Ruptura Bizantului de Occident


Ruptura Bizantului de Occident

In istoria crestinatatii anul 1054 este cunoscut ca cel in care a avut loc Schsma cea mare sau separarea dintre cele doua Biserici crestine: cea ortodoxasi cea romano-catolica. Separarea dintre cele doua Biserici poate fi cerecetata sub doua aspecte: unul istoric si altul dogmatic. Din punct de vedere istoric fenomenul ramane deosebit de complex si o studiere a lui mai putin subiectivasi lipsita de onestitate poate conduce la o invinuire exclusiva a uneia sau alteia dintre cele doua parti implicate. Din punct de vedere dogmatic, maniera in care s-a facut separarea conteaza mai putin decat fondul, adica afirmatiile Bisericii romane cu privire la propria institutie (dogma infailibilitatii papale), iar apoi cu privire la credinta Bisericii (invatatura despre Duhul Sfant, dogma despre immaculata conceptio a Sfintei Fecioare), pe care ortodocsii le-au considerat mereu contrare adevarului esential al crestinismului.

In Biserica primara unitatea era perceputa de catre primii crestini nu formal, ci mai ales dupa continut. Mantuitorul a venit in lume pentru a aduna pe "copiii dispersati", de a-i uni pe cei care au fost separati de "cauze naturale" in unitatea supranaturala a noului popor al lui Dumnezeu, in care nu mai exista "nici evreu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici barbat, nici femeie, toti sunt una in Hristos Iisus". Aceasta unitate se realiza in fiecare Biserica locala, care era condusa de un episcop si exprima imaginea unui singur corp, al carui cap era Hristos. Unitatea era datasi de aceeasi credinta, aceeasi succesiune apostolica, de o viata dusa in comun.

In perioada apostolica, centrul indiscutabil al unitatii tuturor Bisericilor era comunitatea de la Ierusalim, Biserica-mama in sensul absolut si deplin al cuvantului, izvorul si norma celorlalte comunitati. La sfarsitul iudeo-crestinismului palestinian, apar in Biserica mai multe centre, consacrate prin autoritatea Sfintilor Apostoli, dar a caror importanta era datasi de numarul de credinciosi sau de numele orasului. Intr-o prima etapa, aceste centre – Antiohia si Efesul in Orient, Roma in Occident – nu beneficiau de vreun drept juridictional sau canonic. De asemenea, Bisericile mai vechi se simteau pastratoare ale unitatii universale a crestinilor: Biserica Romei, a Sf. Apostoli Petru si Pavel, dar si capitala Imperiului, bucurandu-se in acest sens de o recunoastere speciala. Din pacate, episcopii Romei au avut adesea tendinta sa confunde propria lor autoritate cu unele privilegii formale si sa interpreteze in termeni juridici "conducerea lor in dragoste". In orice caz, la inceputul secolului al IV-lea, primul loc al Romei nu era contestat de nimeni in sanul Bisericii, in timp ce structura ecumenica bisericeasca isi va gasi expresia finala in patriarhate, regrupari ale Bisericilor locale in jurul unui mare centru regional.

Elemente de neintelegere cu Roma

Aceasta era situatia pe scurt la inceputul erei constantiniene. Din acest moment insa a inceput neintelegerea fundamentala dintre cele doua jumatati, cea orientalasi cea occidentala, care a dus infinal la separare. In timp, Roma a impus progresiv o interpretare fara echivoc a papalitatii ca un ansamblu de privilegii, lasate de Dumnezeu episcopului Romei asupra Bisericii universale. Acest punct de vedere s-a amplificat odata cu caderea Imperiului Roman de Apus, cand Biserica Romei a ramas singurul reper intr-un haos instaurat, teorie pe care o regasim usor in scrierile papei Leon cel Mare din secolul al V-lea. Practic in secolele V-VI am avut de-a face in sanul Bisericii cu doua ecleziologii, doua invataturi nu numai distincte, dar care se si excludeau una pe cealalta.

