Imperiul Bizantin sub urmasii lui Mihail al VIII-lea. Primele conflicte cu turcii otomani

• « Inapoi
• Inainte »

Imperiul Bizantin sub urmasii lui Mihail al VIII-lea. Primele conflicte cu turcii otomani

Odata cu moartea lui Mihail al VIII-lea in 1282, a inceput practic declinul Imperiului bizantin. Procesul a avut la baza cauze multiple: incapacitatea urmasilor lui Mihail al VIII-lea de a gestiona corespunzator situatiile de criza, structura socialasi economica fragila a societatii bizantine, patrunderea progesiva a genovezilor si venetienilor pe pietele interne bizantine. Sub urmasul sau, Andronic al II-lea (1282-1328) asistam la inmultirea problemelor interne. Criza financiara l-a obligat sa renunte la intretinerea flotei si sa lase apararea maritima pe seama genovezilor, lucru care se va dovedi a fi o mare greseala: Imperiul bizantin depindea din punct de vedere economic si militar de genovezi. Andronic al II-lea a limitat si efectivele armatei terestre, neputand rezista turcilor. Pe plan religios, el a avut o atitudine diferita fata de cea a tatalui sau, fiind un adversar al unirii de la Lyondin 1274. In acest sens l-a inlocuit pe patriarhul Ioan Vekkos cu Iosif, iar inaltii functionari care acceptau unirea erau scosi din functie. O masura importanta luata de Andronic a vizat statutul Muntelui Athos, prin hrisovul din 1291 el trecand manastirile sub autoritatea directa a patriarhului.

Protosul Sfantului Munte, care din vremea lui Alexios I Comnenul era confirmat de imparat, acum era recunoscut de patriarh. De asemenea, sub Andronic al II-lea a fost alcatuita o noua Notitia episcopatum, care trebuia sa corespunda noilor cerinte ale timpului, fiind mentionate in aceasta lista Mitropolia Vicinei si episcopia Vlahilor.

In mod firesc, slabiciunile de pe plan intern au condus la o politica externa modesta, in care sa cautat asigurarea linistii prin tratative de pace cu popoarele din Nord, Sud, Est si Vest. Cu toate acestea, imparatul Andronic al II-lea a comis o grava greseala prin amestecul sau in conflictul dintre venetieni si genovezi din anul 1294. Initial, bizantini au fost alaturi de genovezi, fapt care a condus la un coflict deschis cu venetienii, din care au castigat cei din urma, iar pacea din 1302 era defavorabila bizantinilor. La randul lor turcii reusisera ca pana la 1300 sa cucereasca intreaga Asie Micasi sa controleze mai multe orase. Instalarea lor in Bitinia, langa Constantinopol le-a permis sa patrunda mai usor in Peninsula Balcanica. Pentru a face fata acestui grav pericol, Andronic al II-lea a recurs la mercenari, permitand trecerea in Imperiu a cca. 16.000 de alani, care urmau sa lupte cu turcii. Cu toate acestea, bizantinii au fost infranti, iar Andronic al II-lea a cerut de data aceasta ajutor catalanilor, condusi de Roger Flor. Acesta poseda o armata de 6.500 de soldati catalani si 36 de corabii, care se angajasera impotriva turcilor cu conditia ca Roger Flor sa primeasca titlul de mare duce (comandant al armatei bizantine). In 1304 catalanii au pornit o ampla campanie impotriva turcilor, incheiata cu eliberarea unor regiuni din Frigia. Dupa aceasta data apar neintelegeri intre bizantini si catalani, iar dupa uciderea lui Roger Flor din 1305, intr-un complot organizat de fiul lui Andronic al II-lea, Mihail al IX-lea, se ajunge la jafuri in Thesalia, Macedonia, Tracia si Muntele Athos. Catalanii nu au reusit sa cucereasca Tesalonicul indreptandu-se catre ducatul Atenei unde i-au alungat pe francezi. Timp de 70 de ani Atena si Teba au trecut de sub dominatia franceza sub cea a catalanilor. Aceste cateva date ne arata cat de fragil devenise Imperiul bizantin in Peninsula Balcanica, situatie agravata ulterior de razboaiele civile dintre Andronic al II-lea si nepotul sau Andronic al III-lea.

Razboaiele interne dintre cei doi au tulburat viata bizantina in al treilea deceniu al secolului al XIV-lea. Era practic inceputul unei perioade de lupte civile care vor continua si in deceniul al cincilea al secolului al XIV-lea, contribuind la dezagregarea Imperiului bizantin, la slabirea fortelor sale. Motivele acestui conflict de familie erau de natura personala, dominate mai ales de comportamentul imprudent al nepotului. Printre partizanii lui Andronic al II-lea s-a aflat si viitorul imparat Ioan al VI-lea Cantacuzino461. Conflictul s-a incheiat in 1328 cu infrangerea si inlaturarea de pe tron a lui Andronic al II-lea.

In Asia Mica, turcii au facut progrese notabile, cucerind rand pe rand Brusa in 1326, Niceea in 1329 si Nicomidia in 1337. La moartea lui Andronic al III-lea in 1341, ei devenisera practic stapanii Asiei Mici si faceau dese incursiuni in Tracia. Asemenea sarbilor ei au profitat sub domnia lui Ioan al V-lea (1341-1391) de luptele interne ale Bizantului: Ioan Cantacuzino care-si casatorise fata cu sultanul Orkhan conta pe ajutorul turcilor in vederea obtinerii tronului, permitand instalarea acestora in Tracia si oferindu-le un loc pe malul european al Dardanelelor. Din acest moment turcii nu au incetat sa intervina in problemele interne ale Imperiului. Ei si-au consolidat pozitia in regiunea Gallipoli, punct de plecare spre Balcani. Murad I a cucerit Tracia, Filipopoli, Adrianopole, unde practic isi instaleazasi capitala ca semn distinct al ambitiilor lor europene. In fata acestui pericol, Ioan al V-lea a incercat o oarecare apropiere de Occident: el se deplaseaza la Roma in 1369, acceptand o marturisire de credinta conforma cu dogma catolica, in care il recunostea pe papa drept conducatorul crestinatatii. Acest acord a ramas la fel de lipsit de perspective precum cel de la Lyon, dar la intoarcere el a trecut pe la Venetia, unde a fost retinut ca debitor insolvabil. Ioan al V-lea este in cele din urma eliberat contra sumei datorate de catre fiul sau, Manuel. Turcii si-au continuat ofensiva, zdrobind Imperiul sirb in batalia de la Kossovo din 1389 si trecandu-i pe bulgari sub dominatie.

• « Inapoi
• Inainte »