prin sciti pe pecenegi, G. Bratianu conchide ca Tatos care purta si supranumele de Chalis, era o capetenie a pecenegilor stabiliti pe teritoriul Imperiului. Despre Seslav, acelasi istoric afirma ca era un sef barbar al Vicinei intre anii 1086-1088, iar Satzas (Sacea) un sef local al carui nume poate fi pus in legatura cu cel al orasului Isaccea421. Aceste concluzii au fost contrazise de unii istorici bulgari, care folosind un limbaj destul de polemic, contesta caracterul romanesc al formatiunilor statale din Paristrion.

In ceea ce priveste viata crestina in aceasta perioada, descoperirile arheologice ne indica prea putine elemente, dar ne conduc catre afirmatia ca viata cultural-bisericeasca se afla din secolul al XI-lea sub autoritatea bisericeasca a mitropoliei de Dristra, aflata la randul ei sub jurisdictia Patriarhiei de la Constantinopol. Importanta aceastei mitropolii este legata bineinteles de faptul ca in aceasta perioada la Dunarea de Jos se manifestau unele tendinte de autonomie ale oraselor si ale feudalilor locali. Este foarte probabil ca odata cu constatarea pericolului unor asemenea tendinte, administratia imperiala sa fi cautat sa le franeze, atat pe calea diplomatiei si a armelor, cat si prin acordarea unei anumite autonomii religioase paristrienilor. Din pacate nu sunt cunoscute cele cinci episcopii

dependente de aceasta mitropolie, amintite intr-o Notitia episcopatum de catre Neilos Doxopatri, diacon la Sfanta Sofia, notar patriarhal si nomophilax al Imperiului. Oricum, teritoriul dobrogean a avut un centru ierarhic intr-una dintre principalele cetati bizantine ale regiunii. Localizarea lui cea mai probabila pare a fi Dinogetia-Garvan, unde in mijlocul asezarii feudale timpurii (sec. X-XII) se inalta o biserica de zid, ale carei ruine au fost descoperite cu prilejul sapaturilor din vara anului 1950. Planul, cupola pe pandantivi, tehnica de constructie si pictura bisericutei de la Garvan, arata originea ei bizantina.

Tot la Bisericuta-Garvan s-au descoperit cateva mici obiecte de cult, intre care si aprox. 50 cruciulite de diferite forme si marimi. Un tipar de bronz pentru cruciulite simple, descoperit tot aici ne face sa credem ca anumite exemplare de acest tip erau lucrate pe loc. Dintre cruciulitele secolelor X-XII, descoperite la Garvan, trei prezinta o deosebita importanta, toate datand din secolul al XI-lea.

Prima este de fapt alcatuita din doua cruci de bronz, legate intre ele, modelul fiind unic in zona. Cea de a doua, o cruce dubla relicvar, din bronz, are pe fata chipul Mantuitorului Iisus Hristos rastignit, iar la capetele bratelor laterale pe Fecioara Maria si pe Sfantul Apostol Ioan. Pe cealalta fata se afla Maica Domnului oranta, incadrata de busturile celor patru evanghelisti. Cea de a treia cruce dubla relicvar de aur este si cea mai valoroasa, cu lant din acelasi metal, descoperita in vara anului 1950.

Crucea propriu-zisa este alcatuita din doua jumatati, una mai mica in fata iar alta mai mare in spate. Pe fata principala a crucii este aplicata in relief figura lui Hristos rastignit, iar in jurul sau sunt aplicate mici ornamente in filigran. Acest pretios obiect de arta ne duce cu gandul la atelierele constantinopolitane, cel care a purtat-o fiind un episcop existent in secolul al XI-lea in asezarea de la Bisericuta-Garvan. Scaunul episcopal de la Dinogetia-Garvan se afla probabil sub jurisdictia mitropoliei temei Paristrion, evidentiind legaturile Bizantului cu asezarile de la Dunarea de Jos.

Stransele relatii religioase cu Constantinopolul sunt confirmate si de prezenta altor cruci mici, simple sau de tip relicvar, produse in capitala Imperiului sau la Chersones in secolele X-XIII si descoperite la Enisala (jud. Tulcea), Noviodunum, Capidava si la Pacuiul lui Soare. Un alt centru episcopal a existat si la Axiopolis, al carui titular a fost mutat in secolul al XI-lea la Abydos in Asia Mica. Mai tarziu, acelasi ierarh a primit in administratie si arhiepiscopia de Apros, de pe continentul european, nu departe de Heracleea (vezi articole legate de problemascaunelor episcopale din Dobrogea in secolele X-XII, trecute intr-o nota).

Revenirea stapanirii bizantine la Dunarea de Jos in a doua jumatate a secolului al X-lea, marcheaza inceputul unei perioade istorice importante , in care feudalismul carpato-dunarean s-a constituit cu trasaturile sale proprii.

• « Inapoi
• Inainte »