Introducere


Introducere

Istoria bizantina ia sfarsit la o data sigura: cucerirea Constantinopolului de catre otomani la
29 mai 1453. In schimb ea are o data de nastere: creearea noii Rome, pe malurile Bosforului, pentru care Sfantul Constantin a decis sa-i poarte numele. La acea vreme imparatul se gandea la o apropiere de frontierele cele mai amenintate, Dunare si Eufrat, fara a avea in vedere crearea unui nou Imperiu. Din punct de vedere cronologic Bizantul a succedat Imperiului Roman deschizand o era noua. Chiar daca in structura sa a pastrat o serie de norme ce au sustinut edificiul imperial roman, evolutia sa ulterioara descoperindu-ne o directie diferita. De asemenea, Bizantul se inscrie pe coordonatele elenismului, orizont cu deschidere ampla spre antichitate, reprezentand o sinteza la alcatuirea careia au contribuit factori si valori apartinand unor culturi diverse.

Rolul Imperiului bizantin in istoria europeanasi a poporului roman nu poate fi neglijat chiar
daca multi il trec uneori cu vederea. De fapt intreaga istorie a crestinismului, din momentul in care a devenit religie libera, s-a desfasurat in cadrul acestui Imperiu. Prin studierea Istoriei si
Spiritualitatatii Bizantului putem intelege mai bine cadrul si modul in care crestinismul s-a
dezvoltat, si-a formulat dogmele si normele sale de baza, a creat opere de cultura, artasi arhitectura, a dat viata unor forme superioare de traire spiritualasi s-a impus in viata societatii determinandu-i cursul. Bizantul a fost, asa cum spune bizantinologul, Steven Runciman, "imperiul lui Dumnezeu pe pamant, o palida imagine a Imparatiei lui Dumnezeu din Cer".

In ceea ce ne priveste pe noi romanii, Bizantul a avut un rol hotarator in continuitatea dacoromana, in crestinarea noastra, in procesul de formare a poporului si a limbii romane, in organizarea si viata bisericeasca, in culturasi arta. In perioada migratiei popoarelor, Imperiul bizantin a reprezentat singura formatiune politica din sud-estul european care a reusit sa se impuna in fata barbarilor, obligandu-i pe acestia sa dea libertate de viata si de credinta autohtonilor daco-romani.
De la Bizant a fost condusa activitatea misionara de crestinare in partile noastre. Mai tarziu, cand s-au constituit Statele feudale independente romanesti, in secolul al XIV-lea, intemeierea
mitropoliilor si organizarea bisericeasca, formele pe care le-a imbracat monahismul, toate s-au facut in stransa legatura cu Bizantul.

Orasul Byzantion, de unde vine numele de Bizant, a fost fondat pe malul vestic al
Bosforului in jurul anului 660 i.d.Hr. Pozitia sa geografica deosebit de favorabila, i-a permis sa aiba succese economice si politice notabile inca de la infiintarea sa. Acest oras domina comertul dintre Marea Neagrasi Marea Egee, dintre Europa si Asia Mica, fiind usor de aparat, inconjurat pe trei laturi de ape. Cu toate acestea Bizantul nu si-a putut apara granitele sale, fiind cucerit pentru o scurta perioada de persi, la sfarsitul secolului al VI-lea. Adevarata glorie a orasului va incepe insa in timpul domniei lui Constantin cel Mare cel care il va transforma in capitala Imperiului.

Foarte multi cercetatori au considerat ca Imperiul bizantin a fost o continuare directa a
Imperiului roman, numindu-l chiar la un moment dat (395), Imperiul roman de rasarit. Afirmatia nu este lipsita de temei deoarece Imparatii bizantini au pastrat o lunga perioada de timp titulatura Imparatilor romani, s-au considerat pana la sfarsitul Imperiului urmasii acestora, revendicand toate teritoriile asupra carora acestia stapanisera. In Imperiul bizantin au supravietuit forme de organizare statala, administrativa ori sociala de traditie romana. Dreptul si normele juridice romane au ramas in vigoare multa vreme, cu modificari neesentiale. Chiar si limba oficiala a Imperiului a fost pana la inceputul secolului al VII-lea, latina. La randul lor locuitorii Imperiului bizantin se numeau pe sine romei, iar tara lor era Romania sau pamantul roman.

Caracterul grecesc al lumii bizantine s-a accentuat incepand cu secolul al VII-lea, cu domnia
imparatului Heraclius, cand latina este inlocuita cu greaca. Grecismul va deveni mai pregnant in
secolele urmatoare, cand intre Apus si Rasarit vor interveni disensiuni religioase majore
(iconoclasmul, schisme) si chiar conflicte politice ca in cazul cruciadelor.Vom intalni pentru
bizantini tot in aceasta perioadasi termeni ca: helleni sau helladikoi, dar in mod izolat si fara sa-l inlocuiasca pe cel de romei. Persistenta traditiilor grecesti si a populatiei de limba greaca in Imperiul bizantin a determinat pe istoricul August Heisenberg sa spuna ca: "Bizantul este Imperiul roman devenit crestin, dar de nationalitate greaca" iar pe Karl Krumbacher sa considere elenismul ca al doilea element fundamental al civilizatiei noastre. De altfel grecii de astazi considera istoria Bizantului drept istoria lor nationala. In definitia lui Krumbacher si a altor cercetatori, se mentioneaza ca al treilea element constitutiv: crestinismul. De altfel, cum se stie, religia crestina a reprezentat osatura spirituala a Imperiului bizantin. Intreaga viata publicasi particulara a bizantinilor era patrunsa de invatatura crestina. Literatura bizantina, ca si majoritatea creatiilor artistice si arhitectonice, isi au sursa de inspiratie in crestinism. De aceea Istoria si Spiritualitatea Bizantului presupune preocuparea pentru cunoasterea istoriei crestine pe o perioada de 1.000 de ani, atat cat a durat Imperiul bizantin.

In cadrul realitatilor bizantine un loc important l-au avut si diferitele influente, fie ca au fost
orientale, fie occidentale, in disciplina pe care o studiem avand obligatia satinem seama si de acest lucru. Reiese din cele de mai sus ca Istoria si spiritualitatea Bizantului este o stiinta vasta, ca domeniul ei de cercetare este complex, meritand din plin a fi studiata in cadrul Facultatilor de Teologie Ortodoxa.

Multumiri Prea Fericitului Parinte Patriarh TEOCTIST, Parintelui Arhim. Grigorie BABUS,
D-lui. Prof. Emilian POPESCU, Familiei

Carti Ortodoxe

Cuprins