In actul separarii, Orientul a gresit prin indiferenta afisata fata de cresterea evidenta a puteriipapale. In vremea Sinoadelor Ecumenice, Roma invata deschis teoria "puterii" (potestas) primatului papal asupra ansamblului Bisericii, pe care un canonist protestant Theodor von Zahn a rezumat-o astfel: "Roma este capul Bisericii; fara ea Biserica nu este Biserica; numai prin unirea cu Roma comunitatile separate devin parte integranta a Bisericii catolice". Orientul nu vedea aceasta teorie si pana in sec. al IX-lea, nu si-a exprimat deloc dezacordul.

Istoricii catolici au obiceiul sa invoce absenta la Bizant a unei doctrine clare despre Biserica. Raspunsul trebuie cautat in primul rand in alianta care exista incepand cu Constantin cel Mare intre Bisericasi Imperiu. O lunga perioada de timp singurul cadru de punere in practica a crestinismului, ramanea Imperiul, "oikumene", a carui fondator era Sfantul Constantin. Aceasta idee "romana" era comuna intregii Biserici, atat celei din Orient cat si celei din Occident, numai ca in Occident caderea imperiului a descoperit noi forme, devenind cauza dezvoltarii papismului. In Orient, aceasta idee s-a transformat treptat intr-o ideologie politicasi religioasa conform careia Biserica si Statul erau legate in mod organic. Pe de alta parte, Orientul tulburat in mod constant de lupte dogmatice, folosea toate fortele pentru rezolvarea lor, apeland adesea la Occident, mai putin expus ereziilor. Cu acest prilej episcopii orientali nu ezitau sa acorde papei titlul de "parinte", pentru castiau ca acest apelativ nu schimba cu nimic organizarea Bisericii Orientale in cadrul Imperiului. Chiar si imparatii, interesati in solutionarea rapida a disputelor dogmatice si doritori sa evite eventualele tulburari politice care se puteau declansa, incurajau adesea pe episcopii orientali la aceasta "romanofilie" inconsecventa. Un exemplu avem pe vremea imparatului Justinian, cand patriarhul Mina este consacrat de papa Agapit.

Pe plan religios, pana la sfarsitul secolului al V-lea unitatea intre cele doua Biserici a putut fi mentinuta. In urma publicarii Henotikonului din octombrie 482 de catre imparatul bizantin Zenon (474-491) pentru impacarea monofizitilor cu ortodocsii, a izbucnit asa numita "schisma acachiana", dupa numele patriarhului Acachie (472-489) al Constantinopolului, care a durat pana in 519.

Un alt moment de raceala a fost acela din timpul patriarhului Ioan al IV-lea Postitorul (582-595) cel care si-a luat titlul de "patriarh ecumenic" la sinodul local de la Constantinopol din 588, fapt care l-a suparat pe papa Grigorie I cel Mare (590-604), care si-a luat titlul de "servus servorum Dei".

Prin titlul de papa, de la pater, patrum, se considera patriarh al intregului Apus.In Enciclica patriarhului Fotie adresata in 867 scaunelor arhieresti din Rasarit gasim enumerate o serie de invataturi gresite, cultivate in Apus, cea mai importanta fiind "purcederea Sfantului Duh de la Tatal si de la Fiul – Filioque". Adaosul a fost semnalat pentru prima data la sinodul I de la Toledo din 447, din Spania, apoi la sinodul al III-lea de la Toledo din 589, de unde a fost introdus in Franta, Germania, Anglia si Nordul Italiei. In 809, la sinodul de la Aachen (Aix la Chapelle), Carol cel Mare, impunea adaosul Filioque in tot Imperiul carolingian. Introducerea adaosului in intreaga Biserica Romano-Catolica s-a facut de catre papa Benedict al VIII-lea (1012-1024), la 14 februarie 1014, la cererea imparatului german Henric al II-lea (1002-1024).

Prin secolele VIII-IX, s-a introdus in Apus si folosirea azimei sau a painii nedospite, pentru savarsirea Sfintei Euharistii, practica generalizata in secolul al X-lea.

Carti Ortodoxe

Cuprins

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact