NEVOINTA DUHOVNICEASCA

• « Inapoi
• Inainte »

NEVOINTA DUHOVNICEASCA

Rugaciunea

Parintele Cleopa, cand era mic, se ruga foarte mult cu rugaciuni din carti, pe care le stia pe de rost si le spunea mereu. In anii tineretii iubea cel mai mult citirea Psaltirii pe care o repeta zilnic. De asemeni, stia pe de rost Acatistul Mantuitorului, Acatistul Bunei Vestiri, Canonul de pocainta catre Mantuitorul si Paraclisul Maicii Domnului, pe care le rostea zilnic. Totodata, facea pana la 300-400 de metanii si inchinaciuni in fiecare zi.

De asemenea, se silea sa deprinda si rugaciunea inimii pe care o practica ziua si noaptea, cand avea mai multa liniste. Fratii sai, Vasile si Gherasim, deja deprinsesera aceasta rugaciune de taina, fiind mult mai sporiti in lucrarea ei.

Ca egumen si apoi ca staret al Manastirii Sihastria, Arhimandritul Cleopa Ilie, fiind foarte ocupat in timpul zilei, se ruga mai mult noaptea. Dupa ce dormea doua ore pana la Utrenie si alte doua ore dupa Utrenie, timp de trei ore, pana dimineata, isi facea toata randuiala pentru o zi. Insa cel mai mult a sporit in sfanta rugaciune in timpul celor zece ani de nevointa in munti, rugandu-se lui Dumnezeu ziua si noaptea.

De multe ori povestea Parintele Cleopa ucenicilor sai despre rugaciunea cea curata a inimii, vorbind ca din partea altcuiva, care se nevoia in pustie: ''M-am intalnit cu cineva care se chinuia cu foamea, cu setea, cu frigul, cu golatatea in padure si mi-a spus ca a innoptat odata la un credincios. Fiind seara spre Duminica, si-a facut randu-iala de rugaciune. La casa vecina era o nunta cu muzica.

Pustnicul, fiind la rugaciune, avea in fata o icoana a Maicii Domnului. Stand el si cugetand, se gandea la cuvantul Sfantului Ioan Scararul, care zice: ''Unele cantari mirenesti, ii pot ridica pe cei sporiti la cele mai inalte contemplatii''.

Deci, auzind muzica de la nunta, si-a zis in sine: ''Daca oamenii acestia stiu sa cante asa de frumos, dar ingerii care lauda pe Maica Domnului, cum canta ei in ceruri?'' Din aceasta simtire, i s-a pogorat mintea in inima si a stat in aceasta rugaciune peste doua ore, simtind multa dulceata si caldura. Lacrimile ii curgeau continuu, inima i s-a infierbantat, si-L simtea pe Hristos cum vorbea cu sufletul lui. Atata mireasma a Duhului Sfant i-a venit atunci si atata caldura duhovniceasca a simtit, incat isi zicea: ''Doamne, vreau sa mor in clipa aceasta!''

Dupa doua ore, i-a iesit mintea din inima si a ramas cu o mahnire dulce, o bucurie, o mangaiere si o caldura duhovniceasca deosebita si timp de o luna de zile, pe cerul inimii lui nu s-a mai ridicat ceva din lumea aceasta. Caci lacrimile izvorate in timpul acestei rugaciuni, fiind de la Duhul Sfant, spala orice intinaciune, orice imaginatie pacatoasa si ramane sufletul curat''.

Mai spunea Parintele Cleopa si acestea despre rugaciune:

''Cand se pogoara mintea in inima, atunci inima se deschide si iar se inchide. Adica inima inghite pe Iisus si Iisus inghite inima noastra. In clipa aceea Mirele Hristos Se intalneste cu mireasa, adica cu sufletul nostru!''

Daca ii cerea cineva Parintelui Cleopa cuvant de folos pentru rugaciunea inimii, vorbea ca despre altcineva, ca sa nu stie nimeni lucrarea lui. De aceea ucenicii sai din Manastirea Sihastria nu stiau cum si cat se ruga si la ce masura ajunsese cu sfanta rugaciune. Insa darul lacrimilor nu l-a parasit pana ce s-a mutat la cele ceresti.

Parintele Cleopa, avand darul rugaciunii, se ruga pentru toti cei ce-i cereau ajutor. Daca cineva se chinuia in ceasul mortii si parintele era chemat sa citeasca rugaciunea de dare a sufletului, intotdeauna muribundul isi dadea sufletul cu pace in mainile Domnului, chiar in timp ce se citeau molitfele.

Prin multa rugaciune si post indelungat, Parintele Cleopa dobandise darul rabdarii, al ascultarii, al intelep-ciunii, al frumoasei grairi si al memoriei luminate, prin care uimea pe multi.

In ultimii douazeci de ani, Parintele Cleopa se ruga foarte mult, pana la 14-15 ore pe zi, si avea momente de taina, cand nu voia sa vorbeasca cu nimeni, nici chiar cu ucenicul sau de chilie. Avea si locuri de taina pentru rugaciune. Cand era mai in putere, se ruga in padure sau pe munte. In anii de batranete se ruga mai mult in chilie, singur. Alt loc preferat era stupina manastirii, unde avea o mica chilie si unde isi pastra cartile si manuscrisele.

Rugaciunea sa cea mai puternica era insa cea de noapte, stand singur in chilia sa sau in marginea padurii, caci iubea foarte mult natura, oile si toata zidirea lui Dumnezeu. De altfel, fiecare fraza, fiecare cuvant rostit de sfintia sa era o rugaciune si o binecuvantare pentru cel care ii cerea ajutorul. Insa viata sa de rugaciune ramane pentru noi toti o taina necunoscuta a sufletului sau.

Postul

Deprins din copilarie cu postul, cu rugaciunea si cu ascultarea, Parintele Cleopa era de mic pregatit sufleteste pentru o nevointa monahala deosebita.

In casa parintilor sai se practicau in mod deosebit postul si rugaciunea. Caci nu se intampla niciodata sa manance vreunul din copii mancare de dulce in zilele de post. De asemeni, cand erau mai mari si pasteau oile in preajma Schitului Cozancea, nici unul din cei trei frati nu manca de dulce lunea, miercurea si vinerea, fiind incredintati ca, daca ar indrazni sa faca una ca aceasta, Domnul i-ar pedepsi. De obicei, la inceputul Postului Mare, tineau trei zile de post dupa randuiala.

La Sihastria, toti fratii si parintii posteau complet primele trei zile din Postul Mare, dupa tipic. Apoi, a doua masa o primeau vineri seara. In celelalte zile ale postului, mancau o data in zi, fara ulei, afara de sambata si Duminica. In ultima saptamana a Postului Mare, primeau o masa pe zi spre seara, iar din Joia Mare pana la Sfintele Pasti tineau post deplin.

Cel mai mare postitor in Schitul Sihastria a fost egumenul Ioanichie Moroi, care postea de luni pana sambata, multumindu-se doar cu Sfanta Impartasanie si cu prescura ce se cuvenea preotului.

Imitand pe staretul sau, Arhimandritul Cleopa nu manca nimic in prima saptamana a Postului Mare, de luni pana sambata. In celelalte saptamani manca o data in zi, seara, fara ulei. Iar in ultima saptamana a Postului Pastelui, manca o data in zi de luni pana in Joia Mare si apoi nu mai gusta nimic pana la Sfanta Inviere.

Aceasta randuiala de masa a respectat-o in tot timpul vietii sale. Dar celor care erau batrani, bolnavi, ca si fratilor tineri, le ingaduia sa manance de doua ori in zi, martea, joia, sambata si Duminica si in celelalte zile o masa pe zi la orele trei dupa amiaza. Celor care nu puteau respecta aceasta randuiala, li se ingaduia, cu binecuvan-tare, sa manance si de doua ori pe zi.

Uneori Parintele Cleopa se retragea in padure la bordeiul sau, in tacere si rugaciune pentru o zi sau doua. De asemeni, in perioada postului, vorbea foarte putin si se ruga in taina lui Dumnezeu, de cele mai multe ori cu lacrimi. Insa despre aceasta nevointa nu ne vorbea aproape nimic.

Cand era in pustie, manca numai un cartof pe zi si alte buruieni pe care le mai gasea. Spunea ucenicilor sai ca la un lasat de sec spre Postul Nasterii Domnului, a avut doi cartofi si o sfecla si i s-a parut ca are mancare ca la un praznic.

Ascultarea

Parintele Cleopa a fost un parinte al ascultarii, din copilarie pana in ceasul mortii. Orice porunca ii dadea staretul sau, o implinea cu sfintenie, fara nici un murmur. Orice cuvant de invatatura ii spunea cineva, cauta sa-l implineasca cu bucurie si smerenie. Oricine il chema din frati sa-l ajute, el venea cel dintai. Nimeni altul dintre vietuitorii Sihastriei, nu era mai ascultator, mai hotarat si mai statornic decat el. Pentru aceea era mai iubit decat toti ceilalti tineri si fiecare se folosea de asezarea lui duhovniceasca.

Este destul sa ne reamintim cum a fost ales egumen. Cu toate ca Schitul Sihastria era ars, sarac si lipsit de toate, prin ascultarea si jertfa sa, fiind umbrit de harul Duhului Sfant, a reusit in cativa ani sa innoiasca in intregime schitul, sa-l ridice la rang de manastire, sa adune in jurul sau zeci de vietuitori tineri si sa inchege o obste monahala deosebita. Toate acestea le-a realizat cu ajutorul Maicii Domnului, datorita intai de toate deplinei sale ascultari. Ascultare fata de Dumnezeu, fata de ierarhul locului si fata de duhovnicul sau.

Daca pe langa ascultare adaugam si ravna sa pentru cele sfinte si nevointa sa de taina si blandetea sa, intelegem mai bine personalitatea Parintelui Arhimandrit Cleopa Ilie.

Lacrimile

Parintele Cleopa avea de mic darul lacrimilor la rugaciune si adeseori se ascundea sa nu-l vada cei din jur. In manastire lacrima in timp ce slujea Sfanta Liturghie, mai ales in timpul Sfintei Epicleze. Dar cel mai mult il cerceta Dumnezeu cu lacrimi in anii de retragere in munti, mai ales cand savarsea si rugaciunea inimii. De multe ori insa, Parintele Cleopa a fost vazut de ucenici lacrimand pe cand se ruga in chilia sa la batranete, caci lacrimile ii dadeau o mare bucurie si mangaiere.

Cugetarea la moarte

Urmand fratilor sai mai mari, Parintele Cleopa cugeta adeseori la moarte, mai ales noaptea. Cand era mai tanar, statea de veghe cate o ora-doua in cimitirul manastirii, indeosebi langa mormintele fratilor sai, unde aprindea lumanari si se ruga pentru odihna sufletelor lor. Apoi, citind Vietile Sfintilor, se minuna de chinurile mucenicilor si ale cuviosilor, care primeau moartea cu barbatie pentru dragostea lui Hristos si se intarea duhovniceste.

Rabdarea

Parintele Cleopa a fost un om al rabdarii si al indelungii-rabdari in toata viata sa. Caci numai prin rabdare, statornicie si rugaciune a reusit sa creasca atatea suflete pentru Hristos si a povatuit ani de zile manastirile incredintate lui.

Fiind urmarit si supravegheat de securitate, el nu se temea, nici nu ura pe nimeni, caci avea in sufletul sau pe Hristos si stia ca fara rabdare, fara rea patimire si ispite nu ne putem mantui. De aceea, cand vreun parinte venea la el tulburat si-i cerea sfat, el ii amintea cuvintele marelui duhovnic Vichentie Malau, care zicea adeseori ucenicilor sai: ''Asculta frate: rabdare, rabdare, rabdare? Si cand ti se va parea ca ai sfarsit-o, o iei de la capat: rabdare, rabdare, rabdare? Rabdare pana la usa mormantului. Rabdare pana la sfarsit, nu pana la prasit!''

Linistea

Dupa ce termina spovedania, Parintele Cleopa se retragea la liniste, mai ales noaptea, in marginea padurii sau in cimitir, unde se ruga singur. Aici zicea rugaciunea lui Iisus, pe care o practica inca din tinerete. Linistea ii odihnea sufletul, il indemna la rugaciune si il umplea de pace duhovniceasca. Iar cand il cerceta Dumnezeu cu darul lacrimilor se retragea la un loc tainuit si se ruga multa vreme pana ce Dumnezeu ii racorea sufletul.

Dupa ce gustase bucuria linistii din anii pribegiei, Parintele Cleopa ar fi vrut sa ramana pentru totdeauna in viata de singuratate, caci linistea este mama rugaciunii, a lacrimilor si a bucuriei duhovnicesti. Dar porunca ascultarii l-a indemnat sa se intoarca iarasi in obstea sa.

Smerenia

Un alt mare dar al Parintelui Cleopa a fost smerenia, care este una din trasaturile principale ale sfinteniei.

Zicea parintele: ''Eu sunt poreclit calugar. Pentru ca s-a intamplat sa ma numesc calugar, dar calugar nu m-am facut niciodata in viata, ca a te face calugar este mare lucru. Cum sa spun eu ca sunt monah inaintea oamenilor, daca inaintea lui Dumnezeu nu sunt? Calugarul trebuie sa fie inger in trup, nu asa cu viata lumeasca, cum o duc eu in pacate si neputinta!''

Sfintenia cea adevarata are ca trasatura principala smerenia si pocainta. Parintele Cleopa se smerea, pomenind mereu cuvintele din Sfanta Scriptura: Smeritu-m-am si m-a mantuit.

''Eu sunt un om sec, zicea odata Parintele. Un pom numai cu frunze. Mori de foame langa el. Sfantul Isaac Sirul zice: ''Cuvantul fara lucrare se aseamana cu cel ce zugraveste apa pe pereti si poate sa moara de sete langa ea''. Asa este la mine. Cu mine mori de foame. Iti spun tie si eu nu fac nimic. Ce vii la o vaca stearpa? Tu vii sa-ti vorbesc aici degeaba? Dar nu-mi spui: Parinte, dar dormi toata noaptea, mananci totdeauna, n-ai paza mintii, n-ai rugaciune, n-ai lacrimi, n-ai zdrobirea inimii. Nu ma intrebi de trezvia atentiei, nu ma intrebi de lucrarea cea dinauntru...''.

• « Inapoi
• Inainte »